FESTIVALUL DE RIDVAN

“Această zi” mai declară Bahá’u’lláh „este regina tuturor zilelor”, „Ziua lui Dumnezeu însuşi”, „Ziua în care nu va fi niciodată noapte”, „Primăvara pe care toamna nu o va putea niciodată ajunge din urmă”, „ochii care văd epocile şi secolele din trecut”, pe care „sufletul oricărui Profet al lui Dumnezeu, al oricărui Mesager Divin, l-a dorit cu sete”, după care „toate neamurile de pe pământ au suspinat”, prin intermediul cărora „Dumnezeu a încercat inimile tuturor Mesagerilor şi Profeţilor Săi, şi în afara lor a acelor care stau de pază în faţa Sanctuarului sacru şi inviolabil, locuitorii Pavilionului Ceresc precum şi cei ai Chivotului de Slavă.” „În această Preaputernică Revelaţie”, mai afirmă Bahá’u’lláh, „toate Dispensaţiile din trecut şi-au atins desăvârşirea lor maximă şi finală.”

(Dumnezeu trece pe lângă noi, pag. 79)

Existenţa lui Dumnezeu ne depăşeşte cu mult capacitatea de înţelegere, cu toate acestea iubirea lui ne atinge vieţile şi fiinţele neîntrerupt. Iubirea aceasta ne este oferită prin Legământul Său Veşnic. Conform acestui Etern Legământ, Dumnezeu nu ne părăseşte niciodată şi nu ne lasă fără călăuzire. De fiecare dată când omenirea se îndepărtează de El şi-i uită învăţăturile, o Manifestare a lui Dumnezeu apare, făcându-ne cunoscute  voinţa şi scopul  Său.

Manifestările lui Dumnezeu sunt ca oglinzile perfecte, ce reflectă Lumina lui Dumnezeu în toată Splendoarea Sa. Şi toate aceste oglinzi reflectă aceeaşi Lumină. Deşi nu putem să-l înţelegem pe Dumnezeu, aceste Fiinţe perfecte vin la noi din timp în timp, trăiesc printre noi, ne călăuzesc şi ne umplu de energia necesară pentru a progresa material şi spiritual. Manifestarea lui Dumnezeu are o natură umană care aparţine „lumii materiei” şi o natură spirituală „născută din substanţa lui Dumnezeu Însuşi.”

(Prezentarea Anei)

Bahá’u’lláh afirmă de asemenea că, în domeniul spiritual, există o „unitate esenţială” între toate Manifestările lui Dumnezeu. Ele toate revelează „Frumuseţea lui –Dumnezeu”, manifestă numele şi atributele Sale şi dau Cuvânt Revelaţiei Sale.

(Cartea Cea Mai Sfântă, Adnotarea 160)

„Aceste oglinzi sfinţite, aceste Aurori ale Străvechii glorii sunt Exponenţii pe pământ ai Celui ce este Sfera centrală a universului, Esenţa Sa şi Scopul Său ultim.” Duhul Suprem s-a coborât asupra tuturor Manifestărilor divine.

(Analecte din scrierile lui Bahá’u’lláh, pag. 38)

Naşterea revelaţiei lui Moise a fost când s-a găsit în faţa Rugului Aprins în Pustietatea Sinaiului, a lui Zoroastru când a luat cunoştinţă de misiunea Sa în urma unei succesiuni de şapte vedenii, a lui Isus care ieşind din apele Iordanului a văzut cerul deschizându-se şi pe Sfântul Duh coborând sub forma unui porumbel şi iluminându-l, a lui Mahomed când în peştera din Hira, din afara oraşului sfânt al Meccăi, glasul lui Gabriel i-a poruncit: „Strigă în numele Domnului Tău”, a lui Bab când într-un vis s-a apropiat de capul sângerând a lui Imam Husayn, iar la naşterea revelaţiei lui Bahá’u’lláh în anul 1853, Duhul suprem s-a coborât deasupra capului Său sub forma unei „Făpturi feciorelnice”.  „Într-o noapte în vis”, a scris Bahá’u’lláh, amintindu-şi în amurgul vieţii, de primele tresăriri ale Revelaţiei lui  Dumnezeu din sufletul Său, din toate părţile s-au auzit aceste cuvinte preaslăvite: „Cu adevărat te vom face victorios prin Tine însuţi şi prin Pana Ta. Nu te întrista de ceea ce Ţi s-a întâmplat şi nu-ţi fie teamă, pentru că eşti în siguranţă. În curând Dumnezeu va scoate la iveală comorile pământului – oamenii care te vor ajuta prin Tine însuţi şi prin numele Tău, prin care Dumnezeu a însufleţit inimile tuturor acelora care L-au recunoscut”.

(Dumnezeu trece pe lângă noi, pag. 75 şi pag. 80)

Bahá’u’lláh clarifică dezvoltarea istorică a religiei ca o evoluţie a unei singure Credinţe, servind diferitelor nevoi din fiecare epocă. Abraham, Moise, Buddha, Zoroastru, Krishna, Isus, Mahomed, Bab şi Bahá’u’lláh au fost manifestări succesive, prin care Dumnezeu a revelat progresiv scopul religiei. Şi niciunul din marii Fondatori ai religiilor lumii nu a propovăduit niciodată că ar fi fost singurul sau ultimul Revelator a învăţăturilor divine. În loc de aceasta, Fiecare dintre ei L-a lăudat pe Profetul care a trăit şi a propovăduit înaintea Lui, şi de asemenea a arătat spre viitor când un astfel de Educator sau „Duh al Adevărului”, aşa cum a propovăduit Isus, va trăi.

(Analecte din scrierile lui Bahá’u’lláh, pag.10)

Nicio Manifestare a lui Dumnezeu nu a scăpat de suferiţe, şi nici Bahá’u’lláh de „cele mai negre nenorociri”, după cum afirmă „cele mai jalnice vitregii” L-au atins cu cruzime, „adversarii de comun acord” s-au năpustit asupra Lui, „suferinţe după suferinţe” s-au adunat în jurul Lui.

(Dumnezeu trece pe lângă noi, pag.91)

În timp ce era în închisoarea Siyáh Chál din Teheran în anul 1853, credincioşii întemniţaţi cu Bahá’u’lláh erau executaţi zilnic în număr de 2-3 persoane. Datorită intervenţiei Ţarului Rusiei prin intermediul ambasadorului lui din Persia, Bahá’u’lláh a fost exilat la Bagdad, care era capitala Irak-ului, împreună cu familia Sa. După ce au trăit timp de zece ani în acest oraş, Bagdad, ei au fost exilaţi din nou în anul 1863 la Constantinopol unde au stat 4 luni, urmat de Adrianopol în anul 1863 unde a fost ţinut închis timp de 5 ani şi ultima destinaţie a exilului Său este închisoarea fortăreaţă Akka în anul 1868 până la sfârşitul zilelor sale.

„În timpul zilelor în care am zăcut în închisoarea din Teheran”, sunt memorabilele Sale cuvinte, „deşi povara supărătoare a lanţurilor şi duhoarea nu-Mi îngăduiau decât arareori să adorm, totuşi în acele rare clipe de somn am simţit cum ceva-Mi plutea din creştetul capului Meu până-n piept, ca un şuvoi puternic ce se rostogoleşte pe pământ din vârful unui munte semeţ. Fiecare mădular al trupului Meu părea, astfel, că arde ca focul. În astfel de momente, limba-Mea recita cuvinte pe care niciun om n-ar fi putut suporta să le asculte”.

(Dumnezeu trece pe lângă noi, pag.81)

Bahá’u’lláh împreună cu câţiva membrii ai familiei Sale au fost escortaţi de un ofiţer al gărzii Imperiale şi de un reprezentat oficial al Legaţiei Ruse şi au pornit la drum în toiul unei ierni deosebit de aspre şi care a condus mica ceată de exilaţi, atât de nepotrivit echipaţi, de-a lungul munţilor acoperiţi cu zăpadă din vestul Persiei. Călătoria Sa a durat trei luni spre Bagdad, care era atunci o provincie turcească, drumul parcus din data de 12 ianuarie 1853 şi ajungând la destinaţie abia pe data de 8 aprilie 1853.

„Într-o mărturisire lămuritoare revelată de Bahá’u’lláh „ministrul prea stimatului guvern (al Rusiei) – fie ca Dumnezeu, preaslăvit şi înălţat fie El, să-L ocrotească! A făcut tot ce-i sta în putinţă pentru a obţine eliberarea Mea. De mai multe ori permisiunea pentru slobozirea Mea a fost acordată. Unii dintre ‘ulama’ii oraşului, cu toate acestea, au împiedicat-o. În cele din urmă, libertatea Mea a fost obţinută prin sârguinţa şi strădania Excelenţei Sale a Ministrului… Maiestatea Sa imperială, Cel Mai Mare Împărat – să-l apere Dumnezeu, înălţat şi preaslăvit fie El! – Mi-a oferit ocrotirea sa, din dragoste lui pentru Dumnezeu, ocrotire care a stârnit invidia şi duşmănia nesocotiţilor pământului”

(Dumnezeu trece pe lângă noi, pag.84)

În anul 1863, Bahá’u’lláh şi-a părăsit casa şi a fost trecut cu feribotul peste râul Tigru înainte de a ajunge la Grădina Najibiyyih, unde a petrecut următoarele 12 zile luîndu-şi rămas-bun de la prieteni şi urmaşi înainte de plecarea sa finală din Bagdad.

În această frumoasă grădină Najibiyyih, cunoscută sub numele de Ridvan (însemnând Paradis), fiind la marginea oraşului Bagdad, Bahá’u’lláh şi-a declarat Misiunea Sa şi a dezvăluit public, pentru prima dată celor adunaţi acolo, că El era Cel Promis al tuturor religiilor – „Acela pe care Dumnezeu îl va revela”.

Între naşterea revelaţiei lui Bahá’u’lláh şi declararea Misiunii Sale au trecut 10 ani.

Acest eveniment  important este sărbătorit de credincioşii baha’i ca cele 12 zile de Ridvan, una dintre cele mai mari sărbători din calendarul Baha’i.

Bahá’u’lláh a propovăduit că acum este timpul pentru maturizarea rasei umane şi începuturile unităţii sale conştiente. Pentru a realiza aceasta, El a îndemnat la desfiinţarea prejudecăţilor rasiale, politice, economice; a stabilit privilegii şi oportunităţi egale pentru bărbaţi şi femei; un sistem universal de educaţie; investigarea independentă a adevărului; adoptarea unui cod mondial al drepturilor şi responsabilităţilor umane şi crearea unui guvern federal mondial; adoptarea unei limbi auxiliare internaţionale.

„Este limpede şi evident că toţi Profeţii sunt Templele Cauzei lui Dumnezeu care au venit îmbrăcaţi în diferite veşminte. Dacă vei cugeta cu ochi ageri, vei vedea că sălăşuiesc cu toţi în acelaşi tabernacol, că se înalţă în acelaşi cer, şed pe acelaşi tron, rostesc aceleaşi cuvinte şi proclamă aceeaşi Credinţă. Atât de mare este unitatea acestor Esenţe ale Existenţei, acestor Făclii ale splendorii infinite şi nemăsurate! De aceea dacă una dintre aceste Manifestări ale Sfinţeniei proclamă: „Eu sunt întoarcerea tuturor Profeţilor”, El spune adevărul adevărat. La fel, în toate Revelaţiile ce urmează întoarcerea Revelaţiei trecute este un fapt, adevărul căruia este stabilit în mod neîndoielnic.

(Analecte din scrierile lui Bahá’u’lláh, pag. 41)

Dintre cele mai bine de o sută de volume cuprinzând scrierile sacre ale lui Bahá’u’lláh, Kitab-i-Aqdas (Cartea Cea Mai Sfântă) are o importanţă unică „A construi din nou întreaga lume” este pretenţia şi provocarea Mesajului Său.

(Cartea Cea Mai Sfântă, pag. 1)

Cartea Cea Mai Sfântă este Carta viitoarei civilizaţii mondiale pe care Bahá’u’lláh a venit să o înalţe. Prevederile ei se bazează direct pe fundaţia întemeiată de Religiile trecute, căci potrivit cuvintelor lui Bahá’u’lláh: „Aceasta este Credinţa neschimbătoare a lui Dumnezeu, eternă în trecut, eternă în viitor”. În această Revelaţie conceptele trecute sunt aduse la un nou nivel de înţelegere, iar legile sociale schimbate pentru a se potrivi erei care acum răsare, sunt menite să ducă omenirea înainte spre o civilizaţie mondială ale cărei splendori încă nu pot fi decât abia imaginate.

(Cartea Cea Mai Sfântă, pag. 1)

Multe din poruncile lui Bahá’u’lláh sunt legate de modul în care trebuie organizată societatea. În trecut, Manifestările lui Dumnezeu, nu spuneau multe despre cum să se organizeze discipolii lor, iar oamenii au trebuit să descopere singuri acest lucru. Dar în cazul Credinţei Baha’i, Bahá’u’lláh a adus Propria Sa Ordine Administrativă, adică El ne-a spus ce instituţii trebuie să creăm, cum trebuie ele să funcţioneze şi cum trebuie guvernată omenirea.

„Aceasta este Ziua în care darurile neasemuite ale lui Dumnezeu au fost revărsate asupra omenilor, Ziua în care harul Său atotputernic a cuprins toate lucrurile create. Se cuvine ca toate popoarele să-şi aplaneze neînţelegerile şi în pace şi unire desăvârşită, să sălăşuiască sub umbra Copacului grijii şi bunătăţii Sale duioase”.

(Analecte din scrierile lui Bahá’u’lláh, IV pag. 16)