O viziune a păcii: scene din Republica Democrată Congo

KINSHASA, Republica Democrată Congo – Soarele se ridică peste satul congolez Ditalala, iar aroma cafelei proaspăt prăjite se răspândește în aer. De generații, oamenii din acest sat beau cafeaua pe care o cultivă ei înșiși, înainte de a merge să lucreze în fermele lor.

În ultimii ani, această tradiție a dimineții a căpătat o semnificație mai adâncă. Numeroase familii din sat își invită vecinii să bea împreună o cană de cafea și să se roage înainte de a începe ziua.

„Au transformat acest act simplu de a bea o cană de cafea dimineața,” povestește o vizitatoare recentă la Ditalala, reflectând asupra experienței avute „A fost cu adevărat o activitate de construire a comunității. Prietenii din casele învecinate se adunau în timp ce se prepara cafeaua, spuneau rugăciuni împreună, apoi împărțeau cafeaua râzând și discutând problemele comunității. Se crea un sentiment de reală unitate.”

Națiunea central-africană a Republicii Democrate Congo trece, de peste un secol, printr-o serie de lupte violente. Se estimează că cel mai recent război, între 1998 și 2002, a ucis peste 5,4 milioane de persoane, fiind cea mai catastrofală criză mondială de după cel de-al Doilea Război Mondial. În ultimii doi ani, a fost țara cu cel mai mare număr de oameni dislocați de un conflict – potrivit O.N.U., circa 1,7 milioane de congolezi și-au abandonat casele din cauza nesiguranței numai în primele șase luni ale anului 2017.

Totuși, pe teritoriul țării există comunități care învață să depășească barierele tradiționale care îi separă pe oameni. Inspirați de învățăturile lui Bahá’u’lláh, membrii acestor comunități depun eforturi pentru a face progrese de natură atât materială, cât și spirituală. Ei sunt preocupați și de dimensiunile practice ale vieții, și de însușirile unei comunități înfloritoare, cum ar fi dreptatea, interconectarea, unitatea și accesul la cunoaștere.

„Ceea ce aflăm este că, atunci când există spații unde oamenii se pot aduna laolaltă și vorbi despre învățăturile lui Bahá’u’lláh raportate la provocările cu care se confruntă comunitatea lor, ei vor veni și se vor consulta despre ce pot face împreună pentru a găsi soluții la aceste probleme,” observă Izzat Mionda Abumba, care lucrează de mulți ani la programe educaționale pentru copii și tineret.

„Când toată lumea are acces la aceste spații, nu ne mai separă nimic – nu mai contează cine e bahá’í și cine nu. Citim cu toții aceste scrieri și, discutându-le, găsim căi de rezolvare a tuturor problemelor noastre. Inspirația vine din aceste scrieri și linii directoare,” spune el.

Această țară are o poveste remarcabilă. Procesul care este în desfășurare urmărește să cultive colaborarea și să construiască în toți oamenii – indiferent de confesiune, etnie, rasă, sex sau statut social – capacitatea de a se ridica și a contribui la progresul civilizației. În mijlocul confuziei, neîncrederii și obscurității ce domnesc în ziua de azi, aceste comunități ce înfloresc în Republica Democrată Congo sunt exemple dătătoare de speranță ale capacității omenirii de a declanșa o transformare socială profundă.

Calea către prosperitate colectivă

Satul Walungu este așezat în Kivu de Sud, o provincie din partea estică a țării, la granița cu Rwanda și Burundi. În ultimii ani, între oamenii din Walungu s-a instalat un spirit de unitate și colaborare. Aceștia se roagă împreună în diverse cadre, reunindu-se cu vecinii lor, fără să se preocupe de afilierea religioasă. Acest caracter tot mai devoțional este completat de o implicare profundă în slujirea binelui comun.

La originea acestei transformări din Walungu stă faptul că locuitorii satului s-au dedicat dezvoltării intelectuale și spirituale a copiilor.

Walungu se află într-o regiune îndepărtată a țării. Cu ani în urmă, comunitatea s-a arătat nemulțumită de educația oficială care le era asigurată copiilor. Ca urmare a acestei situații, un grup de părinți și învățătoare a înființat o școală în sat cu sprijinul unei organizații de inspirație bahá’í care oferă instruire cadrelor didactice și promovează întemeierea de școli bazate pe comunitate.

Diferite de instituțiile de educație tradiționale, școlile comunitare de felul celei din Walungu sunt inițiate, sprijinite și încurajate de comunitatea locală. Părinții, familia extinsă, alți membrii ai comunității și chiar și copiii au un profund simț al proprietății și al răspunderii față de funcționarea școlii lor.

Când s-a deschis, în 2008, școala avea o singură clasă unde preda o singură învățătoare. Un an mai târziu, comunitatea a reușit să adauge o a doua clasă și să mai angajeze o învățătoare. Treptat, școala a crescut prin adăugarea de noi elevi, noi clase și noi învățătoare. Astăzi, este o școală primară în toată puterea cuvântului, cu peste 100 de elevi.

Însă comunitatea s-a confruntat cu anumite probleme pe măsură ce școala s-a dezvoltat. Nu existau fondurile pentru plata învățătoarelor sau întreținerea școlii. Dându-și seama că trebuia făcut ceva pentru sprijinirea financiară a școlii, membrii comunității au convocat o întâlnire cu părinții și alte persoane implicate. La acea întâlnire, directorul școlii le-a propus să îi învețe cum să împletească coșuri din nuiele, arătând că, dacă le-ar vinde în piață, ar aduna niște bani cu care s-ar putea plăti cheltuielile școlii. S-au înscris 67 de părinți, bucuroși la gândul că vor deprinde o abilitate nouă și că vor putea să sprijine singuri educația copiilor lor. Și la ora actuală, cu toții împletesc în continuare coșuri care sunt vândute în piețele din satele învecinate.

Împletirea de coșuri a rămas o activitate colectivă – de obicei, părinții se adună să lucreze împreună, învățându-se uneori unii pe alții tehnici noi. Iar aceste întruniri au ajuns ceva mai mult decât atât: un spațiu unde se vorbește și despre lucruri spirituale și profunde.

„Femeile și bărbații nu vin aici doar ca să împletească coșuri,” explică Mireille Rehema Lusagila, implicată în activitatea de construire de comunități sănătoase și vibrante. „Ei încep cu o întâlnire devoțională și citesc din scrierile sfinte împreună. Își sporesc știința de carte, învățând unii de la alții să scrie și să citească. Oamenii de acolo mi-au spus că această activitate îi ajută să progreseze nu numai pe plan material, ci și pe plan spiritual.”

Tinerii deschid drumul spre unitate

De-a lungul graniței de răsărit a țării, în regiunea Kivu, tinerii își asumă dezvoltarea următoarei generații. În satul Tuwe Tuwe, 50 de tineri lucrează cu 500 de adolescenți și câteva sute de copii, ajutându-i să ajungă la un nivel profund de apreciere a unității și să depășească o etapă crucială din viața lor.

De câțiva ani, tinerii sunt cei care conduc transformarea din această comunitate. În 2013, un grup de tineri bahá’í și prieteni ai lor s-a întors de la o conferință pentru tineret cu dorința puternică de a soluționa tensiunile și ostilitățile dintre satele lor.

La acea conferință, membrii grupului au studiat teme esențiale pentru o comunitate unită, cum ar fi importanța țelurilor nobile, ideea de prosperitate spirituală și materială, rolul tineretului în a-și sluji și îmbunătăți localitățile, precum și modalități în care se pot sprijini reciproc în a întreprinde acțiuni cu însemnătate.

Gândindu-se la acea experiență, D-l Abumba, care călătorește adesea prin regiune pentru a sprijini programele de învățământ de inspirație bahá’í, povestește cum acei tineri au devenit o forță generatoare de unitate.

„Când s-au întors fiecare în comunitatea lui, au văzut că ostilitățile dintre cele două sate se agravau din cauza conflictului provocat de terenurile agricole. Tinerii s-au întrebat: «Ce putem face să găsim o soluție și să-i ajutăm pe adulți să înțeleagă că trebuie să trăim în armonie?». Și au hotărât să treacă la acțiune împreună,” își amintește D-l Abumba.

„Le-a venit ideea să organizeze un meci de fotbal cu tinerii din ambele comunități, care să se desfășoare pe un teren dintre sate, în speranța că părinții vor veni să asiste. Nu conta pentru ei cine câștigă și cine pierde meciul. Obiectivul lor era să adune la un loc un număr mare de oameni din ambele sate și să încerce să le transmită un mesaj despre cum să trăiască în unitate.”

Acei tineri s-au pregătit pentru meci cum se cuvine: au cumpărat o minge și au format câte o echipă pentru fiecare sat, cu membri din diferite triburi. Când a venit ora meciului, o mulțime destul de mare din ambele sate s-a adunat la fața locului, deoarece era duminică. Spectatorii au fost impresionați de felul în care tinerii au jucat pentru plăcerea jocului.

„Apoi, la finalul meciului, tinerii s-au adresat mulțimii,” explică D-l Abumba. „Au spus: «Ne-ați văzut jucând și ați văzut că nu e niciun conflict între tinerii dintr-un sat și cei din celălalt. Credem că satele noastre pot face asta, că pot trăi asemenea copiilor aceleiași familii.» În continuare, conducătorii satelor au luat cuvântul și le-au spus celor prezenți că e timpul să schimbe foaia și să înceapă să trăiască și să muncească împreună.”

„În satele acestea există triburi diferite care sunt adesea în conflict,” conchide D-l Abumba. „Dar oamenii se inspiră din învățăturile lui Bahá’u’lláh pentru a găsi căi de a aborda aceste probleme adânc înrădăcinate. Iar programele de învățământ de inspirație bahá’í le oferă mai ales tinerilor posibilitatea de a fi o forță care aduce o schimbare pozitivă în comunitățile lor.”

Un sat numit „Pace”

Ditalala este un sat îndepărtat din centrul țării, de la care accesul la cel mai apropiat oraș se face pe o potecă lungă de 25 de kilometri, parcursă fie pe jos, fie cu un vehicul de teren.

Susan Sheper, care locuiește în Republica Democrată Congo încă din anii 1980, își amintește că, la prima sa vizită în Ditalala, acum 31 de ani, câțiva bahá’í au venit să o aștepte la tren și să o conducă pe jos până în sat, pe un drum ce a durat cinci ore. „Ne-am dat jos din tren și am fost înconjurați de un grup vesel de bahá’í care cântau și care ne-au întrebat «Puteți merge pe jos un pic?».”

Și așa, D-na Sheper a pornit la drum cu o „escortă” de bahá’í care mergeau cântând. Au mers pe jos 25 de kilometri, noaptea.

„A fost o experiență extraordinară,” își amintește D-na Sheper. „Nu s-au oprit deloc din cântat, doar treceau de la un cântec la altul. Ei au obișnuința de a parcurge distanțe mari pe jos, iar cântatul îi ajută, căci picioarele se mișcă în ritmul muzicii.”

Deși la vremea aceea satul, care se numea Batwa Ditalala, avea deja o comunitate bahá’í vibrantă, diferitele grupuri trăiau separat, inclusiv bahá’íi.

„Salt înainte 31 de ani, când m-am întors la Batwa Ditalala,” continuă D-na Sheper. „Unul dintre primele lucruri pe care le-am aflat a fost că satul nu se mai numea Batwa Ditalala.”

Termenul Batwa se referă la populația batwa, care este unul dintre principalele grupuri de pigmei din Republica Democrată Congo. Membrii ei au fost marginalizați, exploatați și discriminați din cauza modului lor de viață de vânători-culegători și al aspectului lor fizic. Aceasta a dus la apariția unei complexe realități de prejudecăți și conflicte acolo unde ei locuiesc în preajma unor populații agricole sedentare.

„Însă astăzi, aceste bariere au fost înlăturate de învățăturile lui Bahá’u’lláh despre unitate și eliminarea prejudecăților, așa că satul nu se mai numește Batwa Ditalala, ci doar Ditalala,” explică D-na Sheper.

Cuvântul „ditalala” înseamnă „pace” în limba locală – iar satul a fost transformat de o viziune a păcii.

„Oamenii din sat mi-au spus că înainte existau separări foarte clare între ei, dar că, datorită învățăturilor lui Bahá’u’lláh, nu se mai consideră triburi diferite, ci se văd ca fiind uniți,” arată D-na Sheper. „Mi-au spus că viața este mult mai bună fără prejudecăți.”

Învățăturile lui Bahá’u’lláh au atins aproape pe toată lumea din Ditalala, iar influența lor se vede în multe aspecte ale vieții populației. Astăzi, circa 90% din locuitorii satului participă la activitățile bahá’í de construire a comunității, care merg de la băutul cafelei și spunerea rugăciunilor dimineața la organizarea de ore de educație spirituală și morală pentru oamenii de toate vârstele.

Conducătorul satului Ditalala sprijină adesea activitățile comunității bahá’í. El îi încurajează pe membrii acesteia să se întrunească pentru consultări, o caracteristică centrală în procesul de luare a deciziilor la bahá’í.

Oamenii mai depun și o serie de eforturi pentru a-și îmbunătăți starea socială și materială, printre care se numără: proiecte agricole, proiecte de îngrijire a mamelor, inițiative privind apa potabilă, construirea unui drum și înființarea unei școli comunitare.

O comunitate luminoasă

Pe întreg cuprinsul Republicii Democrate Congo, zeci de mii de oameni au răspuns chemării lui Bahá’u’lláh. Festivitățile cu ocazia celei de-a două suta aniversări a nașterii Sale din octombrie s-au desfășurat la scară largă, bucurându-se de nenumărați participanți peste tot în țară. Se estimează că până la 20 de milioane de persoane au urmărit transmisiunea televizată a comemorării naționale, la care au fost prezenți lideri proeminenți din guvern și din societatea civilă.

De asemenea, această țară a fost desemnată de Casa Universală a Dreptății ca una dintre cele două țări care vor avea o Casă de Adorație Bahá’í națională în anii care vin.

Printre toate aceste progrese recente, lucrul care iese cel mai mult în evidență în această comunitate este acela că ea pășește înainte în unitate.