
Compilatie despre teste si suferinta
9 ianuarie 2021
Scurta privire asupra spiritului egalitatii de gen: un nou film lansat de BIC
3 februarie 2021
Proiectul arhitectural din partea stângă înfățișează structura centrală și esplanada ce o înconjoară. În partea dreaptă se observă stadiul în care a ajuns planșeul esplanadei, unde se fac pregătiri pentru ridicarea pereților care vor încadra această zonă pe două laturi.
CENTRUL MONDIAL BAHÁ’Í – Fundațiile din beton care vor susține cele două dâmburi peisagistice situate de o parte și de alta a esplanadei centrale a Mausoleului lui ‘Abdu’l-Bahá sunt acum finalizate. De asemenea, prind contur armătura structurală și cofrajul unuia dintre pereții care vor încadra esplanada sudică.
Selecția de fotografii de mai jos prezintă stadiul actual al lucrărilor.
- O vedere aeriană înfățișează stadiul recent al lucrărilor de construcție a Mausoleului lui ‘Abdu’l-Bahá. Terenul Mausoleului este amplasat lângă Grădina Riḍván, vizibilă în plan apropiat.
- În zona esplanadei centrale au fost finalizate jardinierele din beton care vor conține pământ și sistemul de irigație al grădinilor.
- S-a montat cofrajul pentru planșeul din beton al esplanadei centrale.
- Proiectul arhitectural din partea stângă înfățișează structura centrală și esplanada ce o înconjoară. În partea dreaptă se observă stadiul în care a ajuns planșeul esplanadei, unde se fac pregătiri pentru ridicarea pereților care vor încadra această zonă pe două laturi.
- A fost confecționat un cofraj special din oțel pentru a le conferi acestor pereți forma încrețită care se va îmbina cu modelul împletit de deasupra.
- Sunt asamblate armătura structurală și cofrajul unuia dintre pereții care vor încadra esplanada de sud.
- Se construiește un perete de mică înălțime care comunică cu fundațiile dâmburilor peisagistice. Acesta va forma un canal colector pentru apa din grădini și va susține latura interioară a unei alei care va înconjura Mausoleul.
- La capătul nordic al terenului, după aleea circulară, a fost pregătită încă o fundație din beton care va susține jardiniere terasate.
Articolul în engleză online aici










