Centenarul inaltarii lui ‘Abdu’l-Bahá: opere artistice marcheaza o ocazie istorica
17 octombrie 2021Centenarul trecerii in nefiinta a lui ‘Abdu’l-Bahá: publicatiile amintesc de viata unei figuri extraordinare
30 octombrie 2021JOHANNESBURG, Africa de Sud, 19 octombrie 2021, (BWNS) – Pandemia a făcut multe societăți să devină conștiente de posibilitățile de progres care se ivesc atunci când oamenii, inspirați de idealuri nobile, se reunesc pentru a aborda inechitățile, cum ar fi dezbinările rasiale, dificultățile economice, accesul la educație și asistență medicală precum și drepturile populațiilor marginalizate.
În același timp, criza globală a sănătății a agravat multe probleme existente, printre care violența împotriva femeilor, descrisă de Națiunile Unite drept „pandemia din umbră.” În Africa de Sud, președintele Cyril Ramaphosa a atras atenția, națiunii, asupra acestei probleme, într-o scrisoare deschisă, la doar câteva săptămâni după primul lockdown la nivel național din martie 2020.
Ca parte a eforturilor sale de a contribui la această conversație națională, Biroul Bahá’í pentru Afaceri Externe din Africa de Sud subliniază rolul familiei în promovarea egalității de gen printr-o serie de discuții cu funcționari guvernamentali, actori ai societății civile și cadre universitare.
„Egalitatea dintre femei și bărbați nu este doar un ideal de realizat în societate, ci este un adevăr despre natura umană. În calitate de membri ai rasei umane, toți avem o identitate comună, un suflet care nu are gen”, a declarat Mlingane Poswayo de la Biroul pentru Afaceri Externe Bahá’í la o adunare organizată săptămâna trecută.
El a continuat: „Familia oferă un mediu puternic în care gradul de conștientizare cu privire la acest adevăr poate fi ridicat și transpus în acțiune. Prin urmare, este esențial ca educația morală privind egalitatea femeilor cu bărbații să fie făcută de la o vârstă fragedă în cadrul familiei și al comunității.”
Bapaletswe Diphoko, fondatorul Fundației Courageous Act (Act de curaj) a subliniat necesitatea educației morale, afirmând: „Nu există o abordare universală pentru educarea tinerilor cu privire la egalitatea de gen. Prin urmare, ne bazăm pe cultură și pe normele sociale pentru a ne ghida, iar unele dintre acestea sunt învechite.”
Subliniind importanța schimbărilor culturale, Tlale Nathane, asistent academic și social, a declarat: „În trecut, femeile erau denumite inkosikazi, care este un termen de respect (în zulu) și au jucat un rol important în familie și comunitate, în conducere și luarea deciziilor. Cu toate acestea, au apărut anumite atitudini și practici care au erodat locul femeilor în societate.” Ea a continuat: „Vreau să văd progrese în familiile din Africa de Sud pe baza egalității dintre femei și bărbați.”
Reflectând asupra discuțiilor, Shemona Moonilal, membru al Adunării Naționale Spirituale Bahá’í din Africa de Sud, împărtășește o perspectivă plină de speranță bazată pe experiențele din programele educaționale Bahá’í. „În aceste programe, tinerii-fete și băieți- învață împreună despre calități spirituale și principii care le oferă, încă din primii ani de viață, oportunități de a se vedea unii pe alții ca fiind egali și de a promova o cultură a colaborării.”
Ea adaugă: „Atitudinile și perspectivele cultivate prin aceste inițiative le dezvoltă și capacitatea de a se pune în slujba societății. Tinerii, femei și bărbați, învață să se consulte împreună, să ia decizii și să întreprindă o acțiune unită pentru bunăstarea spirituală și materială a comunităților lor.”
„Ceea ce vedem este că pe măsură ce mai mulți tineri participă la acest proces în vecinătăți și localități din întreaga țară, expresiile egalității dintre femei și bărbații devin mai pronunțate și legăturile spirituale care leagă familiile devin mai puternice.”
Biroul pentru Afaceri Externe intenționează să organizeze discuții suplimentare pe teme precum rolul bărbaților și băieților în promovarea egalității de gen.
Articol în limba engleză aici.