
Copilaria, tineretea si rangul lui ‘Abdu’l-Bahá conform scrierilor si cuvantarilor Sale
4 noiembrie 2021
Vanuatu: Sperantele cresc pe masura ce inaugurarea templului se apropie
13 noiembrie 2021
MANAMA, Bahrain, 5 noiembrie 2021 (BWNS) – Reprezentantul Regelui Hamad bin Isa Al Khalifa al Bahrainului, Sheikh Khalid bin Khalifa Al Khalifa, și-a exprimat aprecierea pentru o recepție organizată de bahá’íi din această țară pentru a marca centenarul trecerii în neființă a lui ‘Abdu’l-Bahá.
„Le mulțumim [bahá’ílor] pentru că ne-au adus laolaltă, alături de frații și surorile bahá’í din toate colțurile lumii, pentru a cinsti o figură unică și semnificativă Care a îndemnat la pace și Și-a dedicat viața și eforturile servirii umanității”, a spus dr. Sheikh Khalid bin Khalifa Al Khalifa, care este și președintele consiliului de administrație al Centrului Global pentru Conviețuire Pașnică „Regele Hamad”.
Evenimentul, care a fost mediatizat de agenția de știri de stat a Bahrainului și de alte organizații de știri naționale, a reunit oficialități guvernamentale, universitari, jurnaliști și lideri religioși la o reflecție asupra vieții lui ‘Abdu’l-Bahá și asupra eforturilor Sale pentru promovarea păcii și a unității.
Abdulnabi Al-Shoala, președintele consiliului de administrație al ziarului Dar Al-Bilad, a declarat: „Această reuniune reprezintă o recunoaștere a ideilor, realizărilor și acțiunilor lui ‘Abdu’l-Bahá, care au avut ca fundament egalitatea între femei și bărbați, iubirea și conviețuirea între oameni”.
„Viața Sa a fost exemplul perfect al respectului și acceptării tuturor religiilor, a ideii că Dumnezeu este unul singur și a unității întregii omeniri sub o singură credință”, a continuat Al-Shoala. „Aceasta a fost viziunea Sa și la aceasta visează toată lumea.”
Un alt participant, Fawaz Alshurooqi, directorul pentru relații cu mass-media al Ministerului Educației, a spus că mesajul lui ‘Abdu’l-Bahá este „unul pe care fiecare suflet de pe planetă ar trebui să-l sprijine”.
„Este un îndemn la unitate… și solidaritate pentru soluționarea provocărilor și problemelor lumii. Ideile Sale erau mai avansate decât epoca Sa”.
Numeroși participanți au vorbit despre puterea transformatoare a principiilor expuse de ‘Abdu’l-Bahá. „În această seară, comemorăm centenarul trecerii în neființă a unei figuri bine-cunoscute în întreaga lume”, a spus dr. Sharaf Al-Mezaal, lectoră la Universitatea din Bahrain.
Dr. Al-Mezaal a adăugat: „Noi, cei din Bahrain, ca un popor unit, primim cu brațele deschise și chiar ne bucurăm de exemplul Său. S-a străduit să promoveze conviețuirea și principiul păcii universale în întreaga lume”.
În continuare, Al-Mezaal a exprimat ideea că, cu cât aceste principii sunt adoptate de mai mulți oameni, „cu atât mai mult se vor răspândi pacea și unitatea în Bahrain”.
În ultimii ani, subiectul conviețuirii pașnice a ajuns în prim-plan în conștiința publică din Bahrain. Badie Jaberi, un reprezentant al comunității bahá’í, a vorbit despre demersurile bahá’ílor din Bahrain de a-și aduce contribuția la acest discurs și, în special, despre rolul religiei în cultivarea armoniei sociale.
„Diversitatea pe care o vedem acum în fața noastră este cea mai minunată oglindire a ceea ce a exemplificat ‘Abdu’l-Bahá: că religia ar trebui să fie motiv de iubire și unitate între oameni și să le permită să-și transcendă diferențele” a spus dr. Jaberi.
„Atunci când religia promovează integritatea, milostenia și iertarea, există o temelie comună pe baza căreia credincioșii de toate religiile pot trăi și servi societatea unii lângă alții.”
Pentru a urmări un videoclip, a citi articolul online sau a vizualiza mai multe fotografii, accesați news.bahai.org.