
Versuri ale poetei persane Táhirih
11 octombrie 2019
Emotii în crestere: un ghid pentru cele 72 de ore de mediatizare a bicentenarului
25 octombrie 2019
‘Alí Nakhjavání, fost membru al Casei Universale a Dreptății, a părăsit veșmântul fizic și s-a înălțat spre lumea spiritului în dimineața aceasta. El avea 100 de ani și locuia în Franța.
Casa Dreptății a trimis azi (11 octombrie 2019) acest mesaj tuturor Adunărilor Spirituale Naționale:
* * *
Cu inimile îndurerate vă transmitem vestea, că în primele ore ale acestei dimineți, mult îndrăgitul, iluminatul și ilustrul nostru fost coleg ‘Alí Nakhjavání s-a ridicat la lumile de dincolo.
Deplângem pierderea unei figuri extraordinare care lasă în urmă o distinsă moștenire de neîntreruptă servire a Cauzei lui Dumnezeu. Pe parcursul unei vieți deosebit de remarcabile, care a început în ultimii ani ai Epocii Eroice și s-a extins către hotarele celui de-al doilea secol al Erei Formative, el a strălucit pe firmamentul devoțiunii altruiste față de Bahá’u’lláh
și a fost chemat să se implice în multe întreprinderi majore ale ridicării Ordinii Administrative, fie ca membru al Adunării Spirituale Naționale din Iran, ca pionier cutezător în Africa, în timpul Cruciadei de Zece Ani, ca membru al Corpului Auxiliar al Consilierilor din Africa, încă de la începuturile sale, ca membru al Adunării Spirituale Regionale a Africii Centrale și de Est, la creerea acesteia și ca membru al Consiliului Bahá’í
Internațional, când acesta a fost ales pentru prima dată, un preludiu al calității sale de membru al Casei Universale a Dreptății la înființarea ei în 1963. El a adus deceniilor sale de servire monumentală, o fidelitate absolută față de preaiubitul său Păzitor, o excepțională profunzime a cunoașterii Cauzei, o angajare leonină în apărarea Legământului, o intensă ardoare a muncii de propovăduire, o rară acuitate spirituală și o inimă radioasă, plină vârf cu iubire pentru toți cei care îi ieșeau în cale. Viața lui, trăită la țâțâna istoriei a fost una de profundă realizare spirituală. Fie ca devoțiunea lui absolută, credința lui de nezdruncinat și ferma sa dedicare la datorie să inspire generațiile care vin.
Implorăm la Pragul Sfânt pentru progresul nobilului său suflet, ca el să poată fi răsplătit din belșug și reunit cu preiubita lui soție Violette, sprijinul său plin de vitejie. Prezentăm condoleanțele noastre iubitei sale fiice Bahiyyih și iubitului său fiu Mehran, precum și familiilor lor și ne rugăm ca inimile lor îndurerate să fie alinate. Chemăm prietenii să organizeze întâlniri comemorative în onoarea lui, inclusiv întâlniri dedicate lui în toate Casele de Adorație din lume.
Casa Universală a Dreptății