Cuvintele sfinte și faptele pure și frumoase se înalță în raiul gloriei celeste. Bahá’u’lláh

Unitatea Religiilor

Principiul unităţii omenirii este pivotul în jurul căruia se află toate învăţăturile lui Bahá’u’lláh. Bahá’u’lláh ne-a învăţat că umanitatea, după o lungă şi turbulentă adolescenţă, a ajuns în sfârşit la stadiul de maturitate în care unitatea şi o societate dreaptă pot fi realizate. Pentru acest ţel, Credinţa Bahá’í prescrie legi referitoare la conduita şi moralitatea personală, precum şi legi şi principii sociale care contribuie la realizarea unității omenirii.

Bahá’íi cred că:

  • Scopul vieţii este să-L cunoscă şi să-L proslăvească pe Dumnezeu, să dobândească virtuţi, să promoveze unirea omenirii şi să realizeze o civilizaţie avansată
  • Întreaga omenire a fost creată de Dumnezeu ca o unitate organică şi reprezintă o singură specie
  • Munca depusă în spiritul servirii semenilor este o formă de devoţiune, înseamnă slujirea lui Dumnezeu

Bahá’íi practică:

  • Investigarea independentă a adevărului
  • Rugăciunea şi comuniunea cu Dumnezeu zilnic
  • O viaţă dedicată servirii umanităţii
  • Fraternitate cu adepţii tuturor religiilor
  • Înalte principii morale, inclusiv seriozitatea, castitatea şi cinstea
  • Evitarea materialismului, partizanatului politic, intrigilor, jocurilor de noroc, consumului de alcool și droguri

Principiile sociale includ:

  • Egalitatea dintre femei şi bărbaţi
  • Eliminarea prejudecăţilor
  • Soluții spirituale pentru rezolvarea problemelor economice
  • Înlăturarea extremelor de săracie şi bogăţie
  • Crearea unei comunități de națiuni, o federație mondială
  • Recunoaşterea faptului că toate religiile au o origine comună şi că au acelaşi scop fundamental
  • Armonia dintre ştiinţă şi religie ca două sisteme complementare de cunoaştere şi practică
  • Adoptarea unei limbi auxiliare universală, precum şi a unei scrieri, a unei monezi, şi a unui sistem de unităţi de măsură universale

Detaliu Poartă Bahji 

Revelaţia lui Bahá’u’lláh, a cărei misiune supremă nu este alta decât realizarea acestei unităţi organice şi spirituale a întregului corp al naţiunilor, ar trebui privită, dacă suntem credincioşi implicaţiilor sale ca vestind prin apariţia ei, maturizarea întregii specii umane.  Ea nu trebuie să fie considerată pur şi simplu ca o altă renaştere spirituală în soarta mereu schimbătoare a omenirii, nici ca o etapă viitoare în lanţul Revelaţiilor progresive şi nici chiar ca apogeul unei serii de cicluri profetice periodice, ci mai degrabă ca marcând etapa ultimă şi cea mai înaltă în evoluţia uluitoare a vieţii colective a omului pe această planetă. Shoghi Effendi

Maturitatea omenirii

De la începutul până la sfârşitul său, orice fiinţă din lumea aceasta trece prin diferite stadii. Fiecare stadiu are propriile caracteristici şi propriile necesităţi. În viaţa unui om, caracteristicile şi necesităţile din viaţa nou născutului, a copilului, a adolescentului, a tânărului sau a omului matur, nu sunt aceleași. Fiecare stadiu ne pregăteşte pentru următorul, şlefuindu-ne calităţile şi antrenându-ne inteligenţa.

În mod similar există perioade şi stadii în viaţa omenirii ca întreg. Rasa umană lasă acum în urmă copilaria şi intră în mult aşteptata fază a maturităţii. Ceea ce corespundea necesităţilor de la începuturile istoriei nu mai satisface cerinţele prezentului. Jocurile copilului nu mai sunt îndeajuns minţii adulte.

Omenirea se află în plină schimbare radicală, din toate punctele de vedere: guvernare, legislaţie, ştiinţă, industrie. Vechile standarde de etică, codurile morale şi modurile de viaţă din trecut nu sunt adecvate actualului stadiu de evoluţie şi progres.

Totodată acesta este şi momentul maturizării şi reformării în religie. Bigotismul şi imitările dogmatice ale vechilor credinţe au devenit surse de animozitate. Trebuie ca acestea să fie lăsate în urma şi să fie făcut loc învăţăturilor divine care au fost revelate pentru progresul umanităţii în stadiul actual. Această transformare şi înnoire a realităţii fundamentale a religiei constituie adevăratul spirit al modernismului, iluminarea umanităţii şi remediul divin pentru toate suferinţele omenirii.

Extras din Cartea 2 Insitut Ruhi, Ridică-te pentru a servi, pag. 67

Viaţa sufletului

Evoluția sau dezvoltarea sufletului și a capacităților sale este scopul fundamental al existenței umane. Această evoluție este înspre Dumnezeu și forța determinantă este cunoașterea lui Dumnezeu și dragostea pentru Dumnezeu. Pe măsură ce învățăm despre Dumnezeu, dragostea noastră pentru El crește; și acest fapt, la rândul lui, ne înlesnește o mai apropiată comuniune cu Creatorul nostru. De asemenea, pe măsură ce ne apropiem de Dumnezeu, caracterul nostru devine mai rafinat iar acțiunile noastre reflectă din ce în ce mai mult atributele și calitățile lui Dumnezeu.

Bahá’u’lláh ne învață că acest potențial de a reflecta atributele lui Dumnezeu este realitatea esențială a sufletului. Asta înțelegem când spunem că “omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Calitățile divine nu sunt externe sufletului. Sunt latente în suflet, tot așa cum culoarea, mirosul și vitalitatea unei flori sunt latente în sămânță. Trebuie doar să se dezvolte.

Există o relație foarte specială între suflet şi trup, care împreună formează ființa umană. Această relație durează doar în intervalul scurt al unei vieti muritoare. Când aceasta încetează, fiecare se reîntoarce la originea sa, corpul în lumea țărânii şi sufletul în lumile spirituale ale lui Dumnezeu.
Avându-şi originea în tărâmurile spirituale, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi capabil de a dobândi calități divine şi atribute cereşti, sufletul, după separarea sa de corp, progresează pentru eternitate Bahá’u’lláh
Aflã, cu adevãrat, cã sufletul este un semn de la Dumnezeu, o nestematã cereascã, a cãrei realitate nici cei mai învãţaţi dintre oameni n-au reuşit s- o înţeleagã, şi a cãrei  tainã nici cea mai agerã  minte nu poate spera s-o descopere. Dintre toate lucrurile create, el este primul care proclamã desãvârşirea Creatorului sãu, primul care recunoaşte slava Sa, care se ţine strâns de adevãrul Sãu şi se pleacã plin de adoraţie în faţa Lui. Dacã va rãmâne credincios lui Dumnezeu, el Îi va rãsfrânge lumina şi se va întoarce cândva la El.
Dacã, însã nu va rãmâne fidel Creatorului sãu, el va ajunge o victimã a egoismului şi a patimilor şi se va prãbuşi în prãpastia lor. Bahá’u’lláh

Natura umană

Spre deosebire de majoritatea orientărilor contemporane care presupun că fiinţa umană este din naştere orientată către sine, către competiţie şi conflict, Credinţa Bahá’í are o viziune pozitivă asupra naturii umane. Bahá’u’lláh, Fondatorul Credinţei Bahá’í, a afirmat că fiinţele omeneşti se nasc nobile. El se referă la fiecare persoană ca la “o mină plină de nestemate de o inestimabilă valoare” şi aceste “nestemate” sau calităţi pot fi “exploatate” sau dezvoltate când individul se întoarce către Dumnezeu.

Aşa încât pentru bahá’í nu există conceptul de “păcat originar” sau altă doctrină asemănătoare care consideră fiinţele omeneşti ca având în mod intrinsec elementul răului în natura lor. Toate forţele şi facultăţile dinlăuntrul nostru sunt date de Dumnezeu şi deci sunt potenţial benefice pentru dezvoltarea noastră spirituală. De exemplu, lăcomia este calitatea de a cere mai mult. Dacă o femeie este dornică sa ceară mai multă știinţă, mai multe cunoştinţe, sau să devină plină de bunăvoinţă şi de generozitate, o asemenea lăcomie este demnă de toată lauda. Dar dacă ea îndreaptă lăcomia către bani care să-i cumpere un statut sau să o facă să se simtă superioară altora, aceasta este o lăcomie vinovată. Învăţăturile bahá’í neagă existenţa lui Satan, a diavolului, sau a “forţei răului”. Așa cum frigul este absenţa căldurii iar întunericul este absenţa luminii, tot așa răul este înţeles pur şi simplu ca absenţa binelui.

Bahá’íi cred că scopul corpului omenesc şi a facultăţilor fizice este acela de a servi ca vehicul pentru dezvoltarea sufletului. Pe măsură ce energiile corpului sunt treptat aduse sub controlul conştient al sufletului, acestea devin instrumente pentru exprimarea calităţilor spirituale. Numai pasiunile fizice nedisciplinate devin cauza răului şi împiedică progresul spiritual. Pe de altă parte, Bahá’u’lláh se opune ferm oricărei forme de ascetism sau de abstinenţă extremă. El pune accent pe disciplina sănătoasă şi pe principiul moderaţiei: lucrurile sunt benefice când sunt menţinute între limitele moderaţiei și devin dăunătoare când ajung la extreme.

O, Fiu al Spiritului! Nobil te-am creat, tu însã te-ai înjosit singur. Ridicã-te astfel întru condiţia pentru care ai fost creat.

Dreptatea

Dreptatea este o capacitate a sufletului uman. Ea permite fiecăruia dintre noi să vadă lumea prin ochii proprii şi nu prin ochii altora. Ne protejează de imitarea oarbă specifică tradiţiei, de prejudecăţi religioase şi de intoleranţă. Capacitatea noastră de a fi drepţi ne pemite să îi tratăm pe ceilalți corect şi echitabil şi nu să ne preocupăm doar de propriul nostru interes. Dreaptatea este un adevărat dar de la Dumnezeu care ne implică în viaţa celorlalţi, ne bucurăm de fericirea lor sau suferim alături de ei.
Înclinaţia sufletului către dreptate ne împinge să devenim protagoniştii prefacerilor sociale în vecinătăţile, în comunităţile, în naţiunile noastre. Învăţăm să vedem societatea într-un mod care este conform Învăţăturilor lui Bahá’u’lláh, văzând în fiecare fiinţă omeneasca nobleţea şi capacitatea de a-i servi pe alţii. Bahá’u’lláh spune, “Lumina oamenilor este dreptatea. Nu o stingeţi cu vânturile opuse ale opresiunii şi tiraniei. Scopul dreptăţii este (apariţia) întemeierea unităţii oamenilor. Oceanul înţelepciunii divine inundă glorioasa lume, în timp ce cărţile nu pot conţine semnificaţia profundă.”

O, Fiu al Spiritului! În ochii Mei, lucrul cel mai de preţ este Dreptatea; nu te abate de la ea dacã pe Mine Mã doreşti şi n-o neglija ca sã pot avea încredere în tine. Cu ajutorul ei vei vedea cu proprii tãi ochi şi nu cu ochii altora, şi vei înţelege cu propria ta ştiinţã şi nu cu ştiinţa vecinului tãu. Cugetã la aceasta în inima ta: cum se cuvine sã fii. Adevãrat, dreptatea este darul Meu cãtre tine şi semnul tandrei Mele bunãtãţi. N-o pierde aşadar din ochi.

Un singur Dumnezeu

Învățăturile Bahá’í pun accent deosebit pe unitate –unitatea religiilor, unitatea omenirii, unicitatea lui Dumnezeu. Bahá’íi cred că există un singur Dumnezeu, Creatorul universului. Deși în diferite limbi Dumnezeu poate avea diferite nume – fie Yahve, Allah, Brahma sau Dumnezeu – de fapt, aceste nume se referă toate la una și aceeași forță. Credința în unicitatea lui Dumnezeu înseamnă că universul și toate ființele și toate forțele din univers au fost create de o singură ființă (supranaturala?). Ființa, pe care noi o numim Dumnezeu, are putere nelimitată, absolută asupra creației și o cunoaștere perfectă și completă a creației. Dovezi ale acestei Unicități a lui Dumnezeu pot fi găsite în multe feluri, de exmplu prin studierea învățăturilor de bază ale tuturor religiilor importante ale lumii. Toate religiile, deși uneori pot părea separate, iar interpretările învățăturilor par să se contrazică, sunt de fapt o singură religie care se dezvăluie progresiv dintr-o unică sursă. Bahá’íi definesc acest concept drept revelația progresivă. Omenirea învață despre Dumnezeu și despre atributele lui Dumnezeu prin Mesagerii Lui, care educă și ghidează umanitatea prin rugăciunile, învățăturile și conceptele divin revelate. (vezi Unitatea Religiilor )

Regula de Aur, exprimată în învățăturile multor religii

Religia Bahá’í

“Binecuvântat este cel ce prefera pe fratele său înaintea lui insusi.”
…Baha’u’llah, Tabletele lui Baha’u’llah, 71…

Budhism

“Nu îi leza pe altii într-un mod care te-ar face și pe tine să te simți lezat.”
…Udana-Varga, 5:18…

Creștinism

“Purtați-vă deci cu oamenii așa cum ați dori să se poarte și ei cu voi.”
…Matei 7:12…

Hinduism

“Aceasta este întreaga datorie: nu face altora ceea ce ți-ar dăuna ție.”
…Mahabharata 5:1517…

Islam

“Nici unul dintre voi nu este credincios până când nu dorește pentru fratele lui ceea ce dorește și pentru sine însuși”
…Sunnah…

Iudaism

“Ce tie nu-ti place altuia nu-i face. Aceasta este Legea: tot restul e comentariu”
…Talmud, Shabbat 31a

Zoroastrianism

“Are o natură bună acela care nu face altuia ceea ce nu este bine pentru sine.”
…Dadistan-i-Dinik, 94:5…