
Perseverenta in timp de razboi
1 iunie 2021
Mausoleul lui ‘Abdu’l-Bahá: Stalpii edificiului principal au fost finalizati
6 iulie 2021
|
OTTAWA, Canada, 29 iunie 2021, (BWNS) — Parlamentari canadieni și reprezentanți ai comunităților religioase s-au întâlnit într-o întâlnire inaugurala a Grupului de Lucru interparlamentar (compus din reprezentanți ai tuturor partidelor politice) pentru a discuta un subiect mai puțin obișnuit – rolul credinței în guvernare. Acesta se constituie într-un nou cadru de dialog și de explorare asupra modalităților în care precepte și învățăminte religioase pot contribui în conceptualizarea problemelor care stau în fața națiunii. Consider că religia definește cine suntem precum și valorile noastre, însăși procesul democratic, prin care promovăm schimbarea, este adesea ghidat de exact aceste valori , a spus Mobina Jaffer, membru al Senatului canadian. Acest Grup de lucru recent format este deschis deputaților și senatorilor canadieni. A fost organizat cu sprijinul Comitetului Interconfesional de Dialog (CIC), organism din care face parte și comunitatea canadiană Bahá’í. Pandemia a determinat noi dialoguri între guvern si comunitățile religioase, a spus Geoffrey Cameron, membru al comitetului canadian Bahá’í pentru Administrație Publică. A făcut factorii de decizie să conștientizeze rolul important pe care religia îl joacă în a inspira oamenii să se dedice serviciului social. Stockway Day, fost parlamentar și membru al guvernului, a vorbit despre puterea religiei de a aduce mângâiere și comfort, îndeosebi în timp de criză. În societatea noastră, însăși noțiunea de religie ne dă convingerea că există anumite limitări în puterea unui conducător, să manifeste un anumit sentiment de umilință în (acceptarea) posibilității de existență a unei puteri superioare, situată deasupra individului sau a grupului social cu care acesta se asociază. El a continuat: Oamenii care cred în ceva mai mare decât propria lor persoană găsesc consolare și mângâiere în credința lor.
|
| Astfel ne închipuim că astfel de convingeri răspândite în rândul a milioane de cetățeni, activi în cadru politic, mare parte dintre ei având credință în puterea lui Dumnezeu, determină un sentiment sporit de respect și, sperăm noi, și un sentiment sporit față de aproapele lor. Participanții au subliniat că, pe lângă inspirația la nivel personal, religia poate aduce contribuții importante în procesul de guvernare.
Fundamental contribuțiilor Comitetului în dialogul asupra rolului religiei în societate, a continuat el, este principiul bahá’í al unității esențiale a umanității. Acest grup de lucru, deși aflat în stadiile sale de început, este o expresie a acestui principiu și se constituie într-un exemplu de unitate socială sporită. |
Parlamentarul Garnet Genuis a spus: Sunt două concepte de importanță majoră în religie: iubirea și adevărul. Și aceste două concepte sunt îngemănate. Dacă ai iubire, dar nu ai simțul adevărului, atunci nu poți înțelege ceea ce se petrece cu adevărat sau care sunt nevoile reale ale altei persoane. Și dacă ai pornirea căutării adevărului, dar nu o faci cu dragoste de oameni, desigur că ceva nu este în regulă. Sentimentul de iubire astfel exercitat determină capacitatea de a face față unor nedreptăți considerabile.
Vorbind cu reprezentanți media despre viitorul Grupului de lucru, Dr. Cameron, membru al comitetului canadian bahá’í pentru Administrație-publică a declarat: Se manifestă nevoia de a cultiva noi relații în rândul factorilor de decizie politică și comunitățile religioase. Astfel de dialoguri determină progresul modului de gândire în sensul exploatării de noi posibilități și soluții, mai degrabă decât o încadrare simplistă într-o alegere binară.






