Scrierile Bahá’í îndeamnă către rugăciunea zilnică și comuniunea intimă cu Dumnezeu, ca fundație a unei vieți devotate progresului spiritual și serviciului către umanitate.
Toți oamenii sunt bineveniți să participe la construirea unei vieți de comunitate vibrante în cartierele în care locuiesc, găzduind sau participând la întâlniri devoționale. Aceste întâlniri se desfășoară în zeci de locuri din țară în diverse locații: locuințe personale, centre bahá’í locale sau spații publice.
Întâlnirile devoționale constau în împărtășirea de rugăciuni și pasaje din Scrierile Sfinte, neexistând o formulă strictă. Întâlnirile devoționale reprezintă pentru noi o șansă de a învăța cum să creăm o atmosferă spirituală înălțătoare. Aceasta implică de multe ori muzica și arta. Cheia este de a ne ajuta să ne eliberăm mințile de stresul zilnic și să medităm la scopul superior al existenței noastre.
Oricine poate găzdui o întâlnire devoțională
Întâlnirile devoționale pot fi găzduite de oricine, fie acasă, fie, dacă doriți, puteți ajuta la organizarea unei întâlniri într-o altă locație. Învățăturile Bahá’í ne permit să creăm o atmosferă spirituală înălțătoare în comunitățile noastre.
Sunteți bineveniți să vă alăturați întâlnirilor devoționale din vecinătatea voastră, fie participând pur și simplu, meditând și bucurându-vă de atmosferă, fie jucând un rol activ în organizare sau participare.