
‘Abdu’l-Bahá si studentii bahá’í
4 noiembrie 2021
Bahrain: reuniune nationala pe tema convietuirii Il cinsteste pe ‘Abdu’l-Bahá
9 noiembrie 2021
Copilăria, tinerețea și rangul lui ‘Abdu’l-Bahá
conform scrierilor și cuvântărilor Sale
Dr. Necati Alkan
(prelegere online Zoom în 4 noiembrie 2021)
Pe măsură ce ne apropiem de 27 noiembrie 2021 și comemorăm centenarul Înălțării lui ‘Abdu’l-Bahá, este momentul să reconsiderăm și să reflectăm la cât de special și supraomenesc este acest Personaj. Cum ar putea fi mai frumos, decât transmiterea acestui lucru prin propriul Său condei? Aș dori să împărtășesc cu voi amintiri ale lui ‘Abdu’l-Bahá din diferitele Sale Tablete precum și din spusele Sale înregistrate de alții, cu privire la viața Sa, în special copilăria, tinerețea și rangul Său.
Rangul exaltat al lui ‘Abdu’l-Bahá este evident din încă ziua foarte specială în care S-a născut, adică noaptea din 22 mai 1844, pentru că, potrivit lui Shoghi Effendi:
“El este Cel a cărui naştere, ca o prevestire fericită, a avut loc în acea noapte neuitată când Báb a dezvăluit caracterul transcendent al Misiunii Sale primului Său discipol, Mulla Husayn.”[1] Și din nou Păzitorul scrie: Conferirea unui asemenea rang unic și sublim lui ‘Abdu’l-Bahá, nu i-a mirat și, într-adevăr, nu avea cum să-i surprindă pe acei tovarăși de exil, care au avut privilegiul să-I observe viața și conduita atât de mult timp.” [2]
Familia lui Bahá’u’lláh era din provincia Mázindarán și, deși ‘Abdu’l-Bahá a părăsit patria Tatălui Său Praînălțat la vârsta de 8 ani, El și-a amintit mai târziu de aceasta cu mare dragoste și entuziasm. Și chiar dacă El a trăit în Mázindarán pentru o perioadă foarte scurtă de timp, inima Lui a tânjit după acest loc și Si-a dorit ca acea casă strămoșească să fie „Paradisul însuși”:
Deși ‘Abdu’l-Bahá s-a născut în Teheran și ani de-a rândul a rătăcit fără adăpost în Irak, și deși a fost o vreme exilat în Rumelia și timp de patruzeci de ani a fost prizonier în ‘Akká, totuși patria sa este Mázindarán – mai exact districtul Míyánrúd din regiunea Núr… fiind casa ancestrală a familiei Frumuseții Binecuvântate. Inima mea tânjește ca acel pământ să devină precum însuși Paradisul și ca locuitorii săi să recunoască și să îmbrățișeze Declarația Măreață.[3]
Încă din fragedă copilărie, ‘Abdu’l-Bahá a simțit măreția personalității lui Bahá’u’lláh și atașamentul Lui față de misiunea lui Báb, din cauza căreia El a fost persecutat asemenea miilor de alți bábi. Acest lucru s-a datorat acuzației false că Bahá’u’lláh ar fi ordonat ca trei bábii să-l asasineze pe Násiru’d-Dín Sháh în august 1852. Tentativa a eșuat, dar șahul a fost revoltat și a ordonat ca Bahá’u’lláh să fie arestat, deși era fiul unui ministru. A fost aruncat în groaznica temniță Síyáh-Chál din Teheran.
În consecință, bunurile familiei au fost jefuite, pământurile le-au fost confiscat peste noapte, iar familia a suferit de sărăcie și foamete. Acest lucru s-a întâmplat când ‘Abdu’l-Bahá era un băiețel de opt ani. Conform mărturiei lui ‘Abdu’l-Bahá: …Pe vremea când locuia în Teheran, Frumusețea Binecuvântată, într-o dimineață se bucura de cea mai mare bunăstare, iar până la sosirea nopții, toate bogățiile Sale fuseseră jefuite. Lucrurile s-au întâmplat astfel încât, atunci când ʻAbdu’l-Bahá, care era copil la acea vreme, I-a cerut odată mamei Sale o bucată de pâine pentru cină, ea I-a recitat în loc o rugăciune, exprimând laudă și recunoștință pentru acea calamitate cumplită care se abătuse asupra lor pe calea lui Dumnezeu. Pentru o vreme, am trăit în Irak în cea mai mizerabilă sărăcie – totuși eram profund fericiți și încântați în acele zile, și simt o desfătare fără margini de fiecare dată când îmi amintesc de ele…[4]
‘Abdu’l-Bahá afirmă, de asemenea, că Bahá’u’lláh nu i-a educat să trăiască o viață confortabilă, să se bucure de plăcerile lumești și să fie veseli:
Binecuvântata Frumusețe, fie ca viața mea să fie un sacrificiu pentru cei iubiți de El, nu ne-a crescut să trăim o viață confortabilă – să ne odihnim în liniște, să ne distrăm sau să ne răsfățăm în plăceri. Și-a petrecut zilele în închisoare; El ne-a crescut să fim îmbătați cu vinul dezamăgirii și ne-a antrenat să îndurăm orice greutăți, astfel încât intenția autentică de a sluji Cauza lui Dumnezeu să fie îmbibată în caracterele noastre. Astfel, făceam sacrificii fără măcar să ne gândim la asta și evitam chiar și o clipă de răgaz.[5]
Mai târziu, în viața Sa, ‘Abdu’l-Bahá a subliniat că El s-a alăptat de la „sânul suferinței” când era încă un prunc și nu a simțit confortul nici pentru o zi după aceea:
De la începutul vieții sale, chiar și în pruncia Sa, acest Prizonier a fost alăptat la sânul suferinței; El a fost crescut în îmbrățișarea nenorocirilor grave și a crescut la pieptul unor grele calamități. El a fost din totdeauna, până în chiar în această zi, un tovarăș al suferinței și al durerii, și confidentul chinului și al greutății. Pentru el chinul este asemănător unei brize răcoritoare; calamitățile sunt chiar ca binecuvântările, iar adversitatea este la fel ca mângâierea.[6]
Vedem că încă din primele zile ale vieții Sale, ‘Abdu’l-Bahá era familiarizat cu necazurile. La fel, El, care reprezintă cel mai înalt nivel de „servitute”, care a adoptat titlul ‘Abdu’l-Bahá, adică „Slujitorul lui Bahá”, afirmă că, de când era încă prunc, El îmbrățișase deja slujirea lui Báb:
De la începutul copilăriei, adică de pe vremea când era sugar, acest Slujitor a băut de la sânul slujirii Astrului Celui Mai Înălțat [Báb], iar Eu am crescut și m-am dezvoltat prin aceasta. Drept urmare, am fost onorat cu servitute în îmbrățișarea Frumuseții Binecuvântate [Bahá’u’lláh].[7]
Deși ‘Abdu’l-Bahá și-a petrecut aproape toată viața asaltat de dificultăți, există câteva amintiri fericite din copilărie pe care le-a avut în Mázindarán, unde S-a bucurat de zile senine. Într-una dintre amintirile Sale, El a spus:
Eram atunci foarte, foarte tânăr, probabil aveam 3 sau 4 ani. Pe vremea aceea, Perfecțiunea Binecuvântată locuia la Teheran. Pe strada noastră și aproape de casa noastră, locuia unul dintre Farrashes [îngrijitorii] palatului. Era acolo un crescător de păsări și, într-o manieră aparte a lui, îmblânzise o număr de privighetori care îl urmau peste tot. Ele i se așezau pe mâini și pe umeri și, în timp ce el mergea pe străzi, cântau melodios. Acesta tăiase o bucată din ciocurile sărmanelor păsări, astfel încât acestea să nu poată apuca grăunțele fiind nevoite să mănânce din mâna lui. Obișnuia să vină des în grădina noastră cu privighetorile cocoțate pe cap. Fiind copil eram încântat de spectacolul ciudat. Păsările zburau și stăteau pe crengile copacilor cântând, apoi deodată omul fluiera și acestea zburau înapoi repede și i se așezau pe cap, pe umeri și pe mâini. Această întâmplare mă încânta în mod deosebit și băteam din palme cu bucurie în timp ce priveam.[8]
Încă din frageda sa copilărie, ‘Abdu’l-Bahá a simțit măreția personalității lui Bahá’u’lláh și atașamentul Lui față de misiunea lui Báb, din cauza căreia El a fost persecutat la fel ca mii de alți bábi. Chiar dacă Bahá’u’lláh nu Și-a dezvăluit Misiunea decât la zece ani după ce a primit prima Sa revelație în Síyáh-Chál că El era Cel Promis, prezis de Báb, ‘Abdu’l-Bahá a recunoscut rangul Tatălui Său şi a fost primul care a crezut în El. Shoghi Effendi afirmă în acest sens: Lui îi fusese dat prilejul unic de a recunoaşte, pe când era încă un copilandru, întreaga slavă a rangului Tatălui Său nerevelat încă, recunoaştere care L-a împins să se arunce la picioarele Sale şi să implore spontan privilegiul de a-Şi da viaţa pentru El.[9]
În plus, ‘Abdu’l-Bahá însuși a declarat mai târziu: La Bagdad eram un copil de nouă ani. Acolo și atunci El (Bahá’u’lláh) mi-a făcut cunoscut Cuvântul, și L-am crezut. De îndată ce Mi-a proclamat Cuvântul, M-am aruncat la picioarele Lui sfinte și L-am implorat și L-am rugat fierbinte să accepte această picătură de sânge ca jertfă pe calea Sa.[10]
În timpul exilului Său la Bagdad, Bahá’u’lláh ia dat Fiului Său cel mare titlul de Sirru’lláh („Misterul lui Dumnezeu”) și toată lumea îl cunoștea pe ‘Abdu’l-Bahá cu acest titlu. Există două trăsături izbitoare în viața binecuvântată a lui ‘Abdu’l-Bahá. Prima este dorința de a-L sluji pe Bahá’u’lláh, Cauza Sa, pe prietenii Săi și întreaga omenire; iar a doua, dorința de a proclama Cauza. Acestea două sunt interconectate și inseparabile. Putem crede că faptul că El a fost aprins de dragostea de a propovădui Cauza la o vârstă foarte fragedă se datorează nopții binecuvântate în care S-a născut. ‘Abdu’l-Bahá povestește cum El a transmis Mesajul Tatălui Său în timp ce El era încă în Teheran:
La Teheran am vorbit cu un domn savant și i-am transmis Mesajul divin. I-am vorbit despre despărțirea de orice altceva decât de Dumnezeu și i-am spus că scopul acestei vieți nu este acela de a obține o poziție înaltă, bogăție și fericire fizică; și nici mâncatul, dormitul și bucuria experienței corpului fizic nu sunt singurele lucruri la care să râvnești. Scopul și sfârșitul lumii creației este viața spirituală, cunoașterea lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu, frica de neascultare față de Dumnezeu și perfecțiunile lumii umanității. Dacă omul se caracterizează prin aceste calități și virtuți înalte, condițiile fizice, fără îndoială, nu îi vor mai părea atrăgătoare și se va detașa de ele. Inima lui va deveni iluminată cu lumina lui Dumnezeu; el va auzi chemarea bucuriei nevăzute și va deveni centrul numelor și atributelor lui Dumnezeu. Am discutat mult cu el despre aceste subiecte și a devenit un credincios foarte bun.[11]
Și așa a povestit ‘Abdu’l-Bahá, mai târziu în viața Sa, cum a propovăduit credința în anii copilăriei Sale la Bagdad:
Din copilărie, am vorbit despre revelație și am transmis mesajul Împărăției. Eram o, foarte, foarte tânăr și totuși am propovăduit Cauza și am invitat sufletele la sărbătoarea Domnului. În timp ce trăiam în Bagdad, a venit acolo unul dintre cei mai nobili oameni ai Persiei. Dorea să se întâlnească cu Perfecțiunea Binecuvântată și, cum venea să ne vadă des, m-am atașat foarte mult de el. Am ajuns să-l iubesc foarte mult și, deoarece nu era credincios, am vorbit cu el despre Cauză. Obișnuiam să-i spun: „Prietene, scopul acestei vieți nu este dobândirea de bogăție, onoare și glorie și nici afișarea atributelor animale, cum ar fi mâncatul, dormitul și alergarea după plăcerile lumești. O astfel de preocupare fără scop și insipidă nu se potrivește omului care este înzestrat cu strălucire divină și năzuințe radioase. Obiectul acestei vieți este viața spiritului, manifestarea fricii de Dumnezeu, dobândirea cunoașterii lui Dumnezeu, dobândirea Iubirii lui Dumnezeu și obținerea plăcerii Domnului omenirii. Dacă omul se caracterizează prin aceste atribute dumnezeiești, el va fi eliberat de toate legăturile acestei lumi muritoare, lumina lui Dumnezeu va străluci în inima lui, va auzi glasul îngerilor cerești, va fi înconjurat de confirmările Duhul Sfânt, el va deveni un centru de iradiere al Numelor Perfecte și al Calităților Celui Milostiv și o lumină prin care întunericul lumii umanității este risipit.” În repetate ocazii am vorbit cu el despre aceste subiecte spirituale. După un timp a părăsit Bagdadul și a plecat în Persia. De acolo am primit vestea că a devenit un bun credincios și a continuat să slujească Cauza până la sfârșitul vieții sale.[12]
Cu altă ocazie, în orașul Bagdad, am stat de vorbă cu un om învățat, Mulla Hassan, o parte dintre rudele sale fiind credincioși. Oricât se străduiau să-i ofere Mesajul, el nu îl accepta. Odată, l-au adus la mine acasă când tocmai mă trezeam din somn și mă pieptănam. Ei au spus: ‘L-am adus pe cutare aici și vă rugăm să veniți să vorbiți cu el; poate, va deveni un credincios.’ Am spus: ‘Foarte bine’, apoi m-am întors către Frumusețea Binecuvântată și m-am rugat: ‘O, Frumusețe Binecuvântată, dă-Mi confirmare!’ După aceea, am vorbit cu el și în aceeași oră a devenit credincios. A devenit extrem de bun și a fost atât de înflăcărat încât, deși era de rang înalt, obișnuia să meargă în bucătărie și să gătească bucate cu mâna lui pentru a-i bucura pe prieteni.[13]
În cei aproape cinci ani petrecuți în Edirne, pe care Bahá’u’lláh L-a numit „Țara Misterului” (Arḍ-i-Sirr), rangul lui „Abdu’l-Bahá a devenit și mai important. Bahá’u’lláh îi conferise deja ilustrului Său fiu titlul de „Misterul lui Dumnezeu”, iar acum, la Edirne, El L-a numit „Cea Mai Măreață Ramură” (Ghuṣn-iA’ẓam; ghuṣn fiind o desemnare pentru descendenții bărbați ai lui Bahá’u’lláh; familia se numea Aghṣán, „ramuri”). Într-o Tabletă foarte semnificativă numită Súrih-i-Ghuṣn, „Sura Ramurii”, Bahá’u’lláh a ridicat rangul de „Abdu’l-Bahá printre fiii Săi și a făcut aluzie că El va fi succesorul Său. Într-un limbaj fără echivoc, Bahá’u’lláh a descris rangul exaltat al lui ‘Abdu’l-Bahá ca fiind Cel către care toți bahá’íi trebuie să se îndrepte. Numai la ocrotirea umbrei Sale ei ar fi în siguranță; o siguranţă de care cei care s-au întors de la El au fost lipsiţi.
La Edirne, ‘Abdu’l-Bahá, având nouăsprezece ani sau douăzeci de ani, a scris comentariul Său la dictonul islamic „Eram o comoară ascunsă”, la cererea lui Ali Şevket (‘Alí Shawkat) Pașa, un oficial otoman și, se pare, un sufi. Shoghi Effendi se referă la acesta ca fiind un „comentariu superb asupra unei tradiții mahomedene bine cunoscute”. ‘Abdu’l-Bahá devenise cunoscut pe scară largă pentru calitățile Sale și intelectul profund. Contactele sale cu oficialii otomani sus puși și mai puțini importanți i-au transformat pe aceștia în admiratorii Săi. Printre ei s-a numărat și Mehmed Hurșid (Muḥammad Khurshíd) Pașa, guvernatorul general al Edirnei (1866–1869), care i-a devenit prieten și L-a consultat cu privire la viitorul Imperiului Otoman.
Toată viața Sa, ‘Abdu’l-Bahá a întreținut relații de prietenie cu adepții diferitelor religii și credințe. În Edirne, era prieten cu musulmani, creștini și alții.
În ceea ce privește statutul lui ‘Abdu’l-Bahá, există multe Tablete ale lui Bahá’u’lláh în care El se referă la rangul Fiului Său și I-a conferit multe titluri exaltate. În ciuda acestui fapt, ‘Abdu’l-Bahá, și-a dorit un singur titlu: ‘Abdu’l-Bahá. El Însuși menționează acest titlu în unele dintre Tablele Sale, cel mai faimos fragment pentru noi este următorul:
Numele meu este ‘Abdu’l-Bahá. Ocupația mea este ‘Abdu’l-Bahá. Realitatea mea este ‘Abdu’l-Bahá. Lauda mea este ‘Abdu’l-Bahá. Slujirea Perfecțiunii Binecuvântate [Bahá’u’lláh] este diadema mea glorioasă și strălucitoare, iar servitutea față de întreaga rasă omenească, religia mea perpetuă… Nu am și nici nu voi avea alt nume, titlu, mențiune sau laudă în afară de ‘Abdu’l-Bahá. Aceasta este năzuința mea. Aceasta este dorul meu cel mai mare. Aceasta este viața mea eternă. Aceasta este gloria mea de-a pururi. (Ordinea Mondială a lui Bahá’u’lláh p. 161)
Prin urmare, așa cum afirmă Shoghi Effendi:
El este, în primul rând, și trebuie considerat în veci de veci, a fi Centrul și Pivotul Legământului unic și atotcuprinzător al lui Bahá’u’lláh, creația Sa cea mai desăvârșită, Oglinda nepătată a luminii Sale, Exemplul perfect al învățăturilor Sale, Interpretul infailibil al Cuvântului Său, întruchiparea oricărui ideal bahá’í, incarnarea oricărei virtuți bahá’í, Ramura Cea Mai Puternică, răsărită din Rădăcina Străveche, Mădularul Legii lui Dumnezeu, Ființa în jurul Căreia rotesc toate numele, Forța Motrice a Unității omenirii, Stindardul Păcii Supreme, Luna Astrului Central al acestei Dispensații preasfinte – toate acestea fiind nume și titluri implicite care își găsesc expresia cea mai adevărată, cea mai înaltă și mai aleasă în numele magic al lui ‘Abdu’l‑Bahá. Dincolo și mai presus de aceste denumiri El este Misterul lui Dumnezeu, expresie pe care Bahá’u’lláh Însuși a ales-o pentru a-L desemna și care, deși nu ne îndreptățește câtuși de puțin să-I atribuim treapta de profeție, arată cum în persoana lui ‘Abdu’l‑Bahá caracteristicile incompatibile ale naturii umane și ale cunoașterii și desăvârșirii supraomenești s-au îmbinat și s-au armonizat deplin. (Ordinea Mondială a lui Bahá’u’lláh p. 154)
Într-una dintre Tablele Sale, ‘Abdu’l-Bahá dezvăluie semnificații și aspecte foarte profunde ale titlului Său ‘Abdu’l-Bahá. Vom ajunge să înțelegem că în centrul întregii Sale ființe se află numele ‘Abdu’l-Bahá și orice vede, aude sau vorbește El este ‘Abdu’l-Bahá, iar punctul Lui de adorație este numele ‘Abdu’l-Bahá:
Să știi că numele meu este ‘Abdu’l-Bahá [„Slujitorul lui Bahá’”], trăsătura mea este ‘Abdu’l-Bahá, atributul meu este ‘Abdu’l-Bahá, titlul meu este ‘Abdu’ l-Bahá, faima mea este ‘Abdu’l-Bahá, adevărul meu este ‘Abdu’l-Bahá, fiinţa mea este ‘Abdu’l-Bahá, esenţa mea este ‘Abdu’l-Bahá, misterul meu este ‘Abdu’ l-Bahá, dovada mea este ‘Abdu’l-Bahá, ființa mea exterioară este ‘Abdu’l-Bahá, ființa mea interioară este ‘Abdu’l-Bahá, începutul este ‘Abdu’l-Bahá, sfârșitul este ‘ Abdu’l-Bahá, inima mea este ‘Abdu’l-Bahá, sufletul meu este ‘Abdu’l-Bahá, inima mea lăuntrică este ‘Abdu’l-Bahá, trupul meu este ‘Abdu’l-Bahá, vederea mea este ‘Abdu’l-Bahá, auzul meu este ‘Abdu’l-Bahá, vorbirea mea este ‘Abdu’l-Bahá, gândirea mea este ‘Abdu’l-Bahá, amintirea mea este ‘Abdu’l-Bahá, memoria mea este ‘Abdu’l-Bahá, percepția mea este ‘Abdu’l-Bahá, imaginația mea este ‘Abdu’l-Bahá, împărăția mea cerească (malakútí) este ‘Abdu’l-Bahá, suveranitatea mea exaltată (jabarútí) este ‘Abdu ‘l-Bahá, tărâmul meu uman (násútí) este ‘Abdu’l-Bahá, curtea mea cerească (láhútí) este ‘Abdu’l-Bahá, tărâmul esenței mele divine (háhútí) este ‘Abdu ‘l-Bahá, Kaaba mea este ‘Abdu’l-Bahá, sanctuarul meu exterior este ‘Abdu’l-Bahá, sanctuarul meu interior este ‘Abdu’l-Bahá, Qiblah-ul meu este ‘Abdu’l-Bahá, tărâmul mea de adorație este „Abdu’l-Bahá (Mecca), Miná al meu” este „Abdu’l-Bahá, „Arafát” al meu este „Abdu’l-Bahá (Mecca), Masjid al-Ḥarám (Mecca) al meu este „Abdu’l -Bahá, Masjid al-Aqṣá (Ierusalim) al meu este ‘Abdu’l-Bahá, scopul meu final este ‘Abdu’l-Bahá, Sadratu’l-Muntahá al meu (Arborele Lotusului divin) este ‘Abdu’l-Bahá, azilul meu este ‘Abdu’l-Bahá, refugiul meu este ‘Abdu’l-Bahá, adăpostul meu este ‘Abdu’l-Bahá, fortăreaţa mea este ‘Abdu’l-Bahá. Sper să fiu numit ca slujitor al slujitorului lui Bahá’! Doresc să fiu cunoscut ca sclavul sclavului lui Bahá’! Aceasta este doctrina mea! Aceasta este religia mea! Aceasta este firea mea! Aceasta este declarația mea! Aceasta este mărturisirea mea! Aceasta este recunoașterea mea! Cum a spus poetul: „Voi fi nemișcat dacă voi fi apelat cu numele meu [‘Abbas], dar dacă mi s-ar adresa cu „O, Slujitorul Său”, atunci voi răspunde la acea chemare.”[14]
În încheiere, într-o rugăciune pe care El a revelat-o pentru bahá’íi din Teheran și din întreaga lume, ‘Abdu’l-Bahá spune următoarele despre numele Său și dorința Sa supremă:
O Domnul meu! O Domnul meu! desemnează-mi un rang al inexistenței absolute și fă-mă pură Nimicnicie; ferește-mă de îndoielile poporului Tău și de presupunerile creaturilor Tale, până când nu mă vor pomeni decât prin această Inexistență; nu mă lăuda decât prin această Nimicnicie la Pragul Tău cel mai înălțat; nu mă lăudaţi decât că sunt un slujitor printre slujitori; și nu mă preamăriți cu niciun atribut, titlu, nicio calificare și perfecțiune, cu excepția: – ‘Abdu’l-Bahá.
O, Domnul meu, sunt scutit de orice pomenire și laudă, cu excepția sărăciei și a mizeriei în această arenă a lumii și a neputinței și omisiunii în acest tărâm al existenței! O, Domnul meu, întărește-i pe slujitorii Tăi, ca să mă pomenească cu ceea ce doresc eu, și să nu depășească ceea ce a apărut din condeiul meu cu privire la aceste laude. Căci, cu adevărat, spun, Locuința Paradisului meu, Templul meu cel mai îndepărtat, Sadratel-Montaha-ul meu și speranța mea supremă este – ‘Abdu’l-Bahá.
O, Domnul meu! O, Domnul meu! Sunt cufundat în marea neajunsurilor, adâncit în oceanul inexistenței, rostogolindu-mă în praful smereniei și umilinței și Te implor în acest moment…
O, voi, prieteni ai lui Dumnezeu! Acest Slujitor în atitudinea Nimicniciei, Inexistenței, Dispariției și Neputinței, cere cu cea mai mare umilință de la credincioși să creadă, să asculte și să urmeze ceea ce a emanat din condeiul acestui întemnițat. Nu declara nimic în afară de aceasta; nu acorda nicio laudă· și apreciere; nu căutați statut și a fi în centru și nu lăudați și slăviți.
Dar dacă vreun suflet întreabă despre rangul acestui Servitor, răspunsul este – ‘Abdu’l-Bahá. Dacă acesta caută să înțeleagă semnificația Ramurii, răspunsul este – Abdul-Baha. Dacă dorește să cunoască semnificațiile versetului cu privire la Ramură, răspunsul este – ‘Abdu’l-Bahá. Dacă el insistă asupra explicației semnificației frazei „Ramura extinsă de la Rădăcina Străveche”, răspunsul este –‘Abdu’l-Bahá. …
De asemenea, cer de la toți prietenii lui Dumnezeu să trăiască în acord cu Poruncile și Îndemnurile Perfecțiunii Binecuvântate pentru ca ei să aprindă o lumină în tărâmul existenței, să ardă vălurile neamurilor lumii, să fie mistuiți de Focul Iubirii lui Dumnezeu; să se grăbească să propovăduiască Cauza lui Dumnezeu; să se ridice pentru unirea sufletelor; pentru a deveni cei care aduc binefaceri dușmanilor și întind o Masă Cerească asupritorilor; să-i primească pe oamenii opresiunii cu credință pură, să fie o siguranță și încredere pentru trădători; să-i învețe pe impostori adevărul; să devină îngeri cu splendori transcendente în fața diavolilor. Pentru cei însetați de sânge, ei trebuie să devină remediul sufletului și al inimii; pentru cei descurajați izvorul principal al speranței și să împărtășească din belșug celor care sunt lipsiți. Aceasta este rugăciunea mea. Aceasta este lauda mea. Aceasta este speranța mea. Aceasta este dorința mea.[15]
Despre vorbitor: Dr. Necati Alkan
Dr. Necati Alkan deține un master în Studii Islamice și un doctorat în istorie și este în prezent asociat în cercetare la Universitatea din Bamberg. Este un istoric specializat în Imperiul Otoman târziu, scrie și publică despre aspecte religioase, intelectuale și socio-politice ale istoriei otomane. El este cunoscut pentru expertiza sa în aspectul otoman/turc al Studiilor Bahá’í. Site-ul său academic, care include și publicațiile sale este: https://uni-bamberg.academia.
[1] God Passes By, 240; https://reference.bahai.org/en/t/se/GPB/gpb-15.html (accessed 20 October 2021). Dumnezeu trece pe lângă noi, în limba română
[2] Ibid.
[3] Muntakhabátí az Makátíb-i Hadrat-i ‘Abdu’l-Bahá (“Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá”) vol. 4, no. 3, https://reference.bahai.org/fa/t/ab/SWA4/swa4-5.html (accessed 20 October 2021). Official authorized translation in: Light of the World: Selected Tablets of ‘Abdu’l-Bahá, no. 11: https://www.bahai.org/library/authoritative-texts/abdul-baha/light-of-the-world/ (accessed 20 October 2021). “Paradise itself” is from the Qur’án 26:85 and is actually “Garden of Bliss” or “Paradise of Delight”. The “Great Announcement” is also from the Qur’án (e.g. 38:67, 78:2). Traducere provizorie în limba română.
[4] Provisional translation from the Persian: Muntakhabátí az Makátíb-i Hadrat-i ‘Abdu’l-Bahá (“Selections from the Writings of ‘Abdu’l-Bahá”) vol. 5, no. 2, https://reference.bahai.org/fa/t/ab/SWA5/swa5-4.html (accessed 20 October 2021). I am indebted to Adib Masumian for his help with this and the following provisional translations. Traducere provizorie în limba română.
[5] Provisional translation from the Persian; ibid. no. 3. Traducere provizorie în limba română.
[6] Provisional translation from the Persian; ibid. no. 4 and 5. Traducere provizorie în limba română.
[7] Provisional translation from the Persian; ibid. no. 192. Traducere provizorie în limba română.
[8] Ahmad Sohrab’s Diary Letters, https://bahai-library.com/pdf/s/sohrab_diary_letters_1913-1914_14.pdf#page=36 (accessed 20 October 2021). Traducere provizorie în limba română.
[9] God Passes By 241. Dumnezeu trece pe lângă noi, în limba română
[10] Diary of Mirza Ahmad Sohrab, January 13, 1914; Star of the West 8:13, 169, http://starofthewest.info/viewer.erb?vol=08&page=169 (accessed 20 October 2021). Cf. John E. Esslemont, Baháʼuʼlláh and the New Era 52, https://reference.bahai.org/en/t/o/BNE/bne-44.html. Other accounts relate that it was in April 1863, before Bahá’u’lláh left Baghdad, when He confided to ‘Abdu’l-Bahá that He was the Promised One. See, Myron Phelps, Life and Teachings of Abbas Effendi (New York, 1903), s. 30, online https://bahai-library.com/khanum_phelps_abbas_effendi (accessed 20 October 2021); Sarah Louisa Blomfield, The Chosen Highway (Wilmette/IL., 1940), s. 82, online https://bahai-library.com/blomfield_chosen_highway (accessed 20 October 2021). Traducere provizorie în limba română.
[11] Star of the West, no. 9:3, http://starofthewest.info/pdfs/SOTW_Vol09.pdf#page=35 (accessed 20 October 2021). Traducere provizorie în limba română.
[12] Diary of Mirza Ahmad Sohrab, February 19, 1914, https://bahai-library.com/pdf/s/sohrab_diary_letters_1913-1914_07.pdf#page=93; see also, Star of the West, no. 7:16, http://starofthewest.info/pdfs/SOTW_Vol07.pdf#page=155 (accessed 20 October 2021). Traducere provizorie în limba română.
[13] Helen Hornby (ed.), Lights of Guidance, https://bahai-library.com/hornby_lights_guidance_2.html&chapter=4#n1981; Star of the West, no. 9:3, http://starofthewest.info/pdfs/SOTW_Vol09.pdf#page=36 (accessed 20 October 2021). Traducere provizorie în limba română.
[14] Provisional Translation, Makátíb 5, no. 165, https://reference.bahai.org/fa/t/ab/SWA5/swa5-131.html Traducere provizorie în limba română.
[15] Compilation of Utterances from the Pen of Abdul-Baha Regarding His Station, 1906, pp. 3-6, https://bahai-library.com/abdul-baha_compilation_utterances_station; Amr va Khalq, 4:284, https://reference.bahai.org/fa/t/c/AK4/ak4-290.html Traducere provizorie în limba română.