Mesajul lui Táhirih către lumea modernă

 

Transcriere a unei prezentări radio a lui Martha Root, publicată în The Bahá’í World Volumul VIII (1938-1940), în care este relatată povestea emoționantă a lui Ṭáhirih, cea mai importantă femeie din generația ei , renumită în toată Persia pentru frumusețe, inteligență și curaj, care în fața unei persecuții severe și-a dat în cele din urmă viața pentru emanciparea femeilor de pretutindeni.

 

Picturi: Simina Rahmatian (creioane si acuarele)

 

 

 

 

 

Duminică, 21 aprilie 1940- Sunt bucuroasă să vă vorbesc în această seară despre una dintre cele mai de seamă tinere femei din lume, una dintre cele mai spirituale, una dintre cele mai mari poete din Írán și prima femeie din vremurile ei din Asia Centrală care a renunțat la văl și s-a străduit pentru șanse egale de educație pentru fete și băieți. Ea a fost prima martiră a sufragiului universal din Asia Centrală. Mișcarea pentru votul feminin nu a început cu doamna Pankhurst în Occident, ci cu Ṭáhirih, numită și Qurratu’l-‘Ayn din Írán. S-a născut în Qazvín, Persia, în 1817.

Imaginați-vă una dintre cele mai frumoase tinere din Írán, un geniu, o poetă, cea mai învățată savantă a Coranului și a tradițiilor islamice, asta pentru că s-a născut într-o țară mahomedană; gândiți-va la ea ca fiind fiica unei familii de juriști de litere, fiica celui mai mare preot al provinciei ei și foarte bogată, bucurându-se de un rang înalt, trăind într-un palat monumental și remarcată printre tinerii ei prieteni pentru curajul ei nemărginit și nemăsurat. Imaginați-vă ce trebuie să însemne pentru o tânără ca aceasta, numai la vârsta de douăzeci de ani, să se ridice pentru egalitatea bărbaților și a femeilor, într-o țară în care, pe vremea aceea, fetele nu aveau voie să învețe să scrie și să citească!

Jurnalul Asiatic din 1866 prezintă o perspectivă cât se poate de grafică a lui Ṭáhirih, a cărei traducere în engleză este următoarea: „Cum poate o femeie, o creatură atât de slabă în Írán și, mai ales, într-un oraș precum Qazvín, unde clerul posedă o influență atât de puternică, unde ‚Ulama’(preoţii), datorită numărului, importanței și puterii lor, influențează oficialii guvernamentali și poporul, cum se poate ca într-o astfel de țară și provincie și în condiții atât de nefavorabile o femeie să fi putut organiza totusi un partid puternic al unor presupusi eretici? Este fără egal în istoria de până acum.”

După cum am spus, pe vremea ei fetelor nu le era permis să învețe să citească și să scrie, dar Ṭáhirih avea o minte atât de strălucitoare și, în copilărie, era atât de dornică de cunoștințe încât tatăl ei, unul dintre cei mai învățați mullá din Írán, a învățat-o el însuși sa citească  și mai târziu a adus chiar un dascăl pentru ea. Acest lucru era foarte neobișnuit, pentru că pe vremea ei fetele nu aveau șanse la educație. Ea și-a depășit frații în progresul ei și a avut rezultate foarte bune la toate examenele, dar pentru că era femeie, nu i s-a acordat o diplomă. Tatăl ei spunea adesea ce păcat că ea nu se născuse băiat, pentru că atunci ar fi putut să urmeze cariera lui ca mare mullá al Imperiului.

Când avea treisprezece ani, Ṭáhirih s-a căsătorit cu vărul ei, fiul lui Imám-Jum’ih, un mare mullá care conduce rugăciunile la moschee vinerea. A avut trei copii, doi băieți și o fată. A devenit o poetă foarte mare și a fost profund spirituală, a studiat mereu religia, mereu în căutarea adevărului. Ea a devenit profund interesată de învățăturile lui Shaykh Aḥsá’í și Siyyid Káẓím Rashti, care erau mai liberali și spuneau că urmează o perioada cu mari reforme spirituale. Tatăl ei era foarte supărat pe ea pentru că ea citea cărțile lor, și socrul ei era și el foarte supărat pe ea tot din cauza asta. Dar ea a continuat să studieze cărțile lor și a aflat despre Báb și Bahá’u’lláh și despre învățăturile lor despre pacea universală și șansa egală la educație pentru fete și băieți. Ea a crezut în aceste principii din toată inima și și -a declarat credința in cauza Lor .

Această măreață tânără din Qazvín a abandonat vălul pe care îl purtau femeile mahomedane; nu s-a debarasat de el total, dar de multe ori î-l lasa să alunece de pe chipul ei când ținea prelegeri. Cu toate acestea ea a declarat deschis că femeile nu trebuie să poarte vălul, nu trebuie să fie izolate, ci să aibă drepturi și șanse egale. Ea Î-l cita pe marele ei învățător, Bahá’u’lláh, care spunea că bărbatul și femeia sunt ca cele două aripi ale păsării omenirii, iar această pasăre a umanității nu-și poate atinge zborul cel mai înalt și cel mai perfect până când cele două aripi nu sunt poziționate și echilibrate în egală măsură.  Era cu mult înaintea vremurilor ei și, la fel ca alți pionieri ai marilor mișcări progresiste, a fost închisă. În loc să o bage în închisoare, au închis-o ca prizonieră în casa lui Kalántar, adică primarul din Teheran. Aici au venit sa-o viziteze mai mulți poeți și unele dintre cele mai de seama  femei ale capitalei și fiecare a fost fermecată de prezența ei. Șah-in-Sháh-ul(regele regilor) Persiei a trimis-o să fie adusă la palatul său și, când a văzut-o, a spus: „Îmi place aspectul ei, lăsați-o liberă și lăsați-o în pace”.

Náṣiri’d-Dín-Sháh, regele, i-a trimis apoi o scrisoare prin care i-a cerut să renunțe la ideile ei prea avansate și spunându-i că, dacă se va conforma, o va face mireasa sa, cea mai mare doamnă din țară. Pe spatele scrisorii regelui, ea și-a scris răspunsul în versuri, refuzând minunată lui oferta regală. Cuvintele ei au fost:

 

„Regat, avuție și putere pentru tine

Mizerie, surghiun și pierzanie pentru mine

Cele dintâi, de-s bune, ale tale-s.

Celelalte, de-s grele, ale mele-s!”*

Ea a fost prizonieră în casa primarului timp de mai bine de trei ani și în tot acest timp femeile din Írán au ajuns să o iubească din ce în ce mai mult și toți oamenii au fost vrăjiți de poezia ei și mulți au ajuns să creadă, așa cum a făcut ea, că aceștia sunt zorii unei mari noi epoci universale când trebuie să lucrăm pentru unitatea omenirii, pentru investigarea independentă a adevărului, pentru unitatea religiilor și pentru educația fetelor egală cu cea a băieților. Clerului ortodox se temea de aceste noi idealuri progresiste și, deoarece ei reprezentau puterea din spatele guvernului, a fost hotărât că Ṭáhirih să fie omorâta. Acest lucru ei au fost nevoiți să îl facă în secret pentru că știau că sute dintre cei mai importanți oameni din Teheran o iubeau.

Au decis ca moartea ei sa aibă loc in 15 septembrie 1852. Cu sufletul ei profetic, ea trebuie să fi ghicit acest lucru, pentru că ea a scris într-una dintre poeziile sale: „La porțile inimii mele văd picioarele și corturile oștirilor nenorocirii”. În acea dimineață, a făcut o baie mai elaborată, a folosit apă de trandafiri și s-a îmbrăcat cu cea mai bună rochie albă. Și-a luat rămas bun de la toți cei din casă, spunându-le că seara o să plece într-o călătorie lungă. După aceea, ea a spus că ar vrea să fie singură și și-a petrecut ziua, așa cum spuneau ei, vorbind încet cu ea însăși, dar știm că se ruga. Au venit noaptea după ea și atunci ea le-a spus: „Sunt gata!” Primarul le spusese să o învelească cu propria lui mantie, ca să nu o recunoască nimeni și le a ordonat sa-o urce pe propriul lui cal. Printr-o bifurcatie de strazi  , prin străzi mai mici, au dus-o într-o grădină și au pus-o să aștepte în camera unui servitor de la parter. Funcționarul a chemat un servitor și i-a ordonat să meargă să o omoare pe femeie care era de la parter. Acesta s-a dus, dar când Ṭáhirih i-a vorbit, el a fost atât de mișcat de dulceața și sfințenia ei, încât a refuzat să o sugrume și a adus eșarfa înapoi sus. Funcționarul l-a dat afara și l-a chemat pe un servitor diabolic, i-a dat să bea băutură, apoi i-a dat cadou o pungă de aur, i-a pus eșarfă  în mâna și i-a zis: „Coboară și ucide-o pe femeia aceea care e jos și nu o lăsa să vorbească cu tine.” Servitorul s-a repezit în încăpere, a sugrumat-o brutal cu eșarfa, a dat in ea cu picioarele, și pe când încă mai trăia, a aruncat-o într-un puț fără apă și l-a umplut cu bolovani.

Totuși acolo ei  nu au reușit sa-i îngroape si amintirea! Influența ei deja făcuse înconjurul lumii întregi. Ṭáhirih, Qurratu’l-‘Ayn, a devenit nemuritoare în mintea a milioane de bărbați și femei, iar spiritul ei de iubire și eroism avea sa fie transmis milioanelor încă nenăscute.

Aș dori să vă explic ce înseamnă numele ei. Unul dintre dascălii ei, Káẓím Rashti i-a dat numele de Qurratu’l-‘Ayn, care înseamnă „Mângâierea ochilor”, pentru că era atât de tânără, atât de frumoasă, atât de spirituală. Bahá’u’lláh i-a dat numele Ṭáhirih, care înseamnă „Cea Pură”. Pe când ea încă avea douăzeci de ani, ea a început să propovăduiască drepturile egale ale bărbaților și femeilor. A fost martirizată la vârsta de treizeci și șase de ani, și totuși astăzi, la optzeci și șapte de ani (1939) de la martiriul ei brutal, femeile din Írán și din multe alte țări din lumea islamică nu mai aveau să poarte vălul, iar fetele astăzi primesc educație. Ea nu a murit degeaba. Personalitatea curajoasă, fără moarte , a lui Ṭáhirih va ieși în evidență pentru totdeauna pe fundalul eternității, pentru că și-a dat viața pentru femei, surorile ei. Parfumul dulce al altruismului ei eroic este răspândit pe toate cele cinci continente. Oameni de toate religiile sau fara religie, de toate rasele, de toate clasele, din întreagă omenire, prețuiesc amintirea lui Ṭáhirih și plâng lacrimi de dragoste și dor când sunt recitate marile ei poeme.

Când am fost la Viena, Austria, acum câțiva ani, am avut un interviu cu mama președintelui Austriei, doamna Marinna Hainisch, femeia care a făcut cel mai mult pentru educația femeii în Austria, acea națiune de mare cultură. Doamna Hainisch a înființat primele licee pentru fete în țara ei. Ea mi-a spus că inspirația întregii sale vieți a fost Ṭáhirih din Írán. Doamna Hainisch a spus: „Eram o fată tânără, aveam doar șaptesprezece ani când am auzit de martiriul lui Ṭáhirih și am spus: „Voi încerca să fac pentru fetele din Austria ceea ce a încercat Ṭáhirih să facă pentru fetele din Írán și pentru care ea și-a dat viața,” Ea mi-a spus: „Eram căsătorită, iar soțul meu avea doar șaptesprezece ani; toată lumea era împotriva educației pentru fete, dar tânărul meu soț a spus: Dacă vrei să lucrezi pentru educația fetelor, poți.” Am menționat acest interviu în Aligrah, India, cu puțin timp în urmă, când am vorbit studenților universității acasă la profesorul Ḥabíb, iar la încheierea discursului meu s-a ridicat un alt invitat de onoare, o doamnă profesor de la Universitatea din Calcutta, și a întrebat dacă poate spune câteva cuvinte. Apoi a spus: „Sunt vieneză, m-am născut la Viena și vreau să spun că doamna Marinna Hainisch a înființat primul colegiu pentru învățământul superior al fetelor din Austria și am absolvit acest colegiu”. Aceasta este o dovadă a influenței lui Ṭáhirih. Doamna Hainisch îmi spusese: „Este atât de ușor pentru tine, domnișoară Root, să faci înconjurul lumii și să ți se ofere posibilitatea de a vorbi despre șanse egale de educație pentru fete și  băieți. Mi-a fost atât de greu să atrag oamenii la această nouă idee în zilele mele, dar mi-am amintit de Ṭáhirih și am încercat. Biata Ṭáhirih a trebuit să moară pentru aceste idealuri pe care astăzi lumea le acceptă!”

Când eram în Cawnpore, India, și am vorbit într-un colegiu de fete despre viața lui Ṭáhirih, fondatorul și donatorul acelui colegiu mare s-a ridicat și a spus: „Sper că fiecare fată din această școală va deveni o Ṭáhirih a Indiei”.

Sir Rai Bahadur Sapru din Allahabad, unul dintre cei mai mari avocați ai Indiei, mi-a spus: „Îmi plac atât de mult poeziile lui Ṭáhirih, încât am numit-o pe nepoata mea preferată Ṭáhirih. Am încercat ani de zile să obțin poeziile ei, iar acum se întâmplă că astăzi dumneavoastră aici, să mi le dați.” Când eram într-o seară la Pemberton Club din Londra, un editor bine cunoscut mi-a spus: „Voi aduna poeziile lui Ṭáhirih și le voi publica la un preț foarte bun”. Dar nu le-a putut obține niciodată. Aș vrea să vă spun, dragi ascultători în emisie, că a doua zi după martiriul lui Ṭáhirih, autoritățile i-au ars hainele, cărțile, poeziile, certificatul de naștere; au încercat să șteargă orice urmă din viața ei; dar alți oameni aveau câteva dintre poeziile ei, iar un prieten de-al meu a lucrat ani de zile pentru a le aduna, le-a scris de mână și mi le-a făcut cadou când am fost în Írán în 1930. Un alt prieten din India, domnul Isfandiar K. B. Bakhtiari din Karachi, a publicat, de două ori, o mie de exemplare ale acestor poezii pentru oamenii din India. În cartea mea Ṭáhirihthe Pure, Írán’s Greatest Woman, (Tahírih cea Pura, cea mai mare femeie a Iranului), publicată în iulie 1938, am inclus poeziile ei și am publicat trei mii de exemplare din aceasta carte. Două dintre aceste poezii sunt traduse în engleză, dar poeziile originale sunt toate în limba persană. Ar fi foarte frumos dacă niște cântece ar fi cântate în limba persană la radioul dumneavoastră.

Profesorul Edward G. Browne de la Universitatea Cambridge, în cartea sa „A Traveller’s Narrative”, a scris: „Apariția unei astfel de femei ca Ṭáhirih, Qurratu’l-‘Ayn, este în orice țară și în orice epocă un fenomen rar, dar într-o astfel de țară ca Persia este o minune, ba nu, aproape un miracol. Deopotrivă, în virtutea frumuseții ei minunate, a rarelor ei daruri intelectuale, a elocvenței ei arzătoare, a devotamentului ei neînfricat și a martiriului ei glorios, ea iese in evidență ca fiind incomparabilă printre compatrioatele ei. Dacă religia Bábí n-ar fi avut nicio altă dovada de măreție, aceasta, și anume ca a produs o eroină precum Qurratu’l-‘Ayn, ar fi fost suficientă ca dovadă.”

Și acum, dragi ascultători, că am auzit de Ṭáhirih, Qurratu’l-‘Ayn, această primă femeie martiră cu drept de vot, prima femeie din Asia Centrală care a lucrat pentru educația fetelor, ce vor arăta propriile noastre eforturi în acest secol al XX-lea ?

Astăzi aveți șanse egale la educație  pentru fete și băieți în Australia și aveți drept de vot pentru femei; dar voi în Australia și noi în Statele Unite și în toate celelalte părți ale globului ne-am născut în această lume pentru a lucra pentru pacea universală, dezarmare, un tribunal mondial și o forță de ordin internațională puternică care să asigure arbitrajul. Ne-am născut în această lume pentru a lucra pentru educația universală, o limbă auxiliară universală, pentru unitatea religiilor și pentru unitatea omenirii. Viețile noastre, lumea noastră, au nevoie de baze spirituale puternice, iar una dintre cele mai frumoase trăsături ale lui Ṭáhirih, și una care a ajutat cel mai mult lumea, a fost fidelitatea ei în căutarea adevărului! Ea a început de mică și a continuat până în ziua trecerii ei din această lume.

O, Ṭáhirih, tu nu ai trecut în neființă, doar ai trecut mai departe! Viața ta spirituală și curajoasă va inspira, înnobila și rafina pentru totdeauna omenirea; cântecele tale, ale spiritului, vor fi păstrate în nenumărate inimi. Ești până astăzi învățătoarea noastră vie și captivantă!

 

*Traducerea versul lui Táhirih de Ligia Henderson

Apasă aici pentru mai multe versuri ale lui Táhirih traduse de Ligia Henderson