Serie canadiana de podcasturi analizeaza principii esentiale in urma pandemiei
26 mai 2020
Tableta catre Rasúl
27 mai 2020
Un omagiu adus lui Bahá’u’lláh din partea Casei Universale a Dreptății cu ocazia centenarului înălțării Sale (29 mai 1992)
Cu sufletele cuprinse de emoție ne adunăm în cadrul sfânt al locului odihnei Lui de veci pentru a cinsti memoria Manifestării Supreme a lui Dumnezeu, Bahá’u’lláh, cu prilejul solemn, istoric, al centenarului înălțării Lui.
Dăm glas dorinței inimilor noastre de a aduce omagiu unei vieți care este mai presus de orice comparație. Dar cum vom putea împlini această dorință când este limpede că nicio minte omenească nu poate atinge nivelul de înțelegere ce ar permite un vocabular demn de instanța Lui cerească? Căci este adevărat că limbile noastre șovăie, neputincioase până și să descrie – și cu atât mai puțin să preamărească – minunile unei cariere de profet care a fost încununată de superlative. Căci aici, la Bahjí, în urmă cu o sută de ani, s-a scurs ultima suflare pe Pământ a celui mai mare Astru al lumii, Întemeietorul Credinței ce marchează culminarea Ciclului Adamic de șase mii de ani și Deschizătorul Ciclului Bahá’í de cinci mii de secole. El, Cea Mai Măreață Manifestare, a apărut în Cel Mai Mare Nume și a îndurat cele mai mari suferințe zămislind Cea Mai Mărită Revoluție, care este izvorul nesecat al Păcii Celei Mari. În încercarea noastră de a cinsti cum se cuvine aceste daruri fără pereche, rostim numele Celui Adorat, nume ce sunt aidoma nestematelor culese ca perlele din oceanul veritabil al Revelației Lui, și le presărăm pe parcursul mărturiei noastre, astfel încât să împrumute o sclipire mulțumitoare felului în care exprimăm gloria și maiestatea Lui.
Rege al Regilor, Stăpân al Stăpânilor, Mijlocitor Suprem, Cea Mai Străveche Frumusețe: El este Cel Multiubit de toate lumile. Îl aclamăm drept Cel Promis mult așteptat, Obiectul adorării lumii. Și strigăm: „Slăvit fie Domnul în a Cărui Mână stă izvorul stăpânirii!”
Cât de cumplit a suferit Bahá’u’lláh pentru a regenera lumea! Acuzat pe nedrept, întemnițat, bătut, înlănțuit, surghiunit dintr-o țară în alta, trădat, otrăvit, deposedat de bunuri materiale și „în fiece clipă chinuit cu un nou chin”: aceasta a fost primirea crudă întâmpinată de Tatăl Veșnic, El Care este Posesorul tuturor Numelor și Atributelor. Timp de patruzeci de ani, până la sfârșitul zilelor Lui pământești, a rămas un prizonier și un surghiunit – persecutat fără încetare de conducătorii Persiei și ai Imperiului Otoman, contestat fără îndurare de un cler corupt și uneltitor, neglijat în mod josnic de alți suverani cărora le-a adresat scrisori puternice, împărtășindu-le ceea ce, în cuvintele Lui pline de adevăr, „este cauza bunăstării, unității, armoniei și reconstrucției lumii, precum și a liniștii națiilor”. „Durerea mea,” se tânguia El cândva, „depășește toate caznele pe care le-a deplâns Iacov și toate suferințele lui Iov sunt doar o parte din necazurile Mele.”
Vocea ne stă în loc, rușinată să mai continue o recitare atât de sfâșietoare, iar inima ni se frânge numai gândindu-ne la Divina Țintă a unei asemenea dureri – o durere pe care niciun muritor de rând n-ar putea-o îndura. Dar, ferindu-ne să cădem pradă sentimentelor de întristare și neputință, ne reculegem în liniștea senină pe care El o induce cu asemenea vorbe pline de semnificație: „Pe toate le-am dus cu cea mai adâncă voință și resemnare, ca sufletele oamenilor să fie înălțate, iar Cuvântul lui Dumnezeu să fie slăvit.” Astfel, Cel Nedreptățit, peste măsură de răbdător, Și-a păstrat liniștea maiestuoasă, revelându-Și adevăratul Sine drept Cel Iertător, Iubitor și Prieten Incomparabil. Concentrându-Și energiile în țelul cardinal al Revelației Lui, El Și-a prefăcut nenorocirile în instrumente de izbăvire și a chemat toate popoarele sub stindardul unității.
Nicio putere lumească nu se poate influența țelul Celei Mai Slăvite Pene. Prin abundența scrierilor Lui, El a revărsat asupra planetei apele tămăduitoare ale Cuvântului înnoit al lui Dumnezeu. Pogorându-se asupra Lui ca o ploaie de primăvară, Revelația Sa numără vreo sută de volume – „volume ce abundă în nenumărate povețe, principii revoluționare, legi și decrete ce conturează o lume nouă, avertismente cumplite și profeții nemaipomenite, în rugăciuni și meditații înălțătoare, comentarii și interpretări edificatoare, discursuri și relatări însuflețite, toate presărate fie cu apeluri, fie cu referiri la regi, la împărați și la diplomați atât din Orient, cât și din Occident, la ecleziaști de diferite confesiuni și la lideri din sferele intelectuală, politică, literară, mistică, comercială și umanitară a activității umane.” Pe primul loc între Cărțile Lui stă Kitáb-i-Aqdas, harta viitoarei civilizații mondiale, în care El a vestit Legile lui Dumnezeu pentru această epocă. Inimile noastre se înfioară la perspectiva că, în cursul acestui an centenar, va fi publicată traducerea adnotată în limba engleză a acestei Cărți de Căpătâi a Revelației lui Bahá’u’lláh. Recunoaștem, minunându-ne cu bucurie, moștenirea prolifică a acestei manifestări divine. Și strigăm: „Fii lăudat, Tu, Cel Ce ești Dorința lumii și mulțumiri fie-Ți aduse Ție, O, Multiubite al inimilor celor care Îți sunt devotați!”
Astăzi, stăm mărturie la abundența nesfârșită a unei moșteniri fără pereche. La apusul Soarelui lui Baha, Luna Legământului Lui s-a înălțat în gloria oglindită, disipând întunericul unei nopți a disperării și luminând calea către unitatea întregii omeniri. În plenitudinea strălucirii sale stă Figura magnetică a lui ‘Abdu’l-Bahá, Fiul iubit pe care Bahá’u’lláh L-a numit Tălmăcitorul Cuvântului Lui și Executorul autorității Lui și pe Care L-a pus în Centrul Legământului Lui, o funcție fără egal în toată istoria religiilor.
Recunoaștem puterea tainică a înțelepciunii Lui, puterea edificatoare a cuvintelor Lui, exemplul nemuritor și natura unificatoare a faptelor Sale. Prin strădaniile Lui neobosite, faima Cauzei aflate încă în fașă s-a răspândit peste hotare, a fost desăvârșită construcția Ordinii Administrative, Centrul Mondial al Credinței a dobândit vizibilitate, iar splendorile Muntelui lui Dumnezeu, așa cum s-a făcut referire la ele în Tableta Carmelui, scrisă de Bahá’u’lláh, au început să se manifeste. Cu adâncă recunoștință pentru aceste adevărate binecuvântări, ne reafirmăm fidelitatea față de Legământul lui Bahá’u’lláh. Și strigăm: „Fie slăvit Cel a toate Iertător, Domnul Harului nesecat!”
Ca urmare a efectelor fenomenale ale Legământului Lui, a fost clădită o comunitate mondială pe o „temelie de nezdruncinat”. A fost ridicat întregul sistem al Ordinii Administrative create de Bahá’u’lláh în Cea Mai Sfântă Carte a Lui. O rețea viguroasă de instituții locale, naționale, continentale și internaționale funcționează într-o armonie exemplară pe cuprinsul planetei. Însuflețit și hrănit de Revelația Lui copleșitoare, udat cu sângele prețios al nenumăraților martiri și îngrijit cu dragoste de nenumărați slujitori devotați, Copacul Cauzei a crescut vajnic în această sută de ani, și-a întins ramurile și a dat primul său rod bogat.
Bahá’u’lláh a găsit lumea într-un „somn straniu”. Dar ce tulburare a stârnit venirea Lui! Popoarele Pământului fuseseră despărțite, iar multe părți ale rasei omenești fuseseră izolate social și spiritual. Însă lumea omenească de astăzi nu mai seamănă deloc cu cea pe care Bahá’u’lláh a părăsit-o cu un secol în urmă. Fără ca majoritatea să își dea seama, influența Lui pătrunde în toate ființele vii. Căci niciun domeniu al vieții nu rămâne neatins. În energia care înflorește, în perspectivele amplificate și conștiința globală sporită; în vâltoarea socială și politică, în căderea regatelor, emanciparea națiunilor, întretăierea culturilor și freamătul dezvoltării; în agitația asupra extremelor bogăției și sărăciei, în grija acută pentru abuzurile la care este supus mediul înconjurător, în saltul de conștiință privind drepturile femeilor; în tendința crescândă spre ecumenism și necesitatea tot mai mare a unei noi ordini mondiale; în uimitoarele progrese din domeniul științei, tehnologiei, literaturii și artelor – în tot acest tumult, cu ale sale manifestări paradoxale de haos și ordine, integrare și dezintegrare, regăsim semnele puterii Lui ca Reformator al Lumii, dovada titlului Lui de Doctor Divin, adevărul Cuvântului Lui de Consilier Atoateștiutor.
Bahá’u’lláh a scris deosebit de prolific despre scopul acestei forțe tainice și efectele ei transformatoare, însă esența ei poate fi desprinsă din aceste câteva cuvinte limpezi: „Prin mișcarea Penei Noastre de Slavă, am insuflat, la porunca Stăpânului Atotputernic, o nouă viață fiecărei forme omenești și am înzestrat fiecare cuvânt cu o putere nouă. Toate lucrurile create vestesc dovezile acestei regenerări a lumii.” Și iarăși: „O viață nouă freamătă, în această epocă, în toate popoarele Pământului; dar niciunul nu i-a descoperit cauza sau zărit motivul.” Sau: „El, Cel Ce este Cel Necondiționat a venit, în nori de lumină, să însuflețească toate lucrurile create cu adierea Numelui Lui, Cel Milostiv, și să unească lumea și să adune toți oamenii la această Masă care a fost trimisă din ceruri.”
Fie ca toți locuitorii Pământului să se trezească din somnul lor la răsunetul Numelui Lui și să se ridice din visurile lor nedeslușite pentru a îmbrățișa limpezimea noii Zile: „Acesta este Ziua cea mai mare între toate, Ziua ce a văzut venirea Celui Preaiubit, Cel Ce de-a pururi a fost lăudat ca Dorința Lumii.”
Gândurile noastre se îndreaptă către vremurile de durere din 1892, când un mare număr de locuitori din regiunile învecinate au venit să li se alăture îndureraților Lui discipoli care plângeau plecarea nemuritorului Multiubit. Aceștia nu erau susținători ai Cauzei Lui și nu înțelegeau cu adevărat statura Lui, însă efectul prezenței Lui printre ei a fost atât de mare, încât i-a umplut cu un adânc sentiment de pierdere. Astăzi, un secol mai târziu, noi, cei care ne socotim comunitatea Lui, am venit, într-o mulțime felurită, din cele mai îndepărtate colțuri al lumii, să Îi aducem un omagiu Regelui Slavei. Alături de noi, în spirit, sunt milioanele de adepți ai Lui răspândiți prin zeci de mii de sate, veinătăți și orașe, ei înșiși ținând, în localitățile lor, această aniversare solemnă și având inimile ațintite către Locul Primordial de aici, de la Bahjí.
Iar printre noi se află, în acest Loc al Adorării, câteva suflete eroice din slăvitul grup care și-a câștigat renumele de Cavaleri ai lui Bahá’u’lláh conferit de Shoghi Effendi, Păzitorul Cauzei – spre a consfinți actele lor de curaj și devotament ca propovăduitori ai Credinței. Ei au fost în primele rânduri ale triumfătoarei Cruciade Mondiale de Zece Ani. Isprăvile lor, inspirate de faptele dramatice ale Epocii Eroice și de sacrificiile a nenumărați martiri și eroi din trecut, și urmând calea făurită de propovăduitorii dinainte ai Credinței, au înfăptuit consacrarea în fapt a Cauzei lui Bahá’u’lláh drept religie a lumii.
Acum, la această ocazie comemorativă, Lista de Onoare pe care au fost înscrise numele Cavalerilor este depusă, de către Amatu’l-Baha Ruhiyyih Khanum, la ușa de intrare la Mormântul Preasfânt, în locul desemnat de Păzitorul nostru multiubit. Aceasta este și un simbol, și o promisiune – un simbol ce înregistrează realitatea unei reacții clare, la un moment critic, față de datoria pe care ne-a lăsat-o Domnul Oștirilor Cerești de a răspândi învățăturile Lui printre toate popoarele; și promisiunea că dăruirea a cărei dovadă orbitoare au făcut-o acești pionieri neînfricați va fi reafirmată de generațiile urmașilor lor, ce vor veghea ca lumina Revelației lui Bahá’u’lláh, „strălucind în toată puterea și gloria ei, să scalde și să învăluie întreaga planetă”.
Aceasta reprezintă și un semn de recunoaștere a puterii Mâinii Atotputernice de a preface țânțarii în vulturi. Binecuvântările Lui ne dau curaj. Căci suntem păsări cu aripile frânte; dar, cu îndemnurile Lui răsunându-ne în suflete, zburăm tot mai sus în slujba Sa. „Sunt Șoimul regal pe brațul Celui Atotputernic!” rostește El, adăugând binevoitor: „Eu desfac aripile căzute ale fiecărei păsări răpuse și îi redau zborul.” Cum putem da greș atunci?
Facem aici următoarea promisiune: cu o istorie emoționantă de sprijin divin în spate și cu o viziune clară a destinului ce ni se așterne în față, vom păși tot înainte reînnoiți, reconfirmați, hotărâți, până ce conștiința fiecărei ființe umane va fi fost atinsă de cunoașterea Credinței triumfătoare a lui Dumnezeu. Și, repetând cuvintele răbdătoare ale Martirului și Vestitorului Său, strigăm: „Slăvită fie gloria Lui, preamărită fie puterea Lui, sfințită fie sfinția Lui, glorificată fie măreția Lui și lăudate fie căile Lui!”
