Pe fondul pregătirilor din întreaga lume pentru comemorarea centenarului înălțării lui ‘Abdu’l-Bahá, funcționarii municipali și locuitorii zonei au fost invitați la mai multe evenimente organizate recent în Haifa și ‘Akká pentru a marca ocazia la siturile istorice asociate cu El.
În Haifa, primarul orașului, Einat Kalisch-Rotem, alți funcționari municipali, membri ai diverselor comunități de credință și alți rezidenți ai orașului au onorat centenarul într-o clădire istorică din apropierea reședinței lui ‘Abdu’l-Bahá de pe strada Haparsim din Haifa, într-un spirit de prietenie și unitate care amintește de adunările pe care El Însuși obișnuia să le organizeze cu oameni din toate mediile sociale.
În ‘Akká, o recepție publică la Casa lui ‘Abdu’lláh Páshá, unde ‘Abdu’l-Bahá a locuit și a primit nenumărați oaspeți din 1896 până în 1910, a permis oamenilor din toată țara să învețe despre viața Lui și slujirea Lui față de locuitorii din ‘Akká, printr-o expoziţie şi o vizită ghidată a sitului.
La mică distanță, în Bahjí, unde ‘Abdu’l-Bahá închiriase o reședință pentru Bahá’u’lláh și familia Sa în 1879, un program special i-a reunit pe primarul orașului ‘Akká, Shimon Lankri, și pe alți funcționari guvernamentali, diverși lideri comunitari și religioși — evrei, musulmani, creștini și druzi — academicieni și reprezentanți ai societății civile pentru a asculta povești din viața lui ‘Abdu’l-Bahá, eveniment la care și mulți dintre cei prezenți și-au împărtășit perspectivele asupra impactului Său asupra oamenilor din regiune.
Șeicul Samir Assi, imamul istoricei Moschei Al-Jazzár din ‘Akká și participant la adunarea din Bahjí, și-a împărtășit reflecțiile despre ‘Abdu’l-Bahá: „Lucrurile la care am fost martor în acest eveniment înălțător merită să dureze pentru totdeauna. Această adunare a evidențiat puterea iubirii și a slujirii altruiste. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze sufletul lui ‘Abbás Effendi al cărui mesaj este asemenea unui far pentru umanitate.”
Mai jos este o selecție de imagini de la aceste evenimente.
Primarul orașului Haifa (stânga), Einat Kalisch-Rotem, a luat cuvântul la recepția de pe strada Haparsim nr. 10. Clădirea din această locație a fost construită sub îndrumarea lui ‘Abdu’l-Bahá pentru a funcționa ca o casă a pelerinilor.
Recepția a inclus și membri ai diverselor comunități de credință și locuitori ai zonei, toți întrunindu-se într-un spirit de prietenie și armonie.
Programul a inclus povești din viața lui ‘Abdu’l-Bahá, spectacole muzicale și remarci ale unui număr de vorbitori.
Vizitatorii Casei lui ‘Abdu’lláh Páshá au văzut o expoziție despre viața lui ‘Abdu’l-Bahá și construcția Mausoleului Său din ‘Akká.
În perioada în care El a trăit în Casa lui ‘Abdu’lláh Páshá, ‘Abdu’l-Bahá a primit în mod regulat vizitatori din toate segmentele societății, din toate credințele și mediile sociale. În imaginea din stânga este cortul lui ‘Abdu’l-Bahá amplasat în curtea Casei lui ‘Abdu’lláh Páshá, c. 1907.
La adunarea de la Bahjí, primarul din ‘Akká, Shimon Lankri, s-a adresat grupului divers de oaspeți, spunând că, deși Bahá’u’lláh și familia Sa au sosit în ‘Akká ca prizonieri și exilați, contribuțiile lor la bunăstarea orașului continuă să fie simțite.
Un grup divers de participanți a fost întâmpinat de reprezentanții Comunității Internaționale Bahá’í la recepția în onoarea vieții lui ‘Abdu’l-Bahá și a impactului Său de durată asupra regiunii.
În cadrul evenimentului a fost prezentat un panou expozițional despre ‘Abdu’l-Bahá și despre construcția Mausoleului Său. De asemenea, participanții au avut ocazia să viziteze grădinile împrejmuitoare de la Bahjí.