
Postul Bahá’í
1 martie 2020Speranta si sprijin în Italia, in timpul unei crize medicale mondiale
13 martie 2020
Opiniile exprimate în acest articol reflectă perspective individuale și nu reprezintă opiniile oficiale ale Credinței Bahá’í.
Ieri am fost prin oraș cu mașina și am trecut pe la două magazine alimentare, patru farmacii, o benzinărie și un hipermarket, în căutare de gel pentru igienizarea mâinilor. Nu am găsit nicăieri, nici măcar în varianta de flacon mic, de voiaj. Pe lângă lipsa acestui produs și în ciuda faptului că locuiesc într-o zonă unde viscolul îi poate ține pe oameni închiși în case mai multe zile, casiera de la un magazin alimentar mi-a spus că, în weekendul trecut, înregistraseră ziua cu cele mai mari vânzări din istoria lor. Până acum, COVID-19, cunoscut sub numele de coronavirus, nu și-a făcut încă apariția în statul nostru, ceea ce nu se poate însă spune și despre panică.
Analizând evenimentele în plină desfășurare, îmi mai vine în minte un lucru care mi se pare remarcabil: răspândirea coronavirusului îmi arată că, oricât de mult am încerca să ne izolăm unii de alții – fie că o facem prin ziduri, patrule de grăniceri, cluburi exclusiviste, limbaje codificate sau chiar scutul protector al gelului pentru igienizarea mâinilor – unitatea noastră este imposibil de tăgăduit.
Asistând la imposibilitatea de a ține virusul sub control chiar și într-o țară cu legi stricte și cu un Mare Zid, am început să reflectez asupra sensului expresiei „Umanitatea este una singură”. Fiind o optimistă din fire, sunt atrasă de manifestările frumoase ale acestei unități, cum ar fi limbile universale ale iubirii și ale râsului sau arta și accesul la educație. Exemplul coronavirusului ilustrează însă o altă latură la fel de validă a unității omenirii, pe măsură ce suntem obligați să lucrăm împreună ca să găsim soluții în contextul vulnerabilității noastre comune.
Conștientizarea coronavirusului mă face să mă gândesc la două condiții esențiale ale unității: empatia și dreptatea. În toiul cumpărării de articole de strictă necesitate din magazinele noastre încă bine aprovizionate, mi-a venit în minte trauma refugiaților din Siria sau El Salvador, forțați să-și abandoneze casele doar cu hainele de pe ei. Nu vreau să fac pe nimeni să se simtă vinovat, ci vreau doar să vă invit să vă puneți următoarea întrebare, pe care mi-am pus-o și eu: ce-ar fi dacă mi-aș canaliza sentimentul de panică ce m-a cuprins temporar către a empatiza mai bine cu cei care trăiesc zilnic cu frica de persecuții, de foamete sau de violență? Mi-am amintit de acest îndemn: „Fiți iubitori cu toți cei în suferință, risipiți amărăciunea tuturor celor nedreptățiți, alinați inimile descurajate și fiți o binecuvântare pentru sufletele greu încercate” (‘Abdu’l-Bahá, Tabletele lui ‘Abdu’l-Bahá). Mai mult, atunci când îmi amintesc de vorba înțeleaptă potrivit căreia „Iubirea este o lumină ce nu sălășluiește niciodată într-o inimă cuprinsă de teamă” (Bahá’u’lláh, Cele șapte văi și cele patru văi), îmi dau seama că voi face toate eforturile pentru a alege iubirea în locul fricii și voi avea ca țel servirea și empatia, nu egoismul și panica.
Cu privire la dreptate, Bahá’u’lláh propovăduia: „Scopul dreptății este apariția unității între oameni” (Tabletele lui Bahá’u’lláh). Cu alte cuvinte, pentru a înfăptui unitatea, trebuie să facem întâi dreptate. În contextul pandemiei actuale, acest precept mă face să înțeleg că, dacă persoana care se ocupă de mâncarea noastră, de restul de bani de la cumpărături, de curățenia în camera de hotel sau de îngrijirea copilului este plătită insuficient și nu se bucură de protecție suficientă, avem cu toții de suferit, chiar dacă ne bucurăm de toate privilegiile. Oricât gel pentru igienizarea mâinilor am folosi, problema de bază rămâne nerezolvată. Chiar dacă persoana care face curățenie în camera de hotel sau vă aranjează masa la restaurant este bolnavă, s-ar putea să nu aibă de ales și să vină totuși la muncă, pentru a câștiga în continuare salariul din care își hrănește familia sau își achită ratele la bancă. Căci, în cazul lucrătorilor plătiți la oră, cine nu muncește nu primește. Ce-ar fi dacă noi, ca societate, am înțelege că bunăstarea lor ESTE și bunăstarea noastră, că sănătatea noastră depinde de sănătatea lor? Coronavirusul pare să ne dea răspunsul la această întrebare. Căci, iată, în localitățile în care concediul medical cu plată este obligatoriu pentru toți lucrătorii, rata cazurilor de gripă a scăzut cu 40%. Acest pas mic în direcția dreptății le-a adus avantaje tuturor.
Bahá’u’lláh a îndemnat umanitatea să pășească spre bunăstare colectivă și a dat explicații în termeni simpli, pe care îi putem recunoaște în lumea fizică. Pentru a ne ajuta să înțelegem unitatea noastră naturală, esențială în diversitatea sa, scrierile Sale descriu umanitatea drept:
- fructele unui singur copac;
- valurile aceleiași mări;
- florile aceleiași grădini;
- degetele aceleiași mâini și mădularele aceluiași trup.
Fără îndoială, în aceste zile, devine evident că, dacă o parte din corpul omenirii este afectată, întregul trup suferă. Mai precis, dacă o persoană dintr-un loc aflat de cealaltă parte a lumii suferă, și eu sunt susceptibilă de suferință.
Din această perspectivă, viziunea lui Bahá’u’lláh, potrivit căreia „Pământul este o singură țară, iar oamenii sunt cetățenii ei” (Analecte din Scrierile lui Bahá’u’lláh), ne apare mai urgentă ca niciodată. Un virus microscopic nu poate fi ținut sub control de granițe naționale – granițe care nu ar trebui să limiteze nici soluțiile: descoperirea de vaccinuri, medicamentele sau comunicatele privind sănătatea publică menite a limita răspândirea. Exemplele recente de localizare reușită a virusurilor SARS și Ebola au demonstrat puterea acțiunii colective ce transcende națiunile și rasele.
Printre îngrijorările adânci legate de coronavirus, văd și semne de har. Suntem cu toții afectați. Bunăstarea voastră este și bunăstarea mea. Precauțiile pe care vi le luați voi – spălarea mâinilor, evitarea atingerii feței, statul acasă dacă sunteți bolnavi – vor ajuta oameni pe care nu îi veți cunoaște niciodată. Mai avem nevoie de ceva ca să ne convingem de unitatea omenirii?



