Comunitatea Bahá`í – O scurtă prezentare
12 iunie 2018Despre cea de-a Douăsprezecea Convenție Internațională
12 iunie 2018(fragmente selectate de Adunarea Spirituală Națională din călăuziri oferite de Casa Universală a Dreptății)
- Care este atitudinea comunității bahá’í în contextul crizelor sociale?
“În încercarea de a reconcilia ceea ce ar putea apărea a fi obligaţii conflictuale, este important de înţeles că, comunitatea bahá’í nu caută să-şi impună valorile ei asupra altora, nici nu face judecăţi asupra altora pe baza propriilor ei standarde morale. Nu se vede pe ea însăşi ca pe unul dintre grupurile şi organizaţiile competitoare, fiecare luptându-se pentru a stabili agenda lui socială specifică. În munca pentru dreptate socială, bahá’íi trebuie în mod inevitabil să distingă între acele dimensiuni ale chestiunilor publice care sunt în conformitate cu Învăţăturile Bahá’í, pe care ei le pot sprijini în mod activ, şi cele care nu sunt, pe care ei nu le pot nici promova, nici nu li se pot opune în mod necesar.”
(Dintr-o scrisoare scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către Adunarea Spirituală Naţională a Statelor Unite ale Americii, 19 aprilie 2013)
“Ar mai trebui, de asemenea, să ne reamintim că majoritatea oamenilor nu au un concept clar despre ce fel de lume doresc ei să clădească, nici despre cum să se ocupe de a o clădi. Chiar cei care sunt preocupaţi să îmbunătăţească condiţiile, sunt, de aceea, reduşi la a combate fiecare rău aparent care le atrage atenţia. Voinţa de a lupta împotriva relelor, fie sub forma condiţiilor, sau întrupate în oameni răi, a devenit astfel pentru majoritatea oamenilor piatra de încercare prin care ei judecă valoarea morală a unei persoane. Bahá’íi, pe de altă parte, îşi cunosc ţelul către care ei lucrează şi ştiu ce trebuie să facă, pas cu pas, pentru a-l atinge. Întreaga lor energie este direcţionată către construirea binelui, un bine care are o astfel de tărie pozitivă, încît în faţa lui, multitudinea de rele – care sunt în esenţă negative – vor păli şi vor dispărea. A intra în arena donquijotescă a demolării relelor din lume, unul câte unul, este, pentru un bahá’í, o vană irosire de timp şi efort. Întreaga lui viaţă este direcţionată către proclamarea Mesajului lui Bahá’u’lláh, reanimarea vieţii spirituale a semenilor săi, unindu-i într-o Ordine Mondială divin creată, şi apoi, pe măsură ce această Ordine creşte în forţă şi influenţă, el va vedea puterea acestui Mesaj transformând întregul societăţii umane şi rezolvând progresiv problemele şi înlăturând nedreptăţile care au chinuit atât de îndelung lumea.”
(Dintr-o scrisoare scrisă din partea Casei Universale a Dreptăţii către Adunarea Spirituală Naţională a Italiei, 19 noiembrie 1974)
2) Cu ce forţe ne aliniem noi?
“Bahá’íí sunt încurajaţi să vadă în schimbările revoluţionare care au loc în fiecare domeniul al vieţii interacţiunea a două procese fundamentale. Unul este distructiv în natura lui, celălalt este integrator…
Acţiunea primului este vizibilă pretutindeni – în vicisitudinile care au afectat instituţii îndelung respectate, în neputinţa liderilor de la toate nivelurile de a vindeca fracturile ce apar în structura societăţii, în demantelarea normelor sociale care au ţinut îndelung sub control patimile necuviincioase şi în dezamăgirea şi indiferenţa etalate, nu doar de indivizi, ci şi de societăţi întregi care şi-au pierdut orice simţ vital al scopului. Deşi devastatoare prin efectele lor, forţele dezintegrării tind să măture cât colo barierele care blochează progresul umanităţii, deschizând spaţiu pentru ca procesul de intregrare să aducă laolaltă diverse grupuri şi să dezvăluie noi oportunităţi pentru cooperare şi colaborare.
Bahá’íi, desigur, se străduiesc să se alinieze, individual şi colectiv, cu forţele asociate procesului de integrare.” (Casa Universală a Dreptății, 2 martie 2013, Scrisoare adresată bahá’ílor din Iran)
3) Ce înseamnă principiul unităţii, aşa cum a fost proclamat de Bahá’u’lláh?
“Acest principiu nu cere doar cooperare între oameni şi naţiuni. El solicită o completă recoceptualizare a relaţiilor care susţin societatea. Criza ecologică pe cale de adâncire, impulsionată de un sistem care acceptă şi îngăduie jefuirea resurselor naturale pentru a satisface o sete de nepotolit pentru mai mult, sugerează cât de total inadecvată este concepţia actuală despre relaţia umanităţii cu natura; deteriorarea mediului înconjurător ce ne găzduieşte, însoţit de sporirea exploatării femeilor şi copiilor pretutindeni în lume, face clar cât de răspândite sunt noţiunile lipsite de legitimitate care definesc relaţiile din cadrul unităţii familiei; persistenţa despotismului, pe de o parte, şi tot mai sporita ignorare a autorităţii, pe de alta, revelează cât de nesatisfăcătoare este, pentru o umanitate ce se maturizează, relaţia curentă dintre individ şi instituţiile societăţii; concentrarea de bogăţie materială în mâinile unei minorităţi a populaţiei lumii oferă o indicaţie despre cât de fundamental de prost concepute sunt relaţiile dintre multiplele sectoare ale unei comunităţi care acum este una globală pe cale de apariţie.” (Casa Universală a Dreptății, 2 martie 2013, Scrisoare adresată bahá’ílor din Iran)
4) Comunitatea bahá’í din întreaga lume poate contribui la construirea civilizaţiei în două dimensiuni:
a) propria ei creştere şi dezvoltare
b) implicarea ei în societate în general
“Bahá’íi trebuie să poarte în minte principiul, tezaurizat în învățăturile lor, că mijloacele trebuie să corespundă scopurilor; țelurile nobile nu pot fi realizate prin mijloace nevrednice. În mod specific, nu este posibil să se clădească o unitate durabilă prin străduințe, care dau ocazia controversei sau presupun că un conflict inerent de interese se află, în mod oricât de subtil, la baza tuturor interacțiunilor umane. Ar trebui subliniat aici că, în ciuda limitărilor impuse de aderența la acest principiu, comunitatea nu a experimentat o scădere a oportunităților de colaborare; azi, atât de mulți oameni din întreaga lume muncesc intens pentru atingerea unuia sau altuia dintre țelurile comune bahá’í.
În această privință, ei au de asemenea grijă, să nu depășească anumite limite cu colegii și asociații lor. Ei nu trebuie să privească orice întreprindere comună, ca pe o ocazie de a impune convingeri religioase. Încrederea exagerată în corectitudinea propriilor opinii și alte nefericite manifestări ale zelului religios trebuiesc complet evitate.“
(Casa Universală a Dreptății, 2 martie 2013, Scrisoare adresată bahá’ílor din Iran)
“Ei nu se vor afilia la partide politice, nu vor deveni implicaţi în chestiuni partizane sau să participe la programe legate de agende cu scop de divizare aler vreunui grup sau facţiuni. Bahá’íi nu vor fi parte la vreo instigare de a răsturna guvernul. Nici nu se vor amesteca in relaţii politice dintre guvernele diferitelor naţiuni.
Bahá’íi, cu ferma lor convingere în unitatea umanităţii, trebuie să fie hotărâţi şi să nu îngăduie vederilor lor să fie influenţate de astfel de atitudini predominate care sunt în conflict cu acest principiu cardinal. Desigur, prietenii pot exprima simpatia şi compasiunea pe care ei cu siguranţă o simt pentru cei care sunt afectaţi de conflict.
… Adunarea dumneavoastră este în cea mai bună poziţie de a judeca ce activităţi pot fi definite ca fiind politice, mai degrabă decât sociale şi umanitare în natura lor şi de a călăuzi prietenii în mod corespunzător. Veţi beneficia, fără îndoială, de sfatul Consilierilor în aceste chestiuni.
Aprofundaţi înţelegerea comunităţii privitor la perspectiva bahá’í asupra participării la schimbare socială, în timp ce se evită implicarea în politică.” (Casa Universală a Dreptății, Scrisoare adresată Adunării Spirituale Naționale din Ucraina, datată 2 martie 2013)
“…, unii credincioşi îşi exprimă deschis preferinţele politice şi critică partidele implicate în conflict.
În astfel de împrejurări, aţi putea dori să identificaţi câţiva prieteni cunoscători ai problemelor şi să le cereţi să se întâlnească personal cu acele persoane care continuă să îşi afirme vederile politice şi să îi sfătuiască în mod iubitor.
… transmite că prin aderarea la principiul neimplicării în dispute politice care dezbină şi chestiuni controversate, bahá’íi nu doar vor salvgarda unitatea propriei lor comunităţi, ci se vor ridica asemenea unui far al speranţei şi tăriei într-o societate răvăşite de conflict. Ţelul bahá’ílor este de a reconcilia, de a vindeca dezbinările, de a crea toleranţă şi respect reciproc între oameni, şi acest ţel este subminat dacă ne permitem nouă înşine să fim măturaţi de pasiunile efemere care îi afectează pe ceilalţi.
După cum a declarat Păzitorul: `Fie ca ei să se abţină de la a se asocia, fie prin cuvânt sau faptă, cu preocupările politice ale naţiunilor lor, cu politicile guvernelor lor şi cu schemele şi programele partidelor şi facţiunilor. În astfel de controverse ei nu ar trebui să pună nici o vină, să nu ia partea nimănui, să nu înainteze nici un fel de planuri, şi să nu se identifice pe ei înşişi cu nici un sistem dăunător intereselor acestei Fraternităţi mondiale, ei, al căror ţel este să păzească şi dezvolte aceste interese`.” (Casa Universală a Dreptății, Scrisoare adresată Adunării Spirituale Naționale din Ucraina, datată 7 decembrie 2013)
5) Reconstrucţia societăţii
“Răspunsul omenirii la Mesajul lui Bahá’u’lláh a fost periculos, s-ar putea spune dezastruos de lent. Din primele zile el a fost adus la cunoştinţa conducătorilor şi învăţaţilor, dar puţini dintre aceştia, foarte puţini, s-au raliat în sprijinul lui. Cel mai profund şi mai răspândit răspuns a fost din partea claselor de mijloc şi într-adevăr de la săraci, analfabeţi, de la cei lipsiţi de mijloace materiale şi cei în suferinţă. Dar, aşa după cum a scris secretarul Păzitorului din partea acestuia în 20 iunie 1942, `acest lucru este poate cel mai glorios despre activităţile noastre actuale de peste tot în lume, că noi, o ceată, nu mare ca număr, neposedând sprijin financiar sau prestigiul unor nume măreţe, ar trebui, în numele iubitei noastre Credinţe, să ne avântăm înainte într-un asemenea ritm, şi demonstrând generaţiilor viitoare şi prezente că acele calităţi ale religiei noastre, dăruite de Dumnezeu sunt cele care o ridică, şi nu sprijinul trecător al faimei şi puterii lumeşti. Toate acestea vor veni mai târziu, când a fost făcut clar dincolo de orice umbră de îndoială că ceea ce a ridicat sus drapelul lui Bahá’u’lláh a fost dragostea, sacrificiul şi devoţiunea umililor Săi discipoli şi schimbarea pe care au făcut-o învăţăturile Sale în inimile şi vieţile lor.`
Deja situaţia se schimbă, şi mari numere de credincioşi ocupă poziţii de eminenţă şi distincţie în lume, dar, comparativ cu majoritatea copleşitoare a bahá’ílor, ei sunt încă doar o mână de oameni. Procesul schimbării inimilor şi vieţilor este de asemenea unul treptat, dar deşi noi ar trebui să ne străduim să îl grăbim, nu ar trebui să lăsăm problemele să ne demoralizeze. Pe 5 iulie 1947, secretarul Păzitorului a scris din partea lui unui credincios:
`Motivul principal pentru oricine care devine bahá’í trebuie, desigur, să fie pentru că el a ajuns să creadă că doctrinele, învăţăturile şi Ordinea lui Bahá’u’lláh sunt lucrul corect pentru acest stadiu din evoluţia lumii. Bahá’íi înşişi ca un corp de credincioşi au un mare avantaj: ei sunt sincer convinşi că Bahá’u’lláh are dreptate; ei au un plan, şi încearcă să îl urmeze. Dar a pretinde că sunt perfecţi, că bahá’íi din viitor nu vor fi de o sută de ori mai maturi, mai bine echilibraţi, mai exemplari în comportamentul lor, ar fi prosteşte.`
Casa Universală a Dreptăţii este conştientă de magnitudinea problemelor cu care se confruntă comunităţile bahá’í, dar pe măsură ce răspunsul la Mesajul lui Bahá’u’lláh sporeşte, şi pe măsură ce comunitatea bahá’í din toată lumea îşi arată abilitatea ei de a depăşi aceste probleme, atenţia bărbaţilor şi femeilor din fiecare strat al societăţii va fi tot mai mult atrasă către Credinţă. Cea mai urgentă nevoie acum – atât de târzie este ora – este ca bahá’íi să răspândească Mesajul, cât ei mai sunt capabili să facă aşa, către cel mai mare număr posibil dintre semenii lor, simultan extinzând şi consolidând comunitatea bahá’í pe cât de repede pot ei cu resursele aflate la dispoziţia lor. Pe măsură ce omenirea trece prin cea mai întunecată fază a istoriei ei, comunitatea bahá’í va trebui să se confrunte nu doar cu intrarea în trupe, pe care o experimentează acum, dar, nu peste multă vreme, cu convertirea în mase.
Primul pas în reconstrucţia societăţii umane este ca indivizii să Îl accepte pe Bahá’u’lláh ca Manifestare a lui Dumnezeu pentru această eră şi să înceapă să se străduiască, pe cât de bine pot ei, să urmeze învăţăturile Sale în vieţile lor individuale şi comunitare.
Convertirea este doar primul pas, totuşi este cel esenţial. Fără acesta, nici o măsură de expertiză şi cunoştinţe bazate ştiinţific nu vor avea un efect durabil, deoarece puterea motivatoare fundamentală şi susţinătoare va lipsi.
Pe măsură ce comunitatea bahá’í creşte, va căpăta experţi din numeroase domenii, atât prin faptul că bahá’íi vor deveni experţi, cât şi prin aceea că experţii vor deveni bahá’í. Pe măsură ce aceşti experţi îşi aduc cunoştinţele şi aptitudinile lor în serviciul comunităţii şi, chiar mai mult, pe măsură ce ei transformă diferitele discipline prin influenţarea acestora cu lumina Divinelor Învăţături, se va răspunde la problemă după problemă care acum perturbă societatea. În astfel de dezvoltări, ei ar trebui să se străduiască să facă uz la maximum de resurse non-bahá’í, şi ar trebui să colaboreze pe deplin cu nebahá’íi care lucrează în aceleaşi domenii. O astfel de colaborare va fi pe termen lung de un beneficiu cu mult mai mare decât orice încercare acum de a trata astfel de iniţiative ştiinţifice ca proiecte specifice bahá’í operând sub instituţii bahá’í şi finanţate de investiţii din fonduri bahá’í.
Desfăşurându-se în paralel cu acest proces, şi viaţa instituţională bahá’í se dezvoltă, şi pe măsură ce face asta, Adunările se vor baza tot mai mult pe cunoştinţele ştiinţifice şi expertiză – fie bahá’í sau non-bahá’í – pentru a le asista în rezolvarea problemelor comunităţilor lor.Cu timpul, măreţe instituţii bahá’í de învăţătură, măreţe proiecte internaţionale şi naţionale pentru îmbunătăţirea vieţii umane vor fi inaugurate şi vor înflori.Munca bahá’í pentru reconstrucţia societăţii umane poate astfel să fie văzută cuprinzând trei curente: cel mai fundamental este răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu, câştigarea loialităţii unor numere tot mai mari de bărbaţi şi femei faţă de Cauza lui Bahá’u’lláh şi întemeierea Ordinii Administrative Bahá’í; concomitent cu acesta este contribuţia la avansul uman şi la progresul comunităţii bahá’í făcută de bahá’í în mod individual în desfăşurarea muncii lor zilnice; şi apoi există proiectele şi instituţiile pentru progres uman lansate şi operate de Adunările Spirituale Bahá’í pe măsură ce resursele lor cresc şi raza de acţiune a acestor activităţi se extinde. Revine Casei Universale a Dreptăţii să direcţioneze energiile credincioşilor prin aceste variate canale şi să facă cunoscut care activităţi sunt oportune şi au prioritate.”
(fragmente dintr-o scrisoare din partea Casei Universale a Dreptăţii către un bahá’í, datată 21 august 1977)