
Trebuie sa invatam sa traim uniti: zece ani de la revolutia tunisiana
29 decembrie 2020
Compilatie despre teste si suferinta
9 ianuarie 2021
CENTRUL MONDIAL BAHÁ’Í, 31 decembrie 2020 (Serviciul Mondial de Știri Bahá’í) – Serviciul Mondial de Știri Bahá’í face recapitularea unui an fără precedent, trecând în revistă articolele referitoare la progresele din cadrul comunității bahá’í mondiale care au întărit rezistența și au oferit speranță într-o perioadă când este mare nevoie de ea.
Reacții în fața pandemiei
Atunci când pandemia a lovit pentru întâia oară, actele de solidaritate ivite în întreaga lume i-au demonstrat umanității cum se poate ralia unei cauze comune pentru a alina suferințele. Lunile ce s-au scurs din martie au arătat mai limpede ca oricând că fiecare ființă umană poate deveni un protagonist al schimbării. Oamenii care au început să acționeze le-au insuflat multor altora sentimentul unui țel colectiv care i-a motivat și pe aceștia să facă tot ce pot pentru a-și servi concetățenii. Astfel s-a creat un cerc virtuos ce a dus la niveluri fără precedent de acțiune colectivă.
În martie, Serviciul de Știri a relatat despre reacția inițială la criză a comunităților bahá’í, care s‑au adaptat rapid și în mod creativ la noi forme de interacțiune adecvate măsurilor de sănătate publică și au găsit modalități de a servi societatea.
Într-o suburbie a New York City, un grup de tineri implicați în demersurile bahá’í de construire a comunității și-au îndreptat atenția către nevoile stringente care au apărut în urma închiderii școlilor.
Copii din Luxemburg care participau la lecții de educație morală au confecționat felicitări pentru a aduce un strop de bucurie cadrelor sanitare și altor lucrători care prestau servicii esențiale, în timp ce copii din Berlin, Germania, au creat desene pe tema speranței pentru locatarii unui cămin de bătrâni. În Slovenia, bahá’íi din Bašelj au aranjat ca servicii de livrare de alimente care se adresează de regulă restaurantelor să deservească și locuințe individuale. Tot în luna martie, bahá’íi din întreaga lume au marcat Naw-Rúz – începerea noului an bahá’í și a primăverii –, consolidând legăturile de prietenie și transmițând mesaje dătătoare de speranță.
În aprilie, pe măsură ce răspândirea coronavirusului devenea tot mai evidentă, strădaniile comunităților bahá’í s-au intensificat și mai mult. În Canada, participanții la un program de inspirație bahá’í pentru învățarea limbii engleze s-au sprijinit reciproc în acea perioadă dificilă. Bahá’íi din Tunisia s-au alăturat altor grupuri confesionale pentru a lansa un apel ca atât știința, cât și religia să călăuzească un răspuns eficace la criză. În Republica Democratică Congo, legăturile din sânul comunităților au permis ca mii de oameni să primească informații corecte și sfaturi, inclusiv despre ce culturi trebuie plantate pentru asigurarea securității alimentare. În Kiyunga, Uganda, emisiuni radiofonice au declanșat conversații în familii despre importanța rugăciunii ca sursă de tărie spirituală. Și alte stații de radio bahá’í au găsit un nou scop în a servi ca surse de informații esențiale și ca ancore ale vieții comunității pentru persoanele din mediul rural.
Eforturile din aprilie au atins cote înalte în locurile unde Adunările Spirituale Locale și Naționale ale Bahá’ílor au canalizat spre acțiune energia și ajutorul a numeroși oameni, au distribuit informații esențiale și alte resurse acolo unde era mai mare nevoie de ele și au sprijinit populațiile vulnerabile să acceseze serviciile publice.
În lunile care au urmat, a devenit tot mai limpede că servirea societății și adorația colectivă sunt elemente esențiale în viața unei comunități care își păstrează speranța și perseverența în fața crizei. În România, participanții la întâlniri devoționale deschise tuturor descoperă că inimile lor „încep să bată ca una singură”. În Africa de Sud, profesioniștii bahá’í din domeniul asistenței sanitare văd potențialul fiecărui om de a servi societatea și valorifică forța comunității în a-i sprijini pe cei care se refac după coronavirus.
Pretutindeni, tinerii s-au plasat în linia întâi a răspunsului la nivel local în fața crizei. În Sierra Leone, ei au creat un film despre măsurile medicale preventive, iar în Italia, au analizat teme profunde legate de transformarea socială într-o serie de scurte clipuri video. În plină pandemie, după explozia din Beirut, tinerii orașului au exploatat capacități dobândite în cadrul demersurilor bahá’í de construire a comunității pentru a crea o rețea de refacere în urma dezastrului.
În această perioadă, artele au jucat un rol important în scoaterea la lumină a unor teme ce captivează conștiința publică. În același timp, publicația Lumea Bahá’í a lansat o serie de articole pe teme legate de criza mondială a sănătății și de problemele majore cu care se confruntă societățile în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat.
Angajarea în demersuri de dezvoltare socială și economică pe termen lung
Pe lângă relatările despre inițiativele bahá’í sociale și economice de la nivel local ca răspuns la pandemie, Serviciul de Știri a mediatizat și proiecte și demersuri mai complexe ale organizațiilor de inspirație bahá’í care s-au adaptat la noile circumstanțe ale crizei medicale.
Serviciul de Știri a relatat despre inițiative menite să amelioreze securitatea alimentară. În Vanuatu, participanții la un program educațional de inspirație bahá’í intitulat „Pregătire pentru acțiune socială” iau măsuri nu numai pentru a menține rezerve alimentare pentru concetățenii lor, ci și pentru a încuraja și alți conaționali să procedeze la fel. În Nepal, unde numeroși lucrători migranți se întorceau acasă în contextul pandemiei, o Adunare Spirituală Locală Baha’i a acționat pentru a spori capacitatea comunității de a-și produce propria hrană.
În Columbia, FUNDAEC, o organizație de inspirație baha’i cu sediul în Cali, s-a axat pe sprijinirea inițiativelor locale de producție de hrană, promovând, în același timp, respectul față de terenul agricol și de mediul înconjurător în rândul comunităților din întreaga țară.
În continuare, vă prezentăm câteva dintre eforturile în domeniul educației care au fost mediatizate. În Bolivia, o universitate de inspirație bahá’í își sprijină corpul profesoral și studenții în această perioadă dificilă și acordă o mare atenție identificării tehnologiilor adecvate circumstanțelor prezentului. În Republica Centrafricană, Indonezia, India și nu numai, școlile de comunitate de inspirație bahá’í au găsit modalități creative de adaptare, dobândind perspective noi asupra rolului învățătorilor în perioadele de criză. În Statele Unite, conversații constructive între indivizi, oficialități și poliție pe tema egalității rasiale au contribuit la crearea în rândul mai multor segmente ale societății a sentimentului unui scop comun ce vizează îmbunătățirea sistemelor de siguranță publică.
Participarea la discursurile societății
În anul care se încheie, Serviciul de Știri a prezentat diverse relatări despre eforturile comunității bahá’í de a-și aduce contribuția la discursurile sociale.
Comunitatea Internațională Bahá’í a participat la forumuri dedicate importanței limbajului în cultivarea unei identități comune, agriculturii, păcii, și rolului structurilor internaționale pe calea către o ordine mondială dreaptă.
Comunitățile bahá’í naționale și-au adus contribuția la discursurile referitoare la mediul înconjurător, viața de familie, egalitatea dintre femei și bărbați și rolul religiei în societate.
În Iordania și în alte țări, comunitățile bahá’í creează spații în care jurnaliști și diverși actori sociali au posibilitatea de a cerceta rolul constructiv pe care mijloacele de comunicare în masă îl pot juca în societate. În Indonezia, o serie de seminarii a valorificat o dorință puternică în rândul oficialităților, universitarilor și nu numai de a explora principiile fundamentale ale unei societăți mai pașnice. În Canada și Austria, o serie de podcast-uri și, respectiv, un blog video și-au însușit perspective din religie pentru a oferi abordări noi ale unor probleme de interes național. Participanții la mesele rotunde din Kazahstan și din regiunea Kurdistan din Irak analizează modul în care principiile spirituale care i-au apropiat pe oameni în această perioadă pot contribui la modelarea vieții publice și pe viitor. Iar în Chile, comunitatea bahá’í creează spații în contextul procesului de reformă constituțională pentru a analiza alături de concetățeni bazele unei societăți prospere din punct de vedere material și spiritual.
În ultimul an, conversațiile la nivel național despre pace și coexistență au luat avânt. Într-o perioadă în care prejudecățile rasiale și sub alte forme au ajuns în centrul conștiinței publice din Statele Unite și din întreaga lume, Adunarea Spirituală Națională a Bahá’ílor acestei țări a dat publicității o declarație care a stârnit conversații vitale despre o cale înainte. În Olanda, aniversarea Tabletelor lui ‘Abdu’l-Bahá către Haga a declanșat o reflecție asupra progresului în direcția păcii mondiale. În Tunisia s-a analizat, în cadrul unor mese rotunde, faptul că o coexistență pașnică nu va fi posibilă decât cu participarea deplină a femeilor.
În anul care se încheie, printre conferințele organizate de Catedra Bahá’í pentru Pace Mondială a Universității College Park din Maryland s-a numărat și o reuniune având ca temă necesitatea abordării dimensiunilor morale ale schimbărilor climatice. Catedra Bahá’í pentru Studii despre Dezvoltare a Universității Devi Ahilya din Indore, India, a invitat economiști și universitari să analizeze modul în care noile concepții despre natura umană pot îmbunătăți abordările pe termen lung ale urbanismului, ținând cont de criza medicală actuală.
În Australia, un proces de întâlniri între segmente diverse ale societății care a durat doi ani a culminat cu lansarea publicației Crearea unei narațiuni sub semnul incluziunii (Creating an Inclusive Narrative) care oferă perspective despre făurirea unei identități comune. În Republica Democratică Congo și în India, întâlniri remarcabile au reunit lideri rurali pentru a analiza cum pot fi depășite barierele și prejudecățile tradiționale care îi dezbină pe oameni și cum se poate construi o pace durabilă.
Adunarea Spirituală Națională a Bahá’ílor din Papua Noua Guinee a dat publicității în luna iulie o declarație cu privire la egalitatea dintre femei și bărbați, răspunzând unei îngrijorări mondiale care s-a intensificat în timpul pandemiei.
Institutul de Studii pentru Prosperitate Globală promovează reuniuni pentru studenți în cadrul cărora tinerii caută împreună răspunsuri la întrebări despre schimbarea socială.
Persecuția bahá’ílor din Iran și Yemen
Într-o perioadă în care comunitatea internațională se luptă cu o criză mondială a sănătății, persecuția bahá’ílor din Iran și Yemen nu cunoaște răgaz.
O rezoluție a ONU adoptată în luna decembrie a anului 2020 de către Adunarea Generală a condamnat încălcarea continuă de către Iran a drepturilor omului, inclusiv a drepturilor membrilor comunității bahá’í din această țară. În 2020 a avut loc o escaladare de către autoritățile iraniene a persecuțiilor împotriva bahá’ílor, manifestată prin zeci de rețineri abuzive, refuzul celor mai elementare drepturi civile și restricții la solicitarea obținerii unei noi cărți de identitate naționale. Aceste acțiuni au pus mari presiuni pe indivizi și familii care se confruntau deja cu o criză a sănătății publice.
În Yemen, o instanță a confirmat condamnarea la moarte pe motive religioase a unui bahá’í, în luna martie. Cu toate că acesta și alți cinci bahá’í au fost ulterior eliberați din detenția nejustificată, Comunitatea Internațională Bahá’í rămâne extrem de îngrijorată și a făcut un apel la apărarea drepturilor tuturor bahá’ílor din Yemen de a trăi conform convingerilor lor fără a risca persecuții.
Casele de Adorație Bahá’í
În 2020, Serviciul de Știri a prezentat relatări despre felul în care Casele de Adorație Bahá’í s-au adaptat la pandemie și au insuflat, în același timp, un spirit de adorație și servire colectivă unor segmente mai largi ale societății. Articolele au urmărit și evoluția construcției Caselor de Adorație din Kenya și din Papua Noua Guinee.
În locurile unde se înalță Case de Adorație Bahá’í se aplică noi abordări pentru ca spiritul reprezentat de aceste structuri să inspire segmente mai mari ale societății.
Au fost prezentate proiectele pentru templul local din Bihar Sharif, India, și pentru Casa de Adorație națională a Republicii Democratice Congo. În cazul celei din urmă, a fost dat startul lucrărilor de construcție în cadrul unei ceremonii de inaugurare.
Construcția Mausoleului lui ‘Abdu’l-Bahá
La începutul anului 2020 s-au făcut primii pași pentru pregătirea terenului și turnarea fundației Mausoleului lui ‘Abdu’l-Bahá. În cadrul unei ceremonii speciale care a coincis cu începutul lucrărilor de construcție, primarul din ‘Akká și reprezentanții comunităților confesionale ale orașului s-au reunit să Îl cinstească pe ‘Abdu’l-Bahá.
Deși, în mod inevitabil, anumite operațiuni au fost încetinite sau întrerupte în contextul pandemiei, s-au făcut în continuare progrese, cu aprobarea autorităților locale pentru fiecare etapă. În aprilie, lucrările la fundație au început să contureze amprenta la sol a geometriei elegante a proiectului. În septembrie, fundația a fost finalizată. Iar în noiembrie se înălțau primele elemente verticale.
- Tinerii din Sierra Leone au creat un film care contribuie la educarea comunității cu privire la prevenirea răspândirii infecției cu coronavirus (COVID-19).
- Participanții la un program educațional de inspirație bahá’í din Vanuatu intitulat „Pregătire pentru acțiune socială” iau măsuri pentru a menține rezerve alimentare pentru concetățenii lor.
- În 2020, șase bahá’í din Yemen au fost eliberați după ani de detenție nejustificată.
- În septembrie 2020, Comunitatea Internațională Bahá’í a dat publicității o declarație intitulată „O guvernare pe măsură: umanitatea și drumul către o ordine mondială dreaptă”, marcând cea de-a 75 a aniversare a ONU.
- Bahá’íi din Iordania organizează mese rotunde cu jurnaliștii despre felul în care mijloacele de comunicare în masă pot fi o sursă de speranță pentru societate.
- Cadrele didactice de la Școala Riḍván din El Salvador oferă ore online, dar și prin alte mijloace, inclusiv în persoană la o distanță sigură, pe străzile din vecinătățile unde familiile au acces limitat la internet sau nu au acces deloc.
- S-au făcut în continuare progrese la construirea Mausoleului lui ‘Abdu’l-Bahá, cu aprobarea autorităților locale pentru fiecare etapă.
- În Matunda Soy, Kenya, lucrările de construcție la Casa de Adorație locală sunt într-un stadiu avansat.
- Comunitățile bahá’í din Noua Zeelandă oferă ore de educație morală online pentru copii.
- Pentru a veni în întâmpinarea nevoii acute de echipamente individuale de protecție, Adunările Spirituale Locale din India colaborează cu croitori pentru a confecționa și a distribui măști faciale.
- Stânga: copii din Berlin, Germania, care participă la ore de educație bahá’í au creat desene pe tema speranței pentru locatarii unui cămin de bătrâni. Dreapta: copii din Noua Zeelandă pictează acasă.
- În Australia, un proces de întâlniri între segmente diverse ale societății care a durat doi ani a culminat cu lansarea publicației Crearea unei narațiuni sub semnul incluziunii (Creating an Inclusive Narrative) care oferă perspective despre făurirea unei identități comune.
- Proiectul cupolei Casei de Adorație din Bihar Sharif, India.
Pentru a citi articolul online sau a vizualiza mai multe fotografii, accesați news.bahai.org.