Selecție din “Luminile călăuzirii” pe tema spiritualității

Tradus de LH/editat și selectat de fsb

76. Lucrul important este “Să trăiești viața”[de bahá’í].[1]

“Lucrul important este ‘Să trăiești viața’ – să avem viețile atât de saturate cu Învățăturile Divine și cu Spiritul bahá’í, încât oamenii să nu poată să nu vadă o bucurie, o putere, o dragoste, o puritate, o stălucire, o eficiență în caracterul nostru și în munca noastră, care ne va distinge de oamenii preocupați cu lumescul și îi va face pe oameni să se întrebe care este secretul acestei noi vieți care ne animă. Trebuie să devenim complet lipsiți de egoism[2] și devotați lui Dumnezeu, astfel încât, în fiecare zi și în fiecare moment, să căutăm să facem numai ceea ce Dumnezeu ar dori să facem și în modul în care El ar dori să o facem. Dacă vom face acest lucru în mod sincer, ne vom afla în perfectă unitate și armonie unul cu celălalt. Acolo unde există lipsă de armonie, lipsește adevăratul spirit bahá’í. Dacă nu putem să arătăm această transformare în viețile noastre, această nouă putere, această dragoste și armonie reciprocă, atunci Învățăturile bahá’í sunt doar un nume pentru noi.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios, 2 Februarie 1925)

377. Dacă sănătatea este dedicată dorințelor senzuale, moartea e preferabilă unei asfel de vieți

“Dacă sănătatea și bunăstarea trupului sunt cheltuite pe calea Împărăției, acest lucru este cu totul acceptabil și demn de laudă; și dacă sunt cheltuite pentru beneficiul lumii umane în general – chiar pentru beneficiul ei material (sau trupesc) – dacă aceasta e un mijloc de a face bine, și acest lucru este de asemenea acceptabil. Dar dacă sănătatea și bunăstarea unui om sunt dedicate dorințelor senzuale, într-o viață pe planul animal și în îndeletniciri diabolice – atunci boala ar fi preferabilă unei asemenea sănătăți, ba mai mult, moartea însăși ar fi preferabilă unei astfel de vieți. Dacă îți dorești sănătate, dorește-ți sănătate pentru a sluji Împărăția…”

(‘Abdu’l-Bahá: From a Tablet to the Bahá’ís of Washington: Bahá’u’lláh and the New Era, pp. 114-115)

379. Bahá’í i trebuie să se bazeze pe Credința lor și unul pe altul

“În aceste zile, când forțele dizarmoniei și dezbinării[3] sunt dezlănțuite pe tot cuprinsul lumii, bahá’íi trebuie să se bazeze pe Credința lor și unul pe altul și, în ciuda tuturor dificultăților și suferințelor, să protejeze unitatea Cauzei. Adeseori, primele eforturi de a face administrația Credinței să funcționeze armonios sunt dureroase pentru că individul trebuie să învețe să își supună voința întregului, dar acestea sunt toate mici detalii și prietenii trebuie să se concentreze cu toții asupra muncii constructive pentru Cauză.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui grup de credincioși, 7 Mai 1941)

381. Cum să dobândești liniștea cugetului

“…Liniștea cugetului se câștigă prin concentrarea conștiinței spirituale asupra Profetului lui Dumnezeu; prin urmare, ar trebui să studiați Învățăturile spirituale și să primiți Apa Vieții din Sfintele Rostiri. Apoi, transpunând în faptă aceste înalte idealuri, întregul vostru caracter va fi schimbat, și atunci, nu numai cugetul vostru își va găsi liniștea, ci întreaga voastră ființă va găsi bucurie și entuziasm.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 15 Octombrie 1952)

383. Ceea ce contează este viața interioară a spiritului

“Dacă oamenii și-ar putea da seama de aceasta, că ceea ce contează este viața interioară a spiritului, dar ei sunt atât de orbiți de dorințe și atât de induși în eroare încât și-au atras asupra lor toată suferința pe care o vedem în prezent în lume. Bahá’íi încearcă să îi aducă pe oameni înapoi la o cunoaștere a propriilor lor ființe și a scopului pentru care ei au fost creați, și astfel către fericirea lor cea mai mare și binele lor cel mai înalt.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 24 Iulie 1943)

385. Evoluția sufletului

“Cu privire la întrebările tale privind condiția sufletului în timpul bolii. Pasajele din ‘Analecte’ stabilesc foarte clar faptul că suferințele fizice, indiferent cât de grave, nu pot aduce nici o schimbare a condiției intrinsece a sufletului. După cum spune Bahá’u’lláh: ‘Spiritul este permanent și statornic în rangul lui.’ Vălul sau obstacolul care se interpune între suflet și trup în timpul bolii fizice este maladia însăși. Maladia indică o lipsă de echilibru în organismul uman, o absență a echilibrului forțelor esențiale pentru funcționarea normală a corpului uman.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 8 Martie 1936)

386. Semnificația sinelui

“Cu privire la întrebările pe care le-ai pus: Sinele are cu adevărat două înțelesuri, sau e folosit în două sensuri, în Scrierile bahá’í: unul este sinele, identitatea individului creat de Dumnezeu. Acesta este sinele menționat în pasaje ca ‘acela L-a cunoscut pe Dumnezeu, care s-a cunoscut pe sine însuși.’[4] Celălalt sine este ego-ul, moștenirea întunecată, animalică, pe care fiecare din noi o are, natura inferioară care se poate dezvolta într-un monstru de egoism, brutalitate, poftă trupească și așa mai departe. Acesta este sinele împotriva căruia trebuie să luptăm sau partea naturii noastre pe care trebuie să o învingem pentru a întări și pune în libertate spiritul din noi și pentru a-l ajuta să atingă perfecțiunea.”

“Sacrificiul de sine înseamnă a subordona această natură inferioară și dorințele ei părții mai dumnezeiești și mai nobile din noi înșine. În cele din urmă, sacrificiul de sine, în sensul cel mai înalt, înseamnă să ne încredințăm voința și tot ce avem lui Dumnezeu, pentru ca El să dispună de ele după voia Lui. Numai atunci El purifică și slăvește adevăratul nostru eu până când el devine o realitate strălucitoare și minunată.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 10 Decembrie 1947)

387. Ego-ul este animalul din noi

“Ego-ul este animalul din noi, moștenirea cărnii care e plină de dorințe egoiste. Supunându-ne legilor lui Dumnezeu, căutând să trăim viața descrisă în Învățăturile noastre, cu rugăciune și luptă, noi ne putem supune ego-urile. Îi numim ‘sfinți’ pe oamenii care au dobândit cel mai înalt grad de stăpânire a ego-ului lor.”

“Nu există nici o contradicție între Analecte P 66 și P 262. Într-un loc El spune că oglinda nu va fi niciodată eliberată de rugină[5], în altul El spune că va fi ‘curățată așa încât să fie în stare’ etc. Este un lucru relativ; perfecțiunea nu va fi atinsă niciodată, dar un progres mare și din ce în ce mai mare poate fi făcut.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 8 Ianuarie 1949)

388. Viața e o luptă continuă cu forțele din jurul nostru și cu propriul nostru ego

“Viața e o luptă continuă, nu numai împotriva forțelor din jurul nostru, dar, mai presus de toate, împotriva propriului nostru ‘ego’. Nu ne putem permite niciodată să ne oprim din vâslit, căci, dacă o facem, ne vom trezi curând luați din nou la vale de curent. Mulți dintre cei care se îndepărtează de Cauză, o fac din cauză că s-au oprit din procesul de dezvoltare. Ei au devenit satisfăcuți sau indiferenți și, prin urmare, au încetat să derive puterea spirituală și vitalitatea pe care ar fi trebuit să le extragă din Cauză. Uneori, desigur, oamenii eșuează din cauza unui test pe care pur și simplu nu reușesc să îl treacă și adeseori noi suntem unul pentru altul cele mai severe teste. Cu siguranță credincioșii ar trebui să încerce să evite aceste lucruri, și dacă ele se întâmplă, să le remedieze prin dragoste. General vorbind, nouă zecimi dintre necazurile prietenilor se datorează faptului că ei nu fac lucrul bahá’í în relație unul cu altul, în relație cu instituțiile administrative sau în viețile lor personale.”  (Ibid.)

389. Profeții sunt singurii lipsiți de “zgura sinelui”

“Privind întrebările pe care le pui în scrisoarea ta: Singurii oameni care sunt cu adevărat lipsiți de ‘zgura sinelui’ sunt Profeții, căci a fi lipsit de propriul ego este semnul distinctiv al perfecțiunii. Noi, oamenii, nu vom deveni niciodată perfecți, căci perfecțiunea aparține unui tărâm în care nu ne este destinat să intrăm. Totuși, noi trebuie să continuăm să evoluăm, să căutăm să ajungem cât mai aproape de perfecțiune.” (Ibid.)

390. Cheia stăpânirii de sine

“Astăzi confirmările Împărăției Abhá sunt cu aceia care renunță la ei înșiși, își uită opiniile, își dau la o parte personalitățile și se gândesc la binele altora… Oricine se preocupă de el însuși rătăcește prin deșertul neglijenței și al regretului. ‘Cheia principală’ a stăpânirii de sine este uitarea de sine. Drumul către palatul vieții este prin calea renunțării.”

(‘Abdu’l-Bahá: Star of the West, Vol. XVII, p. 348)

391. Căutându-L pe Dumnezeu, facem cunoștință cu noi înșine

“Cu cât ne căutăm mai mult pe noi înșine, cu atât mai mici sunt șansele de a ne găsi; și cu cât îl căutăm mai mult pe Dumnezeu și căutăm să ne slujim semenii, cu atât mai profund vom ajunge să ne cunoaștem pe noi înșine și cu atât mai încredințați lăuntric ne vom simți. Aceasta este una dintre marile legi spirituale ale vieții.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 18 Februarie 1954)

392. A deveni conștient de tine este un proces gradual

“Ai întrebat în ce punct al evoluției sale devine omul conștient de sine. Conștiința de sine a omului este un proces gradual și nu începe într-un moment anume. Ea crește în el în această lume și continuă să crească în viitoarea lume spirituală.

“Omul poate, cu siguranță, să-și amintească experiențe trecute din evoluția sa și chiar atunci când sufletul lui va părăsi această lume el își va aminti încă trecutul său.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 20 Noiembrie 1937)

393. Evoluția omului este în același timp individuală și colectivă

“Evoluția omului este în același timp individuală și colectivă, datorită dublei sale relații cu sine și cu societatea în care trăiește. Evoluția individuală începe cu stadiile timpurii ale existenței noastre. Conștiința crește, de asemenea, în decursul acestei evoluții.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 14 Ianuarie 1938)

394. Cauza are puterea spirituală de a ne recrea

“După cum știm cu toții, credincioșii ar trebui să se străduiască să dea un astfel de exemplu, prin viețile lor personale și prin comportamentul lor, încât alții să se simtă îndemnați să îmbrățișeze o Credință care reformează caracterul uman. Totuși, din nefericire, nu fiecare dintre noi dobândește ușor și rapid victoria asupra sinelui. Ceea ce fiecare credincios, nou sau vechi, ar trebui să realizeze este că această Cauză are puterea spirituală să ne recreeze, dacă facem efortul de a lăsa acea putere să ne influențeze și în aceasta privință, cel mai mare ajutor este rugăciunea. Noi trebuie să Îl implorăm pe Bahá’u’lláh să ne ajute să ne depășim propriile cusururi și, de asemenea, să ne folosim propria voință pentru a ne lua în stăpânire sinele.”

“El se va ruga, cu siguranță, pentru munca iubitei Cauze în acel loc și, în mod special, pentru ca noi suflete să poată fi atrase și să îmbrățișeze Credința. El se va ruga, de asemenea, pentru ca credincioșii să poată, de dragul lui Dumnezeu, să se apropie unul de altul și să nu îngăduie ca defectele lor să devină o sursă de dezbinare și, prin urmare, un mijloc de a lipsi suflete însetate de acest Mesaj dătător de viață! Lumea este plină de forțe rele și întunecate și prietenii trebuie să nu permită acestor forțe să pună stăpânire pe ei, nutrind gânduri și sentimente negative unul față de altul.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 27 Ianuarie 1945)

395. Gândurile noastre ar trebui îndreptate cu hotărâre, inteligență și neemotiv spre Dumnezeu

“Lui i-a părut foarte rău să afle despre situația îndrăgitei tale surori. El ar sfătui-o să își îndrepte gândurile, cu hotărâre și inteligență – adică nu emotiv – spre Dumnezeu, realizând că El este iertător, că într-o clipă El poate, prin binecuvântata Lui milă, să ne scape de sentimentul eșecului și să ne ajute să ne îmbunătățim faptele în viitor – dacă noi dorim acest lucru cu sinceritate; să se întoarcă către El în rugăciune și să caute să se apropie de El; și să Îi accepte Voința și să își subordoneze dorințele și părerile, dorinței Lui și planului Lui pentru ea.”

“Există o teribilă întunecime în lume astăzi, întunecimea cauzată de mersul omenirii împotriva Legilor lui Dumnezeu și de alunecarea sa înspre partea animală a naturii umane. Oamenii trebuie să recunoască acest fapt și să lupte conștient împotriva pesimismului și depresiei.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 14 Iulie 1945)

396. Ar trebui să ne concentrăm asupra gloriei Cauzei și nu asupra eșecurilor noastre

“Privitor la propria ta situație: El te îndeamnă cu tărie să nu te tot gândești la tine. Dacă ne uităm la eșecurile noastre, fiecare dintre noi se va simți, cu siguranță, nevrednic și deprimat și acest sentiment nu face decât să zădărnicească eforturile noastre constructive și să irosească timpul. Lucrul asupra căruia noi trebuie să ne concentrăm este gloria Cauzei și puterea lui Bahá’u’lláh, care poate face, dintr-o simplă picătură, o mare cu talazurile înălțate! Cu siguranță nu ai nici un drept să fii negativ; ai îmbrățișat această Cauză glorioasă și te-ai ridicat cu devoțiune să o slujești, și strădaniile tale sunt foarte apreciate atât de Păzitor cât și de tovarășii tăi bahá’í. Fiind susținut de ceva atât de pozitiv ca Credința și tot ce propovăduiește ea, ar trebui să fii un adevărat leu al încrederii și El se va ruga ca tu să devii așa.”

“Nu există, din păcate, nici un mod prin care cineva să își poată forța propriul său bine asupra vreunui om. Elementele liberului arbitru există, și tot ce noi, credincioșii, – ba chiar și Manifestarea lui Dumnezeu – putem face este să oferim adevărul omenirii. Dacă oamenii lumii persistă, așa cum par să o facă, în materialismul lor orb, atunci ei trebuie să suporte consecințele printr-o prelungire a situației lor prezente sau chiar o înrăutățire a ei. Datoria noastră ca bahá’í este să creăm o asemenea dragoste și unitate în rândurile noastre încât oamenii să fie atrași spre Cauză prin acest exemplu. Trebuie, de asemenea, să propovăduim cât putem de mult și să consolidăm administrația Comunității bahá’í. Dar mai mult de atât nu putem face pentru a înlătura marile suferințe care par să aștepte o lume ce în prezent e într-un stadiu atât de rău.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 13 Octombrie 1947)

397. Nu stărui asupra gândurilor și atitudinilor altora

“Noi nu trebuie niciodată să stăruim prea mult asupra gândurilor și atitudinilor pe care coreligionarii noștri le au față de noi. Ceea ce este cel mai important este să susținem dragostea și armonia și să ignorăm orice riposte pe care le-am putea primi; în acest fel, slăbiciunea naturii umane și ciudățenia sau atitudinea unei anumite persoane nu este amplificată, ci pălește în importanță în comparație cu slujirea împreună a Credinței pe care cu toții o iubim.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 19 Septembrie 1948)

1834. Omul se află la începutul spiritualității

“Omul se află pe treapta cea mai înaltă a materialităţii şi la începutul spiritualităţii. Cu alte cuvinte, el se află în punctul unde imperfecţiunea face loc perfecţiunii, unde întunericul face loc luminii. De aceea s-a spus că treapta pe care se găseşte omul reprezintă sfârşitul nopţii şi începutul zilei, în sensul că reuneşte toate gradele lumii imperfecţiunii pentru a le adăuga gradele lumii perfecţiunii. El are atât o latură animală, cât şi una angelică, iar ţelul educatorului trebuie să fie acela de a asigura predominarea aspectului angelic asupra celui animalic. Dacă puterea divină din om, care este şi calitatea sa esenţială, triumfă asupra puterii satanice, care este imperfecţiunea absolută, el devine creatura cea mai nobilă. Dar dacă puterea satanică învinge puterea divină, el devine cea mai josnică fiinţă. Iată de ce omul este capătul imperfecţiunii şi începutul perfecţiunii. În nici o altă specie din lumea existentă nu sălăşluieşte asemenea diferenţă, contrast, contradicţie şi opoziţie ca în specia umană. În om s-a reflectat Lumina Divină – ca şi în Hristos – şi iată cât de iubit şi proslăvit este El!…”

(‘Abdu’l-Bahá: Răspunsuri la câteva întrebări, p. 184)

1835. Necesități ale creșterii spirituale

“Bahá’u’lláh a menționat foarte clar în Scrierile Sale cerințele esențiale pentru creșterea noastră spirituală și acestea sunt subliniate, iar și iar, de Abdu’l-Bahá, în cuvântările și Tabletele Sale. Ele pot fi rezumate în felul următor:

1. Recitarea zilnică, cu devoțiune sinceră, a uneia dintre Rugăciunile Obligatorii.
2. Citirea regulată, mai exact cel puțin în fiecare seară și dimineață, a Scripturilor Sfinte, cu reverență, atenție și grijă.
3. Meditația plină de reverență asupra Învățăturilor, astfel încât să le putem înțelege mai profund, să le ducem la îndeplinire cu mai multă credință și să le transmitem mai exact altora.
4. Străduința zilnică de a ne comporta cât mai în conformitate cu înaltele standarde prezentate în Învățături.
5. Propovăduirea Cauzei lui Dumnezeu.
6. Servirea altruistă în slujba Cauzei și în practicarea meseriei sau profesiei noastre.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea Casei Universale a Dreptății unei Adunări Spirituale Naționale, 1 Septembrie 1983)

1838. Credinciosul poate dori să folosească Cel Mai Mare Nume în meditația individuală

“S-ar părea că sunt … mulți credincioși care beneficiază în mod deosebit de pe urma meditației. Casa Universală a Dreptății sugerează că pentru meditația individuală ei ar putea dori să folosească repetarea Celui Mai Mare Nume, Alláh-u-Abhá, de nouăzeci și cinci de ori pe zi, repetare, care, deși nu este încă pusă în aplicare în vest,[6] se află printre Legile, Decretele și Îndemnurile din Kitáb-i-Aqdas. (Vezi p. 46 din Sinopsisul și codificările din Kitáb-i-Aqdas.)”*

“Casa Universală a Dreptății este încrezătoare că dacă credincioșii din Europa își vor da toată silința să își ridice gradul de spiritualitate în cele șase moduri deliniate mai sus și să devină profund conștienți de faptul că, în toate serviciile lor, ei nu sunt decât vehicole ale puterii confirmatoare a lui Dumnezeu, ei vor atrage inimile concetățenilor lor și vor spulbera miasma materialismului care blochează ca un văl privirea multora dintre compatrioții lor. Strădania, activitatea, unitatea și încrederea nestrămutată în puterea lui Bahá’u’lláh vor învinge, cu siguranță, toate obstacolele.”(Ibid.)

*(Vă rugăm să vă referiți la scrisoarea Casei Universale a Dreptății, datată 28 decembrie, 1999 cu privire la aplicarea tuturor “legilor care reglementează rugăciunea obligatorie, postul și recitarea Celui Mai Mare Nume de nouăzeci și cinci de ori pe zi.”)

1839. Curățenia contribuie la spiritualitate

“… în toate aspectele vieții, puritatea și sfințenia, curățenia și rafinamentul, înalță condiția umană și contribuie la dezvoltarea realității interioare a omului. Chiar și pe tărâmul fizic, curățenia va conduce la spiritualitate, așa cum Scrierile Sfinte afirmă cu claritate. Și, chiar dacă curățenia fizică este un lucru trupesc, ea are totuși, o influență puternică asupra vieții spiritului…”

(‘Abdu’l-Bahá: Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, pp. 146-147)

1840. Rugăciunea Obligatorie și citirea Scripturilor Sfinte în fiecare dimineață și seară nutresc creșterea spiritualității

“Legea Rugăciunilor Obligatorii este, desigur, obligatorie pentru prietenii din Europa și însăși supunerea cu regularitate și din toată inima la această lege va nutri creșterea spiritualității. Prietenii nu ar trebui să neglijeze nici îndemnurile lui Bahá’u’lláh de a citi Scripturile Sfinte în fiecare dimineață și seară.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea Casei Universale a Dreptății unui credincios individual, 31 Martie 1983)

1841. Temelia spiritualității este statornicia în Legământ

“Lucrul pe care… credincioșii trebuie să îl facă este să se aprofundeze în Legămintele lui Bahá’u’lláh și Abdu’l-Bahá. Simpla înțelegere intelectuală a Învățăturilor nu este îndeajuns. O spiritualitate profundă este esențială și temelia adevăratei spiritualități este statornicia în Legământ.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 31 Martie 1949)

1842. Oamenii sunt atât de vizibil lipsiți de spiritualitate în aceste zile

“Oamenii sunt atât de vizibil lipsiți de spiritualitate în acest moment încât bahá’íi ar trebui în mod conștient să își păzească sinele de la a nu fi cuprins de materialismul și ateismul ce mătură întreaga lume în aceste zile. Scepticismul, cinismul, necredința, imoralitatea și câinia sunt frecvente și, deoarece prietenii sunt aceia care militează pentru antiteza tuturor acestor lucruri, ei ar trebui să aibe grijă ca nu cumva atmosfera lumii prezente să îi afecteze fără ca ei să își dea seama de acest lucru.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 19 Noiembrie 1945)

1843. Se simte nevoia unei adevărate conștiințe spirituale

“Nevoia este foarte mare, pretutindeni în lume, înăuntru și în afara Credinței, ca o adevărată conștiință spirituală să străbată și să motiveze viețile oamenilor. Nici un fel de măsuri administrative sau de respectare a regulilor nu poate lua locul acestei caracteristici sufletești, acestei spiritualități, care este esența Omului. El este foarte bucuros să vadă că tu accentuezi acest lucru și îi ajuți pe prieteni să realizeze importanța sa supremă.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 25 Aprilie 1945)

1844. Educația spirituală și progresul depind de recunoașterea infailibilității Manifestării lui Dumnezeu

“În ceea ce îl privește pe prietenul tău bahá’í care nu înțelege pe deplin infailibilitatea Manifestării lui Dumnezeu: ar trebui să îndemni acea persoană să studieze subiectul mai profund și să realizeze că acea întreagă teorie a Revelației Divine se spijină pe infailibilitatea Profetului, fie El Hristos, Mohamed, Bahá’u’lláh sau unul dintre Ceilalți. Dacă ei nu sunt infailibili, atunci ei nu sunt divini și astfel pierd acea legătură esențială cu Dumnezeu care, credem noi, este relația care educă oamenii și cauza întregului progres uman.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 11 Ianuarie 1942)

1845. Rugăciunea – absolut indispensabilă atingerii spiritualității

“…Cum se atinge spiritualitatea este, într-adevăr, o întrebare căreia fiecare tânăr sau tânără trebuie mai devreme sau mai târziu să încerce să-i găsească un răspuns satisfăcător. Tinerii moderni se găsesc într-o asemenea derută și sunt, prin urmare, purtați de forțele materialiste care subminează atât de puternic bazele vieții morale și spirituale a omului, tocmai din cauză că nici un astfel de răspuns satisfăcător nu a fost dat sau găsit…Religia încearcă să îmbunătățească și să transforme tocmai această condiție, atât de trist morbidă, la care a decăzut societatea.”

“Căci miezul credinței religioase este acel sentiment mistic care îl unește pe om cu Dumnezeu. Această stare de comuniune spirituală poate fi creată și menținută prin meditație și rugăciune. Și acesta este motivul pentru care Bahá’u’lláh a accentuat atât de mult importanța adorației.”

“Nu este suficient ca un credincios pur și simplu să accepte și să urmeze Învățăturile. El ar trebui, pe deasupra, să își și cultive simțul spiritualității, pe care îl poate dobândi mai ales prin rugăciune…”

“Credincioșii, în mod special cei tineri, trebuie, prin urmare, să își dea pe deplin seama de necesitatea rugăciunii. Căci rugăciunea este absolut indispensabilă dezvoltării lor spirituale lăuntrice, și aceasta, este, după cum a fost deja afirmat, adevărata temelie și adevăratul scop al religiei lui Dumnezeu.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 8 Decembrie 1935: Bahá’í Youth, p. 10)

305. Bârfa definită

“În privința bârfei, adică discutarea defectelor altora în absența lor, Învățăturile sunt foarte categorice. Într-o Tabletă scrisă unui prieten american Dascălul a scris:

‘Cea mai rea însușire umană și cel mai mare păcat este bârfa, în mod special atunci când provine de pe limbile credincioșilor lui Dumnezeu. Dacă ar fi inventate niște mijloace prin care ușile bârfei să fie închise pe vecie și fiecare dintre credinciosi și-ar deschide buzele spre a-i lăuda pe ceilalți, atunci Învățăturile Sfinției Sale Bahá’u’lláh s-ar râspândi, inimile ar fi iluminate, spiritele glorificate și lumea umană ar atinge fericirea eternă.’ (Citat în Star of the West, Vol. IV. p. 192) Bahá’u’lláh spune în Cuvinte tainice: ‘Nu sufla un cuvânt despre păcatele altora atât timp cât tu însuți ești un păcătos. De vei încălca această poruncă BLESTEMAT VEI FI.’ Condamnarea bârfei ar fi greu de exprimat într-un limbaj mai puternic decât cel din aceste pasaje și, în mod evident, una dintre obligațiile primordiale ale bahá’ílor este să se opună acestei practici. Chiar dacă ceea ce se spune împotriva altei persoane este adevărat, menționarea greșelilor acesteia în fața altora este considerată tot bârfă și este interzisă.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi Adunării Spirituale Naționale a Insulelor Britanice, 11 Februarie 1925)

306. Abțineți-vă de la cicăleală și bârfă

“Nu există subiect despre care Învățăturile bahá’í să fie mai categorice decât necesitatea abținerii de la cicăleală și bârfă cu dorința continuă de a descoperi și extirpa greșelile noastre și de a ne învinge propriile defecte.”

“Dacă ne declarăm loialitatea față de Bahá’u’lláh, față de iubitul nostru Dascăl și față de îndrăgitul nostru Păzitor, atunci trebuie să ne arătăm iubirea prin supunere la aceste învățături categorice. Ei ne cer fapte, nu vorbe și oricât de mare ne-ar fi fervoarea în folosirea expresiilor de loialitate și adulare, ea nu va compensa lipsa unei vieți trăite în spiritul Învățăturilor.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 12 Mai 1925: Living the Life, p. 3)

309. Învățând să nu ne preocupăm de defectele altora

“Cât despre bârfă, Casa Universală a Dreptății evidențiază faptul că a învăța să nu ne preocupăm de greșelile altora pare să fie pentru noi, oamenii, una dintre cele mai greu de însușit lecții și nereușita în acest domeniu constituie cauza a numeroase dispute între bahá’í, ca și între bărbați și femei în general. În ‘Star of the West,’ Volumul 8, Nr 10, la pagina 138, este consemnată o replică dată de ‘Abdu’l-Bahá într-un interviu privat în Paris în 1913. El a fost întrebat ‘Cum voi înceta să văd greșelile altora – și să recunosc ceea ce ei fac greșit?’, și a răspuns:

‘Îți voi spune. De câte ori recunoști greșeala altcuiva, gândește-te la tine însuți! Care sunt imperfecțiunile mele? – și încearcă să le înlături. Fă acest lucru de câte ori ești încercat prin vorbele sau faptele altora. În acest fel vei crește, vei deveni mai perfect. Îți vei învinge sinele, nici măcar nu vei mai avea timp să te gândești la greșelile altora…’”

“Ați înțeles foarte bine importanța evitării bârfei; o astfel de comportare lovește chiar în unitatea comunității bahá’í. Într-o scrisoare scrisă din partea Păzitorului unui credincios individual se afirmă:

‘Dacă suntem mai buni, dacă dăm dovadă de dragoste, răbdare și înțelegere față de slăbiciunea altora, dacă încercăm să nu criticăm niciodată, ci mai degrabă să încurajăm, alții vor face la fel și putem într-adevăr ajuta Cauza prin exemplul nostru și prin puterea noastră spirituală.’”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea Casei Universale a Dreptății, 13 August 1980)

310. Credincioșii au nevoie de mai mulți pacificatori printre ei – o funcție a bahá’ílor mai vechi și mai maturi

“Credincioșii au nevoie, după cum spuneți, nu numai să studieze cu adevărat Învățăturile, dar, de asemenea, să aibe mai mulți pacificatori printre ei. Din nefericire, nu doar oamenii obișnuiți, dar și bahá’íi obișnuiți sunt foarte imaturi: bârfa, punerea de bețe în roate, criticismul par mai ușoare decât punerea în practică a iubirii, cuvintelor constructive și cooperării. Este una dintre funcțiile bahá’ílor mai vechi și mai maturi să îi ajute pe cei mai slabi să își învingă dificultățile și să învețe cum să funcționeze și să își ducă viața ca niște credincioși adevărați!”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 11 Ianuarie 1950)

311. Să fim îngăduitori, răbdători, milostivi mai degrabă decât să sucombăm bârfii și criticii

“În scrisoarea dumneavoastră cereți călăuzire privind implicațiile interzicerii bârfei și mai exact dacă, în momente de supărare sau depresie, i se permite credinciosului să se întoarcă către prietenii săi pentru a-și descărca sufletul și a-și discuta problema în cadrul relațiilor umane. În mod normal este posibil să descrii situația din jurul unei probleme si să ceri ajutor și sfat pentru a o rezolva, fără a trebui neapărat să menționezi nume. Credinciosul individual ar trebui să caute să facă acest lucru, fie că el se consultă cu un prieten bahá’í sau nebahá’í, fie că prietenul se consultă cu el.”

“‘Abdu’l-Bahá nu permite critica antagonistă a indivizilor, pe nume, în discuțiile dintre prieteni, chiar dacă cel care critică crede că face acest lucru pentru ca să apere interesele Cauzei. Dacă situația este de o asemenea gravitate încât să pună în pericol interesele Cauzei, plângerea, așa cum a indicat Adunarea ta Spirituală Națională, ar trebui înaintată Adunării Spirituale Locale, sau, după cum afirmați, unui reprezentant al Instituției Consilierilor, pentru considerare și acțiune. Într-un astfel de caz, desigur, numele persoanei, sau persoanelor implicate vor trebui să fie menționate.”

“Întrebați, de asemenea, ce ar putea face cineva pentru ‘a-și atenua depresia și supărarea cu ajutorul cuiva’ despre care are ‘o impresie foarte pozitivă.’ Casa Universală a Dreptății sugerează să vă aduceți aminte de admonestările aflate în Scrierile noastre cu privire la nevoia de a trece cu vederea defectele altora, de a ierta și ascunde fărădelegile lor, de a nu le expune însușirile rele, ci de a le căuta și întări pe cele vrednice de laudă, de a ne strădui să fim întotdeauna îndurători, răbdători și milostivi. Pasaje asemănătoare următorului fragment dintr-o scrisoare scrisă din partea iubitului Păzitor, de către secretarul său, vor fi de asemenea de folos:

<Fiecare dintre noi este responsabil doar pentru o singură viață și aceea este propria noastră viață. Fiecare dintre noi este incomensurabil de departe de a fi ‘perfect așa cum este Tatăl nostru Ceresc’ și sarcina de a ne perfecționa propria viață și propriul caracter este una care necesită toată atenția, voința și energia noastră…Nu există subiect despre care Învățăturile bahá’í să fie mai categorice decât necesitatea abținerii de la cicăleală și bârfă cu dorința continuă de a descoperi și extirpa greșelile noastre și de a ne învinge propriile defecte.>”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea Casei Universale a Dreptății unui credincios individual, 23 Septembrie 1975)

312. Bârfa – cel mai mare păcat

“…Ați scris despre țeluri. Cât de binecuvântate sunt aceste țeluri, mai ales prevenirea bârfei! Sper să aveți parte de confirmare în aceste eforturi căci cea mai rea însușire umană și cel mai mare păcat este bârfa; în mod special atunci când provine de pe limbile credincioșilor lui Dumnezeu. Dacă ar fi inventate niște mijloace prin care ușile bârfei să fie închise pe vecie și fiecare dintre credinciosi și-ar deschide buzele spre a-i lăuda pe ceilalți, atunci Învățăturile Sfinției Sale Bahá’u’lláh s-ar râspândi, inimile ar fi iluminate, spiritele glorificate și lumea umană ar atinge fericirea eternă.”

“Sper că credincioșii lui Dumnezeu vor evita complet bârfa, fiecare lăudându-l pe celălalt în mod cordial și că vor crede că bârfa este cauza mâniei divine, astfel încât, dacă o persoană rostește chiar și o singură vorbă bârfitoare, ea să își piardă onoarea în fața tuturor oamenilor, căci cea mai detestabilă caracteristică a omului este căutarea defectelor altora. Noi trebuie să expunem calitățile demne de laudă ale sufletelor și nu atributele lor rele. Prietenii trebuie să își treacă cu vederea unul altuia cusururile și greșelile și să vorbească numai despre virtuțile lor, nu și despre defectele lor.”

“Se povestește ca Sfinția Sa Hristos – fie viața mea un sacrificiu pentru El! – trecea într-o zi, însoțit de apostolii Lui, pe lângă corpul neînsuflețit al unui animal. Unul dintre ei spuse: ‘Cât de putrezit este acest animal!’ Celălalt a exclamat: ‘Cât este de deformat!’ Un al treilea a strigat: ‘Ce duhoare! Ce mortăciune!’ Dar Sfinția Sa Hristos spuse: ‘Uitați-vă la dinții lui! Cât de albi sunt!’ Gândiți-vă că El nu s-a uitat deloc la defectele acelui animal; nu, mai degrabă a căutat bine, până când a găsit frumoșii dinți albi. El a observat doar albeața dinților și a trecut complet cu vederea diformitatea corpului, descompunerea organelor sale și mirosul greu.”

“Acesta este atributul copiilor Împărăției. Acesta este comportamentul și felul de a fi al adevăraților bahá’í. Sper că toți credincioșii vor atinge acest rang înalt.”

(‘Abdu’l-Bahá: Tabletă către Dr. M. G. Skinner, 12 August, 1913: Star of the West, Vol. IV, No. 11, p. 192)

313. Bârfa “înăbușă lumina inimii”

“…Bârfa stinge lumina inimii și înăbușă viața sufletului.”

(Bahá’u’lláh: Kitáb-i-Íqan, CCXV)

314. Critica o calamitate

“ …Critica răutăcioasă este cu adevărat o calamitate. Dar rădăcina ei este lipsa de încredere în sistemul lui Bahá’u’lláh, adică în Ordinea Administrativă – și lipsa de supunere față de El – căci El a interzis-o! Dacă bahá’íi ar respecta legile bahá’í privind votul, alegerile, servirea și supunerea la deciziile Adunării, toată această energie risipită prin criticarea altora ar putea fi direcționată spre cooperare și îndeplinirea Planului…”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 18 Decembrie 1949: Bahá’í News, No. 233, p. 2, July 1950)

315. Suprimă orice gând critic și orice cuvânt aspru

“Când vedem condiția în care se află lumea astăzi, noi  trebuie cu siguranță să uităm aceste cu totul insignifiante tulburări interne și să ne grăbim, uniți, la salvarea umanității. Ar trebui să îi îndemni pe tovarășii tăi bahá’í să își însușească acest punct de vedere și să te sprijine într-un puternic efort de a suprima orice gând critic și orice cuvânt aspru, spre a lăsa spiritul lui Bahá’u’lláh să permeeze întreaga comunitate și să o unească în dragostea și în slujirea Lui.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 16 Februarie 1951: Living the Life, p. 17)

316. O faptă sau o declarație imprudentă

“… o faptă sau o declarație imprudentă a unui bahá’í dintr-o anumită țară ar putea avea ca rezultat un grav regres al Credinței acolo sau în altă parte – și chiar pierderea vieților unor tovarăși de credință.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea Casei Universale a Dreptății unui credincios individual, 8 Decembrie 1968: Wellspring of Guidance, p. 131)

317. Diferențe personale și preocupări mărunte

“El simte că ar trebui să faceți tot ceea ce vă stă în putință pentru a atrage atenția prietenilor către aceste lucruri importante și către adevărate triumfuri și de a o abate de la diferențele lor personale și preocupările lor mărunte. Acum nu este, cu siguranță, timpul ca vreun om să se gândească la sine însuși, sau să se preocupe cu slăbiciunea fratelui său; ci, mai degrabă fiecare dintre bahá’í trebuie să se concentreze asupra sarcinilor care le stau în față și să fie renăscuți în slujirea lui Bahá’u’lláh.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea Păzitorului către Comitetul Zonal de Propovăduire Națională (U.S.A.), 17 Iulie 1950: Bahá’í News, October 1970, p. 3)

318. Ca plugarii avem fiecare propriul atelaj de supravegheat

“Fiecare dintre noi este responsabil doar pentru o singură viață și aceea este propria noastră viață. Fiecare dintre noi este incomensurabil de departe de a fi ‘perfect așa cum este Tatăl nostru Ceresc’ și sarcina de a ne perfecționa propria viață și propriul caracter este una care necesită toată atenția, voința și energia noastră. Dacă îngăduim atenției și energiei noastre să fie cheltuite în eforturi de a-i menține pe alții pe calea dreaptă și a le remedia greșelile, risipim un timp prețios. Suntem ca și plugarii care au fiecare dintre ei propriul atelaj de supravegheat și propriul plug de direcționat și pentru a-și menține brazda dreaptă, trebuie să își urmărească țelul și să se concentreze asupra propriei sarcini. Dacă el se uită într-o parte și în alta, ca să vadă cum se descurcă Tom și Harry și să le critice aratul, atunci propria sa brazdă va fi cu siguranță strâmbă.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea Păzitorului unui credincios individual, 12 Mai 1925: Living the Life, pp.2-3)

323. Bârfa aduce dezbinare

“…Dacă vreun suflet vorbește de rău pe cineva care este absent, singurul rezultat va fi în mod clar acesta: el va sufoca zelul prietenilor și îi va influența să devină indiferenți. Căci bârfa aduce dezbinare, ea este cauza principală a tendinței prietenilor de a se retrage. Dacă un individ ar vorbi de rău pe cineva care este absent, se cuvine ca cei care îl aud să îl oprească într-un mod spiritual și prietenesc și să îi răspundă: servește această subevaluare vreunui scop folositor? Ar fi ea pe placul Frumuseții Binecuvântate, ar contribui ea la onoarea statornică a prietenilor, ar promova ea sfânta Credință, ar sprijini Legământul, sau ar fi ea de vreun folos oricărui suflet? Nu, niciodată! Dimpotrivă, ea ar face ca praful să se depună pe inimă în strat atât de gros încât urechile nu ar mai auzi și ochii nu ar mai vedea lumina adevărului.”

(‘Abdu’l-Bahá: Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, pp. 230-31)

324. Când critica și cuvintele aspre se ivesc

“Când critica și cuvintele aspre se ivesc în sânul unei comunități bahá’í nu există nici un alt remediu decât să lăsăm trecutul în urmă și să ii convingem pe toți cei implicați să întoarcă o filă nouă și, de dragul lui Dumnezeu și al Credinței Sale, să se abțină de la a menționa subiectele care au dus la neînțelegere și lipsa de armonie. Cu cât prietenii argumentează mai mult și fiecare parte susține că punctul lor de vedere este cel corect, cu atât mai mult se înrăutățește întreaga situație.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 16 Februarie 1951: Living the Life, p. 12)

325. Dacă ascultăm suntem vinovați de complicitate

“Este evident că dacă îi ascultăm pe cei care ni se plâng de greșelile altora suntem vinovați de complicitate la bârfa lor. Prin urmare, cu tot tactul posibil, dar și cu fermitate, noi ar trebui să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a-i împiedica pe alții de a face acuzații sau plângeri la adresa altor persoane în prezența noastră.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi Adunării Spirituale Naționale din Insulele Britanice, 11 Februarie 1925)

319. Fii prieten cu întreaga rasă umană

“Fiecare om trebuie să vadă în orice ființă umană numai ceea ce este demn de laudă. Omul care face acest lucru poate fi prieten cu întreaga rasă umană. Dacă, totuși, ne uităm la oameni din punctul de vedere al greșelilor lor, atunci a le fi prieten este o sarcină formidabilă.”

(‘Abdu’l-Bahá: Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá, p. 169)

320. Bahá’íi trebuie să fie distinși

“Doresc distincție pentru voi. Bahá’íi trebuie să se distingă de restul umanității. Dar această distincție nu trebuie să depindă de bogăție – deci că ar trebui să devină mai afluenți decât alți oameni. Nu doresc pentru voi distincție financiară. Nu este o distincție obișnuită cea pe care o doresc: nu este nici științifică, nici comercială, nici industrială. Pentru voi doresc o distincție spirituală; adică trebuie să deveniți eminenți și distinși în moravuri. Mai cu seamă trebuie să vă distingeți prin iubirea de Dumnezeu. Voi trebuie să vă distingeți prin iubirea pentru umanitate; prin unitate și armonie; prin dragoste și dreptate. Pe scurt, trebuie să vă distingeți prin toate virtuțile lumii umane; prin credință și statornicie; prin acte filantropice și slujirea lumii umane; prin iubire pentru fiecare ființă umană; prin unitate și înțelegere cu toți oamenii; prin înlăturarea prejudecăților și promovarea păcii internaționale. În cele din urmă, voi trebuie să vă distingeți prin iluminare divină și dobândirea darurilor lui Dumnezeu. Doresc această distincție pentru voi. Acesta trebuie să fie felul în care să vă distingeți.”

(‘Abdu’l-Bahá: The Promulgation of Universal Peace, p. 190)

 

321. Credincioșii ar trebui să se bazeze unul pe dragostea celuilalt

 

“Într-adevăr, credincioșii nu au învățat încă pe deplin să se bazeze unul pe dragostea celuilalt, pentru a căpăta tărie și consolare la vreme de nevoie. Cauza lui Dumnezeu este înzestrată cu puteri imense, și motivul pentru care credincioșii nu beneficiază mai mult de pe urma ei este acela că ei nu au învățat să se bazeze pe deplin pe aceste puternice forțe de dragoste, tărie și armonie generate de Credință.”

(Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi unui credincios individual, 8 Mai 1942: Living the Life, p. 8)

[1] Nota editorului.

[2] ‘Selfless’ se poate traduce ca și ‘lipsit de egoism’ dar e important să reținem că aici este de asemenea vorba despre un fel de transcendere sau anulare a sinelui sau eului egoist. Într-o traducere directă ‘selfless’ ar corespunde termenilor ‘fără de eu,’ ‘lipsit de eu’ sau ‘fără ego’ [nota editorului].

[3] Dacă ar exista, un cuvânt mai bun ar fi ‘dizunitate’ [nota editorului].

[4] Analecte, XC [nota editorului].

[5] Metafora ruginii (sau zgurii) oglinzii trebuie corelată cu faptul ca pe acea vreme oglinzile erau încă făcute din bronz, care pentru a-și păstra imaginea curată trebuiau să fie lustruite (curățate) intens și în mod regulat [nota editorului].

[6] Această lege a fost pusă în aplicare în Vest de la 28 Decembrie 1999, vezi scrisoarea de mai sus [nota editorului].