Austria: „Cafeneaua limbilor” creează punți intre diviziuni
24 decembrie 2022O privire asupra anului 2022: începutul unei noi călătorii
31 decembrie 202226 decembrie 2022
VANCOUVER, Canada — Un număr tot mai mare de tineri din Vancouver au explorat modul în care muzica poate trezi sentimente nobile și poate oferi confort și inspirație semenilor lor. Cântecele pe care le creează se bazează pe propriile experiențe și pe cele ale prietenilor lor pentru a explora poveștile tinerilor adolescenți care trec prin schimbări semnificative în viața lor, pe măsură ce devin mai conștienți de identitatea lor spirituală și de potențialul lor de a contribui la societate.
Această inițiativă ia naștere din eforturile acestor tineri care explorează concepte în programele educaționale Bahá’í care urmăresc să cultive capacitatea tinerilor de a servi societatea și de a-și dezvolta exprimarea artistică.
Facilitatorii de tineri ai acestor programe au observat că, concentrându-se pe puterea limbajului de a modela înțelegerea lumii, aceste programe îi ajută pe participanții mai tineri să-și exprime mai bine gândurile și convingerile, întărindu-le capacitatea de a rezista influențelor negative precum consumerismul.
Una dintre melodiile realizate de tineri, „Listen Closer” (Ascultă mai de aproape), explorează ideea de a depăși presiunile materialismului:
Această voce îmi spune să trăiesc doar pentru pasiune
Petrece-ți timpului liber, cedează la presiune
Dar avem nevoie de ceva cu sens de măsură
Că atunci când vezi adevărul, știi că e adevărata comoară
Dinuk, care facilitează grupuri de tineri din cartierul său, spune: „Este cu adevărat diferită de muzica de cultură pop la care sunt expuși tinerii, unde este mai mult despre a face declarații provocatoare. Spre deosebire de asta, ne-am dorit foarte mult să creăm muzică in așa fel încât să le permită tinerilor să se vadă ca protagoniști.
„Un bun exemplu în acest sens este unul dintre cântecele noastre care vorbește despre un tânăr care observă că cineva este hărțuit și ia în considerare ce alegeri ar putea face în acea situație.”
Sună clopoțelul, e timpul pentru pauză. Îmi văd prietenii împreună Apoi văd pe cineva singur Cineva cu care nu am vorbit niciodată
Ar trebui să îl salut și vreau să arăt că îmi pasă, știu că prietenii mei mă urmăresc. Mă întreb de ce treaba e atât de încurcată?
Shadi, unul dintre organizatorii inițiativei, vorbește despre puterea muzicii de a influența ascultătorul, spunând: „Dacă cântați muzică cuiva cu un limbaj negativ timp de multe luni, ei vor începe să și vorbească în acest fel.”
Jason, un participant, adaugă că provocările cu care se confruntă unii dintre colegii săi sunt agravate de mesajele negative din muzica populară. „Apoi adaugi acest alt strat de muzică negativă, iar când ei spun cuvintele, nu îi ajută și este de fapt trist să-l urmărești.”
Shadi observă că ascultarea muzicii pozitive și înălțătoare are un efect foarte diferit asupra ființei și comportamentului cuiva, evidențiind puterea unică a muzicii de a influența spiritul uman.
Aaliyah, un alt facilitator al grupurilor de tineri, descrie melodiile apărute în urma inițiativei ca fiind „o zonă neexploatată a muzicii, cu versuri care susțin valori pozitive… De exemplu, să avem o muzică plăcută de ascultat, dar despre lucruri cu care ne putem identifica. ”
Inițiativa are o abordare de compoziție colaborativă. „Cântecele nu aparțin niciodată nimănui”, spune Shadi.
Participanții, toți având grade diferite de experiență muzicală, se adună la fiecare trei luni timp de două weekenduri consecutive. În timpul acestor sesiuni, ei reflectă asupra conceptelor spirituale, cum ar fi consultarea, importanța serviciului și natura prieteniei adevărate. De asemenea, ei discută despre provocările și nevoile cartierelor lor. Aceste întâlniri oferă inspirație pentru cântecele create de tineri.
Inițiativa de la Vancouver este printre multe altele din întreaga lume în care oamenii care participă la activitățile de construire a comunității Bahá’í învață despre puterea muzicii de a inspira speranță și acțiune pentru îmbunătățirea societății.
Serviciul de știri a raportat anterior despre inițiative similare care lucrează îndeaproape cu institutele de antrenare Bahá’í. În Ecuador, o serie de seminarii a stârnit cântece despre schimbarea socială. Între timp, un grup de tineri din Noua Zeelandă a explorat modul în care muzica le poate îmbunătăți înțelegerea conceptelor morale (vezi aici), iar în Zambia, muzica a fost un element esențial în eforturile de dezvoltare ale poporului Lunda (vezi aici) .