,,Locurile sfinte”, ne-a asigurat Dascălul, ,,sunt, fără îndoială, centrele revărsării harului Divin, pentru că pășind în locurile iluminate asociate cu martirii și sufletele sfinte și prin respectului fizic și spiritual, inima omului este mișcată cu mare sensibilitate „.

Centrul Mondial Bahá’í este bogat în locuri strâns legate de Revelația care a dat naștere Credinței lui Bahá’u’lláh și comunității globale a urmașilor Săi. Cel mai important dintre acestea sunt Mausoleele care adăpostesc rămășițele muritoare ale Fondatorului Credinței, ale Premergătorului Său și ale Centrului Legământului Său. Locuințele ocupate de Familia Sfântă în diferite stadii ale exilului lor, locurile de odihnă ale celor mai distinși membri și locurile asociate cu evenimente care au modelat dezvoltarea Cauzei, toate se combină pentru a oferi vizitatorului posibilitatea unei experiențe spirituale unice în istoria religiilor. La această moștenire prețioasă se adaugă panorama magnifică a edificiilor și a grădinilor răspândite pe versanții Muntelui Carmel, care constituie inima administrativă a lumii Bahá’í.

Mausoleul lui Bahá’u’lláh

„Qiblihul este, cu adevărat, Cel pe Care Dumnezeu Îl va manifesta; ori de câte ori se va mişca El, se va mişca şi Qiblihul, până ce va rămâne nemişcat.” (Bahá’u’lláh)

Camera în care Bahá’u’lláh a fost așezat spre odihnă la apusul soarelui în ziua Înălțării Sale, 29 mai 1892, a fost cea mai nordică cameră din casa ginerelui său, Siyyid Alí Afnán. Shoghi Effendi, în calitate de Conducător al Credinței, a primit custodia permanentă a Mausoleului la începutul anilor 1920. după o criză precipitată de către spărgătorii Legământului care au ocupat Conacul și clădirile adiacente. El a îmbunătățit intrarea în Mausoleu și a adăugat porticul în 1940 și a ridicat ușa sculptată de stejar în 1957.

,,Când totul a fost terminat şi rămăşiţele terestre ale Martirului-Profet din Shíráz au fost, în cele din urmă, depozitate în siguranţă pentru odihna lor veşnică în sânul muntelui sfânt al lui Dumnezeu, Abdu’l-Bahá, Care-şi pusese deoparte turbanul, şi-a scos pantofii şi aruncându-şi mantia, s-a aplecat profund asupra sarcofagului încă deschis, cu părul argintiu unduindu-I în jurul capului şi cu faţa transfigurată şi luminoasă, şi-a pus fruntea pe marginea sicriului de lemn, şi, izbucnind în hohote, a vărsat atâtea lacrimi, încât toţi cei care erau de faţă au plâns împreună cu El. În noaptea aceea n-a putut dormi, într-atâta era de copleşit de emoţie.8

,,Vestea cea mai bună este aceasta ”, a scris El mai târziu într-o Tabletă în care-i anunţa pe adepţii Săi de vestea acestei victorii glorioase, ,,că trupul sfânt şi luminos al lui Báb. …după ce timp de şaizeci de ani a fost transferat dintr-un loc în altul, din cauza ascendentului duşmanului şi de teama răuvoitorilor, şi care n-a cunoscut până acum nici odihnă, nici linişte, a fost depus, prin harul Frumuseţii Abhá, cu solemnitate, în ziua de Naw-Rúz, în sicriul sacru în preaînaltul Mormânt de pe Muntele Carmel… Printr-o coincidenţă stranie, în aceeaşi zi de Naw-Rúz, s-a primit o telegramă de la Chicago, anunţând că, credincioşii din fiecare centru american aleseseră câte un delegat şi-l trimiseseră în acest oraş … şi că se luase o hotărâre definitivă asupra locului şi construcţiei Mashriqu’l-Adhkárului.”

Mausoleul lui Abdu’l-Bahá

“Cât despre funeralii înseşi, care au avut loc marţi dimineaţa— funeralii cum Palestina n-a văzut vreodată — au participat nu mai puţin de zece mii de persoane, reprezentând fiecare clasă, religie şi rasă din această ţară.

Sicriul conţinând trupul neînsufleţit a lui ‘Abdul-Bahá a fost dus la locul său de odihnă definitiv pe umerii preaiubiţilor Săi.

 

Sosire în ‘Akká

Sosirea lui Bahá’u’lláh la ‘Akká marchează deschiderea ultimei faze a epocii Sale de propovăduire de patruzeci de ani, etapa finală, şi cu adevărat punctul culminant, al exilului în care s-a desfăşurat toată această activitate.

Cazarma

În timpul întemnitării din cazarmă nu era permis să fie vizitaţi de nimeni. Mai mulţi Bahá’í din Persia au făcut lungul drum pe jos până acolo numai pentru a-L vedea pe iubitul lor Îndrumător, dar nu au fost primiţi nici măcar în interiorul zidurilor oraşului. Atunci au luat obiceiul de a se duce într-un loc pe câmpie, dincolo de cel de-al treiea şanţ ce înconjura oraşul şi de unde puteau zări ferestrele locuinţei lui Bahá’u’lláh. Bahá’u’lláh Se arăta la una din ferestre iar ei după ce-L priveau de departe, se întorceau acasă plângând, înflăcăraţi de o nouă râvnă de a se jertfi şi de a servi Cauza.

Sosirea Sa în colonia penitenciară din ‘Akká, departe de a duce sfârşitul nenorocirilor Sale, nu a fost decât începutul unei crize majore, caracterizată prin suferinţe şi mai amare, restricţii severe şi tulburări puternice, care, prin gravitatea sa, a depăşit chiar agonia din Síyáh-Chál din Teheran, şi cu care nici un alt eveniment din întreaga istorie a întregului secol nu se poate compara, exceptând convulsia internă care a zguduit Credinţa la Andrianopol. ,,Aflaţi”, a scris Bahá’u’lláh, dorind să sublinieze situaţia critică a primilor nouă ani de surghiunire a Sa în această cetate-închisoare: ,,că la sosirea Noastră în acest Loc, am hotărât să-l desemnăm drept: ,,Închisoarea supremă”. Deşi mai înainte într-o altă ţară (Teheran) fuseserăm puşi în lanţuri şi cătuşe. Noi am refuzat totuşi s-o chemăm cu acest nume. Spune: Cugetaţi asupra acestui lucru, o, voi, înzestraţi cu înţelegere!”

Tragedia bruscă

La povara copleşitoare a acestor vitregii avea să se adauge acum durerea amarnică a unei tragedii neaşteptate — pierderea prematură a nobilului şi evlaviosului Mírzá Mihdí, Cea Mai curată Ramură, fratele lui ’Abdu’-l-Bahá, în vârstă de douăzeci şi doi de ani, unul din secretarii şi tovarăşii de exil ai lui Bahá’u’lláh, din vremurile când, copil încă, a fost adus de la Teheran la Bagdád, pentru a se alătura Tatălui său după întoarcerea Sa din Sulaymáníyyih. Într-o seară, în amurg, pe când se plimba în susul şi în josul acoperişului cazărmii, cufundat în rugăciunile sale obişnuite, a căzut printr-o ferestruică nepăzită într-un coş de lemn, care era pus jos, pe podea şi care i-a străpuns coastele şi i-a provocat, douăzeci şi două de ore mai târziu, moartea, pe data de 23 iunie 1870. Rugămintea înainte de a muri pe care i-a făcut-o Tatălui său îndurerat a fost să i se îngăduie ca viaţa sa să fie acceptată ca preţ pentru cei care au fost împiedicaţi să ajungă în prezenţa Preaiubitului lor..

Casa lui Abbúd

Ceea ce este acum cunoscut sub numele de casa lui Abbúd in Akká se compune din două părți: partea estică, care era casa lui Údí Khammár și partea de vest, care era casa lui Abbúd însuși.
Secțiunea estică a fost atât de insuficientă pentru nevoile lui Bahá’u’lláh și a familiei Sale, încât nu mai puțin de treisprezece persoane trebuiau să fie cazate într-una din camerele sale.

Bahá’u’lláh a avut o singură cameră din secțiunea estică pentru Sine și acolo a revelat Cartea Legilor Sale, Kitab-i-Aqdas (circa 1873).

La o dată ulterioară, atunci când animozitatea lui Abbud față de Bahá’í a fost depășită, el a aflat că nunta lui Abdu’l-Bahá a fost amânată din cauza lipsei de spațiu destinat noului cuplu. El a oferit astfel o cameră, situată între cele două secțiuni ale casei, pentru căsătoria lui Abdu’l-Bahá și Munírih Khánum. Ulterior, Abbud a cedat partea de vest a casei Bahá’ílor. Bahá’u’lláh a dat apoi camera Sa în partea estică lui Abdu’l-Bahá și a ocupat una din încăperile din secțiunea de vest, pe care pelerinii o vizitează acum.

Bahá’u’lláh a rămas în ambele părți ale acestei case și în casele din apropiere timp de aproximativ șapte ani. În ultimii ani ai vieții Sale, El a vizitat, de asemenea, ocazional această casă.

După înălțarea lui Bahá’u’lláh, Abdu’l-Bahá a continuat să rămână în acea casă și s-a întâmplat în timp ce El a fost acolo, când a început rebeliunea căpeteniei Spărgătorilor  Legământului Tatălui Său.

Kitáb-i-Aqdas

Revelată la scurt timp după transferarea lui Bahá’u’lláh în casa lui ‘Udi Khammár (circa 1873), într-o epocă când El mai era încă asaltat de necazurile care-L mâhneau, datorită actelor săvârşite de duşmanii Săi şi de adepţii declaraţi ai Credinţei Sale, această Carte, acest tezaur cuprinzând gemele neasemuite ale Revelaţiei Sale, se detaşează, datorită principiilor pe care le preconizează precum şi, instituţiilor administrative pe care le prescrie şi funcţiei cu care-L investeşte pe Succesorul desemnat al Autorului său, ca o operă unică şi fără asemănare printre Scrierile sacre ale lumii.

Khan-i-‘Avámíd

La momentul transferului lui Bahá’u’lláh, a familiei Sale și a tovarășilor Săi de la cazărmi pentru a face loc trupelor turcești, majoritatea tovarășilor săi au fost expediați într-un caravanserai, numit Khan-i-‘Avámíd (Hanul cu Stâlpi). Bahá’íi trăiau mai ales în aripile de vest și de sud ale caravanseraiului, la ultimul etaj. Una dintre camere a fost ocupată de Dascăl, unde a primit invitați și pelerini și i-a pregătit, de asemenea, pentru a intra în prezența lui Bahá’u’lláh.

Grădina Ridván

Shaykh ‘ Alíy-i-Mírí, Muftiul ‘ Akkăi, a trebuit chiar, la sugestia lui ‘Abdu’l-Bahá, să pledeze cu stăruinţă ca El să consimtă să pună capăt detenţiunii Sale de nouă ani în incinta cetăţii-înschisoare, înainte ca El să accepte să-i treacă porţile. Grădina Na’mayn, o insuliţă situată în mijlocul unui râuleţ, în partea de est a oraşului, onorată cu numele de Ridván, şi desemnată de El drept “Noul Ierusalim” şi “Insula Noastră înverzită”, împreună cu reşedinţa lui ‘ Abdu’lláh Paşa, — închiriată şi aranjată pentru El de ‘Abdu’l-Bahá, situată la câteva mile la nord de ‘Akká — deveniseră acum locurile favorite de refugiu ale Aceluia Care, timp de aproape o decadă, nu pusese piciorul dincolo de zidurile oraşului şi al Cărui singur exerciţiu fusese să parcurgă cu paşi mărunţi, într-o repetiţie monotonă, podeaua camerei Sale de dormit.

Bahjí

HARAM-I-AQDAS – În 1952, după ce proprietarii terenului învecinat cu Conacul Bahjí au fugit din Țara Sfântă și proprietățile lor au fost expropriate de guvernul Israelian, Shoghi Effendi a făcut schimb de parcele lângă satul actual Ein Gev, de pe malul estic al Mării Galileii, pentru o bucată mare de pământ și unele clădiri care înconjoară Conacul și Mausoleul. Imediat a creat o grădină mare, în formă de sfert de cerc, la nord și la vest de Conac, concentrându-se asupra Mausoleului lui Bahá’u’lláh. El a numit-o ,,Haram-i-Aqdas” (Curtea Cea mai Sacră).

CASA PELERINILOR ȘI CAMERA DASCĂLULUI – Refuzândui-se accesul la Conac, Abdu’l-Bahá a închiriat această clădire în 1892 de la Nasif Hawwá, unul dintre moștenitori și o rudă a lui Údí Khammár. Shoghi Effendi a obținut titlul de proprietate în 1952 în aceeași tranzacție ca și terenurile din jurul Conacului și al Mausoleului.

CASA DE CEAI A DASCĂLULUI – Această clădire mică, la capătul sudic al grădinilor și chiar în afara zidului proprietății Baydún, a fost folosită de Abdu’l-Bahá pentru a primi prietenii – inclusiv primii pelerini occidentali care au vizitat Țara Sfântă în 1898. Shoghi Effendi a obținut un contract de închiriere pe termen lung asupra proprietății în 1956, iar Casa Universală a Dreptății a achiziționat-o în cele din urmă.

CAMERA DE LUCRU A PĂZITORULUI – Clădirea mică în afara cvadrantului Haram-i-Aqdas fusese o clădire de utilități pentru plantația de măslini a lui Násíf Hawwá. Păzitorul a reconstruit-o, a montat acoperișul ca un loc din care putea observa dezvoltarea grădinilor, l-a amenajat cu mese pentru desene și schițe și i-a decorat zidurile cu hărți.

POARTA COLLINS – Această poartă frumoasă din fier forjat a fost achiziționată la Londra de către Shoghi Effendi cu fonduri care i-au fost acordate de către Mâna Cauzei lui Dumnezeu, Amelia Collins. Păzește calea principală de acces a Mausoleului și a Haram-i-Aqdas, iar Păzitorul a numit-o după doamna Collins.

TERASELE – Când Shoghi Effendi a obținut titlul pentru o mare parte a terenurilor și a clădirilor care înconjurau Mausoleul și Conacul în 1952, a demolat multe dintre structurile dărăpănate și, în 1954 și 1955, a folosit materialul pentru a construi cele două niveluri inferioare a teraselor impunătoare care se învecinează cu Haram-i-Aqdas la est. Ultimii spărgători ai Legământului au fost expulzați pe 6 septembrie 1957, iar în decembrie, după trecerea lui Păzitorul, Mâinile Cauzei au demolat ultima clădire – o structură mare care a cuprins capătul nordic al Conacului – și au finalizat terasele și le-au amenajat conform schiței Păzitorului.

GRĂDINILE DINSPRE EST – După ce au luat măsuri pentru relocarea unei căi de acces care a trecut de la Conac prin partea de est, Casa Universală a Dreptății a înfrumusețat, a dezvoltat și a împrejmuit proprietatea și a finalizat grădina nord-estică la timp pentru Conferința de la Palermo din 1968. Grădina sud-estică a fost plantată în 1971.

GRĂDINILE DINSPRE NORD – Dezvoltarea acestor grădini, care se întind de la cărarea de la nord de Poarta Collins, a început în 1966 și se află în plină desfășurare.

GRĂDINILE DINSPRE SUD-VEST – Porțiuni din aceste grădini au fost plantate în 1972 în livada mare de măslini care acoperă zona. O porțiune suficientă de teren pentru finalizarea acestui ultim cadran a fost obținută în septembrie 1980.

PĂDURICEA DE PINI BĂTRÂNI – Copacul mare care se află la nord de parcarea vestică este tot ceea ce rămâne din pădurea originală de pini nativi care au oferit un cadru de picnic în vremea lui Bahá’u’lláh și Abdu’l-Bahá.

Conacul de la Bahjí

„Felicitări și salutări odihneasc asupra acestui conac, care crește în splendoare cu trecerea timpului. În interiorul său se găsesc minuni și miracole nenumărate, iar penele sunt derutate în încercarea de a le descrie. „(Declarația de dedicare a lui Udí Kammar care a fost așezată deasupra intrării după terminarea conacului în 1870)

Această clădire vastă și impunătoare, care acoperă o suprafață de peste 740 de metri pătrați, a fost construită în jurul anului 1870 (peste o veche structură cu un singur etaj construită cu mulți ani în urmă) ca un palat de vară pentru Udi Khammár, un comerciant prosper din Akká și proprietarul original al jumătății estice a ceea ce este cunoscută acum ca și Casa lui Abbúd. Proprietarii au fugit în timpul unei epidemii, iar în 1879 conacul a fost închiriat și apoi cumpărat ca reședință pentru Bahá’u’lláh.

A fost așezată pe o suprafață de pământ înaltă, traversată de apeductul care a adus apă de la izvoarele de la Kabrí la Akká. Abdu’lláh Páshá, guvernatorul orașului Akká, avea un conac imediat la sud, acum cunoscut sub numele de conacul Baydun. Întreaga zonă era cunoscută sub numele de ,,Al-Bahjá” sau ,,Locul Încântării”.

Mai multe camere de la etaj sunt de interes deosebit pentru Bahá’í. Camera sud-estică a fost ocupată de Bahá’u’lláh. În ea a primit vizitatori, inclusiv pe profesorul orientalist, Edward Granville Browne, a cărui relatare despre întâlnire este cunoscută de mulți Bahá’í. Camera de sud-vest a fost folosită de Shoghi Effendi în perioada în care a rămas și a lucrat la Bahjí. Cele două camere mici, situate în centrul extremității nordice a Conacului, sunt interesante. Cea din stânga a conținut timp de mulți ani biblioteca învățatului Bahá’í cunoscut, Mírzá Abu’l-Fadl, până când a fost transferată la Biblioteca Internațională Bahá’í pentru conservare în condiții mai favorabile. Cea din dreapta conține pietrele de mormânt originale ale Ramurii cea mai Pure și a Mamei lui Abdu’l-Bahá, precum și sicriul său original, plasat acolo de către Păzitor când le-a transferat rămășițele de la Akká la morminte noi de la baza Arcului de pe Muntele Carmel din Haifa. Decorarea interiorului conacului s-a făcut cu numeroase fotografii, picturi, articole de ziar și alte materiale plasate acolo de către Păzitor.

Picturile primitive turcești de deasupra ferestrelor din exteriorul clădirii nu au o importanță deosebită, dar sunt considerate a fi exemple frumoase ale unor astfel de lucrări a perioadei.

Dintre pereții ce înconjoară Conacul, cel de la sud este complet original și include, la capătul său estic, o încăpere mică, care este mormântul lui Údí Khammár și treapta pe care Bahá’u’lláh o folosea pentru a-și încăleca armăsarul. Zidul de vest este original până la poartă.

Vizita lui Edward Granville Browne

Distinsul orientalist profesor Edward G. Browne de la Universitatea din Cambridge l-a vizitat pe Bahá’u’lláh la Bahjí în anul 1890 și și-a înregistrat impresiile după cum urmează:

„…călăuza mea s-a oprit o clipă pe când îmi scoteam încălţămintea. Apoi, după o rapidă mişcare a mâinii, s-a dat la o parte şi după ce am trecut a lăsat perdeaua să cadă la loc; şi m-am găsit într-o încăpere mare, cu un divan de-a lungul peretelui cel mai îndepărtat, pe când la peretele din faţa uşii se aflau două, trei scaune. Cu toate că ştiam întru-câtva unde mă duceam şi pe cine aveam să văd (nu mi se spusese lămurit nimic), a trecut o clipă sau două până să-mi dau seama cu un fior de uimire şi de respect că nu eram singur cameră. În colţul unde divanul atingea peretele, era aşezată o siluetă minunată şi impunătoare, purtând pe cap un fel de turban de pâslă albă, pe care dervişii îl numesc táj (însă de o mărime şi de o croială neobişnuită) şi la baza căruia era înfăşurat un mic turban alb. Nu voi putea uita niciodată faţa aceluia pe care îl priveam atunci, cu toate că nu o pot descrie. Acei ochi pătrunzători parcă îţi citeau şi adâncul sufletului. Puterea şi autoritatea se răsfrângeau din acea frunte largă, pe când cutele de pe frunte şi de pe faţă arătau o vârstă pe care o tăgăduiau părul negru ca pana corbului şi barba, neasemuit de bogată, ce curgea până aproape de brâu. Era de prisos să mă întreb în faţa cui mă aflam, pe când mă închinam înaintea celui care e înconjurat de un devotament şi de o iubire pe care ar invidia-o regii şi pe care împăraţii o aşteaptă în zadar!

O voce blândă şi plină de demnitate m-a poftit să mă aşez şi apoi a urmat: «Lăudat fie Domnul că ai ajuns până aici!… Ai venit să vezi un prizonier şi un exilat… Eu nu doresc decât binele omenirii şi fericirea neamurilor; totuşi suntem priviţi drept agitatori ai ordinii şi răzvrătiţi vrednici de lanţuri şi surghiun… Ca toate neamurile să fie unite în aceeaşi credinţă şi toţi oamenii ca fraţii, ca legăturile de dagoste între fiii oamenilor să fe întărite, ca să înceteze deosebirile de religii şi să fie şterse deosebirile de rasă – ce e rău toate acestea?… Şi totuşi, aşa va fi odată; aceste lupte nefolositoare, toate nimicitoarele războaie vor trece şi „Pacea cea Mare” va veni. …Şi voi din Europa nu aveţi nevoie de acelaşi lucru? Nu este aceasta ceea ce a propovăduit Hristos?… Totuşi, vedem pe regii şi pe domnitorii voştri risipindu-şi comorile mai curând pentru găsirea mijloacelor de a nimici neamul omenesc decât pentru ceea ce ar aduce fericire omenirii… Luptele, vărsarea de sânge şi neînţelegerea trebuie să înceteze şi omenirea întreagă trebuie să fie ca un singur neam şi o singură familie… Să nu se mândrească nici un om pentru că îşi iubeşte ţara; mai bine să se mândrească pentru că iubeşte neamul omenesc…”

Acestea, pe cât îmi aduc aminte, au fost cuvintele pe care, pe lângă multe altele, le-am auzit de la Bahá’u’lláh. Cei care le citesc, să se sfătuiască cu ei înşişi şi să se întrebe dacă sunt vrednice de lanţuri şi de moarte şi dacă lumea ar pierde sau ar câştiga prin răspândirea lor.”

Casa lui Abdu’lláh Páshá

Această clădire își primește numele de la guvernatorul orașului Akká care a ocupat-o în primele decenii ale secolului al XIX-lea. A fost reședința lui Abdu’l-Bahá timp de treisprezece ani până când s-a mutat în Haifa, iar aici a primit primii pelerini din Occident pe 10 decembrie 1898. În sala de mese a pelerinilor din Casa lui Abdu’lláh Pásha, Abdu’l-Bahá a dat explicațiile care au fost compilate de Laura Dreyfus Barney în timpul pelerinajului său din 1904 până în 1906 și au fost ulterior publicate ca Răspunsuri la Câteva Întrebări. Capătul estic al etajului superior era partea din casă ocupată de membrii familiei sfinte. În afara încăperii centrale mari din această aripă se află camera locuită de Bahíyyih Khánum, Cea mai Mare Frunză Sfântă, unde rămășițele lui Báb au fost păstrate în secret timp de mulți ani, înainte de a fi transferate pe Muntele Carmel.

În perioada cea mai tulburătoare din cadrul Ministeriatului lui Abdu’l-Bahá, în Casa lui Abdu’lláh Pásha s-au produs evenimente emoționante, dramatice și extrem de semnificative. De aici, Dascălul a dirijat construcția Mausoleului lui Báb de pe Muntele Carmel, a emis instrucțiuni pentru restaurarea Casei Sfinte a lui Báb din Shíráz, a cerut ridicarea primului Mashriqu’l-Adhkár al lumii în orașul Ishqábád, în Turkistanul rus, și și-a construit casa în Haifa. În acești ani, El a fost supus atacului spărgătorilor de Legământ și pericolelor asociate cu Comisia de Investigații. Aici a scris primele două părți ale Voinței și Testamentului Său, Carta Ordinii Administrative a Credinței.

Muntele Carmel

Tot în anul acela, cortul lui Bahá’u’lláh ,,Tabernacolul de Slavă” a fost ridicat pe Muntele Carmel, ,,Colina lui Dumnezeu şi Via Sa”, casa lui Ilie, preaslăvit de Isaia drept ,,muntele Domnului”, spre care ,,toate naţiunile vor veni puhoi”. El însuşi a vizitat de patru ori Haifa, ultima Sa vizită nedurând mai puţin de trei luni. În cursul uneia dintre aceste vizite, pe când cortul Său a fost instalat în vecinătatea Mănăstirii Carmelite, El, ,,Stăpânul Viei”, a revelat Tableta Carmelului, remarcabilă prin aluziile şi profeţiile sale. Altădată, pe când stătea pe panta acestui munte. El i-a indicat lui ‘Abdu’l-Bahá locul unde aveau să se odihnească pentru totdeauna rămăşiţele lui Báb şi unde mai târziu avea să se ridice un mausoleu adecvat.

Grădinile Monumentelor

Faptul că aceste trei locuri de odihnă sunt adunate la un loc, la umbra Mormântului lui Báb însuşi, adăpostite în inima Carmelului, cu faţa spre oraşul alb ca zăpada, de cealaltă parte a golfului ’Akkăi, Qiblihul lumii Bahá’í, aşezate într-o grădină de o rară frumuseţe, întăreşte, dacă vrem să-i estimăm corect semnificaţia, potenţialităţile spirituale ale unui loc pe care Bahá’u’lláh însuşi îl numeşte sediul tronului lui Dumnezeu. El marchează, de asemenea, o altă piatră de hotar pe drumul care duce în cele din urmă la instituirea acelui Centru Administrativ mondial permanent al viitorului Commonwealth Bahá’í destinat a nu fi niciodată despărţit de Centrul Spiritual al acestei Credinţe şi de a funcţiona în vecinătatea lui, într-o ţară deja venerată şi considerată deopotrivă sacră de către adepţii a trei dintre cele mai de seamă sisteme religioase din lume.

 

Cea mai Mare Frunză Sfântă

,,El este Veșnic! Aceasta este mărturia Mea pentru cea care a auzit glasul Meu și s-a apropiat de Mine. Cu adevărat, ea este o frunză care a răsărit din această Rădăcină preexistentă. Ea s-a descoperit pe sine în numele Meu și a gustat miresmele dulci ale sfintei Mele, minunatei Mele plăceri. La un moment i-am dat să bea din gura mea ca mierea, altă dată am făcut-o să ia parte la puternicul Meu, luminosul meu Kawthar. Asupra ei odihnească slava Numelui Meu și mireasma veșmântului Meu strălucitor.” (Bahá’u’lláh)

Cea Mai Pură Ramură

,,Într-o rugăciune de o înaltă semnificaţie, revelată de Bahá’u’lláh în memoria fiului Său — rugăciunea care ridică moartea sa la rangul acelor acte măreţe de ispăşire asociate cu intenţia lui Avraam de a-şi sacrifica fiul, cu răstignirea lui Isus Cristos şi martirizarea lui Imám Husayn — citim următoarele: ,,Am sacrificat, o, Doamne, Dumnezeule, ceea ce Mi-ai dat, ca slujitorii Tăi să poată fi însufleţiţi, şi ca toţi cei ce sălăşluiesc pe pământ să poată fi uniţi”. Şi, de asemenea, aceste cuvinte profetice, adresate fiului Său martirizat: ,,Tu eşti cel în care Dumnezeu şi-a pus încrederea şi Comoara Lui din această Ţară. În curând Dumnezeu va revela prin tine ceea ce a dorit.”

Navváb

În acelaşi loc de veci şi tot în ziua în care rămăşiţele Celei Mai Curate Ramuri au fost îngropate, a fost transferat şi trupul mamei sale, preasfânta Navváb, cea ale cărei suferinţe amarnice, după cum atestă ’Abdu’l-Bahá într-o Tabletă, sunt integral istorisite în cel de-al cincizeci şi patrulea capitol al cărţii lui Isaia, şi al cărei ,,Soţ”, potrivit cuvintelor acestui Profet este ,,Domnul Oştirilor”, a cărei ,,sămânţă va cotropi neamurile” şi pe care Bahá’u’lláh în Tableta Sa, a hărăzit-o de a-I fi ,,consoartă, în toate lumile Lui.”

 

Munírih Khánum


Clădirea arhivelor internaționale

,,Designul Arhivelor internaționale Bahá’í, primul edificiu impunător destinat să inițieze înființarea Centrului Administrativ Mondial al Credinței pe Mt. Carmel – Arca pe care Bahá’u’lláh a menționat-o în pasajele de închidere din Tableta Carmelului – a fost finalizat…”

Încă din 1952, în ajunul lansării Planului de zece ani de Propovăduire și Consolidare a Păzitorului, care mai târziu a devenit cunoscut sub numele de ,,Cruciada Mondială”, el a anunțat Baháilor, pe 8 octombrie, că unul dintre Obiectivele Centrului Mondial ar fi ,,construirea Arhivelor Bahá’í Internaționale în vecinătatea Mormântului lui Báb”. El a explicat ulterior că această întreprindere majoră. . . ar servi ca un depozit permanent și demn pentru relicvele neprețuite și numeroase, asociate cu Fondatorii Gemeni ai Credinței, cu Exemplul Perfect al învățăturilor sale și cu eroii, sfinții și martirii săi”. . .

Sediul Casei Universale a Dreptății

,,Cu fațada asemănătoare clădirii Arhivelor, cu piatră din Italia, înconjurat de o colonadă de șaizeci de coloane corintice, sediul Casei Universale a Dreptății va conține, pe lângă camera de consiliu a Casei Dreptății, o bibliotecă, o sală pentru primirea pelerinilor și a demnitarilor, încăperi de depozitare cu sistem de purificare a aerului pentru păstrarea tabletelor originale și a altor documente prețioase, săli pentru secretariat și numeroasele servicii auxiliare care vor fi necesare. Conceput într-un stil de frumusețe și măreție durabilă și acoperit cu piatră care va rezista secole, clădirea în aranjamentele sale interioare va fi foarte simplă și capabilă să se adapteze în generațiile viitoare la orice progres tehnologic se va face datorită creșterii rapide a cunoașterii umane.”

Centrul pentru Studiul Textelor

Centrul pentru Studiul Textelor este sediul unei instituții de cercetare științifică, menită să sprijine Casa Universală a Dreptății în consultarea Scrierilor Sacre și să pregătească traducerile și comentariile autorizate ale textele Credinței.

Clădirea a fost finalizată și ocupată în 1999. Acum adăpostește Departamentul de Cercetare și este casa temporară a Bibliotecii Internaționale Bahá’í și a altor birouri.

Clădirea Centrului Internațional de Propovăduire

Clădirea Centrului Internațional de Propovăduire este ,,sediul acelei instituții care este investită în mod specific cu funcțiile duble ale protecției și propagării Cauzei lui Dumnezeu. Instituția însuși, la care s-a referit în scrierile sale Păzitorul iubit, a fost înființată în iunie 1973, materializând lucrarea Mâinilor Cauzei lui Dumnezeu aflați în Țara Sfântă oferind astfel extinderea în viitor a funcțiilor cu care acest organism a fost înzestrat.”

Evenimente speciale au avut loc în ianuarie 2001, în cadrul conferinței Consilierilor Continentali, la care membrii Corpului Auxiliar au fost invitați pentru prima dată să participe, pentru a marca ocuparea de către Centrul Internațional de Propovăduire a sediului său permanent pe Muntele Carmel. Aceasta a coincis cu anunțul Casei Universale a Dreptății de începere celei de-a cincea epoci a Epocii Formative a Credinței.

Casa Pelerinilor Haifa

La scurt timp după înmormântarea rămășițelor lui Báb, unul dintre credincioșii din Ishqabad, Mírzá Ja’far Rahmani, l-a implorat pe Abdu’l-Bahá să-i permită să construiască o Casă de Pelerini în vecinătatea Sanctuarului pentru confortul pelerinilor. Cererea a fost aprobată, iar acest credincios a supravegheat personal lucrările de construcție și a plătit pentru toate cheltuielile.

În timpul ministeriatului lui Abdu’l-Bahá, au avut loc multe întâlniri în prezența Sa cu pelerinii și membrii comunității locale. Mai târziu, când Shoghi Effendi a devenit Păzitor, s-a întâlnit și el cu prietenii adunați și a vorbit cu ei în această Casă de Pelerini înainte de a-i conduce în rugăciune atunci când vizitau mormintele lui Báb și al lui Abdu’l-Bahá.

„Vederea de la fereastra Căminului de Pelerini e foarte plăcută, mai ales că-i aşezată drept în faţa Binecuvântatului Mormânt al lui Bahá’u’lláh. În viitor, distanţa dintre Akká şi Haifa va fi înţesată de clădiri, şi amândouă cetăţile se vor împreuna şi se vor strănge de mănă şi vor fi cele două capete ale unei mari şi puternice metropole. Cum mă uit acum la această privelişte, văd limpede că va ajunge în curând, unul din marile centre comerciale ale lumii. Acest mare golf semi-circular, va ajunge unul din cele mai frumoase porturi, în care vor căuta adăpost şi ocrotire, vapoarele tuturor naţiunilor. Marile vase ale tuturor popoarelor vor veni în acest port, aducând pe bordul lor, mii şi mii de bărbaţi şi de femei, din fiecare colţ al globului. Dealurile şi valea, vor fi împodobite cu palatele şi locuinţele cele mai moderne.Se vor stabili aici industrii precum şi diferite instituţii filantropice. Se vor aduce aici florile civilizaţiei şi ale culturii de peste tot, pentru a-şi amesteca miresmele şi să împodobească drumul, spre înfrăţirea omenirii. Peste tot, se vor sădi minunate grădini, livezi, crânguri şi parcuri. Noaptea, marele oraş va fi luminat cu electricitate. Întregul port de la Akká la haifa, va fi o singură cărare luminată. De amândouă părţile Muntelui Carmel, se vor ridica faruri care să călăuzească vapoarele până în port. Muntele Carmel, însuşi, din vârf până la poalele lui, va fi înecat într-o mare de lumină. Cineva, stând în vârful Muntelui Carmel, precum pasagerii vapoarelor apropiindu-se de port, ar vedea desfăşurându-se sub ochii lor, cea mai minunată privelişte din lume..” (Citat atribuit lui Abdu’l-Bahá)

Casa Dascălului

Abdu’l-Bahá, care tânjea să finalizeze construcția Mausoleului lui Báb, a simțit că ar trebui să supravegheze personal ridicarea clădirii pentru a grăbi lucrarea. El a planificat, prin urmare, construirea unei case în Haifa, unde ar putea fi lângă proiectul de construcție.

Imediat după terminarea casei, El a mutat o parte din familie, inclusiv Cea Mai Sfântă Frunză și Shoghi Effendi, care era atunci un băiat tânăr, de la Akká la noua casă din Haifa. Dascălul s-a alăturat mai târziu.

Această casă a devenit reședință oficială a lui Abdu’l-Bahá după întoarcerea sa în Țara Sfântă în 1913 din vest. Aici El a primit pelerinii. A fost aici, după război, cănd Shoghi Effendi a servit ca secretar al bunicului său.

Când intrăm în Casa lui Abdu’l-Bahá, camera din dreapta este cea în care El și-a luat zborul spre Regatul Abha. După ce Shoghi Effendi a fost numit Păzitor al Credinței, a continuat practica Dascălului de a primi oaspeții în camera din stânga.

Sala centrală mare a clădirii are o importanță deosebită prin faptul că a fost locul întâlnirii unde s-a citit în public a Voința și Testamentului lui Abdu’l-Bahá anunțând funcția deosebită ocupată de Shoghi Effendi ca Păzitor al Credinței și, de asemenea, pentru că a fost locul unde prima Convenție Internațională din 1963 a ales Casa Universală a Dreptății.

La capătul sud-vestic al grădinii care adăpostește această casă, Abdu’l-Bahá a construit o mică structură și avea pereții interiori, tavanul și podeaua uneia din camerele superioare acoperite cu lemn ca protecție împotriva umidității. În această încăpere a dormit în timpul nopții, în perioada imediat anterioară trecerii Lui.

Locul de odihnă al lui Amatu’l-Bahá Rúhíyyih Khánum

„Pentru toți a căror inimă a atins atât de adânc, durerea pe care o aduce această pierdere ireparabilă va fi, în timpul cel bun al lui Dumnezeu, alinată în conștiința bucuriei pe care ea o are prin reunirea sa cu Păzitorul și cu Dascălul, care personal s-a rugat în Sfânta Sfintelor ca părinții ei să fie binecuvântați cu un copil. În decursul secolelor următoare, urmașii lui Bahá’u’lláh vor contempla cu uimire și recunoștință calitatea serviciilor – arzătoare, nestăpânite și plină de resurse – pe care le-a adus la protecția și promovarea Cauzei”.
(Casa Universală a Dreptății)

Strada Haparsim 4

Această clădire a servit ca o casă de pelerini pentru credincioșii occidentali în anii imediat următori după revenirea lui Abdu’l-Bahá din călătoriile din Europa și America. Abdu’l-Bahá a primit prietenii occidentali aici. Amatu’l-Bahá Rúhíyyih Khánum a povestit pelerinilor că ea și mama ei au rămas în această casă în timpul pelerinajului la scurt timp după decesul lui Abdu’l-Bahá. Aici l-a întâlnit prima oară pe iubitul Păzitor.

Terasele Mausoleului din Báb

,,Carmel, în Cartea lui Dumnezeu, a fost desemnat drept Dealul lui Dumnezeu și Podgoria Lui. Aici, prin harul Domnului Revelației, Tabernacolul Gloriei a fost ridicat. Fericiți sunt cei care ajung la acasta; fericiți cei care și-au îndreptat fața spre el.” (Bahá’u’lláh)

,,Această cale frumoasă și maiestuoasă, care se întinde de la Mausoleul ui Báb până la orașul Haifa, aliniată cu cea mai mare stradă a acelui oraș binecuvântat, care este împodobită cu copaci și cărări verzi și luminate cu lumini strălucitoare, care este obiectul admirației poporului acestei regiuni și sursa de bucurie și mândrie a autorităților acestui pământ va fi ulterior transformată, așa cum a fost prefigurat de Centrul Legământului, în Drumul Regilor și Conducătorilor Lumii. ” (Shoghi Effendi)

,,Frumusețea și grandoarea Grădinilor și Teraselor. . . sunt simbolice ale transformării care este destinată să se întâmple atât în ​​inimile popoarelor lumii, cât și în mediul fizic al planetei. ”

,,Grădinile care înconjoară această structură, în bogata lor varietate de culori și plante, amintesc că rasa umană poate trăi armonios în toată diversitatea ei. Lumina care strălucește de la edificiul central este ca un far de speranță pentru mulțimile numeroase care doresc o viață care satisface sufletul, precum și trupul.”

Evenimente inaugurale care au marcat deschiderea oficială a Teraselor de pe Muntele Carmel au avut loc în mai 2001.

Terenul viitorului Mashriqu’l-Adhkár

,,A fost selectat locul primului Mashriqu’l-Adhkár al Țării Sfinte…situat la capul Muntelui lui Dumnezeu, în imediata vecinătate a Locului, sfințit de pașii lui Bahá’u’lláh, lângă peștera lui Ilie onorată de vreme și asociată cu revelația Tabletei Carmelului, Carta Centrelor Administrative și Spirituale ale Credinței pe acel munte.”