Amintiti-va de zilele Mele

Oamenii de pe întreg globul fac eforturi pentru a deprinde termeni și comportamente noi – distanțarea socială sau fizică, autoizolarea, carantina. Pe măsură ce un număr tot mai mare de salariați, de elevi, de persoane care îngrijesc alte persoane și de oameni în vârstă se vede izolat la domiciliu în urma avertismentelor emise de autoritățile de sănătate publică, multă lume se confruntă cu dificultăți și nevoi total neașteptate, iar unele persoane sunt speriate sau se simt „încarcerate” în noile condiții. În acest context, îndemnul lui Bahá’u’lláh din Tableta lui Ahmad ne apare deosebit de convingător: „Amintește-ți de zilele Mele în vremea zilelor tale, de suferințele și surghiunirea Mea în această închisoare îndepărtată.” Același lucru este valabil și pentru cuvintele din încheierea Tabletei Focului: „…mulțumește Domnului tău pentru această Tabletă, din care adie parfumul umilinței Mele, căci prin ea cunoști ceea ce Ne-a adus pe calea Domnului, a Celui Adorat de lumile toate…”

După detenția în închisoarea Siyáh-Chál din Teheran, Bahá’u’lláh a fost exilat succesiv la Bagdad, Constantinopol, Adrianopol și, în final, în orașul-închisoare ‘Akká. În Bagdad, Frumusețea Binecuvântată și adepții Săi s-au confruntat cu o furtună de atacuri venite din afara comunității. În Adrianopol a izbucnit o criză devastatoare chiar în sânul comunității. Iar în ‘Akká, atacurile au venit atât din exterior, cât și din interior. „«Aflați voi,» scria Bahá’u’lláh, dorind să accentueze dificultatea primilor nouă ani ai exilului Său în acel oraș-închisoare, «că, la sosirea Noastră în acest Loc, am ales să îl denumim „Cea Mai Măreață Închisoare”. Deși mai îndurasem lanțuri și cătușe într-un loc (Teheran), am refuzat să îi dăm acest nume. Vă spun deci să cugetați la acest lucru, voi, cei ce sunteți înzestrați cu înțelegere!».” [1]

Pe parcursul primului an de carceră în ‘Akká, membrii grupului de surghiuniți au fost despărțiți unii de alții cu forța, interzicându-li-se să întrețină legături între ei sau cu localnicii. Numai soțiilor și copiilor lui Bahá’u’lláh li s-a permis să stea cu El. Timp de aproape un deceniu, afirmă Păzitorul, Bahá’u’lláh nu a ieșit în afara zidurilor orașului, singura Sa formă de mișcare fiind să măsoare în lung și-n lat, „într-o monotonă repetiție, podeaua odăii Sale de dormit”[2]. Treptat, lui Bahá’u’lláh I S-a îngăduit o oarecare libertate de deplasare în interiorul orașului ‘Akká și, mai târziu, în afara zidurilor, la Mazra’ih și la Bahjí, însă, oficial, Și-a păstrat statutul de deținut până la sfârșitul vieții. Încetul cu încetul, comunitatea bahá’í a crescut, iar pelerinii au dobândit acces la Cel ce făcea Obiectul dorinței inimilor lor. În continuare, vă prezentăm extrase din relatările publicate ale câtorva dintre cei ce au avut privilegiul de a fi cu Bahá’u’lláh. Aceste fragmente ne oferă o imagine a zilelor Sale văzute prin ochii și inimile acelor suflete norocoase.

 

 

***

„Descriindu-Și detenția în închisoarea Siyáh-Chál, Frumusețea Binecuvântată Își amintește: «Apăsarea lanțului ce atârna de grumazul Nostru era greu de îndurat [cel mai greu lanț folosit cântărea în jur de 50 de kilograme], dar și mai grav era faptul că degetele mari de la ambele mâini Ne erau legate împreună la spate. Gardienii regali erau de neînduplecat, însă călăii Ne arătau bunătate. Unul dintre ei Mi-a oferit chiar ceai și niște struguri, însă, fiind îndoit sub greutatea lanțurilor și având mâinile legate, nu am putut să accept.»

Continuându-Și rememorarea, Bahá’u’lláh spune: «În orice loc am fost surghiuniți, au apărut greutăți asemănătoare cu cele prin care am trecut după sosirea Noastră la ‘Akká. Acum însă, situația s-a inversat în sensul că oamenii de aici sunt înclinați către smerenie. Așa a fost oriunde am stat. La început, Cauza lui Dumnezeu era necunoscută, iar noi eram supuși la chinuri. Însă acum, lăudat fie Dumnezeu, oamenii din aceste regiuni dau dovadă de smerenie și respect față de Noi.»”[3]

***

Hájí Muhammad-Táhir-i-Málmírí a descris următorul episod în memoriile sale:

„Într-o seară, când Frumusețea Binecuvântată stătea în casa lui Jináb-i-Kalím, El măsura în lung și-n lat curtea în timp ce eu eram ocupat să ud mica grădină cu o stropitoare. Persoana Sa binecuvântată veni la mine, arătă spre șalul care nu era legat bine de mijlocul meu și spuse: «Nu e suficient de strâns. Un bábí trebuie să se încingă bine la șale!» Apoi, a stat lângă mine puțin, rostind cuvinte de iubitoare bunătate.”

Acesta este un exemplu al modului în care Bahá’u’lláh îi făcea mereu pe cei dragi să se simtă în largul lor în prezența Sa.

Când venea în ‘Akká, Bahá’u’lláh vizita uneori casele însoțitorilor Săi. Era o mare onoare cu care îi răsplătea pe cei dragi. Același Hájí Muhammad-Táhir relatează următoarea întâmplare:

„Locuința mea, împreună cu cea a lui Nabíl-i-A’zam, era aproape de casa lui Áqáy-i-Kalím, care se găsea în Súq-i-Abyad. Cum număram mărgele destul de des (era un obicei la persani să aleagă la întâmplare un anumit număr de mărgele și, numărându-le într-un anumit mod, să stabilească direcția cea mai bună de urmat într-o situație dată), Nabíl mi-a luat într-o zi șiragul de mărgele de rugăciune și l-a agățat sus de tavan, ca să nu pot ajunge la el. În ziua aceea, stăteam în odaia sa drept oaspete, când a sosit Frumusețea Binecuvântată și ne-a onorat cu prezența Sa. L-a întrebat pe Nabíl pe un ton amuzat: «Ale cui sunt mărgelele acelea de rugăciune pe care le-ai întemnițat aici?». Iar Nabíl a răspuns: «Sunt ale lui Áqá Táhir…»”[4]

***

„Cei doi copii ai lui Varqá, ‘Azízu’lláh și Rúhu’lláh, care l-au însoțit la ‘Akká, au avut și onoarea să atingă prezența lui Bahá’u’lláh de mai multe ori. Contactul cu Manifestarea Supremă a lui Dumnezeu a lăsat o impresie durabilă asupra sufletelor lor. Deși aveau o vârstă fragedă, amândoi s-au umplut de spiritul credinței. Mai cu seamă Rúhu’lláh a înflorit din punct de vedere spiritual în acel mediu binecuvântat. El poate fi considerat drept una din minunile spirituale pe care mâna lui Dumnezeu le-a ridicat în această Religie. Deși avea numai vreo opt ani când a ajuns în prezența lui Bahá’u’lláh, avea o înțelegere foarte adâncă a Credinței.

Să dăm un exemplu. Într-o zi, Bahá’u’lláh l-a întrebat pe Rúhu’lláh:

– Ce ai făcut astăzi?

– Am făcut ore cu [un anumit învățător], I-a răspuns băiatul.

– Ce obiect ai învățat? l-a întrebat Bahá’u’lláh atunci.

– Despre întoarcerea [profeților], a spus Rúhu’lláh.

– Vrei să îmi explici ce înseamnă acest lucru? l-a întrebat Bahá’u’lláh.

– Prin întoarcere se înțelege revenirea realităților și calităților, a explicat băiatul.

– Acestea sunt întocmai cuvintele învățătorului tău, pe care le repeți ca un papagal, l-a iscodit în continuare Bahá’u’lláh. Spune-mi cu cuvintele tale ceea ce înțelegi tu din acest subiect.

– Este ca și cum ai tăia o floare dintr-o plantă anul acesta, a răspuns Rúhu’lláh. Floarea de anul viitor va arăta exact ca cea de acum, dar nu va fi aceeași.

Frumusețea Binecuvântată l-a lăudat pe copil pentru răspunsul inteligent și, apoi, l-a numit adesea Jináb-i-Muballigh (Cinstitul învățător bahá’í).

Cu alt prilej, Bahá’u’lláh l-a întrebat pe Rúhu’lláh cum își petrecea timpul acasă. Băiatul I-a răspuns: «Propovăduim Credința și le spunem oamenilor că „Cel Făgăduit” a venit».

Bahá’u’lláh, vizibil încântat de conversație, îl întrebă apoi ce ar face dacă s-ar dovedi că Mesajul lui Báb nu este autentic și ar apărea adevăratul Cel Făgăduit.

– Aș încerca să îi propovăduiesc Credința, a venit prompt răspunsul.

Într-o zi, Cea Mai Măreață Sfântă Frunză a observat că Rúhu’lláh și fratele său mai mare, ‘Azízu’lláh, se jucau în grădină. I-a chemat înăuntru și cei doi copii s-au așezat în prezența sa. De față mai erau Mírzá Badí’u’lláh și Mírzá Diyá’u’lláh, cei doi fii ai lui Bahá’u’lláh care, ulterior, și-au unit forțele cu Mírzá Muhammad-‘Alí, Arhispărgătorul Legământului lui Bahá’u’lláh. Cea Mai Măreață Sfântă Frunză, căreia i se spunea adesea și «Khánum», i-a întrebat pe băieți ce le spun oamenilor când le propovăduiesc Credința.

– Le spunem că Dumnezeu S-a manifestat, a răspuns Rúhu’lláh.

Mirată de aceste cuvinte, Khánum le-a spus că nu crede că le spun oamenilor un așa lucru de la bun început!

– Nu spunem asta la toată lumea, îi explică Rúhu’lláh, ci doar celor care au capacitatea de a auzi o asemenea afirmație.

– Și cum îi recunoașteți pe acești oameni? a întrebat Khánum.

– Ne uităm în ochii lor și apoi știm dacă le putem transmite Mesajul, a răspuns Rúhu’lláh.

Khánum a râs cu poftă, după care i-a făcut semn lui Rúhu’lláh să se apropie de ea și s-o privească în ochi ca să afle dacă are și ea capacitatea de a auzi astfel de cuvinte. Dând ascultare rugăminții sale, Rúhu’lláh s-a așezat jos în fața Celei Mai Mărețe Sfinte Frunze, s-a uitat concentrat în ochii ei, apoi i-a spus:

– Tu crezi deja în aceste cuvinte.

După aceasta, le-a venit rândul celor doi fii ai lui Bahá’u’lláh. Rúhu’lláh s-a apropiat de ei, s-a uitat iscoditor în ochii lor, apoi i-a spus cu tristețe lui Khánum: «Nu merită să mă uit în acești ochi!»”[5]

„Să-Și vadă Tatăl, Frumusețea Binecuvântată, după atâția ani de greutăți și suferințe, odihnindu-Se sub dudul de lângă micul izvor din frumoasa Grădină Ridván Îi umplea lui ‘Abdu’l-Bahá inima de bucurie. Florile și tufele parfumate, bogate și multicolore, fântâna ce împroșca stropi de apă în jur, prospețimea aerului și mai ales prezența lui Bahá’u’lláh înălțau sufletele tuturor celor care aveau privilegiul de a-L însoți.

Cea mai mare bucurie a copiilor Sfintei Familii era să facă din când în când picnicuri cu Bahá’u’lláh în Grădină. Pentru ei, El era ca un al doilea Tată, iar către El, își îndreptau micile îngrijorări.

Frumusețea Binecuvântată se interesa de toate aspectele legate de copii, în special de curățenia, ordinea și disciplina acestora. Toate micile lor răsfățuri și bucurii veneau de la El în acele zile adesea monotone. Când lui Bahá’u’lláh Îi erau aduse cutii cu dulciuri, spunea pe un ton glumeț: «Puneți deoparte câteva și pentru copii, altfel, Dascălul le va da». Uneori, Bahá’u’lláh îi chema pe copii și le împărțea dulciuri chiar El.

Adesea, când venea ora de culcare, deși părinții lor nu doreau ca odraslele să-L deranjeze pe Bahá’u’lláh, El îi primea întotdeauna pe copii cu brațele deschise și cuvinte iubitoare. Și când le spunea «Mâine, copii, veți merge cu Mine în Grădina Ridván», se bucurau atât de mult, că abia mai puteau dormi.”[6]

 

***

În continuare, vă prezentăm extrase în rezumat din amintirile Mâinii Cauzei Taráz’u’lláh Samandari, care, la vârsta de 16 ani, a atins prezența lui Bahá’u’lláh. El a locuit în ‘Akká timp de șase luni înainte de Înălțarea lui Bahá’u’lláh din mai 1892 și încă o lună după aceea.

„Casa lui ‘Abbúd este locul unde d-l Samandarí a intrat pentru prima oară în prezența lui Bahá’u’lláh. Iată descrierea acelei vizite:

«[Când am intrat în odaia Sa], Frumusețea Binecuvântată era așezată pe un divan. Când m-am înclinat în fața Sa, fesul pe care îl purtam mi-a căzut de pe cap. Cu mâinile Sale binecuvântate, Bahá’u’lláh mi l-a pus înapoi pe cap, spunând „Marhabá [Bun-venit]!”. Tremuram și mă fâstâceam necontrolat. M-a invitat să iau loc și un slujitor, la cererea lui Bahá’u’lláh, mi-a oferit niște ceai. Însă tremuram atât de tare, că abia am putut să țin ceașca în mână.

„Bismilláh! Bismilláh! [Te rog!]” a repetat Bahá’u’lláh de mai multe ori, poftindu-mă să-mi beau ceaiul, dar tot nu am reușit. S-a interesat de sănătatea tatălui meu și, după aceea, mi s-a îngăduit să mă retrag.[7]

Deoarece trecuseră două săptămâni în care nu fusesem în prezența lui Bahá’u’lláh, m-am hotărât într-o zi să merg la Conacul de la Bahjí. Am întrebat o tânără, fiica unui locatar care s-a întâmplat să fie acolo, dacă era sau nu cineva în prezența Frumuseții Binecuvântate în acel moment. Mi-a răspuns că era singur și că Se plimba de colo până colo. I-am zis tinerei: „Du-te și spune-I lui Bahá’u’lláh așa: «Au trecut două săptămâni de când Taráz a atins prezența Ta sfântă și cere îngăduință să Te viziteze.»” Tânăra a transmis mesajul meu și s-a întors cu răspunsul lui Bahá’u’lláh: „Bismilláh! Bifarma’id! [Intră!]”

Într-o stare de spirit pe care nu o pot descrie cu ușurință, am pătruns în prezența Sa. „‘Marhabá! Taráz Effendi” a fost salutul Frumuseții Binecuvântate. Apoi, S-a apropiat de mine și, mângâindu-mă pe creștet și pe față, m-a întrebat de sănătate. După câteva clipe, a adăugat: „Iată! Te-ai plâns că nu ai intrat în prezența Noastră. Nu Îl vizitezi pe Ghusn-i-A’zam [Cea Mai Măreață Ramură] în oraș?”

I-am răspuns că, zi și noapte, atingeam prezența Sa [a lui ‘Abdu’l-Bahá]. Bahá’u’lláh mi-a spus: „Atunci din ce motiv ai rostit această plângere?” Apoi, a făcut următorul comentariu: „Cea dintâi locuință a ta este aici! Ai îngăduința de a veni oricând dorești și, pentru tihna ta, am pregătit casa de oaspeți.”

După aceea, mi-a oferit niște dulciuri și mi-a dat voie să mă retrag.»”[8]

***

„Când au mai rămas doar trei nopți până la sfârșitul pelerinajului meu, am fost chemat în prezența lui Bahá’u’lláh. A vorbit de exilurile Sale și a accentuat faptul că, dacă oamenii ar reflecta cu atenție asupra acestor etape diferite ale surghiunului Său, ar realiza că fiecare etapă a avut loc potrivit Dorinței lui Dumnezeu. «Mâna lui Dumnezeu este deasupra tuturor, iar puterea și forța Sa copleșesc lumile creației. Gândiți-vă la cazul acelora care, temându-se de pierderea puterilor lor vremelnice, Ne-au aruncat în Cea Mai Măreață Închisoare. Unde sunt ei acum? Ce i s-a întâmplat fiecăruia dintre ei? Dumnezeu i-a coborât din locurile lor și i-a încredințat mormintelor. Numele lor nu sunt pomenite niciodată. Pe când Domnul vostru este așezat în acest Conac prin forța lui Dumnezeu, prin puterea și suveranitatea Sa.»

Apoi, a rugat pe cineva să recite fragmente din cele două Tablete adresate sultanului Imperiului Otoman și șahului Persiei. După aceea, pelerinilor li s-a permis să se retragă.

În timpul mesei de seară, cineva ne-a adus dulciuri trimise de Bahá’u’lláh. Trimisese și un mesaj care mă privea pe mine: «Transmite-i să mănânce dulciurile și să-și spună „Trebuie să merg acasă”.» De această dată, eram pregătit să plec și nu plănuiam să Îl rog pe Dascălul îndrăgit să intervină în numele meu sau să garanteze pentru mine. Amintirea dulce a vorbei Sale de duh iubitoare prin care îmi transmitea să-mi spun «Trebuie să merg acasă» rămâne proaspătă în inima mea, din ce în ce mai mult pe măsură ce îmi închin inima lui Dumnezeu.

În ziua următoare, am avut ploi torențiale. După-amiază, am mers să-L văd. În momentul în care am intrat în odaia Sa, mi-a spus: «Se pare că te aștepți ca ploaia să intervină pentru tine.» Această glumă blândă mi-a prefăcut toată disperarea în bucurie. Când m-am întors la Casa Pelerinilor și le-am povestit prietenilor de întrevedere, au fost toți de părere că în ziua următoare va ploua din nou și că Bahá’u’lláh nu mă va trimite acasă.

Însă ziua a venit cu un soare orbitor, iar eu m-am dus la odaia Sa din Conacul de la Bahjí. A vorbit despre propovăduire. A spus: «O abordare binevoitoare și un comportament iubitor față de oameni sunt primele condiții pentru propovăduirea Cauzei. Învățătorul trebuie să asculte cu atenție tot ce are de spus o persoană – chiar și dacă vorbele sale nu sunt decât închipuiri vanitoase și repetări oarbe ale părerilor altora. Nu trebuie să li se opună sau să se angajeze într-o ceartă. Învățătorul trebuie să evite disputele care vor aluneca în refuzuri încăpățânate sau ostilitate, căci cealaltă persoană se va simți copleșită și învinsă. Și astfel, va fi mai înclinată să respingă Cauza. Mai degrabă, trebuie să îi spună: „Poate că ai dreptate, dar te rog să privești chestiunea și din acest punct de vedere”. Aprecierea, respectul și iubirea îi încurajează pe oameni să asculte și nu îi împing spre a răspunde cu ostilitate. Ei se lasă convinși pentru că văd că scopul vostru nu este să îi învingeți, ci să transmiteți adevărul, să dați dovadă de politețe și să manifestați însușiri cerești. Aceste lucruri îi vor încuraja pe oameni să fie drepți. Naturile lor spirituale vor reacționa și, prin darul lui Dumnezeu, ei se vor regăsi creați din nou.»

«Gândiți-vă la modul în care Dascălul le propovăduiește oamenilor. Ascultă cu mare atenție vorbele cele mai goale și mai nesăbuite. Ascultă atât de concentrat, încât cel ce vorbește își spune: „Omul acesta încearcă să învețe de la mine”. Apoi, Dascălul, în mod treptat și cu mare băgare de seamă, astfel încât celălalt să nu prindă de veste, îl îndreaptă pe calea cea bună și îl înzestrează cu o putere proaspătă de înțelegere.»

Când s-a apropiat momentul final și mi-am luat rămas-bun de la Cel Îndrăgit, S-a apropiat de ușă și mi-a șoptit la ureche: «Te-am încredințat în mâinile Dascălului». Deși aceste cuvinte au fost rostite cu cea mai mare bunătate și erau semnul aprecierii și iubirii Sale sublime, mi-au umplut inima cu nori negri de amărăciune. Mi s-a părut că prevestesc limpede plecarea Sa iminentă din această lume.

Apoi, am mers la ‘Akká, să fiu în prezența Dascălului. Iubirea Sa nu avea limite. Îi scrisese o scrisoare lui Bahá’u’lláh, rugând să mi se permită să rămân, chiar și în afara orașului ‘Akká, deoarece marea fusese învolburată și agitată. Scrisoarea i-a fost înapoiată cu o singură frază adăugată în partea de sus: «Este mai bine să plece; Dumnezeu îi este Ocrotitorul – fii fără grijă.»”[9]

[1] Shoghi Effendi, God Passes By (Dumnezeu trece pe lângă noi), cap. XI.

[2] Ibid.

[3] Stories of Bahá’u’lláh (Povestiri despre Bahá’u’lláh), culese de ‘Alí-Akbar Furútan, nr. 142, p. 108.

[4] The Revelation of Bahá’u’lláh (Revelația lui Bahá’u’lláh). Volumul 4: Mazra’ih și Bahjí, 1877-1892, de Adib Taherzadeh p. 243-244.

[5] Stories of Bahá’u’lláh and Some Notable Believers (Povestiri despre Bahá’u’lláh și unii credincioși de seamă), culese de Kiser Barnes, nr. 75, p. 173-174.

[6] Stories of Bahá’u’lláh (Povestiri despre Bahá’u’lláh), culese de ‘Alí-Akbar Furútan, nr. 141, p. 107.

[7] Stories of Bahá’u’lláh (Povestiri despre Bahá’u’lláh), culese de ‘Alí-Akbar Furútan, nr. 129, p. 97-98.

[8] Stories of Bahá’u’lláh (Povestiri despre Bahá’u’lláh), culese de ‘Alí-Akbar Furútan, nr. 140, pp. 105-106.

[9] Stories from the Delight of Hearts: The Memoirs of Hájí Mírzá Haydar-‘Alí (Povestiri din desfătarea inimilor: memoriile lui Hájí Mírzá Haydar-‘Alí), tradusă și prescurtată de A. Q. Faizi, p. 108-110.

https://bahaicanada.bahai.ca/remember-my-days/