Spiritualizarea Taherzadeh

Scrisoarea D-lui Taherzadeh către bahá’ii din Irlanda privind spiritualizarea comunității bahá’i

 

De la Consilierul Adib Taherzadeh Iubiților prieteni din Irlanda
tradus de LH/editat de fsb

 

Mult iubiți prieteni,

În mesajul lor către participanții la Conferința Internațională din Dublin, Casa Universală a Dreptății a chemat la lansarea unei campanii de spiritualizare a comunității bahá’i. Câțiva dintre prieteni au întrebat care este adevăratul înțeles al spiritualizării și vor să știe cum să o realizeze.

Atunci când este folosit în orice fel de context ne-bahá’i, cuvântul “spiritual” are conotații care ar putea induce în eroare o persoană. A fi spiritual nu înseamnă a fi cu capul în nori, a păși pe aer sau a fi nepăsător la treburile acestei lumi.

Conceptul bahá’i de spiritualitate este foarte simplu. Când sufletul se apropie de Bahá’u’lláh, el devine spiritual. Un adevărat bahá’i, a cărui inimă se află în strânsă legătură cu Bahá’u’lláh, va crește în spiritualitate. Va deveni atât de îndrăgostit de El, încât Îi va urma, din toată inima, Învățăturile și va servi Cauza Lui cu cea mai mare devoțiune.

 

CUNOAȘTEREA SUFLETULUI

Studierea Scrierilor Sfinte ne va permite să apreciem acest important subiect. O ființă umană posedă un suflet și un trup. Noi am adunat un mare volum de cunoștințe despre trupurile noastre. Dar cunoașterea laturii noastre spirituale este mult mai importantă.

Sufletul omenesc nu își are originea în lumea materiei; el constituie o emanație din lumile spirituale ale lui Dumnezeu. În timpul perioadei în care embrionul crește în pântecele mamei, sufletul devine asociat cu trupul. Din cauză că sufletul este o entitate spirituală și nu materială, el nu intră sau părăsește trupul. Statutul sufletului este elevat deasupra intrării sau ieșirii, urcării sau coborârii. El este independent de orice operațiune pământenească. Asocierea lui cu trupul este similară asocierii luminii cu oglinda. Lumina nu se află în interiorul oglinzii; ea este reflectată în ea și când oglinda este îndepărtată lumina nu este afectată.

Deoarece sufletul este înălțat deasupra întregii creații fizice, mințile noastre sunt incapabile să îi pătrundă natura și neputincioase să îi înțeleagă esența. Noi putem percepe doar atributele și calitățile sufletului. În această viață avem o capacitate limitată de a înțelege adevărurile spirituale. Cunoașterea pe care noi o avem despre suflet derivă de la Manifestările lui Dumnezeu care, prin cuvintele Lor, ne-au transmis ceva din semnificația lui. Și cuvintele sunt unelte neadecvate explicării realităților spirituale.

Creația lui Dumnezeu este o singură entitate. Ea include atât lumea spirituală cât și pe cea fizică. Aceleași legi și principii ale naturii se regăsesc pe tărâmurile spirituale, dar sunt aplicate la un nivel mai înalt și conțin trăsături care nu există în regatul de mai jos.

 

CORESPONDENȚE ÎNTRE FIZIC ȘI SPIRITUAL

Pentru că principiile și legile de bază ale existenței străbat întreaga creație, multe dintre fenomenele fizice pe care le observăm pe acest pământ au câte un corespondent în lumile spirituale. Prin urmare, haideți să examinăm câteva aspecte ale sufletului, în lumina acestor principii comune. Din studiul Scrierilor lui Bahá’u’lláh și ‘Abdu’l-Bahá se pare că, în această lume fizică, corespondentul sufletului este embrionul crescând în pântec. Noi observăm multe similitudini între cele două și cunoașterea unuia va duce la o cunoaștere limitată a celuilalt.

Știm că trupul fizic al unui om crește în pântecele mamei și dobândește membre și organe, care îi sunt necesare numai după naștere. Același principiu se aplică și lumilor spirituale. Căci sufletul progresează în pântecele acestei lumi dobândind calități spirituale care sunt esențiale pentru existența sa în viața următoare. Copilul în pântecele mamei și sufletul în această viață își corespund într-adevăr.

 

SUFLETUL POATE DOBÂNDI NUMAI ÎNSUȘIRI BUNE

Observăm că, în lumea fizică, embrionul în pântecele mamei își începe viața cu o singură celulă. Pe măsură ce timpul trece, celula se multiplică, apar membre și organe, în cele din urmă viața embrionică ia sfârșit și copilul se naște ca o ființă perfectă. Aici vedem imensul contrast între cea dintâi celulă și desăvârșirea ei, la vremea nașterii.

Același fenomen se petrece și cu sufletul. La început este lipsit de experiență și calitățile și puterile lui se află în el în stare latentă. Ca rezultat al asocierii sale cu trupul, în această lume a pântecelui, individualitatea lui se dezvoltă și, mai târziu, dobândește calități spirituale și atribute divine pe care le duce cu el în lumea următoare. Dar sufletul nu poate lua cu el însușiri negative, căci, de fapt, acestea nu sunt nimic altceva decât lipsa celor pozitive și nu au existență, tot așa cum sărăcia este lipsa bogățiilor. Dacă un om a trăit o viață lipsită de pietate, sufletul lui este sărăcit [de calități][1] și poate lua doar o mică măsură de bunătate [sufletească][2] cu el în lumea următoare.

Din studiul Scrierilor deducem că, tot așa cum în această lume există diferite grade de existență,

cel mineral, cel vegetal, cel animal și cel al omului – și chiar în cadrul fiecărui regn existând multe diviziuni în lumile spirituale ale lui Dumnezeu –  sufletele oamenilor vor progresa, de asemenea, pe diferite nivele, în funcție de însușirile bune pe care le iau cu ei în lumea următoare. Cei aflați la un nivel mai jos nu vor fi în stare să-i înțeleagă pe cei de la un nivel mai înalt. Aici vedem un exemplu de cum același principiu care operează în lumea fizică, și anume diversitatea creației lui Dumnezeu, funcționează și pe tărâmurile spirituale.

 

UNDE ESTE LUMEA URMĂTOARE?

Un alt exemplu este că formele mai înalte de viață depind de cele de mai jos și gravitează în jurul lor. În această lume fizică observăm că toate lucrurile vii își găsesc hrana în lumea minerală.

Într-una dintre Tabletele Sale, Bahá’u’lláh mărturisește că toate lumile spirituale gravitează în jurul acestei lumi. Acest lucru indică faptul că lumea următoare nu e separată de viața din această lume, ci mai degrabă o cuprinde. Vedem, în natură, cum copilul crește în pântecele mamei sale, incapabil să descopere că lumea în care îi este destinat să se nască este uimitor de aproape de cea a lui. Doar o barieră subțire separă cele două lumi. Din nou, acest principiu se aplică și lumilor spirituale. Sufletul va descoperi, după separarea sa de trup, cât de aproape de el era lumea spirituală. Dar atât timp cât se află în acest sălaș muritor, lumea următoare și măreția ei sunt ascunse ochilor lui. Bahá’u’lláh afirmă, într-una din Tabletele Sale că, dacă rangul destinat unui adevărat credincios în lumea de dincolo ar fi revelat, fie chiar cât un vârf de ac, fiecare suflet ar pieri în extaz! Tot așa cum copilul nenăscut este incapabil să descopere imensitatea și frumusețea acestei lumi, sufletul nu poate discerne domeniul glorios al lumii spirituale, atât timp cât este încă pe pământ.

 

SCOPUL PRINCIPAL AL CREĂRII OMULUI

Care este atunci scopul creării omului în lumina Revelației lui Bahá’u’lláh ? “Scopul lui Dumnezeu în crearea omului,” proclamă Bahá’u’lláh, “a fost și pentru totdeauna va fi, să îl ajute să-și cunoască Creatorul și să ajungă în Prezența Lui.” Și acest lucru poate fi atins prin recunoașterea Manifestării Lui. Întorcându-se spre El și primind revărsările gloriei Sale, sufletul devine iluminat cu spiritul credinței. Aceasta nu diferă de nașterea unui copil. Copilul nu poate intra în ființă fără un tată și sufletul nu poate dobândi spiritul credinței fără ajutorul Manifestării lui Dumnezeu. Sufletul trebuie să recunoască și să stabilească o legătură spirituală cu Manifestarea lui Dumnezeu.

În această epocă, scopul principal al Revelației lui Bahá’u’lláh este să ilumineze sufletul uman, să îl înzestreze cu spiritul credinței și astfel să creeze o nouă rasă[3] de oameni. Întorcându-se spre

Bahá’u’lláh cu devoțiune, învățând să Îl iubească, supunându-se influenței Revelației Sale și stabilind o comuniune spirituală cu El, sufletul va deveni fertilizat și va da naștere spiritului credinței. Acesta este supremul și cel mai glorios destin al sufletului, scopul pentru care el a fost creat.

 

HRANA SPIRITUALĂ

Când inima unei persoane este atinsă de dragostea pentru Bahá’u’lláh și ea spune “Eu cred,” spiritul credinței e nou născut în ea. Aceasta este cea de-a doua naștere, despre care se vorbește în Evanghelii. Așa cum trebuie să hrănim un nou născut pentru ca acesta să crească, tot așa sufletele noastre trebuiesc hrănite cu hrană spirituală.

Hrana spirituală este cuvântul lui Dumnezeu revelat de Bahá’u’lláh pentru această epocă. Citind cuvintele Lui, spiritul credinței va crește, puțin câte puțin, și credinciosul va deveni statornic în credința lui și încrezător și fericit în viață. Dacă el neglijează această necesitate vitală, puterea credinței sale se va diminua, ba el s-ar putea chiar să o piardă cu totul.

 

PRIMUL PAS CĂTRE CREȘTEREA SPIRITUALĂ

Asemenea unei mame care oferă hrană copilului ei de câteva ori pe zi Bahá’u’lláh a cerut adepților Lui să Îi citească cuvintele de două ori pe zi, dimineața și seara și a afirmat că cei care nu le citesc nu sunt credincioși Legământului lui Dumnezeu.

Nu trebuie să se confunde citirea cuvintelor cu rostirea rugăciunilor, care constituie o chestiune total diferită. Cuvintele lui Bahá’u’lláh sunt cuprinse în cărțile și Tabletele Lui. Citirea lor exercită asupra sufletului aceeași influență ca cea pe care hrana o are asupra trupului.

În Kitáb-i-Aqdas, Bahá’u’lláh afirmă că citirea cuvintelor Sale atunci când suntem obosiți nu are nici un merit. El spune că este mai bine să citim câteva rânduri, într-un spirit de bucurie și susceptibilitate spirituală, decât să citim o carte întreagă atunci când suntem deprimați și osteniți. Această poruncă este foarte mult în acord cu legile naturii, atunci când o persoană

se hrănește numai când îi este foame. O altă similaritate este că, în natură, trebuie să ne hrănim în mod regulat, în fiecare zi. Să mănânci doar o dată în decursul vieții nu este de ajuns. La fel este și cu citirea cuvintelor lui Dumnezeu, care sunt hrana spiritului. A citi Scrierile Sfinte din când în când nu este suficient. După cum a orânduit Bahá’u’lláh, dacă vrea să crească spiritual, individul trebuie să citească Scrierile Lui, care sunt cuprinse în Tabletele Lui, de două ori pe zi.

 

SĂ LĂSĂM PUTEREA CUVINTELOR SĂ INTRE ÎN INIMILE NOASTRE

Aceste cuvinte cu toate forțele lor însuflețitoare trebuie apoi să fie lăsate să pătrundă în inimă și să întărească credința. Această pătrundere va avea loc atunci când suntem conștienți de imensa putere cu care sunt încărcate aceste cuvinte. După ce am citit dimineața în acest spirit, putem apoi comunica cu Bahá’u’lláh în timpul zilei, la muncă sau oriunde ne-am putea afla, și să medităm asupra cuvintelor Lui, astfel încàt, asemenea hranei care este absorbită de corp, aceste cuvinte să poată fi absorbite în inimile și sufletele noastre. Atunci ni se va face poftă să Îi citim cuvintele și seara. Dacă nu ni se face poftă, acesta este un semn că nu am lăsat cuvintele să ne pătrundă în inimă.

AL DOILEA PAS

Cuplată cu citirea Scrierilor și comparabilă cu ea, din punct de vedere al influenței pe care o poate exercita asupra sufletului, este porunca lui Bahá’u’lláh privind rugăciunile zilnice.

Rugăciunea obligatorie este diferită de alte rugăciuni, deoarece ea constituie una dintre poruncile majore ale lui Bahá’u’lláh, care are anumite ritualuri asociate cu ea, incluzând întoarcerea înspre Qiblih, când este recitată în intimitatea propriei camere. Există trei rugăciuni obligatorii și individul poate alege una dintre cele trei.

Bahá’u’lláh a acordat cea mai mare importanță acestei porunci; ‘Abdu’l-Bahá descrie într-una dintre Tabletele Sale rugăciunea obligatorie ca pe “însăși temelia Cauzei lui Dumnezeu” și “Cauza vieții” pentru individ. Într-o altă Tabletă, El afirmă că respectarea rugăciunii obligatorii este obligatorie pentru toți și că nici o scuză nu este acceptabilă, în afara cazului când o persoană este deranjată mental, sau este confruntată cu circumstanțe extraordinare.

Este imposibil a ne apropia de Bahá’u’lláh fără respectarea zilnică a acestei importante porunci.

În afara de rugăciunile obligatorii, care sunt prescrise tururor bahá’ilor, există multe rugăciuni revelate de Bab, Bahá’u’lláh și ‘Abdu’l-Bahá care au o natură diferită și a căror recitare nu constituie un ritual religios. Recitarea lor este voluntară și poate avea loc oricând individul simte nevoia să o facă, fie în mod privat, fie în public.

 

PUTEREA RUGĂCIUNII

Rugăciunea pentru a te elibera de sine este o necesitate vitală a creșterii spirituale. Legătura naturală dintre om și Dumnezeu se face prin rugăciune. O rugăciune eliberată de orice fel de dorință poate exercita o influență puternică asupra sufletului.

Prin ea canalele grației lui Dumnezeu vor fi deschise și revărsarea mărinimiilor Sale va împrospăta și învigora sufletul. Ca un copac, care, dacă e viu, își întinde crengile și frunzele către soare să îi absoarbă razele dătătoare de viață, sufletul omului, dacă este iluminat de lumina credinței, tânjește după Dumnezeu în rugăciune, iubește să Îl preamărească și îi e dor să fie în comuniune cu El. Dacă nu, rugăciunea poate deveni o vorbă goală, lipsită de bucurie și de sinceritate și inima omului va fi atunci incapabilă să primească revărsarea favorurilor lui Dumnezeu eliberate în această zi. Un copac care rămâne nesimțitor la razele dătătoare de viață ale soarelui este mort deși soarele își revarsă neîncetat energiile. În același mod, însuflețitoarele energii ale iubirii infinite a lui Dumnezeu sunt difuzate pe cuprinsul întregii creații; totuși până când omul nu își întoarce inima spre Dumnezeu în adorare, el nu poate să devină recipientul acestor energii.

Puterea care poate fi generată în inima credinciosului, când el este eliberat de orice fel de dorință și se întoarce către Dumnezeu cu cântece de laudă și glorificare, este dincolo de înțelegerea umană. Este de ajuns să spunem că mulți dintre eroii Credinței noastre și-au dobândit curajul și statornicia din această sursă. Ei au folosit puterea rugăciunii pentru a propovădui și, ca rezultat, au devenit instrumente prețioase pentru aducerea a mii de oameni sub umbra Credinței lui Bahá’u’lláh.

 

AL TREILEA PAS

Oricât de esențială este ea, citirea cuvintelor lui Bahá’u’lláh nu poate duce la progresul spiritual dacă nu este combinată cu servirea Cauzei. Cel care s-ar hrăni în mod regulat și din abundență, dar nu s-ar mișca și nu și-ar folosi mușchii în fiecare zi, ar deveni curând un invalid. În același mod, citirea Scrierilor trebuie să fie însoțită de acțiune. În această zi, cel mai mare serviciu adus Cauzei este propovăduirea Credinței, înțeleasă ca obligație zilnică, și participarea la formarea și consolidarea Adunărilor Spirituale Locale de pretutindeni.

Propovăduirii, care este actul transmiterii mesajului lui Dumnezeu unui suflet, i s-a oferit o poziție preeminentă în această Dispensație. Bahá’u’lláh, nu numai că a dat fiecărui credincios porunca de a propovădui Cauza Sa, dar a și socotit-o drept “cea mai meritorie dintre fapte.”

Și ‘Abdu’l-Bahá a afirmat, “Dintre toate darurile lui Dumnezeu cel mai măreț este darul propovăduirii. El atrage asupra noastră grația lui Dumnezeu și este prima noastră obligație.”

Și din nou “Propovăduirea Cauzei este de cea mai mare importanță pentru că ea este piatra unghiulară a temeliei însăși.”

 

AL PATRULEA PAS

Creșterea spirituală a credinciosului depinde și de săvârșirea unor fapte pure și frumoase și de supunerea la legile și Învățăturile lui Bahá’u’lláh. Țelul fiecărui bahá’i este să își trăiască viața conform Învățăturilor lui Dumnezeu. Aceasta este și condiția unei propovăduiri eficiente și încununate de succes. Într-una din Tabletele Sale, Bahá’u’lláh afirmă: “Dumnezeu a prescris fiecăruia datoria de a propovădui Cauza Sa. Oricine se ridică pentru a îndeplini această datorie, trebuie, înainte de a proclama mesajul Său, să se împodobească cu ornamentul unui caracter drept și demn de laudă, astfel încât cuvintele lui să poată atrage inimile acelora care sunt receptivi la chemarea lui. Fără de aceasta, el nu poate vreodată spera să își influențeze ascultătorii.”

Această afirmație înlătură orice îndoială, căci Bahá’u’lláh spune: “Fără de aceasta, el nu poate vreodată spera să își influențeze ascultătorii.” Cuvântul vreodată este foarte emfatic și elimină orice altă metodă. Bahá’u’lláh a revelat afirmații similare în numeroase alte Tablete.

 

PROTECȚIA CREDINȚEI INDIVIDUALE

În natură, observăm că atunci când se naște un copil, începe și o îndatorire vitală și aceasta este creșterea copilului și protejarea lui, ceea ce necesită grijă iubitoare și vigilență din partea părinților. Este la fel și cu spiritul credinței. Odată ce o persoană spune “Eu sunt bahá’i,” ea trebuie să protejeze acest nespus de prețios dar al credinței și să îi permiță să crească treptat.

Citirea Scrierilor Sfinte și ceilalți pași menționați în aceste pagini ne vor situa pe calea progresului spiritual și ne vor aduce mai aproape de Bahá’u’lláh.

 

CEI TREI MARI JEFUITORI AI CREDINȚEI

În timp ce pășim pe această cale a progresului spiritual trebuie să fim vigilenți ca credința să nu ne fie jefuită de forțele negării și impietății.

 

1. Primul dintre acești jefuitori este atașamentul de această lume. În înțelegerea bahá’i detașarea nu înseamnă renunțarea la lume și la treburile ei. Orice lucru care devine o barieră între credincios și Bahá’u’lláh constituie atașament față de această lume. Dragostea de sine este cea mai formidabilă barieră. Cel mai mare dușman al omului este pasiunea pentru propriul său sine și ego.
2. Cel de-al doilea jefuitor al credinței este compania prost aleasă. Prietenia cu cei lipsiți de pietate ne poate pune în pericol sau distruge credința. Acesta este neliniștitorul avertisment al lui Bahá’u’lláh: “O fiu al țărânii! Ia seama! Nu umbla cu cel lipsit de pietate[4] și nici nu căuta tovărășie cu el, căci o asemenea însoțire preschimbă strălucirea inimii în foc infernal.” Cuvântul “lipsit de pietate” nu ar trebui să fie greșit înțeles. O persoană lipsită de pietate poate susține că crede în Dumnezeu, pe când mulți dintre cei care se consideră agnostici sau ateiști pot de fapt, să nu fie lipsiți de pietate. Pe de altă parte, când venim în contact cu cineva în care arde focul iubirii pentru Bahá’u’lláh beneficiem de înălțare spirituală. Însăși compania unei astfel de persoane sporește credința în Dumnezeu. Bahá’u’lláh afirmă în Cuvinte tainice: “… Cel ce caută sã comunice cu Dumnezeu, să caute compania celor iubiţi de El; şi cel care doreşte să audă cuvântul lui Dumnezeu, să își plece urechea la cuvintele aleşilor Săi.”
3. Cel de-al treilea dușman este bârfa și vorbăria, ultima mai ales ca răspândire de zvonuri. A căuta defectele altora și a vorbi despre ele va submina însăși fundația credinței noastre în Bahá’u’lláh. El ne sfătuiește în aceste cuvinte: “O, emigranți! Am dat limbii menirea de a Mă pomeni, n-o mânjiți cu defăimări. Dacă focul egoismului vă copleșește, amintiți-vă de propriile voastre greșeli și nu de cele ale creaturilor Mele, căci fiecare dintre voi se cunoaște pe sine mai bine decât îi cunoaște pe alții.”

 

UN REZUMAT SI CÂTEVA SUGESTII PRACTICE

În încheiere să rezumăm câteva dintre punctele deja menționate. Cei patru pași care sunt vitali în viețile noastre sunt:

1. Citirea regulată a Scrierilor de două ori pe zi. Acesta este un act de devoțiune față de Dumnezeu. Să te abați de la această regulă fie dimineața, fie seara, e ca și cum te-ai priva de hrană. Există multe Scrieri ale lui Bahá’u’lláh traduse în limba engleză. “Analecte,” “Tabletele lui Bahá’u’lláh” și “Cuvinte tainice” sunt câteva exemple. Cea din urmă este “o minunată colecție de rostiri aidoma nestematelor” a lui Bahá’u’lláh. Să ne amintim că, dacă cineva nu citește cuvintele lui Bahá’u’lláh dimineața, din cauza lipsei de timp și a grabei, acesta poate cu ușurință să ia cu el o carte la muncă și, dacă circumstanțele permit, să citească câteva pasaje acolo, așa încât să nu se lipsească de hrana sa spirituală. Citirea cuvintelor în fiecare dimineață și seară este un act de devoțiune față de Dumnezeu. Studierea Scrierilor, totuși, diferă oarecum de acest act de devoțiune. Trebuie să studiem Scrierile și istoria pentru ca să ne adâncim înțelegerea Credinței. Acest lucru poate fi făcut oricând, ziua sau noaptea. Câteva minunate colecții, pregătite de Casa Universală a Dreptății, ne stau acum la dispoziție. Cele care urmează sunt recomandate în mod special pentru studiu:

“Puterea asistenței divine”  (“The Power of Divine Assistance”)
“Excelență în toate lucrurile” (“Excellence in All Things”)
“Viața de familie” (“Family Life”)
“Darul predării” (“The Gift of Teaching”)

2. Recitarea uneia dintre cele trei rugăciuni obligatorii.
3. Propovăduirea Cauzei lui Dumnezeu, oferind oamenilor mesajul lui Bahá’u’lláh, împrietenindu-ne cu ei și invitându-i la șezători regulate, călătorind pentru a propovădui și rugându-ne să fim călăuziți către sufletele receptive. Într-adevăr, cea mai bună cale de a atrage oamenii înspre Cauza lui Dumnezeu, infinit mai eficientă decât orice fel de campanie publicitară, este de a te ruga fervent să fii călăuzit către sufletele receptive. Dacă învățătorul bahá’i ar da dovadă de sinceritate și perseverență, rugăciunile lui ar primi fără îndoială răspuns, conform făgăduielii Fondatorilor Credinței, și multe suflete pure ar fi călăuzite către Fântâna Adevărului.
4. Și în sfârșit, dar nu în ultimul rând, a-ți trăi viața ca un adevărat bahá’i. Dacă individul care a recunoscut rangul lui Bahá’u’lláh perseverează în citirea Cuvântului lui Dumnezeu, dimineața și seara, în fiecare zi, dacă își deschide inima la influențele Revelației lui Bahá’u’lláh, dacă recită rugăciunea obligatorie în felul orânduit de El, dacă se asociază cu bahá’i devotați, înflăcărați de Credință și evită tovărășia celor fără de lege, și dacă se ridică la servirea Cauzei, atunci dragostea sa pentru Bahá’u’lláh va crește zi de zi și el va fi ajutat de sus să crească în spiritualitate și credință.

Cu iubitoare salutări bahá’i,
Adib Taherzadeh

[1] Nota editorului.

[2] Nota editorului.

[3] Nota editorului: din punct de vedere sociologic Credința bahá’i nu admite noțiunea de rasă decât ca și concept ce se referă la întreaga rasă sau specie umană. În limba persană termenul original este “khalq-i-jadíd,” iar acesta a fost tradus de către Păzitor în alte locuri ca și “o noua creație.”

[4] În traducerea originală (a Cuvintelor Tainice) în limba română cuvântul “ungodly” este tradus în mod corect ca și “fără de lege.” Am preferat “lipsit de pietate” aici pentru că se potrivește mai bine discursului domnului Taherzadeh.