Un nou film le dă o voce comunităților din întreaga lume
12 iunie 2018O singură specie umană
13 iunie 2018Ce înseamnă „atitudinea devoțională” și ce implică aceasta în mod practic, în viața de zi cu zi a individului? Ce aspecte influențează „atitudinea devoțională”?
Conceptul de „devoțional” cunoaște o multitudine de sensuri, precum iubire și loialitate față de o persoană sau o cauză, adorație ori ascultare și rugăciune. Toate aceste înțelesuri par să se concentreze asupra unui punct central, aflat în mijlocul atenției, care este venerat și căruia i se dă ascultare. Conceptul de „atitudine”, la rândul său, înseamnă „fel înrădăcinat de a gândi sau de a simți în legătură cu ceva”. Combinând aceste două definiții, ajungem la concluzia că, în contextul vieții bahá’í, a avea o atitudine devoțională înseamnă să încorporăm iubirea, loialitatea, adorația și ascultarea ca mod de viață în tiparele noastre de gândire și în simțămintele noastre față de Bahá’u’lláh, așa cum sunt acestea exprimate în comportamentul nostru, care transpune în realitate cele ce s-au scris.
Dacă definim astfel conceptul de atitudine devoțională, să vedem ce citate ar fi utile pentru o mai bună înțelegere și – sperăm – o sporire a atitudinii devoționale din viața noastră. Scurta selecție de fragmente care urmează este de natură să inspire către reflectare și către o cunoaștere superioară a subiectului. Citatele de mai jos se referă la imperativul detașării, la nevoia de reflectare asupra Scrierilor Sfinte, la necesitatea regularității, la nevoia de a fi pe deplin conștient sau „prezent” atunci când se recită Scrierile Sfinte și, în final, la fapte.
Detașarea – Se pare că detașarea este o cerință obligatorie.
- O, FIU AL GLORIEI!
Fii iute pe cărarea sfinţeniei şi intră în cerul comuniunii cu Mine. Purifică-ţi inima cu strălucirea spiritului şi grăbeşte spre curtea Celui Preaînalt.
(Cuvinte tainice ale lui Bahá’u’lláh, A treia ediţie, 2009, nr. 8, Partea a doua, Cuvinte revelate în limba persană)
- Spune: Eliberați-vă sufletele, o voi oameni, de robia eului şi purificați-le de ataşamentul faţă de orice în afară de Mine. Amintindu-vă de Mine, toate lucrurile vor fi curățate de pângărire, o de-ați înțelege! Spune: Dacă toate lucrurile create ar fi întru totul dezbarate de valul deșertăciunii şi dorințelor lumești, Mâna lui Dumnezeu le-ar îmbrăca în această Zi, cu veşmântul lui „El face ce vrea în împărăţia creaţiei” pentru ca prin aceasta semnul suveranității Sale sã se manifeste în toate lucrurile. Preamărit fie, deci, Domnul şi Stăpânul universului, Cel Omnipotent, Apărătorul Suprem, Atotslăvitul, Cel Preaputernic.
(Analecte din Scrierile lui Bahá’u’lláh, Editura Bahá’í, 2003, secțiunea CXXXVI)
- Adoră-L pe Dumnezeu într-un astfel de mod încât dacă adorația ta te-ar duce către foc, nici o schimbare nu s-ar produce în adorația ta, și la fel dacă răsplata ta ar fi raiul. Numai și numai astfel ar trebui să fie adorația de care să beneficieze unicul Dumnezeu Adevărat. De-ar fi să-L adori din cauza fricii, nu s-ar cuveni la sanctificata Curte a prezenței Sale, și nu ar fi privit ca un act dedicat de tine către Unicitatea Ființei Sale. Sau dacă privirea ta ar fi asupra raiului, și L-ai adora în timp ce ai nutri o astfel de nădejde, ai face din creația lui Dumnezeu un părtaș cu El, neluând în seamă faptul că raiul este dorit de oameni.
Amândouă, focul și raiul se pleacă și se prosternează dinaintea lui Dumnezeu. Ceea ce este demn de Esența Sa este de a-L adora de dragul Său, fără teamă de foc, sau speranță la rai. Deși când este oferită adevărata adorație, adoratorul este mântuit de foc, și intră în raiul bunei plăceri a lui Dumnezeu, totuși nu acesta ar trebui să fie motivul actului lui. Cu toate acestea, favoarea și harul lui Dumnezeu curg mereu în acord cu exigențele inscrutabilei Sale înțelepciuni. Rugăciunea cea mai acceptabilă este cea oferită cu cea mai mare spiritualitate și radianță; prelungirea ei nu a fost și nu este îndrăgită de Dumnezeu. Cu cât mai detașată și mai pură rugăciunea, cu atât mai acceptabilă este în prezența lui Dumnezeu.
(Selecțiuni din Scrierile lui Báb, pp. 77-‐78)
- De aceea află că Cel Adevărat posedă lumi nevăzute pe care meditația umană este incapabilă să le înțeleagă și intelectul omului nu are putere să le imagineze. Când îți vei purifica și limpezi nările spirituale de orice umezeală lumească, atunci vei inhala sfintele miresme răspândindu-se de la grădinile milostive ale acestor lumi.
(Credința Mondială Bahá’í: Scrieri alese ale lui Bahá’u’lláh și ‘Abdu’l-‐Bahá, p. 393)
- Trebuie să încercăm să ajungem la acea stare prin despărţirea de toate lucrurile şi de toate fiinţele lumeşti şi întoarcerea spre Dumnezeu singur. Va trebui omului oarecare strădanie până să ajungă la acea stare, dar trebuie să stăruiască şi să lupte până o dobândeş O putem atinge dacă punem mai puţin preţ pe lucrurile pământeşti şi să ne gândim mai puţin la ele, decât la lucrurile spirituale. Cu cât ne depărtăm mai mult de unele, cu atât ne apropiem mai mult de celelalte. Alegerea e a noastră.
Percepţia noastră spirituală, ochii noştri lăuntrici, trebuie să fie deschişi, ca să putem vedea semnele şi urmele lui Dumnezeu în orice lucru. Orice lucru poate rasfrânge pentru noi lumina spirituală”.
(‘Abdu’l-Bahá, Fragment dintr-o convorbire, notată de Miss Ethel J. Rosenberg citată în Dr. J.E. Esslemont, Bahá’u’lláh și Era Nouă, Cap. VI)
- „În cea mai înaltă rugăciune, oamenii nu cer decât dragostea lui Dumnezeu, nu pentru că se tem de El sau de iad, nici pentru că nădăjduiesc să dobândească mila Lui sau Cerul. …Când un om se îndrăgosteşte, nu se poate opri din rostirea numelui fiinţei iubite. Cu atât e mai greu să te opreşti a rosti numele lui Dumnezeu, când ai ajuns să-L iubească… Omul spiritual nu găseşte încântare în nimic, decât în pomenirea lui Dumnezeu”.
(‘Abdu’l-Bahá, Fragment însemnările domnişoarei Alma Robertson și altor pelerini, noiembrie și decembrie, 1900, citat în Bahá’u’lláh și Era Nouă, Cap. VI).
Reflectarea – Se pare că detașarea, deși este obligatorie, nu este și suficientă. O citire a Scrierilor Sfinte și a Rugăciunilor dublată de reflectare, cugetare, meditație și lectură este un alt aspect important al atitudinii devoționale.
- Cufundaţi-vă în oceanul cuvintelor Mele, ca să le puteţi desluşi secretele, şi să descoperiţi toate perlele înţelepciunii ascunse în adâncurile sale. Feriţi-vă să şovăiţi în hotărârea voastră de a îmbrăţişa adevărul acestei Cauze – o Cauză prin care potenţialităţile puterii lui Dumnezeu au fost revelate, iar suveranitatea Sa a fost statornicită. Cu feţele strălucitoare de bucurie, grăbiţi-vă să ajungeţi la El. Aceasta este neschimbătoarea Credinţă a lui Dumnezeu, eternă în trecut, eternă în viitor. Fie ca cel ce o caută, să ajungă la ea; iar cât priveşte pe cel ce refuză să o caute – cu adevărat, Dumnezeu Îşi este Lui Însuşi de Ajuns, deasupra oricărei nevoi a făpturilor Sale.
(Bahá’u’lláh, KITÁB-I-AQDAS, Prima ediţie în limba română, 2012, Par. 183)
- Mediteazã asupra celor ce ţi-am dezvãluit pentru ca sã descoperi voinţa lui Dumnezeu, Domnul tãu şi Domnul tuturor lumilor. În aceste cuvânte sãlãşluiesc, asemenea unor comori, tainele Înţelepciunii Divine.
(Analecte din Scrierile lui Bahá’u’lláh, Editura Bahá’í, 2003, secțiunea LXXIX.)
- Dacã un om ar chibzui în inima sa la ceea ce a revelat Condeiul Celui Preainalt şi dacã ar gusta din dulceata sa, el ar fi, desigur, golit şi eliberat de propriile sale dorinte şi s-ar supune întru totul Vointei Celui Atotputernic. Ferice de omul care a ajuns la o treapta atat de inalta şi nu s-a lipsit de un har atat de mãreţ.
(Analecte din Scrierile lui Bahá’u’lláh, Editura Bahá’í, 2003, secțiunea CLXIV.)
- Incantează Cuvintele lui Dumnezeu și, cântărindu-le înțelesul, transformă-le în acțiuni! Îi cer lui Dumnezeu să te facă să atingi un înalt rang în Împărăția Vieții din veșnicie în veșnicie.
(Tabletele lui ‘Abdu’l-‐Bahá ‘Abbas, vol. I p. 85)
- Bahá’u’lláh spune că există o semnificație (dată de Dumnezeu) în fiecare fenomen: semnificația inteligenței este contemplarea, iar semnificația contemplării este tăcerea, căci este imposibil ca un om să facă două lucruri În același timp – el nu poate vorbi și totodată medita.
Este un fapt axiomatic că atunci când meditezi, vorbești cu propriul tău spirit. în această stare, pui Întrebări spiritului tău, iar acesta răspunde: lumina izbucnește și realitatea este revelată.
Nu poți da numele de om nici unei ființe lipsite de această facultate a meditației; fără ea, ar fi pur și simplu un animal și chiar mai prejos.
Prin facultatea meditației omul ajunge la viața veșnică, prin ea el primește suflul Sfântului Duh. Harul Spiritului este dat prin cugetare și meditație.
Spiritul omului, este lămurit și Întărit În timpul meditației; prin ea, probleme despre care omul nu știa nimic, se dezvăluie ochilor săi; prin ea, el primește inspirația divină; prin ea el primește hrana cerească.
Meditația este cheia care deschide ușa tuturor tainelor. în această stare, omul se abstractizează; În această stare omul se refugiază din fața lucrurilor exterioare; În această stare sufletească el este cufundat În oceanul vieții spirituale și poate descoperi esența lucrurilor. Pentru a ilustra cele de mai sus, gândiți-vă la un om Înzestrat cu două moduri de a vedea; când este folosită puterea lăuntrică de a vedea, cea spre exterior nu poate funcționa.
Facultatea meditației Îl eliberează pe om de natura animalică, discerne realitatea lucrurilor, Îl pune pe om în contact cu Dumnezeu.
Această facultate scoate la iveală știința și artele din planul invizibil. Prin facultatea meditației devin posibile invențiile, se realizează lucrări colosale, guvernele devin mai blânde. Prin această facultate, omul intră chiar În împărăția lui Dumnezeu.
Și totuși există gânduri care nu sunt folositoare omului; ele sunt asemenea valurilor care se mișcă În mare fără nici un rezultat. Dar dacă facultatea meditației este Învăluită În lumina interioară și caracterizată prin atribute divine, rezultatele vor fi confirmate.
Facultatea de a medita este asemenea unei oglinzi; dacă o pui În fața unor obiecte pământești, ea le va reflecta. De aceea dacă spiritul omului contemplă subiectele pământești, el va primi informații despre acestea.
Dar dacă Întoarceți oglinda spiritului vostru către cer, constelațiile cerești și razele Soarelui Realității se vor reflecta În inimile voastre și veți dobândi virtuțiile împărăției.
Să orientăm, deci, această facultate spre Soarele ceresc și nu spre obiectele pământești, pentru ca să descoperim tainele împărăției și să Înțelegem alegoriile Bibliei și misterele spiritului.
Fie ca noi să devenim oglinzi care reflectă realitățile cerești și să fim Într-atât de puri Încât să reflectăm stelele cerului.
( ‘Abdu’l-Bahá Cuvântări la Paris, 1995, Partea 3, Cap. 54)
Regularitatea – Atitudinea devoțională este un obicei cotidian; ea nu este rezultatul unor eforturi sporadice, ci a unui efort zilnic.
- Recitaţi versetele lui Dumnezeu în fiecare dimineaţă şi seară. Cine eşuează să le recite n-a fost credincios Legământului lui Dumnezeu şi Testamentului Său, iar cine îşi întoarce faţa de la aceste versete sfinte în această Zi este unul dintre cei care pe vecie şi-au întors faţa de la Dumnezeu. Temeţi-vă de Dumnezeu, o, slujitorii Mei, cu toţii, fără excepţie.
(Bahá’u’lláh, KITÁB-I-AQDAS, Prima ediţie în limba română, 2012, Par. 149)
- Ocupă-te cu amintirea Frumuseții Celui Care este Cel Neconstrâns, dimineața devreme, și caută comuniunea cu El la ceasul zorilor. O, ‘Ali! Amintirea de Mine este un leac vindecător pentru suflete și o lumină pentru inimile oamenilor.
(Bahá’u’lláh, citat în Compilația „Rugăciunea, meditația și atitudinea devoțională”)
- Amintirea de Dumnezeu este precum ploaia și roua care acordă prospețime și grație asupra florilor și zambilelor, le reînvie și le face să dobândească mireasmă, miros plăcut și farmec reînnoit. „Și tu ai văzut pământul uscat și sterp: dar când Noi am trimis în jos ploaia asupra lui, s-a mișcat și s-a umflat, și a crescut fiecare fel de ierburi luxuriante”. Străduiește-te, deci, să lauzi și să glorifici pe Dumnezeu, ziua și noapta, pentru ca să poți atinge infinita prospețime și frumusețe.
(‘Abdu’l‐Bahá, citat în Compilația „Rugăciunea, meditația și atitudinea devoțională”)
Smerenia – Pentru individ, o componentă foarte importantă a atitudinii devoționale pare a fi să citească, să studieze și să reflecteze asupra Scrierilor Sfinte, precum și să se roage cu cea mai mare smerenie și evlavie.
- Se cuvine servitorului să se roage la Dumnezeu și să Îi caute asistența, și să Îi adreseze rugi fierbinți și să Îi implore ajutorul. Astfel este rangul servituții, și Domnul va decreta orișice dorește El, în acord cu desăvârșita Sa înțelepciune.
(‘Abdu’l-Bahá, citat în Compilația „Rugăciunea, meditația și atitudinea devoțională”)
- Tot ce au spus sau scris inteleptii şi misticii nu a depasit, şi ei nici nu pot spera cã vor depasi vreodata limitarile cãrora le-a fost supusã, în mod strict, mintea finita a omului. Oricat de sus s-ar putea inalta mintile oamenilor celor mai de seama, oricat de mari ar fi adancurile pana la care ar putea patrunde o inima detaşata şi intelegatoare, niciodata o asemenea minte şi o asemenea inima nu vor putea transcende ceea ce este creaţia propriilor lor conceptii şi produsul propriilor lor ganduri. Meditatiile ganditorului celui mai profund, devotiunile celui mai desãvarsit sfant, cele mai inalte expresii de preamarire ale condeiului şi graiului omenesc reflecta doar ceea ce a fost creat în launtrul lor prin revelarea Domnului Dumnezeului lor. Oricine cugeta în inima lui la acest adevãr va admite neintarziat cã exista anumite limite pe care nici o fiinta omeneascã nu le poate depasi. Orice incercare s-a fãcut – de la începutul cel fara de început – de a şi-L reprezenta şi de a-L cunoaste pe Dumnezeu a fost limitata de conditiile propriei Sale creaţii – o creaţie pe care El, prin propria Lui Vointa şi neavand alt tel decât propriul Sãu Eu, a chemat-o la existenta. El se afla mult, nemasurat de mult, deasupra stradaniilor mintii omenesti de a patrunde Esenta Sa, sau a graiului omenesc de a descrie taina Sa.
(Analecte din Scrierile lui Bahá’u’lláh, Editura Bahá’í, 2003, secțiunea CXLVIII)
Starea de deplină conștiență – Individul trebuie, de asemenea, să fie „prezent” atunci când se recită Versetele Sfinte, căci, dacă individul nu este „acolo”, efectul nu este cel scontat.
- Nu vă mândriţi că citiţi multe versete ale lui Dumnezeu şi nici că zi şi noapte faceţi o mulţime de acte pioase; căci dacă un om recită un singur verset cu bucurie şi fericire este mai bine pentru el decât dacă ar citi fără vlagă toate Cărţile Sfinte ale lui Dumnezeu, Ajutorul în Primejdie, Cel de Sine Stătător. Citiţi versetele sacre în asemenea măsură încât să nu fiţi copleşiţi de langoare şi descurajare. Nu vă îngreunaţi sufletele cu ceea ce le epuizează şi le îngreunează, ci mai degrabă cu ceea ce le uşurează şi le ridică, astfel încât să se avânte pe aripile Divinelor versete spre Locul în Care Răsar semnele Sale manifestate; acest lucru vă va aduce mai aproape de Dumnezeu, doar de-aţi pricepe.
(Bahá’u’lláh, KITÁB-I-AQDAS, Prima ediţie în limba română, 2012, Par. 149)
- Vinul renunţării trebuie băut, înălţimile sublime trebuie atinse, iar meditaţiei la care se referă cuvintele „O oră de gândire valorează mai mult decât şaptezeci de ani de adoraţie pioasă” trebuie să i se acorde o atenţie deosebită ; astfel secretul purtării odioase a oamenilor va fi dezvăluit, acei oameni care în ciuda iubirii şi dorinţei de adevăr despre care vorbesc, îi blestemă pe discipolii Adevărului de îndată ce El a fost
(Bahá’u’lláh, KITÁB-I ÍQÁN- Cartea certitudinii, a două ediţie în limba româna, 2009, p.146)
- Află tu că se cuvine cu adevărat ca cel slab să se roage de Cel Puternic şi i se cade celui ce caută un dar să implore pe Cel Slăvit şi Milostiv. Când cineva se roagă de Stăpânul Lui se întoarce spre dânsul şi cere milă de la Oceanul Milostivirei Lui. Această rugăciune îi aduce lumină în inimă, limpezime în vedere, viaţă în suflet şi înălţare în fiinţa lui. În timpul rugăciunii către Dumnezeu şi a rostirii cuvintelor: „Numele Tău e însănătoşirea mea”, gândeşte-te cât de mult ţi se înveseleşte inima şi ţi se desfată sufletul prin duhul dragostei lui Dumnezeu şi cât ţi se apropie mintea de Împărăţia lui Dumnezeu! Prin această apropiere creşte în tine priceperea şi înţ Când se măreşte vasul, creşte şi apa, iar când creşte setea, dărnicia norului, mulţumeşte gustul omului. Acesta este misterul rugăciunii, şi înțelepciunea pomenirii dorinţelor noastre”.
(‘Abdu’l-Bahá, Dintr-o scrisoare către un credincios american, tradusă de Quli Khán, Octombrie 1908, citată în Dr. J.E. Esslemont, Bahá’u’lláh și Era Nouă, Cap. VI).
Faptele – Una dintre componentele de bază ale atitudinii devoționale este efortul continuu și conștient de a transpune în practică ceea ce am citit și înțeles, strădania zilnică de a ne transforma treptat atât pe noi înșine, cât și întreaga lume, spre a crea Împărăția lui Dumnezeu pe Pământ.
- Se cuvine ca fiecare om cu pătrundere și înțelegere să se străduiască să transpună ceea ce a fost scris în realitate și acțiune.
(Analecte din Scrierile lui Bahá’u’lláh, Editura Bahá’í, 2003, secțiunea LXXX.)
- O, FIU AL ŢĂRÂNII!
Cu adevărat îţi spun: dintre toţi oamenii, cel mai nesocotit este acela care se ceartă fără rost şi caută să se treacă pe sine înaintea fratelui său. Spune: o, fraţilor! Lăsaţi faptele, şi nu vorbele, să fie împodobirea voastră.
Cuvinte tainice ale lui Bahá’u’lláh, A treia ediţie, 2009, nr. 8, Partea a doua, Cuvinte revelate în limba persană)
Majoritatea citatelor sunt din compilația intitulată Importanța rugăciunii, meditației și atitudinii devoționale, alcătuite de Departamentul de Cercetare al Casei Universale a Dreptății.