Casele de adorație

Instituția Mashriqu’l-Adhkár

Mashriqu’l-Adhkár, „Locul unde Răsare slăvirea lui Dumnezeu”, este descris de Casa Universală a Dreptății, în scrisoarea din data de 18 decembrie 2014 către bahá’íi din Iran, ca „un concept unic în analele religiei” care simbolizează „propovăduirile noii Zile a lui Dumnezeu”. Casa Universală a Dreptății afirmă în continuare că o Casă de Adorație este un „centru colectiv al societății, care promovează afecțiunea cordială” și că reprezintă un loc universal de adorație deschis tuturor locuitorilor unei localități, indiferent de confesiunea lor religioasă, de clasa socială, de etnie și de sex, precum și un sanctuar pentru cea mai profundă meditație la realitatea spirituală și la întrebările fondatoare ale vieții, inclusiv responsabilitatea individuală și colectivă pentru îmbunătățirea societății. Bărbați și femei, copii și tineri sunt cu toții primiți în brațele sale ca egali.

Semnificația extraordinară pe care această instituție fără pereche o are pentru unitatea și bunăstarea omenirii este subliniată pe parcursul scrierilor Credinței. Bahá’u’lláh, de pildă, proclamă „Binecuvântați cei ce se ocupă în Casa de Adorație cu amintirea Sa, Cel Ce este Domnul celor drepți!” ‘Abdu’l-Bahá afirmă că, deși Templul este „construit pe Pământ, el este, în fapt, o instituție a Adunării din Înalturi,” iar ale sale „turnuri se vor avânta către culmile cerurilor”. În altă Tabletă, El se referă la Casa de Adorație ca la „locul unde răsar luminile și unde se adună cei drepți,” locul unde „suflete nobile … ridică rugi, intonează versete divine și cântă rugăciuni cu melodii minunate,” astfel încât „locuitorii Adunării din Înalturi pleacă urechea și strigă într-un glas «Fericiți suntem; să se bucure toată lumea!»”  Casa de Adorație este, arată Dascălul, „primul așezământ vizibil și manifest al Domnului,” fiind o structură atât de importantă, că „să pui și o singură cărămidă la zidirea [ei] sau a uneia dintre anexele sale este ca și cum ai ridica un edificiu semeț.” După cum arată Shoghi Effendi, Mashriqu’l-Adhkár este un „simbol și vestitor al Ordinului Mondial al lui Bahá’u’lláh”. Este, în cuvintele Casei Universale a Dreptății, o rază de lumină „contra întunericului urii și inegalității”. Opt Temple continentale luminează acum lumea, iar cele locale și naționale încep să apară, fiecare dintre ele chemând „toți veniții să I se închine Celui Ce este Creatorul lor, Domnul lor suveran, Cel Dăruitor de Lumină către lume” și însuflețind „un popor întreg să tindă spre un sentiment mai profund al țelului unit”. Fiecare text ne amintește de asigurarea dată de ‘Abdu’l-Bahá, potrivit căreia „o sută de mii de Mashriqu’l-Adhkár vor fi înălțate în glorie, demnitate și în cea mai mare maiestate.”

Influența Mashriqu’l-Adhkár

În Kitáb-i-Aqdas, Bahá’u’lláh face un apel la oamenii lumii să clădească case de adorație prin toate ținuturile în numele Celui Ce este Domnul tuturor religiilor. Faceți-le cât se poate de perfecte în lumea existenței și împodobiți-le cu ceea ce este mai potrivit, nu cu imagini și efigii. Apoi, cu bucurie și fericire, aduceți acolo laude Domnului vostru, Cel Mai Plin de Compasiune. Cu adevărat, prin pomenirea Sa ochiul se înseninează și inima se umple de lumină.

‘Abdu’l-Bahá dezvoltă tema importanței acestei instituții referindu-se la Mashriqu’l-Adhkár ca la „magnetul divinelor confirmări” și „puternica temelie a Domnului, fermul stâlp al Credinței lui Dumnezeu.” În aceeași Tabletă, El afirmă că întemeierea Casei de Adorație „este un mijloc de înălțare a Cuvântului lui Dumnezeu” și că „lauda și slăvirea ce izvorăsc din [ea] bucură inima fiecărui suflet drept.” Astfel, El îi îndeamnă pe prieteni „să se ocupe cu rugăciunea și slăvirea lui Dumnezeu, cu recitarea versetelor și cuvintelor lui Dumnezeu și cu cântarea odelor cerești întru slava Celui Atotmilostiv.”

În altă parte, ‘Abdu’l-Bahá descrie Casa de Adorație drept „un centru înăuntrul căruia spiritele se bucură, iar inimile sunt atrase către Împărăția Abhá” și afirmă că are „o înrâurire puternică în fiecare aspect al vieții,” făcându-i pe prieteni să se deștepte și promovând unitatea omenirii. Când prietenii se adună în acest edificiu să-L pomenească pe Domnul, se creează „legături de unitate,” iar afecțiunea crește și înflorește „în inimile oamenilor”. Într-adevăr, prin Mashriqu’l-Adhkár, care „face ca inimile să se lumineze, sufletele să devină spirituale, iar parfumurile Împărăției Slavei să fie absorbite,” lumea omenirii este „prefăcută într-o altă lume, iar simțurile inimii sunt ascuțite în așa măsură, încât cuprind întreaga fire”. Potrivit lui Shoghi Effendi, influența Mashriqu’l-Adhkár este „incomensurabilă și tainică,” el sprijinind în mod direct credința individului și servind și drept „cel mai de vază mijloc de a împrăștia aromele dulci ale Domnului,” în cuvintele lui ‘Abdu’l-Bahá. „Ca un puternic simbol și un element integral al civilizației divine spre care sunt conduse toate popoarele lumii de Revelația lui Bahá’u’lláh,” punctează Casa Universală a Dreptății într-o scrisoare scrisă în numele Său, „Casa de Adorație devine punctul central al comunității din care se naște”. „Oamenii vor merge degrabă să se închine în acest Templu ceresc,” declară Dascălul, „mireasma lui Dumnezeu va fi împrăștiată, Învățăturile Divine vor prinde rădăcini asemenea așezării spiritului în sufletele oamenilor, iar aceștia vor rămâne statornici întru Cauza Domnului nostru, Cel Atotmilostiv.”

2. Un loc de adorație

‘Abdu’l-Bahá explică că „inimile curate și strălucitoare sunt locul unde răsare pomenirea lui Dumnezeu, din care cântecele de implorare și rugăciune ajung neîncetat la Adunarea din Înalturi” și că, dacă inimile prietenilor ar deveni temple divine prin mărinimia lui Dumnezeu, „își vor da fără îndoială cea mai mare silință … să clădească Mashriqu’l-Adhkár, astfel încât cadrul exterior să dezvăluie realitatea interioară, iar forma de dinafară să vestească înțelesul de dinăuntru”. În scrierile legate de acest loc de adorație și de realitatea lăuntrică pe care o manifestă se regăsesc mai multe teme, printre care puterea rugăciunii, efectele adorației în comun și natura închinărilor în edificiul însuși.

În Kitáb-i-Aqdas, Bahá’u’lláh atrage atenția asupra puterii recitării versetelor lui Dumnezeu în Casele de Adorație:

Casa Dreptății clarifică tema puterii rugăciunii, explicând că Aștrii Gemeni ne-au învățat că rugăciunea este „conversația spirituală esențială, directă și nemijlocită, dintre suflet și Făcătorul său”, „roua dimineții” ce „aduce prospețime inimii și o curăță” și „o flacără ce arde vălurile și o lumină ce conduce către oceanul regăsirii cu Cel Atotputernic”. Calitatea rugăciunii este capitală. De ea „depinde dezvoltarea capacităților nemărginite ale sufletului și atragerea darurilor lui Dumnezeu.” Atunci când „este motivată de iubirea de Dumnezeu,” puterile ei se manifestă. „Ea trebuie rostită,” continuă Casa Dreptății,

O a doua temă este cea a adorației în comun, despre care bahá’íi și prietenii lor din întreaga lume înțeleg că este fundamentală pentru modelul de strădanie colectivă al cărei țel este îmbunătățirea spirituală și materială a societății. Esențială în acest model, arată Casa Dreptății, „este întâlnirea devoțională – un aspect comun al vieții evlavioase și o dimensiune a conceptului de Mashriqu’l-Adhkár”. Atunci când sunt „integrate în centrul vieții comunității,” aceste întâlniri devin „prilejuri unde poate pătrunde orice suflet ca să inspire aromele cerești, să simtă dulceața rugăciunii, să mediteze asupra Cuvântului Creator, să fie purtat pe aripile spiritului și să intre în comuniune cu Cel Îndrăgit”. Organizarea de asemenea întâlniri este „un pas în plus în aplicarea” legii Mashriqu’l-Adhkár, unul prin care se evocă spiritul Casei de Adorație în orice localitate.

O a treia temă este felul în care se săvârșește adorația în cadrul Mashriqu’l-Adhkár. Casele de Adorație, afirmă ‘Abdu’l-Bahá, „le vor da prietenilor trăinicie și constanță” și sunt „locuri de implorare și invocare la Pragul grandorii Sale”. Vitală pentru această adorație și pentru crearea a ceea ce Shoghi Effendi descrie drept „o atmosferă senin spirituală” este îndepărtarea ritualurilor și riturilor. După cum punctează Casa Dreptății, Shoghi Effendi

În schimb, serviciile devoționale nu trebuie să fie stânjenite de uniformitate sau forme ritualice de niciun fel și trebuie, sfătuiește Shoghi Effendi într-o scrisoare scrisă în numele Său, să fie „simple, demne și gândite să înalțe sufletul și să-l educe prin ascultarea cuvântului creator”. Într-o altă scrisoare scrisă în numele Său, El afirmă: „Cu cât caracterul adorației bahá’í din Templu este mai universal și mai neoficial, cu atât mai bine.”

Această adorație poate să cuprindă și muzică vocală. În scrisori scrise în numele său, Casa Dreptății clarifică faptul că versurile cântate în Casa de Adorație trebuie să fie „bazate pe scrierile bahá’í sau pe alte scrieri sfinte,” inclusiv Scrierile și discuțiile lui ‘Abdu’l-Bahá, și să „conțină teme bahá’í”; ele pot să conțină „repetarea versetelor din rugăciuni sau din selecțiunile din Scrieri” și pot permite „mici modificări ale textului … pentru a fi în conformitate cu cerințele muzicale” „Stilul muzical al piesei poate fi hotărât de compozitor, cu condiția ca acesta să țină cont de obligația spirituală de a trata Textele Sfinte cu decența, demnitatea și respectul ce le sunt datorate.”

Prin această abordare modestă, dar atotcuprinzătoare, Mashriqu’l-Adhkár întruchipează o caracteristică distinctă a Revelației lui Bahá’u’lláh – principiul unității în diversitate – și întemeiază, potrivit lui Shoghi Effendi, „pe fața Pământului, în cel mai vizibil și mai palpabil mod, o mândră oglindă și durabilă expresie a spiritului vital și nemărginit al Cauzei Celui Care este Domnul tuturor lumilor”. ‘Abdu’l-Bahá Însuși afirmă:

3. Adorație și servire

Oricât de puternice și de bogate în influențe ar fi forțele spirituale eliberate de devoțiunile individuale și colective oferite în Mashriqu’l-Adhkár și oricât de esențială ar fi o viață devoțională vibrantă pentru dezvoltarea spirituală a individului, adorația trebuie să ducă, după cum observă Casa Dreptății, „și la fapte care dau glas acelei transformări interioare”. Shoghi Effendi arată că „țelul” comunității – o comunitate care este „orânduită în mod divin, unită organic, cu o viziune clară, vibrând de viață” – este „dirijat de principiile călăuzitoare gemene ale adorației lui Dumnezeu și ale servirii aproapelui”. Într-adevăr, legătura indispensabilă dintre aceste principii călăuzitoare este parte integrantă a unității omenirii, care, după cum punctează Casa Dreptății, „este, în același timp, principiul de funcționare și țelul suprem” al Revelației lui Bahá’u’lláh.

Caracterul inseparabil al adorației și slujirii, care își găsește expresia deplină în Mashriqu’l-Adhkár, se manifestă tot mai pregnant pe măsură ce comunitatea aplică prevederile acestui cadru cu tot mai multă eficacitate. Casa Dreptății observă că prietenii „nu au uitat să prețuiască interacțiunea dinamică dintre adorație și strădaniile de a înălța condițiile spirituale, sociale și materiale ale societății”. În mesajul său de Riḍván 2012 către bahá’íi lumii, Casa Dreptății afirmă:

4. Anexele Mashriqu’l-Adhkár

Atunci când va veni vremea, afirmă Shoghi Effendi, edificiul central al Mashriqu’l-Adhkár va fi înconjurat de „instituții de slujire socială care vor aduce alinare celor în suferință, sprijin celor nevoiași, adăpost drumeților, mângâiere celor îndurerați și educație celor fără știință”. Caracterul indispensabil al „unei coeziuni dinamice între cerințele spirituale și cele practice ale vieții pe Pământ,” scrie Casa Dreptății, „este negreșit ilustrat” de orânduirea de către Bahá’u’lláh’s a „Mashriqu’l-Adhkár, centrul spiritual al fiecărei comunități bahá’í, în jurul căruia trebuie să înflorească anexe dedicate progresului social, umanitar, educațional și științific al omenirii”. ‘Abdu’l-Bahá explică, pe această temă, cum Casa de Adorație este „în legătură cu un spital, o farmacie, un han pentru drumeți, o școală pentru orfani și o universitate pentru studii avansate.” Ca atare, „Templul nu este numai un loc pentru adorație; ci, în toate privințele, este complet și întreg.”

Shoghi Effendi subliniază interacțiunea vitală dintre adorație și servire, oferind următoarea viziune asupra corelației dintre edificiul central și anexele sale:

Primele semne ale relației dintre latura spirituală și cea practică, așa cum este întruchipată de o Casă de Adorație, pot fi aflate în eforturile de pionierat ale credincioșilor din ‘Ishqábád. În scrisoarea sa din data de 1 august 2014 către bahá’íi lumii, Casa Dreptății rememorează:

Cu alte cuvinte, Mashriqu’l-Adhkár, relatează Casa Dreptății într-o scrisoare ulterioară, este concomitent lăcașul „din care se vor răspândi forțele spirituale,” „nucleul anexelor ce urmează a fi ridicate întru bunăstarea omenirii” și „expresia dorinței comune și râvnei de a sluji”. „Aceste anexe,” se continuă în aceeași scrisoare, sunt „centre de învățământ și cunoaștere științifică, precum și de întreprinderi culturale și umanitare” care „întruchipează idealurile de progres social și spiritual ce vor fi atinse prin aplicarea cunoștințelor și stau mărturie faptului că, atunci când religia și știința sunt în armonie, acestea înalță condiția umană și duc la înflorirea civilizației”.

5. Ridicarea unui Mashriqu’l-Adhkár

De la revelarea legii Mashriqu’l-Adhkár de către Pana lui Bahá’u’lláh, aplicarea acesteia a urmat un proces de dezvoltare treptată și organică, proporțional cu capacitatea comunității. ‘Abdu’l-Bahá afirmă că aceste Locuri „Unde Răsare Amintirea lui Dumnezeu … trebuie, sub îndrumarea Penei Celei Preaînălțate, să fie înființate în fiecare cătun și oraș”. Începuturile lor, indică Dascălul, pot lua chiar și cele mai modeste forme:

Primele ocazii pentru întemeierea unui Mashriqu’l-Adhkár s-au ivit în ‘Ishqábád și în Wilmette, în timpul Ministeriatului lui ‘Abdu’l-Bahá. Ulterior, a fost întemeiată câte o Casă de Adorație continentală în alte cinci locuri din lume, culminând, în octombrie 2016, cu inaugurarea Templului din Santiago, Chile. Însă, încă de pe când etapa continentală se apropia de final, un nou orizont se deschidea în fața lumii bahá’í, datorită avântului tot mai mare al eforturilor de clădire a comunității – întemeiate pe adorația colectivă și ridicarea capacității de servire – care fuseseră stimulate de seria de Planuri globale inaugurate în 1996. În mesajul său de Riḍván către bahá’íi lumii din acel an, Casa Dreptății a subliniat faptul că „înflorirea comunității, în special la nivel local, necesită o îmbunătățire semnificativă a tiparelor de comportament,” care implică „practicarea adorației colective a lui Dumnezeu.” Era așadar „esențial pentru viața spirituală a comunității ca prietenii să țină cu regularitate întâlniri devoționale în centrele bahá’í locale, acolo unde acestea există, sau altundeva, inclusiv în casele credincioșilor”. În mesajul său de Riḍván de cinci ani mai târziu, Casa Dreptății a anticipat construirea de Mashriqu’l-Adhkár naționale în timpul celei de-a Cincea Epoci a Erei Formative, o dezvoltare ce „va dezvălui în etape succesive Planul Divin al lui ‘Abdu’l-Bahá”. În mod specific, mesajul afirma:

Până în 2012, criteriile stabilite au fost „în mod demonstrabil satisfăcute” în Republica Democratică Congo și în Papua Noua Guinee. A fost un progres deosebit de semnificativ. „Odată cu construirea ultimului dintre templele continentale pe cale de execuție în Santiago,” afirma Casa Dreptății în mesajul său de Riḍván din acel an, „inițierea de proiecte pentru clădirea Caselor naționale de Adorație oferă încă o răsplătitoare dovadă a pătrunderii Credinței lui Dumnezeu în solul societății”. Casa Dreptății a mai afirmat, într-o scrisoare ulterioară scrisă în numele său, că o Casă de Adorație este „parte integrantă a procesului de construire a comunității, iar ridicarea sa reprezintă un jalon important în dezvoltarea acelei comunități”

În egală măsură de încurajator a fost și faptul că, până de Riḍván 2012, devenise clar că putea fi gândită apariția unor Case de Adorație locale în zone geografice care serveau ca locuri pentru răspândirea învățării, înlesnind programul de împuternicire spirituală a juniorilor și unde „întreaga schemă de expansiune și consolidare” fusese deja fortificată – și anume, la momentul acela, în Battambang, Cambodgia, Bihar Sharif, India, Matunda Soy, Kenya, Norte del Cauca, Columbia și Tanna, Vanuatu. Încercând să explice mai departe această viziune, următorul pasaj din mesajul de Riḍván 2014 corela în mod direct evoluția programului de creștere dintr-o zonă geografică cu întemeierea unui Mashriqu’l-Adhkár local:

Această mişcare este vizibilă mai ales în acele zone geografice unde se va întemeia un Mashriqu’l-Adhkár local.

În mesajul de Riḍván 2012, Casa Dreptății a subliniat amploarea acestui progres în viața comunității și a oferit următoarea viziune privind construirea iminentă atât a celor două Case de Adorație naționale, cât și a celor cinci locale:

Casa Dreptății a readus în atenție această viziune în mesajul său de la 1 septembrie 2017 către cei adunați la inaugurarea Casei de Adorație din Battambang, Cambodgia, anunțând că „un nou răsărit mijește deja la orizontul dezvoltării instituției Mashriqu’l-Adhkár” și afirmând că această ocazie istorică prefigurează

Inițierea acestei noi etape de construire a Templelor naționale și locale ne-a dat posibilitatea să aflăm mai multe despre ce implică ridicarea unei Case de Adorație, inclusiv considerații practice precum alegerea unui loc potrivit și decizia privind dimensiunile edificiului, precum și despre necesitatea de a cultiva un simț al proprietății asupra proiectului în rândul populației locale. Alegerea arhitecților a fost identificată drept o preocupare deosebită, deoarece aceștia, potrivit Casei Dreptății,

Pe parcursul acestui proces evolutiv, comunitatea a avut tot mai multe ocazii de a cerceta caracterul indispensabil al spiritului de unitate în care se întreprind aceste eforturi. În această privință, ‘Abdu’l-Bahá afirmă următoarele despre dezvoltarea planurilor pentru Mashriqu’l-Adhkár în ‘Ishqábád:

Dascălul mai dă următoarele sfaturi:

Extinzând discuția pe tema conceptului de colaborare, Shoghi Effendi, într-o scrisoare scrisă în numele său, accentuează faptul că întemeierea Casei de Adorație „necesită colaborare neîncetată și sprijin reciproc, fiind condiționată de sacrificii”. Într-o altă scrisoare scrisă în numele lui, el avertizează: „Numai devotamentul, sinceritatea și entuziasmul adevărat pot asigura, pe termen lung, desăvârșirea Templului nostru îndrăgit.” Și mai afirmă: „Considerentele materiale, deși esențiale și ele, nu sunt în niciun caz cele mai importante”. În mod similar, Casa Dreptății, exprimându-și emoția față de reacția globală la apelul său pentru șapte noi Case de Adorație, face următoarea observație:

Cu gândul la această călăuzire și pentru a prețui spiritul de autentică servire necesar pentru întemeierea acestei nobile instituții, este de ajutor să reflectăm la dorința lui ‘Abdu’l-Bahá de a participa la construcția Mashriqu’l-Adhkár din ‘Ishqábád și la apelul Său înfocat ca prietenii să desăvârșească lucrarea în locul Său.