Compilatie despre pericolul barfei

Compilație de fragmente din Scrierile Bahá`í despre bârfă

și tentința de a vâna greșelile altora

1. O, cel iubit de Domnul! Dacă vreun suflet vorbește rău de cineva absent, unicul rezultat va fi cu limpezime aceasta: el va înăbuși zelul prietenilor și va tinde să îi facă indiferenți. Căci bârfa este dezbinătoare, este cauza principală printre prieteni a unei dispoziții către retragere. Dacă vreun individ ar vorbi de rău pe cineva care este absent, se cuvine ca ascultătorii lui, într-o manieră spirituală și prietenoasă, să îl oprească și să spună de fapt: această detractare servește vreunui scop folositor? Ar plăcea Binecuvântatei Frumuseți, ar contribui la onoarea durabilă a prietenilor, ar promova sfânta Credință, ar sprijini Legământul, sau ar fi de vreun posibil beneficiu vreunui suflet? Nu, niciodată! Dimpotrivă, ar face ca praful să se așeze atât de gros pe inimă, încât urechile nu ar mai auzi, iar ochii nu ar mai contempla lumina adevărului.Dacă totuși o persoană se apucă să vorbească de bine despre altcineva, deschizându-și buzele pentru a lăuda pe altul, el va atinge în ascultătorii lui o coardă ce răspunde, iar ei vor fi mișcați de adierile lui Dumnezeu. Inimile și sufletele lor se vor bucura să știe că, mulțumită lui Dumnezeu, aici se află un suflet în Credință care este un punct de focalizare al desăvârșirilor umane, însăși întruparea darurilor lui Dumnezeu, cineva a cărui limbă este elocventă, și a cărui față strălucește, în orice întrunire ar fi el, cineva care are victoria pe fruntea lui și care este o ființă susținută de dulcile arome ale lui Dumnezeu. (‘Abdu’l-Bahá, Selecții din Scrierile  lui ‘Abdu’l-Bahá, p. 230)
2. Povățuiește Prietenii pentru ca ei să nu bârfească și să nu critice, glăsuind greșelile și păcatele altora. Să ai un ochi ce acoperă păcatul. De îndată ce vezi o urmă a Dragostei de Bahá’u’lláh într-un suflet, onorează acel suflet în toate condițiile. (Star of the West, Steaua Vestului – 3)
3. Nu vă irosiți prețiosul vostru timp în găsirea de greșeli și bârfă. Lustruiți suprafața oglinzilor inimilor voastre, curățind-o de zgura slăbiciunilor umane. Dacă trăiți potrivit standardului altor comunități, atunci ce diferență există între voi și ele? Bahá’u’lláh  v-a îndemnat către o culme atât de măreață, încât însuși gândul la ea este o perspectivă prea orbitoare! El nu v-a ales pe voi ca să fiți mulțumiți cu apă și lut!“ ( Star of the West, Steaua Vestului – 4)
4. Tabletă a lui ‘Abdu’l-Bahá privitoare la „bârfă“ către Dr. M. G. Skinner, Washington, D.C.:

EL ESTE DUMNEZEU!

O, tu, doctorul meu,

Scrisoarea ta a fost primită. Tu ai scris privitor la țelurile tale. Cât de binecuvântate sunt aceste țeluri, în special prevenirea bârfei! Nădăjduiesc ca să poți fi confirmat întru aceasta, deoarece cea mai rea calitate și cel mai mare păcat este bârfa; cu atât mai mult în special când emană de la limble credincioșilor în Dumnezeu. Dacă sunt proiectate oarecari mijloace, astfel încât ușile bârfei să poată fi închise pe vecie și fiecare dintre credincioșii lui Dumnezeu să își despecetluiască limba întru lauda celuilalt, atunci învățăturile Sfinției Sale Bahá’u’lláh ar fi răspândite, inimile iluminate, spiritele glorificate și lumea umană ar ajunge la fericirea veșnică.

Nădăjduiesc că credincioșii lui Dumnezeu vor evita complet bârfa, fiecare lăudându-l cordial pe celălat , și crede că bârfa este cauza mâniei Divine, într-o asemenea măsură încât, dacă o persoană bârfește până și un singur cuvânt, ea poate deveni dezonorată printre toți oamenii, deoarece caracteristica cea mai plină de ură a omului este găsirea de greșeli. Cineva trebuie să expună calitățile cele mai demne de laudă ale sufletelor și nu atributele lor rele. Prietenii trebuie să treacă cu vederea lipsurile și greșelile și să vorbească doar de virtuțile lor, și nu despre defectele lor.

S-a relatat că Sfinția Sa Cristos, fie-mi viața un sacrificiu către El! – într-o zi, însoțit de apostolii Săi, a trecut pe lângă cadavrul unui animal. Unul dintre ei a spus „Cât de putred a devenit acest animal!“. Un altul a exclamat „Cât de deformat!“. Cel de-al treilea a strigat „Ce  duhoare! Ce priveliște cadaverică!“. Dar Sfinția Sa Cristos a spus „Priviți la dinții lui! Cât de albi sunt!“. Luați în considerare că El nu a căutat deloc defectele acelui animal; nu, ci mai degrabă El a căutat bine, până a găsit dinții albi, frumoși. El a observat doar albul dinților și a trecut complet cu vederea deformarea corpului, descompunerea organelor lui și mirosul urât.

Acesta este atributul copiilor Împărăției. Aceasta este comportarea și maniera unui adevărat bahá’í! Sper ca toți credincioșii să ajungă la acest înalt rang.

Asupra ta și asupra lor fie Bahá’u’l-Abhá!

(Semnat) ‘Abdu’l-Bahá (- Star of the West, Steaua Vestului-  3)

5. „Tu trebuie să trăiești într-o astfel de condiție spirituală, încât însăși prezența ta la întâlniri să poată transforma audiența în congregații de aleși și să aprindă în inimi focul dragostei de Dumnezeu. Înalță-ți ambiția. Universalizează-ți idealurile. Întinde-ți aripile compasiunii asupra tuturor regiunilor globului. Dacă unii oameni vin doar la tine, plângându-se unii împotriva altora, nu îi asculta, nu îi lăsa să sufle o vorbă despre greșelile altora în prezența ta. Spune-le: ‘Nu am venit aici să îmi petrec timpul cu aceste lucruri. Nu sunt un judecător. Am venit să îndemn oamenii la Împărăția lui Abhá, să vă chem la unitate și acord, să ridic morții, să îi fac atenți pe cei care sunt inconștienți, să îi trezesc pe cei care sunt adormiți, să insuflu o viață nouă în oasele sfărâmate și să sun din trâmbița reînvierii. Prieteni, este un timp măreț pentru ca voi să aruncați cât colo aceste basme, aceste povești sterpe. Dumnezeu nu este mulțumit cu ele, umanitatea nu este mulțumită cu ele. Timpul vostru este prea costisitor pentru a fi petrecut cu aceste evenimente triviale. Sunteți făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dreptul vostru prin naștere ete mai prețios decât toate comorile împărățiilor. Ridicați-vă cu inima și sufletul, și nu lăsați aceste zile de aur să treacă pe nesimțite fără rezultate. Această zi este ziua splendorilor Soarelui Realității. Această zi este ziua Domnului Împărăției. Această zi este ziua împlinirii glorioaselor făgăduieli. Această zi este ziua bucuriei și miresmei. Aceste bârfe și gelozii mărunte fac pe cineva să își piardă toate urmele de spiritualitate, excomunică o persoană din compania divină a celor merituoși, îl cufundă în marea fantasmelor, îngăduie cuiva să devină rece și pesimist și îl aruncă cu capul înainte în moartea disperării și obsedanta deznădejde.’

6. ,,Voi nu trebuie să ascultați la niciunul care vorbește despre altul, fiindcă nu mai curând după asta, atunci tu trebuie să asculți pe altcineva, și astfel cercul se va lărgi la nesfârșit. De aceea, o, prieteni! haideți să venim laolaltă, să uităm toate gândurile noastre de sine și să fim într-un acord, și să strigăm cu toată puterea glasurilor noastre ‘Yá Bahá’u’l-Abhá!’“

Mai târziu, cineva a vorbit despre știrile recente din zona Golfului Persic și cum a fost persecutat unul dintre bahá’í. ‘Abdu’l-Bahá a spus:

„Fericită este condiția lui, căci în această ultimă parte a vieții, el a devenit obiectul suferințelor pe calea lui Dumnezeu! Fie ca noi toți să ajungem la acest măreț dar!“ ( Star of the West, Steaua Vestului –  4)

7. ,,Acel căutător ar trebui, de asemenea, să privească bârfa ca pe o greșeală amarnică și să se țină la distanță de domeniul acesteia, cu atât mai mult cu cât bârfă stinge lumina inimii și înăbușă viața sufletului. El ar trebui să se mulțumească cu puțin, și să fie liber de orice dorință necumpătată. El ar trebui să prețuiască tovărășia celor ce au renunțat la lume, și să privească evitarea oamenilor lăudăroși și de lume ca pe un prețios beneficiu. În zorii fiecărei zile, el ar trebui să intre în comuniune cu Dumnezeu și, din tot sufletul lui, să persevereze în căutarea Celui Iubit. El ar trebui să mistuie cu flacăra iubitoarei Sale pomeniri fiecare gând neînfrânat , și, cu iuțeala fulgerului, să treacă de orice altceva în afară de El.” (Bahá’u’lláh, Analecte din Scrierile lui Bahá’u’lláh)

8. Bârfa, calomnierea și insistarea asupra greșelilor celorlalți au fost în mod repetat condamnate de Bahá’u’lláh. În „Cuvinte Tainice“ El declară limpede:

„O, Fiu al existenței! Cum poţi să uiţi de propriile tale greşeli şi să te ocupi de greşelile altora? Cine face acest lucru e blestemat de Mine.“

Și din nou:

„Nu sufla un cuvânt despre păcatele altora, atât timp cât tu însuți ești un păcătos. De vei încălca această poruncă, blestemat vei fi, și către aceasta Eu aduc mărturie.“

Această puternică mustrare este reiterată în ultima Sa operă, „Cartea Legământului Meu“:

„Adevărat vă spun, limba este pentru pomenirea a ceea ce este bun, nu o pângăriţi cu vorbe necuviincioase. Dumnezeu a iertat ceea ce a trecut. De aici înainte fiecare să spună numai ceea ce este potrivit şi cuviincios şi să se abţină de la calomnii, abuzuri şi orice îi întristează pe oameni.“ (Bahá’u’lláh, „Kitáb-i-Aqdas“, p. 181)

9. ,,Dacă prietenii și servitoarele Celui Milostiv tânjesc după vizita lui ‘Abdu’l-Bahá, ei trebuie să înlăture imediat din mijlocul lor diferențele de opinie și se fie angajați în practica dragostei și unității infinite. Nici un bahá’í nu trebuie să își deschidă buzele în condamnarea altuia, el trebuie să privească bârfa ca pe cel mai mare păcat al umanității, căci este clar revelat în toate Tabletele lui Bahá’u’lláh că bârfa și căutarea greșelilor sunt diabolicele instrumente și sugestii ale Satanei și distrugătoarele fundației omului. Un credincios nu va învinovăți nici un suflet dintre străini, și cu atât mai puțin prietenii. Căutarea de greșeli și bârfa sunt caracteristicile minților slabe și nu ale prietenilor. Preamărirea de sine este atributul străinului și nu al Celui Iubit. Speranța noastră este că credincioșii și servitoarele Celui Milostiv din America vor putea deveni cauza uniunii Răsăritului și Apusului, și să desfășoare Stindardul Unității, cel al Tărâmului Umanității. Acum observă că înstrăinarea, lipsa de unitate și cele mai mari diferențe există între prieteni și între servitoarele Celui Milostiv. Într-o astfel de condiție, cum se pot ei ridica pentru a călăuzi oamenii lumi și a întemeia unitatea și armonia între națiunile pământului? Înălțimea Sa, Iisus Cristos, adresându-se discipolilor Săi, a spus: ‘Voi sunteți sarea pământului; dar dacă sarea și-a pierdut savoarea ei, cu ce va fi ea sărată?’“ (Steaua Vestului, vol. 2)

10. ,,Cu adevărat, cu adevărat vă spun vouă, dacă nu ar fi pentru acest diferend printre voi, locuitorii Americii din toate acele regiuni  ar fi fost acum atrași către Împărăția lui Dumnezeu, și s-ar fi constituit în asistenții și ajutoarele voastre. Se cuvine ca să sacrificați această Răsplată, cea mai glorioasă, pentru imaginații fără valoare? Nu, pe Dumnezeu! De-ar fi să reflectați pentru o clipă, veți deveni capabili să distrugeți numaidecât fundația acestui diferend prin înfrânarea absolută de la bârfă și găsirea de greșeli între voi. Împodobiți cu dragoste și concordie infinită adunarea beatitudinii, creați întâlnirea fericirii, întemeiați banchetul unității tărâmului umanității, dezlegați-vă limbile în lăudarea unul pe celălalt, și apoi anticipați prezența lui ‘Abdu’l-Bahá în mijlocul vostru.” (Traduceri provizorii, Steaua Vestului, vol. 2)

11. ,,El ar trebui să considere bârfa ca greșeală, și niciodată să nu pășească în curtea aceea, căci bârfa stinge strălucitoarea lumină a inimii și amorțește viața sufletului.” (Compilații, Scripturile Bahá’í, p. 49, ed. lb. eng.)

12. ,,Este deosebit de important a se abține de la a face remarci sau declarații nefavorabile privind prietenii sau cei iubiți ai lui Dumnezeu, cu atât mai mult cu cât orice expresie a plângerii, a reclamației sau bârfei sunt incompatibile cu cerințele unității și armoniei, și ar înăbuși spiritul de dragoste, camaraderie și noblețe. De aceea se cuvine membrilor preamăritei Adunări Spirituale să exercite cea mai mare grijă cu o fermă determinare și să nu permită ușilor reclamației și plângerii să fie deschise, sau să permită oricărui prieteni să se dedea la blam și bârfă. Oricine se pune să facă așa, chiar de-ar fi însăși întruparea Sfântului Duh, ar trebui să realizeze că o astfel de comportare ar crea destrămare printre poporul lui Bahá și ar face ca să fie înălțat stindardul răzvrătirii.” (Compilații, Bahiyyih Khanum, p. 196)

Abținerea de la căutarea de greșeli și de la bârfă

13. „Asupra nici unui subiect nu sunt mai categorice învățăturile bahá’í decât asupra necesității de a ne abține de la căutarea de greșeli și bârfă, deși să fim întotdeauna dornici să descoperim și să dezrădăcinăm propriile noastre defecte și să depășim propriile noastre slăbiciuni.Dacă ne proclamăm loialitatea față de Bahá’u’lláh, de Iubitul nostru Dascăl și scumpul nostru Păzitor, atunci trebuie să ne arătăm dragostea noastră prin supunerea la aceste învățături explicite. Faptele, nu cuvintele, sunt ceea ce ei ne cer, și nici o măsură a înflăcărării în utilizarea expresiilor de loialitate și adulare nu vor compensa eșecul de a trăi în spiritul învățăturilor“. (Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi către un credincios, 12 mai 1925: Trăind Viața, p.3, Compilații, Luminile Călăuzirii, p. 88)

A învăța să nu ne preocupăm de greșelile altora

14. „Cât despre bârfă, Casa Dreptății indică faptul că a învăța să nu ne preocupăm de greșelile altora pare să fie una dintre cele mai dificile lecții pe care trebuie să le stăpânească oamenii, și că eșecul în acest lucru este o fertilă cauză de dispute printre bahá’í, așa după cum este printre bărbați și femei în general. În Steaua Vestului, Vol. 8, No. 10, la pagina 108, există o consemnare a unei replici dată de ‘Abdu’l-Bahá într-un interviu privat în Paris, anul 1913. El a fost întrebat ‘Cum voi depăși faptul de a vedea defectele altora – recunoașterea greșelilor la ceilalți?’, iar el a replicat ‘Îți voi spune. Oricând recunoști un defect al altcuiva, gândește-te la tine însuți! – Care sunt imperfecțiunile mele? – și încearcă să le înlături. Fă asta oricând ești încercat prin cuvintele și faptele celorlalți. Astfel, vei crește, vei deveni mai perfect. Îți vei depăși sinele, nu vei mai avea nici măcar timpul de a te gândi la defectele altora…’ Ești destul de corect în înțelegerea ta despre importanța evitării bârfei; o astfel de comportare lovește însăși unitatea comunității bahá’í. Într-o scisoare scrisă unui credincios din partea Păzitorului, se declară: ‘Dacă suntem mai buni, dacă arătăm dragoste, răbdare și înțelegere față de slăbiciunea altora, dacă noi căutăm să nu criticăm niciodată, ci mai degrabă să încurajăm, alții vor face în mod asemănător, și noi putem cu adevărat să ajutăm Cauza prin exemplul și forța noastră spirituală’“. (Dintr-o scrisoare scrisă din partea Casei Universale a Dreptății, 13 aug. 1980 Compilații, Luminile Călăuzirii, p. 89)

A fi îndurător, răbdător, milostiv, mai degrabă decât a ceda bârfei și criticilor

15. „Întrebi în scrisoarea ta pentru călăuzire despre implicațiile interdicțiilor asupra bârfei și mai specific dacă, în momente de mânie și depresie, credinciosului îi este permis să se întoarcă spre prietenii lui pentru a-și despovăra sufletul și a discuta problema lui în cadrul relațiilor umane. Normal, este posibil de descris situația înconjurând o problemă și de căutat ajutor și sfat în rezolvarea ei, fără a menționa în mod necesar nume. Credinciosul ar trebui să caute să facă asta, fie că el se consultă cu un prieten, bahá’í sau nebahá’í, fie că prietenul lui se consultă cu el.“

‘Abdu’l-Bahá nu permite criticarea ostilă a persoanelor nominalizate în discuțiile dintre prieteni, chiar dacă cel care critică crede că, făcând astfel, protejează interesele Cauzei. Dacă situația este de o asemenea gravitate încât să primejduiască interesele Credinței, plângerea, după cum Adunarea ta Spirituală Națională a indicat, ar trebui înaintată Adunării Spirituale Locale sau, după cum tu declari, către un reprezentant al instituției Consilierilor, pentru luare în considerare și acțiune. În astfel de cazuri, desigur, numele persoanei sau persoanelor implicate va trebui să fie menționate.

Mai întrebi ce ar trebui să facă cineva pentru a ‘face față depresiei și furiei față de altcineva’ despre care ‘simte foarte pozitiv’. Casa Universală a Dreptății sugerează ca tu să îți aduci aminte de sfaturile găsite în scrierile noastre despre nevoia de a trece cu vederea lipsurile altora, de a uita și a ascunde fărădelegile lor, de a nu expune calitățile lor rele, ci de a căuta și afirma pe cele demne de laudă, și strădania de a fi întotdeauna îndurător, răbdător și milostiv. Astfel de pasaje precum următorul extras din una din scrisorile scrise din partea iubitului Păzitor de secretarul său vor fi de asemenea de ajutor:

„‘Fiecare dintre noi este responsabil doar pentru o viață, și aceea este cea a noastră, proprie. Fiecare dintre noi este nemăsurat de departe de a fi ‘perfect cum este perfect Tatăl nostru Ceresc: iar sarcina de a ne perfecționa propria noastră viață și caracterul nostru este una care cere toată atenția noastră, puterea noastră de voință și energia noastră… Asupra nici unui subiect nu sunt mai categorice învățăturile bahá’í decât asupra necesității de a ne abține de la căutarea de greșeli și bârfă, deși să fim întotdeauna dornici să descoperim și să dezrădăcinăm propriile noastre defecte și să depășim propriile noastre slăbiciuni.’”(Dintr-o scrisoare scrisă din partea Casei Universale a Dreptățiii către un credincios, 23 sept. 1975, Compilații, Luminile Călăuzirii, p. 90)

 „… bârfă stinge lumina inimii și înăbușă viața sufletului.“

(Bahá’u’lláh: Kitáb-i-Íqán, p. 193, Compilații, Luminile Călăuzirii, p. 91)

 Critica, o calamitate

16. … „Critica vicioasă este într-adevăr o calamitate. Dar rădăcina ei este lipsa de credință în sistemul lui Bahá’u’lláh, adică Ordinea Administrativă – și lipsa de supunere față de El – căci El a interzis-o! Dacă bahá’íi ar urma legile bahá’í în votare, alegere, în servire și în supunerea la decizia Adunării, toată această irosire de forță prin criticarea altora ar putea fi deviată în cooperare și înfăptuirea Planului…“ (Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi către un credincios, 18 dec, 1949: Bahá’í News/Știrile Bahá’í , No. 233, p. 2 iulie 1950, Compilații, Luminile Călăuzirii, p. 91)

Suprimarea oricărui gând critic și a oricărui cuvânt aspru

17. „Când vedem condiția în care este astăzi lumea, cu siguranță trebuie să uităm aceste tulburări interne complet nesemnificative, și să ne grăbim, uniți, la salvarea umanități. Ar trebui să îți îndemni camarazii bahá’í să preia acest punct de vedere, și să te sprijine într-un puternic efort de a suprima orice gând critic și orice cuvânt aspru, cu scopul de a lăsa spiritul lui Bahá’u’lláh să curgă în întreaga comunitate, și să o unească în dragostea Sa și în serviciul Său.“ (Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi către un credincios, 16 fev. 1951: Trăind Viața, p. 17, Compilații, Luminile Călăuzirii, p. 91)

Bârfa este dezbinătoare

18. „… Dacă vreun suflet vorbește rău de cineva absent, unicul rezultat va fi cu limpezime aceasta: el va înăbuși zelul prietenilor și va tinde să îi facă indiferenți. Căci bârfa este dezbinătoare, este cauza principală printre prieteni a unei dispoziții către retragere. Dacă vreun individ ar vorbi de rău pe cineva care este absent, se cuvine ca ascultătorii lui, într-o manieră spirituală și prietenoasă, să îl oprească și să spună de fapt: această detractare servește vreunui scop folositor? Ar plăcea Binecuvântatei Frumuseți, ar contribui la onoarea durabilă a prietenilor, ar promova sfânta Credință, ar sprijini Legământul, sau ar fie de vreun posibil beneficiu vreunui suflet? Nu, niciodată! Dimpotrivă, ar face ca praful să se așeze atât de gros pe inimă, încât urechile nu ar mai auzi, iar ochii nu ar mai contempla lumina adevărului.“ (‘Abdu’l-Bahá: Selecțiuni din Scrierile lui ‘Abdu’l-Bahá, pp. 230-231, Compilații, Luminile Călăuzirii, p. 93)

Dacă ascultăm, suntem vinovați de complicitate

19. „Este evident că, dacă ascultăm la cei care ni se plâng nouă despre defectele altora, suntem vinovați de complicitate la bârfa lor. De aceea, ar trebui, pe cât de plin de tact posibil, dar totuși ferm, să facem tot ce putem pentru a împiedica pe alții să facă în prezența noastră acuzații sau reclamații împotriva celorlalți.“ (Dintr-o scrisoare scrisă din partea lui Shoghi Effendi către Adunarea Spirituală Națională a Insulelor Britanice, 11 fev. 1925, Compilații, Luminile Călăuzirii, p. 94)

20. ,,Oricând devine cunoscut că unul dintre credincioși nu se supune în mod flagrant Învățăturilor Credinței, fie ele spirituale, etice, morale sau administrative, Adunările nu ar trebui să permită unei asemenea situații să devină o sursă de bârfă printre prieteni, sau să se deterioreze fie în pierderea de demnitate a Învățăturilor în ochii bahá’ílor și nebahá’ílor, sau în eventuala inactivitate a credincioșilor, după cum ați observat. Adunările, cu încurajarea și sub continua călăuzire a Adunării voastre Naționale, ar trebui, în numele protejării intereselor Credinței, să inițieze ele însele acțiunea pentru soluționarea problemei, și să o trateze cu dragoste, înțelepciune și fermitate.” (Scrisoare de la Casa Universală a Dreptății, 12 nov. 1965, către o Adunare Spirituală Națională. Compilații, ASN SUA/ Dezvoltând comunități distinctive bahá’í)

Nevoia de a evita bârfa și calomnia

21. ,,… îndurarea și preocuparea de propriile păcate și nu de păcatele altora, și acele atitudini care ar trebui arătate de Adunările Spirituale, a căror datorie este de a administra legea lui Dumnezeu cu dreptate.” (Scrisoare de la Casa Universală a Dreptății, datată 6 fev. 1973, Mesaje de la Casa Universală a Dreptății,  1968-1973, p. 110 Compilații, ASN SUA/ Dezvoltând comunități distinctive bahá’í)

Bârfa și calomnia

22. ,,Prietenii ar trebui să înțeleagă că ei ar trebui nu doar să înceteze să calomnieze și să bârfească, ci ar trebui să înceteze să asculte pe alții care cad în acest păcat. Ignorarea bârfei și defăimării este o acțiune pozitivă, constructivă și vindecătoare, ajutătoare comunității, bârfitorului și persoanelor defăimate.” (Scrisoare de la Casa Universală a Dreptății, datată 21 sept.1965, către o Adunare Spirituală Națională Compilații, ASN SUA/ Dezvoltând comunități distinctive bahá’í)

23. ,,Există o clară distincție, pe de o parte, între interdicția bârfirii, care ar include diverse comentarii despre indivizi sau instituții, făcute de alți indivizi în mod privat sau public, și, pe de altă parte, încurajarea cuiva de a se despovăra de preocupări către o Adunare Spirituală, Locală sau Națională (sau acum, de asemenea, de a se destăinui unui Consilier sau membru al Corpului Auxiliar). Astfel, deși una dintre principalele funcții ale Sărbătorii de Nouăsprezece Zile  este de a furniza un for pentru ‘critici și deliberări deschise și constructive privitoare la starea treburilor în cadrul comunității locale bahá’í’, plângerile despre acțiunile unui membru individual al unei Adunări ar trebui făcute direct și confidențial către Adunarea însăși, nu făcute altor indivizi sau chiar ridicate la Sărbătoarea de Nouăsprezece Zile.    

– Deși critica constructivă este încurajată, critica distructivă, cum ar fi modelul de ‘a aduce provocări și a critica în mod continuu deciziile’ Adunărilor, împiedică rapida creștere a Credinței și respinge pe cei care sunt încă în afara comunității. Într-adevăr, ‘toate criticile și discuțiile cu un caracter negativ care ar putea avea ca rezultat subminarea autorității Adunării ca și un corp, ar trebui strict evitate. Căci altfel ordinea Cauzei înseși va fi primejduită, și confuzia și discordia vor domni în comunitate’. Critica vicioasă este într-adevăr o calamitate, a cărei rădăcină este ‘lipsa de credință în sistemul lui Bahá’u’lláh’ și eșecul de a urma ‘legile bahá’í în votare, alegere, în servire și în supunerea la deciziile Adunării’“. (Casa Universală a Dreptății, 10 dec. 1992, Chestiuni legate de studiul compilației)

24. ,,Vorbirea corectă înseamnă că cineva ar trebui să se abțină de la bârfă și defăimare, nu ar trebui să utilizeze un limbaj aspru, nici să nu spună minciuni, nici să se dedea la vorbărie frivolă. Comportamentul corect, potrivit lui Buddha, ar consta în a fi cast, și a nu lua ceea ce nu îți aparține, și în a nu distruge viața.” (Bahá’í World Volumes/Volumele Lumii Bahá’í, Vol.  8, p. 893)

traduceri provizorii