iulie 2020
Introducere:
În scrisoarea sa din 9 mai 2020 adresată tuturor Adunărilor Spirituale Naționale ale lumii, Casa Universală a Dreptății a declarat că: Este deci esențial ca măsurile pe care le luăm pentru a învăța să aplicăm cadrul de acțiune al Planului la împrejurările actuale din lume să continue cu o intensitate și mai mare; după toate probabilitățile, criza mondială a sănătății va avea un impact direct, mai mare sau mai mic, asupra activităților bahá’í din lunile și chiar anii următori, iar efortul de a ne adapta la situație nu poate fi amânat. Întrucât impactul crizei de sănătate continuă să afecteze comunitățile, sperăm ca următoarele rânduri să ofere o călăuzire detaliată pentru persoanele, comunitățile și instituțiile din fiecare regiune, deoarece ele iau în considerare modalități de a adapta cadrul de acțiune al Planului la contextul actual într-un mod care să asigure siguranță și protecție. Deoarece răspândirea virusului a fost mai serioasă în unele regiuni sau localități decât în altele, restricțiile stabilite de guvernele provinciale, teritoriale și municipale nu sunt uniforme pe tot cuprinsul țării. Nu numai că aceste restricții variază, dar ele sunt și modificate în mod frecvent pe baza creșterilor sau scăderilor înregistrate în răspândirea virusului COVID-19. Prin urmare, aceste instrucțiuni reprezintă o încercare de a ne baza pe cele mai bune dovezi disponibile până acum, care pot fi aplicate pe scară largă în fiecare localitate și pot servi drept cadru de referință pentru fiecare regiune. Fără îndoială, va fi nevoie, așa după cum ne-a cerut Casa Universală a Dreptății în același mesaj de: enorm de multă agilitate pe măsură ce instituțiile locale, regionale și naționale vor căuta să citească realitatea și să rămână vigilente față de noile evoluții și, în consecință, să decidă când să reia activitățile în persoană în siguranță.
Decizia finală de a relua o activitate și numărul de participanți care pot fi primiți în siguranță în cadrul acesteia, revine agenției sau instituției sub egida căreia se desfășoară activitatea și trebuie să fie în strictă concordanță cu ghidurile de sănătate publică pentru regiunea și localitatea respectivă. Cu toate acestea, o caracteristică distinctivă a vieții de comunitate Bahá’í este consultația și o astfel de decizie ar fi luată în urma consultației cu toate agențiile și instituțiile implicate, în orice mod, în activitatea respectivă, în special cu o Adunare Spirituală Locală al cărei centru Bahá’í este utilizat pentru activitatea desfășurată sub egida Institutului de pregătire. În aceste circumstanțe neobișnuite este nevoie de un nou nivel de colaborare. Activitățile găzduite de persoane, cum ar fi adunări devoționale, cercuri de studiu, lecții pentru copii și grupuri de junior ar trebui să se reia, doar dacă acest lucru se poate face în siguranță și în conformitate cu prevederile de sănătate publică. Deși reluarea acestor activități și a altor adunări la domiciliu care nu sunt susținute de instituții este lăsată la latitudinea indivizilor, următoarele instrucțiuni se aplică și în cazul lor.
Instrucțiunile prezintă considerente practice privind organizarea întrunirilor și interacțiunea cu ceilalți cu scopul de a limita răspândirea COVID-19. Totuși, acest proces are și o dimensiune spirituală. ‘Abdu’l-Bahá afirmă într-una dintre tabletele Sale că Chiar și pe tărâmul fizic, curățenia va duce la spiritualitate, așa cum afirmă clar Scrierile Sfinte. Și deși curățenia corporală este un lucru fizic, ea are totuși o influență puternică asupra vieții spiritului și că Pe primul loc în modul de viață al unei ființe umane trebuie să fie puritatea, apoi prospețimea, curățenia și independența spiritului. Materialele cursurilor Institutului de pregătire ne fac și mai conștienți de faptul că indivizii și mediul lor sunt două realități inseparabile și că schimbările survenite într-una din ele o vor impacta pe cealaltă. Persoanele, comunitățile și instituțiile sunt acum chemate să aplice mediului fizic aceeași atenție pe care, ca adepți ai lui Bahá’u’lláh, o acordăm mediului nostru spiritual. Aceeași grijă pe care o au indivizii, comunitățile și instituțiile pentru a încerca să stârpească orice urmă de prejudecăți, bârfă și vânare a greșelilor în acțiunile și în mediile noastre va ajuta, atunci când este aplicată la mediul fizic, să reducă răspândirea virusurilor în diferite locații.
Ghidurile sunt împărțite în două părți și sunt menite să fie urmate în stabilirea măsurilor de siguranță care vor fi luate pentru anumite activități, în conformitate cu ghidurile de sănătate publică pentru regiunea și localitatea în care acestea sunt desfășurate. Prima secțiune discută principiile de bază care s-au dovedit a fi importante în orice fel de cadru sau activitate. A doua secțiune se referă la unele considerații practice de luat în considerare înaintea, în timpul și după încheierea unei activități.
Principii de bază
Următoarele practici de rutină sunt mijloace generale bine stabilite pentru a ajuta la prevenirea răspândirii agenților patogeni respiratori, inclusiv a noului coronavirus (COVID-19). Aceste măsuri se aplică atunci când prietenii interacționează, fie în interior sau în aer liber și indiferent dacă în acel moment un individ este bolnav sau se crede că este infectat.
Igiena mâinilor
Acesta este cel mai important pas în prevenirea infecțiilor.
Participanții trebuie să își igienizeze mâinile prin utilizarea săpunului și a apei sau a instalației de igienizare a mâinilor cu cel puțin 60% concentrație de alcool timp de cel puțin 20 de secunde.
Săpunul și apa sunt preferate, în special, dar nu numai atunci când mâinile sunt vizibil murdare sau pătate. Dezinfectorul de mână este o alternativă admisă atunci când mâinile nu sunt vizibil murdare sau pătate.
Spălarea mâinilor este necesară, cel puțin, în următoarele situații:
În general, dacă prietenii efectuează regulat o igienă excelentă a mâinilor, utilizarea de rutină a mănușile este considerată inutilă.
Posibile excepții (se recomandă purtarea mănușilor) sunt atunci când curățați băi, când ajutați la bandajarea unei răni sau aveți grijă de persoane bolnave și ați putea intra în contact cu lichide corporale.
Deoarece spălarea frecventă a mâinilor poate duce la pielea uscată și crăpată, poate fi de asemenea util să folosiți o cremă de mâini sau o loțiune suficient de frecvent pentru a evita deteriorarea pielii.
Cum să ne comportăm când tușim
COVID-19 este răspândit în principal prin picăturile emise odată cu expirația și, ca atare, a ști cum să ne comportăm când tușim este o măsură preventivă utilă.
În caz de tuse sau strănut, nasul și gura trebuie acoperite complet cu un șervețel igienic.
Un șervețel poate fi utilizat o singură dată și apoi trebuie aruncat într-un recipient de gunoi, gest urmat imediat de igienizarea mâinilor, înainte de implicarea în alte activități. Batistele de pânză cu utilizare multiplă nu trebuie utilizate în acest moment.
Dacă șervețelele igienice nu sunt disponibile, trebuie să tușim sau să strănutăm în pliul cotului (cu o etanșare strânsă pentru a evita răspândirea picăturilor respiratorii).
Distanțarea fizică
Limitarea contactului cu vecinii și a apropierii de ei este un alt mod bine dovedit de a reduce riscul de răspândire a virusului. Vă rugăm să consultați actualele directive de sănătate publică pentru informații suplimentare cu privire la ceea ce poate fi considerat un nivel acceptabil de interacțiune în persoană.
Distanțarea fizică (denumită și „distanțare socială”) ne cere să rămânem la o distanță de cel puțin 2 metri (o lungime de aproximativ 2 brațe) față de alte persoane în timpul adunărilor sau activităților.
Este important să vă asigurați că această practică este urmată cu meticulozitate, chiar dacă niciunul dintre participanții la adunare nu are simptome, deoarece dovezile au arătat că oamenii pot răspândi COVID-19 înainte de a dezvolta orice simptom (fenomen numit și „răspândire asimptomatică”).
În situații în care nu este posibil să se exerseze distanțarea fizică (adică, la ușă în timpul unei vizite la domiciliu), măștile nemedicale trebuie utilizate pentru a reduce riscul.
O mască non-medicală nu înlocuiește distanțarea fizică.
O mască non-medicală reutilizabilă trebuie spălată după fiecare utilizare și nu trebuie folosită de o altă persoană (adică, o mască pentru fiecare persoană).
Părinții și tutorii copiilor mici sunt îndemnați să-i învețe pe aceștia despre importanța distanțării fizice, să îi urmărească atent în timpul activităților și să se asigure că ei nu ating jucăriile altor copii, în această perioadă.
Evitarea atingerii feței
În timp ce se crede că COVID-19 este răspândit în principal prin inhalarea picăturilor atunci când o persoană infectată strănută sau tușește, aceste picături pot de asemenea ateriza pe suprafețe comune pe care le atingem.
Deoarece picăturile conțin virus viu, există riscul de autocontaminare prin atingerea acestor suprafețe. Dacă prietenii ating suprafețe contaminate și apoi își ating ochii, nasul sau gura, se pot expune accidental și se pot infecta cu COVID-19 (sau alte virusuri).
Din acest motiv, recomandăm cu tărie ca prietenilor să li se amintească să fie conștienți de ce ating cu mâinile și de nevoia de a evita obiceiul de a-și atinge ochii, nasul și gura (înainte de igienizarea mâinilor).
Rămâi acasă când ești bolnav
Dovezile de până acum au arătat că, deși unele persoane pot suferi afecțiuni severe din cauza unei infecții cu COVID-19, multe persoane prezintă doar simptome minore (adică au dureri ușoare în gât, le curge nasul, simptome asemănătoare răcelii). Este bine documentat faptul că și tinerii se pot îmbolnăvi foarte grav după ce au fost infectați cu acest virus și, prin urmare, ar trebui să ia și ei măsurile de prevenție necesare.
Persoanelor care se simt rău sau care au un membru al familiei lor care este bolnav, având un nou simptom care ar putea fi unul de COVID-19, li se cere să rămână acasă și să nu participe la nicio activitate sau întrunire în persoană până la vindecare, potrivit ghidurilor instituțiilor de sănătate publică provinciale sau teritoriale. Rămânerea acasă nu numai că îi permite trupului dvs. să se odihnească și să își revină, dar vă ajută, de asemenea, să evitați răspândirea accidentală a germenilor și a virusurilor la alte persoane.
Cei care sunt deosebit de vulnerabili, riscând să sufere consecințe severe în urma infectării cu COVID-19 (adică vârstnicii, cei cu boli cardiovasculare, diabet, boli respiratorii cronice, hipertensiune arterială sau cancer etc.) sunt îndemnați să se refere la prevederile curente de sănătate publică. Aceștia pot dori să ia în considerare continuarea participării la activități numai de la distanță, până când apare un vaccin sau până când, din alt motiv, se consideră că pot participa la activități în persoană. Comunitățile sunt invitate să continue să ia în considerare nevoile celor mai vulnerabili în planificarea activităților lor.
Comunitățile ar trebui să încurajeze și să contribuie la crearea unui mediu pentru persoanele în vârstă, bolnavii cronici sau cu imunitate redusă din alte motive, astfel încât aceștia să se simtă bineveniți să participe și să încurajeze altfel de activități decât cele în persoană.
Pregătirea pentru întâlnire
În timpul întâlnirii
Deși toate aceste puncte sunt relevante pentru întâlnirile care sunt organizate de agenții și de indivizi, cele mai multe sunt aplicabile și întâlnirilor la domiciliu, găzduite de baha’i individuali.
După întâlnire
Concluzie: Luarea următorilor pași pentru adaptarea cadrului Planului la circumstanțele schimbătoare de astăzi va necesita noi niveluri de cooperare, colaborare și voință comună între persoane, comunități și instituții, care sunt chemate să acționeze „ca un singur suflet și un singur corp”, la crearea unor medii sigure, curate și înălțătoare spiritual. Aceasta le va cere să se consulte frecvent și pe scară largă, să se familiarizeze în mod activ și complet și să se mențină la curent cu îndrumările din partea autorităților de sănătate publică teritoriale și municipale, atunci când vine vorba de zone care nu sunt cuprinse în mod explicit în acest document și mai ales în eventualitatea înregistrării unor cazuri sporite de Covid 19 în lunile sau anii ce vin.
Adunarea Spirituală Națională a Bahá’ílor din România