O Casa de Adoratie Bahá’í primeste un prestigios premiu international

TORONTO – Prestigiosul Premiu internațional al Institutului Regal de Arhitectură din Canada (RAIC), acordat din doi în doi ani, nu este un premiu de arhitectură obișnuit.

Un juriu internațional alcătuit din șase arhitecți recunoscuți trebuie să aleagă o clădire care iese în evidență prin caracterul „transformativ în contextul societății sale” și care exprimă „valorile umaniste ale dreptății, respectului, egalității și incluziunii”. Clădirea respectivă este aleasă dintr-o selecție excepțională de structuri arhitecturale din întreaga lume care și-au pus amprenta pe viața socială a comunităților în mijlocul cărora au fost ridicate.

În acest an, Premiul internațional al RAIC, în valoare de 100 000 USD, a fost acordat Casei de Adorație Bahá’í a Americii de Sud. Suma va fi dedicată întreținerii pe termen lung a Templului. Comandată de Casa Universală a Dreptății și proiectată de arhitectul canadian Siamak Hariri, Casa de Adorație a Americii de Sud a devenit un simbol al unității pentru orașul Santiago și nu numai. Aflat pe înălțimile de la poalele Anzilor, de unde domină orașul, Templul a primit peste 1,4 milioane de vizitatori de când a fost inaugurat, în octombrie 2016. Casa de Adorație nu numai că a simbolizat unitatea, ci a și dat glas certitudinii că adorarea celor sfinte este strâns legată de servirea omenirii.

Legătura dintre edificii și binele societății a fost o preocupare majoră a juriului RAIC. Diarmuid Nash, președintele juriului, explică cum cele trei proiecte arhitecturale finaliste au fost alese pentru impactul transformativ pe care l-au avut asupra comunităților lor. „Templul bahá’í a fost un proiect al comunității la care au lucrat numeroși voluntari. A funcționat așa cum funcționează un proiect comunitar într-un sat, însă la scară mondială.”

„Dar Templul a depășit nivelul comunității,” arată în continuare Nash. „A extins principiile Credinței Bahá’í – că toți oamenii sunt egali și toți pot să vină aici pentru a reflecta și a se regenera. Impactul său a vibrat mai presus de comunitate, atrăgând tot mai mulți oameni din toate sferele sociale.”

Procesul de selecție a fost riguros și a durat șase luni. Membrii juriului au fost rugați să facă vizite la fața locului ca parte a procesului de documentare și selecție. „L-am rugat pe Stephen Hodder, fost președinte al Institutului Regal al Arhitecților Britanici și membru al juriului, să viziteze acest proiect,” arată Nash. „Am considerat că îl va evalua cu un ochi obiectiv.”

Hodder a vizitat Templul timp de trei zile, în prima parte a acestui an, și a petrecut mult timp alături de comunitatea locală. Ulterior și-a prezentat impresiile celorlalți membri ai juriului, descriind Casa de Adorație drept „o operă arhitecturală cu adevărat transformativă, perenă și spirituală, așa cum nu am mai văzut și a cărei influență depășește cu mult limitele clădirii.”

Referindu-se la vizita lui Hodder, Nash își amintește: „Stephen mi-a mărturisit că nu a mai simțit un impact emoțional atât de puternic de când a fost la Ronchamp, o celebră capelă pe care am vizitat-o cu toții în carierele noastre de arhitecți. Este un reper al arhitecturii moderne. Mi-a spus «Este ceva mai presus de orașul Santiago, ceva cu importanță la nivel mondial».”

În observațiile prezentate juriului, Hodder a mai afirmat:

„Cum este posibil ca o clădire să surprindă spiritul «unității», al unui loc sacru, sau să îndemne la păstrarea tăcerii fără a cere explicit acest lucru? Spațiul interior urcă în spirală ca un turbion, culminând cu oculusul pe care se află inscripția «O, Tu Slavă a Celui Mai Slăvit». Scaunele sunt orientate către Haifa și către Mausoleul lui Báb, precursorul lui Bahá’u’lláh… Însă de ce vin oamenii în număr atât de mare la Templul Bahá’í? Să fie datorită grădinii, sădită cu specii autohtone și îngrijită cu dragoste de voluntari? Să fie panorama asupra orașului Santiago și apusurile minunate? Sau să fie însuși acest obiect neobișnuit ce are munții în fundal? Templul este ancora… Noaptea, opacitatea sticlei turnate de la exterior și semitransparența marmurei portugheze se inversează, iar cupola capătă o strălucire eterică din interior… Templul a devenit un punct central nu numai pentru comunitatea bahá’í, ci și, datorită devotamentului acestei comunități față de «servire», pentru întreaga vecinătate și bunăstarea ei.”

Juriul nu a fost impresionat doar de impactul Templului asupra societății, ci și de calitatea excepțională a execuției. „A fost asamblat cu dragoste,” spune Nash. „Tâmplăria, zidăria și suprafețele vitrate transmit toate senzația că au fost modelate de o mână umană, lucru remarcabil la un proiect atât de sofisticat. Acest aspect a avut o mare influență asupra juriului. Sentimentul a fost că mâna comunității a făurit produsul finit.”

După decernarea premiului, Hariri reflecta asupra demersului. „Sute de oameni s-au sacrificat pentru acest proiect, lucrând cu mare dăruire și cu enorm talent, și au atins granița a ceea ce este posibil în arhitectură,” explica arhitectul.

„Templul reflectă o aspirație. Treaba arhitecților este să dea o formă acestei aspirații. Când ți se oferă o astfel de șansă, în care aspirațiile sunt atât de mari, e nevoie să îți folosești imaginația la maximum ca să faci față provocării.”

Premiul a fost decernat pe 25 octombrie în cadrul unei ceremonii desfășurate la hotelul Westin Harbour Castle din Toronto. „Mai presus de toate,” a arătat Hariri în alocuțiunea din acea seară, „îi suntem recunoscători Casei Universale a Dreptății, care a fost sursa noastră neclintită de călăuzire, curaj și constanță.”

Nash, care a fost și el prezent, își amintește că, la finalul alocuțiunii, publicul s-a ridicat și a aclamat. „Ne-am simțit foarte inspirați cu toții. Este un proiect care are o viață proprie. E o clădire proiectată să reziste 400 de ani. Bănuiala mea este că va dăinui mult mai mult timp.”

https://news.bahai.org/story/1370/