‘Abdu’l-Bahá: promotor al pacii universale

‘Abdu’l-Bahá: promotor al păcii universale

De Janet Khan și Hoda Mahmoudi

În octombrie 1912, pe când lumea era la un pas de a se prăbuși, iar perspectiva războiului se ridica amenințătoare, ‘Abdu’l-Bahá a ținut o cuvântare la Paris în fața unui grup de persoane care căutau soluții creative la problemele momentului. Le-a vorbit despre relația pragmatică dintre „gândul devotat” și aplicarea acestuia. „Dacă aceste gânduri nu ajung în planul acțiunii”, explica ‘Abdu’l-Bahá, „ele rămân inutile: puterea gândului depinde de manifestarea sa în fapte”[1].

În această lucrare analizăm modul în care ‘Abdu’l-Bahá’ a promovat activ viziunea amplă asupra păcii formulată în învățăturile Credinței Bahá’í și examinăm contribuțiile Sale la mobilizarea unui sprijin larg față de practicarea păcii. Procesul de realizare a păcii, după cum este schițat de scrierile bahá’í și detaliat de ‘Abdu’l-Bahá, se bazează pe gânduri spirituale întemeiate pe virtuți spirituale exprimate prin fapte umane.

Concepțiile lui ‘Abdu’l-Bahá despre realitatea socială

‘Abdu’l-Bahá este o figură unică în istoria religiilor. Înțelegerea importantului Său rol este esențială pentru înțelegerea mecanismelor Credinței Bahá’í în trecut, în prezent și în viitor.

Timp de 40 de ani, ‘Abdu’l-Bahá a fost prizonier al Imperiului Otoman. A plecat în exil la vârsta de nouă ani, când membrii familiei lui Bahá’u’lláh au fost surghiuniți din Iran către teritoriile otomane. Fără să Se lase descurajat de restricțiile asupra libertății Sale și de dificultățile vieții de zi cu zi, ‘Abdu’l-Bahá și-a îndreptat atenția către administrarea chestiunilor unei comunități bahá’í tot mai numeroase și către îmbunătățirea stării disperate a omenirii prin promovarea activă a viziunii unei lumi drepte, unite și pașnice.

Profund conștient de evenimentele ce se petreceau în întreaga lume, ‘Abdu’l-Bahá considera că înfăptuirea păcii universale era una dintre cele mai importante probleme ale zilei. Scrierile și cuvântările Sale publice conturează abordarea bahá’í față de pace și metodele de atingere a acesteia, explicând și lămurind, în același timp, învățăturile lui Bahá’u’lláh. Aceste contribuții oglindesc o adâncă și sensibilă înțelegere a situației lumii, demonstrând relevanța învățăturilor bahá’í pentru alinarea problemelor umanității. Abordarea bahá’í pune accentul pe încrederea în puterea constructivă a religiei și în forțele de coeziune socială și spirituală ca modalitate de a influența lumea[2].

‘Abdu’l-Bahá vedea în Primul Război Mondial o lecție cumplită dată umanității despre necesitatea păcii și despre bezna care poate rezulta în absența păcii. Cunoștea și a scris pe larg despre faptul că nimic în afară de punerea bazelor spirituale ale păcii nu poate duce la pace durabilă și la securitate pentru omenire. În lucrările Sale scrise, ‘Abdu’l-Bahá ne atrage în repetate rânduri atenția asupra necesității de a crea premisele păcii, premise care, la rândul lor, elimină bariere din calea păcii cum ar fi prejudecățile rasiale, sexismul, inegalitățile economice, sectarismul și naționalismul.

Această perioadă remarcabilă din istoria lumii oferă fundalul pentru Tabletele Planului Divin, o serie de scrisori adresate de ‘Abdu’l-Bahá bahá’ílor din America de Nord. Studiul scrisorilor din această serie, precum și a încă două scrisori detaliate[3] despre pace adresate Comitetului Executiv al Organizației Centrale pentru o Pace Durabilă de la Haga, oferă ocazia unei mai bune înțelegeri a caracterului păcii universale preconizate de scrierile bahá’í, a condițiilor prealabile ale păcii și a modalității în care poate fi înfăptuită aceasta. Tabletele Planului Divin stabilesc o strategie sistematică ce vizează consolidarea comunităților bahá’í embrionare, bazată pe principiul unității omenirii, precum și mobilizarea membrilor acestora în direcția implicării în activități asociate cu răspândirea valorilor păcii. Tabletele către Haga exemplifică eforturile neobosite ale lui ‘Abdu’l-Bahá de a contribui la cele mai relevante discursuri ale epocii Sale și de a convinge persoane și grupuri cu vederi similare din întreaga lume să se implice în căutarea păcii[4].

O putere de implementare

Avertismentul lui ‘Abdu’l-Bahá că „puterea gândului” depinde de „manifestarea sa în acțiune”[5] este deosebit de relevant pentru ideea de pace. Gândiți-vă! Aproape 20 de milioane de bărbați, femei și copii au fost uciși în cei patru ani ai Primului Război Mondial!

‘Abdu’l-Bahá a pornit de la principiile păcii globale revelate de Bahá’u’lláh și le-a modelat într-o mare strategie practică de înțelegere, practicare și urmărire a păcii. Între scrierile elaborate ale Abdu’l-Bahá, cele 14 scrisori din Tabletele Planului Divin conturau instrucțiuni detaliate și acțiuni sistematice în vederea răspândirii învățăturilor spirituale ale Credinței Bahá’í în întreaga lume. Obiectivul acestora era înființarea pe tot cuprinsul lumii a unor comunități tot mai mari care să întruchipeze valorile păcii, să cuprindă diversele populații ale familiei umane și să contribuie la spiritualizarea planetei – o viziune ce era promovată în vreme ce lumea asista la ororile și suferințele războiului:

Întunericul negru învăluie toate regiunile… toate țările ard de flacăra disensiunii… focul războiului și carnagiului dogorește de-a lungul Estului și Vestului. Sângele curge, trupurile sunt oferite pământului, iar capetele tăiate cad aruncate în țărâna câmpului de luptă.[6]

‘Abdu’l-Bahá făcea apel la destinatarii Tabletelor să se ridice și să acționeze înființând pe întreaga planetă comunități noi întemeiate pe principiile spirituale ale iubirii, bunăvoinței și cooperării între oameni. Prin aceste apeluri la actele de sacrificiu pe care le-ar presupune răspândirea învățăturilor divine, ‘Abdu’l-Bahá promova un antidot la bolile sociale și spirituale care creează condițiile propice războiului. El le reamintea destinatarilor scrisorilor de puterea pe care o au forțele spirituale de a transforma ura, dezbinarea, războiul și distrugerea în iubire, unitate, demnitate și noblețea fiecărei ființe umane. „Stinge acest foc”, scria El, „astfel încât norii denși ce acoperă orizontul să fie împrăștiați, Soarele Realității să strălucească cu razele concilierii, această negură deasă să fie alungată, iar lumina strălucitoare a păcii să-și arunce strălucirea asupra tuturor țărilor”[7].

‘Abdu’l-Bahá explica faptul că, dacă dorim pace în lume, trebuie să începem prin a sădi pacea în propriile noastre inimi. Acest principiu poate fi găsit în scrierile lui Bahá’u’lláh:

Ceea ce este de dorit în ochii lui Dumnezeu este ca orașele inimilor oamenilor, care sunt conduse de oștirile sinelui și ale patimii, să fie supuse de sabia rostirii, a înțelepciunii și a înțelegerii. Astfel, oricine caută să-L slujească pe Dumnezeu trebuie, înainte de orice, să cucerească, cu sabia semnificației și explicației lăuntrice, orașul propriei sale inimi și să-l păzească de orice amintire în afară de cea a lui Dumnezeu și abia apoi să pornească să supună orașele inimilor altora.[8]

‘Abdu’l-Bahá căuta să-i mobilizeze pe bahá’íi din America de Nord să răspândească mesajul unificator al lui Bahá’u’lláh în întreaga lume și Se folosea, în același timp, de numeroase ocazii pentru a introduce în discursurile epocii Sale concepte și principii esențiale, menite să contribuie la evoluția gândirii contemporanilor Săi și să sprijine omenirea să avanseze către realizarea păcii.

Într-adevăr, în scrisorile Sale către Organizația Centrală pentru o Pace Durabilă, scrise în 1919 și 1920, după terminarea războiului, ‘Abdu’l-Bahá Își provoca publicul cu blândețe, dar fără echivoc, să‑și lărgească concepția despre pace. În mod specific, în prima Sa scrisoare, ‘Abdu’l-Bahá analiza „numeroase învățături care o completau și o sprijineau pe cea privind pacea universală”, cum ar fi „investigarea independentă a realității”, „unitatea lumii umanității” și „egalitatea dintre femei și bărbați”. Printre învățăturile înrudite ale lui Bahá’u’lláh care au fost explicate de ‘Abdu’l-Bahá se mai numără: „că religia trebuie să fie motiv de înfrățire și iubire”, „că religia trebuie să fie în concordanță cu știința și rațiunea”, „că prejudecățile religioase, rasiale, politice, economice și patriotice distrug edificiul umanității” și „că, deși civilizația materială este unul dintre mijloacele pentru progresul lumii omenirii, până când aceasta nu devine totuna cu civilizația Divină, rezultatul dorit, care este fericirea omenirii, nu va fi atins”[9]. Apoi, ‘Abdu’l-Bahá Își reitera punctul de vedere, afirmând:

Aceste principii felurite, care constituie baza cea mai importantă pentru fericirea omenirii și fac parte dintre darurile Celui Milostiv, trebuie adăugate la chestiunea păcii universale și combinate cu aceasta, pentru ca rezultatele să sporească.[10]

În cea de-a Doua Tabletă către Haga, ‘Abdu’l-Bahá observa că, pentru ca pacea să fie realizată în lume, nu va fi de-ajuns doar ca oamenii să fie informați despre ororile războiului. „Astăzi, avantajele păcii universale sunt recunoscute în rândul oamenilor și, asemenea, efectele dăunătoare ale războiului sunt limpezi și evidente pentru toți”, scria ‘Abdu’l-Bahá.

Dar, în această chestiune, simpla cunoaștere este departe de a fi suficientă: este nevoie de o putere de implementare care să o înfăptuiască în întreaga lume… Credem cu tărie că puterea de implementare în această importantă strădanie este influența pătrunzătoare a Lumii lui Dumnezeu și confirmările Duhului Sfânt.[11]

Abdu’l-Bahá a afirmat că tocmai prin această putere de implementare „poate fi trezită puterea convingătoare a conștiinței, astfel încât acest ideal înalt să fie transpus din domeniul gândirii în cel al realității”. „Este limpede și evident”, explica El, „că îndeplinirea acestui măreț demers este imposibilă prin sentimentele omenești normale, ci are nevoie de sentimentele puternice ale inimii pentru a-i preface potențialul în realitate.”[12]

Temeliile spirituale ale păcii

Pentru a înțelege abordarea lui ‘Abdu’l-Bahá asupra păcii, trebuie să înțelegem și implicarea directă a lui Bahá’u’lláh în lume și declarațiile Sale doctrinale cu privire la Credința Bahá’í. Scrierile lui Bahá’u’lláh descriu o „revelație progresivă” a religiei în care religiile individuale se ridică să răspundă nevoii timpurilor lor. Bahá’u’lláh a afirmat că unor religii li s-a încredințat un mesaj și un spirit care „să corespundă cel mai bine nevoilor epocii în care” au apărut acele religii[13]. În acest context, religiile sunt văzute ca desfășurarea treptată a aceleiași religii care se reînnoiește de la o epocă la alta. Variațiile din învățăturile acestor religii pot fi atribuite unei lumi care se schimbă constant și are nevoie de reînnoire spirituală și de principii spirituale. Deoarece „legile străvechi și sistemele etice arhaice nu îndeplinesc cerințele condițiilor moderne”, pe măsură ce se conturează o nouă religie îi sunt revelate umanității noi seturi de legi și principii și trebuie să apară mereu noi credințe spirituale[14].

Revelația lui Bahá’u’lláh îi îndeamnă pe indivizi să internalizeze principiile spirituale și să le exprime prin acțiuni. El a proclamat „lumii solidaritatea națiunilor și unitatea omenirii”[15]. A descris „o rasă umană conștientă de propria sa unitate”[16]. Concepte complexe precum unitatea umană și ordinea mondială au fost transformate din idealuri utopice în porunci spirituale de cel mai înalt rang; scrierile bahá’í descriu și clarifică modul în care ar putea fi îndeplinite aceste porunci. Viziunea lui Bahá’u’lláh detaliază și necesitatea clădirii unei Ordini Mondiale, o ordine care să cuprindă instituții administrative la nivel local, regional, național și internațional. Aceste instituții servesc, printre altele, drept canale pentru aplicarea principiilor spirituale. Pe măsură ce instituțiile evoluează de-a lungul deceniilor și al secolelor, o nouă ordine mondială va crea în cele din urmă condițiile propice păcii globale. Însă, deși scrierile bahá’í preconizează un proces pe termen lung de transformare globală și maturizare a rasei umane, ele mai susțin și că schimbarea va veni și în urma eforturilor individuale și colective de la nivelul local al societății. Cercetând Cuvântul creator și învățând să-l aplice în viețile lor individuale și colective, indivizii sunt transformați spiritual din interior către exterior și contribuie la transformarea comunităților, instituțiilor și societății în general.

Descriind interdicția fermă de a stârni războaie din Credința Bahá’í, ‘Abdu’l-Bahá a afirmat că Bahá’u’lláh „a abrogat disputa și conflictul și a respins chiar și insistența nejustificată. El ne-a îndemnat în schimb să ne însoțim «cu adepții tuturor religiilor într-un spirit de prietenie și camaraderie». El a rânduit să fim prieteni iubitori și binevoitori cu toate popoarele și religiile și ne-a impus să dăm dovadă de cele mai înalte virtuți în raporturile noastre cu gințile pământului… Ce povară grea a fost toată această dușmănie și ranchiună, toată această recurgere la sabie și suliță!” Astfel scria ‘Abdu’l-Bahá despre impactul războiului asupra umanității. „În schimb, ce veselie, ce bucurie se transmite prin bunătatea iubitoare!”[17]

‘Abdu’l-Bahá considera pacea drept fațeta centrală a lucrării Credinței Bahá’í. Pacea nu putea fi separată de Credința Bahá’í așa cum nu exista vreo separare între Credință și pace. Pacea era atât mijlocul de comunicare, cât și mesajul, iar Credința Bahá’í era ea însăși vehiculul pentru înfăptuirea păcii. A explicat, în cea de-a Doua Tabletă către Haga, că adepții lui Bahá’u’lláh erau implicați activ în înfăptuirea păcii deoarece

dorința lor de pace nu derivă numai din intelect: este o chestiune de credință religioasă și una dintre temeliile eterne ale Credinței lui Dumnezeu. De aceea ne străduim din toate puterile și, renunțând la avantajele, odihna și confortul nostru, abandonăm urmărirea propriilor noastre treburi; ne dedicăm măreței cauze a păcii; și o considerăm însăși temelia religiilor Divine, un act de servire către Împărăția Sa, sursa vieții eterne și mijlocul cel mai bun de a fi primiți în regatul ceresc.”[18]

Planul strategic pentru obținerea păcii

‘Abdu’l-Bahá și-a dedicat viața promovării Cauzei lui Bahá’u’lláh și înfăptuirii păcii universale. Printre activitățile Sale legate de pace din Occident se numără multe cuvântări ținute în Europa și America de Nord. A avut legături apropiate cu lideri civici și activiști sociali și a participat la ediția din 1912 a Conferinței de la Lacul Mohank privind pacea și arbitrajul, desfășurată în statul New York, la care au fost prezente peste 180 de persoane importante din Statele Unite și din alte țări. A vorbit în fața mai multor organizații americane de femei, a susținut prezentări în universități și colegii, a rostit o cuvântare în Chicago, la conferința anuală a Asociației Naționale pentru Promovarea Persoanelor de Culoare (NAACP), și a ținut prelegeri în biserici și sinagogi.

Însă, în ciuda activității Sale curajoase și a eforturilor bahá’ílor, ‘Abdu’l-Bahá vedea cu mare tristețe cum lumea era indiferentă față de apelul lui Bahá’u’lláh la pace globală și față de eforturile pe care El Însuși le depusese pe parcursul călătoriilor Sale. Shoghi Effendi, nepotul lui ‘Abdu’l-Bahá și succesorul Său numit, scria: „Sufletul I se umplea de agonie la vederea măcelului uman grăbit prin refuzul umanității de a reacționa la chemările pe care le lansase sau de a ține cont de avertismentele pe care le formulase El.”[19]

Având în vedere starea de tulburare în care se afla lumea și pericolele cu care se confrunta omenirea, ‘Abdu’l-Bahá a conceput un plan strategic detaliat menit a soluționa situația și a atribui responsabilități pentru implementarea sa. Planul Său, elaborat în 1916 și 1917 și prezentat în 14 scrisori ce poartă denumirea colectivă de Tabletele Planului Divin, le-a fost încredințat membrilor comunității bahá’í din Statele Unite și Canada. Obiectivul central al Tabletelor Planului Divin este legat în mod direct de procesul cu rază mare de acțiune care va duce la obținerea păcii în lume așa cum se preconizează în scrierile lui Bahá’u’lláh.

Desemnați drept „împuterniciții aleși și executanții principali ai Planului Divin al lui ‘Abdu’l-Bahá”[20], bahá’íi nord-americani erau îndemnați să-și asume un rol proeminent în a purta mesajul lui Bahá’u’lláh în toate țările lumii și în a provoca transformarea de valori necesară pentru apariția unei ordini mondiale caracterizate de dreptate, unitate și pace. Această însemnată resursă umană – corpul credincioșilor dornici de servire din Occident – era notabil pentru entuziasmul, hotărârea și dăruirea profundă față de viziunea pentru schimbare a lui Bahá’u’lláh. Aceste comunități erau incubatoare ideale pentru procesele păcii.

La momentul scrierii mesajelor din Tabletele Planului Divin, bahá’íi nord-americani reprezentau doar un procentaj redus din totalul bahá’ílor din lume (deși mulți Îl întâlniseră pe ‘Abdu’l-Bahá în 1912). Comentând asupra faptului că ‘Abdu’l-Bahá i-a ales pe bahá’íi nord-americani și asupra legăturii dintre Primul Război Mondial și Tabletele Planului Divin, Shoghi Effendi arăta că Planul Divin „a fost inspirat de contactul stabilit chiar de ‘Abdu’l-Bahá, de-a lungul călătoriilor Sale istorice, cu întregul corp al adepților Săi din America de Nord și Canada. A fost conceput la scurt timp de la realizarea acestui contact, în toiul a ceea ce se considera pe atunci a fi una dintre cele mai devastatoare crize din istoria umană”[21]. Shoghi Effendi a mai comentat și asupra legăturii istorice dintre ‘Abdu’l-Bahá și comunitatea nord-americană: „Aceasta este comunitatea”, ne reamintea El,

care, încă de când a fost zămislită prin energiile creatoare eliberate de proclamarea Legământului lui Bahá’u’lláh, a fost cultivată în brațele grijii constante a lui ‘Abdu’l-Bahá și a fost pregătită de El pentru a-și îndeplini misiunea unică prin revelarea de nenumărate Tablete, prin indicațiile oferite pelerinilor care reveneau acasă, prin trimiterea de mesageri speciali, prin propriile Sale călătorii ulterioare pe cuprinsul continentului nord-american, prin accentul pus de El pe instituția Legământului pe parcursul acelor călătorii și, în final, prin mandatul Său reprezentat de Tabletele Planului Divin.[22]

Este limpede că ‘Abdu’l-Bahá era conștient de capacitatea potențială a bahá’ílor nord-americani de a îndeplini sarcina care le fusese încredințată. Numeroasele Sale călătorii prin America de Nord I-au oferit ocazia să evalueze nemijlocit mediul spiritual, social și politic de pe acest continent și să aprecieze libertatea – intelectuală, artistică, politică și, în special, religioasă – inerentă societății nord-americane. Este, de asemenea, limpede că a înțeles posibilitățile spirituale ale Occidentului și dorința femeilor și a bărbaților de a căuta o expresie mai cuprinzătoare a tuturor lucrurilor – a lor înșiși, a societății lor și a lumii întregi.

Semnificația Tabletelor Planului Divin

După cum am arătat mai sus, Tabletele Planului Divin constituie documentul fondator pentru propagarea Credinței Bahá’í și schițează planul lui ‘Abdu’l-Bahá pentru regenerarea spirituală a lumii. Scrisorile cuprinse în ele prezintă condițiile prealabile ale păcii și le atribuie credincioșilor nord-americani responsabilitatea „de a planta flamura Credinței Tatălui Său … în toate continentele, țările și insulele de pe glob.”[23] Ele se concentrează pe activitatea de promulgare și de implementare a mesajului salutar de unitate, dreptate și pace al lui Bahá’u’lláh într-un mod sistematic și organizat. Tabletele constituie o intervenție strategică făcută de ‘Abdu’l-Bahá pentru a asigura diseminarea continuă și sistematică a valorilor păcii și promovarea activităților asociate progresului moral și social. Ele descriu o abordare a păcii bazată pe spiritualitate, care este pragmatică, pe termen lung, flexibilă și durabilă.

În acele zile negre ale Primului Război Mondial, mijloacele de comunicare dintre ‘Abdu’l-Bahá, aflat în Palestina (sub controlul Imperiului Otoman la acea vreme), și comunitatea adepților Săi din întreaga lume au fost perturbate și, pentru o vreme, întrerupte. Primele opt Tablete au fost scrise în primăvara anului 1916, iar cele din grupul al doilea au fost redactate în primăvara anului 1917. Cele din primul grup nu au ajuns în America de Nord decât în toamna lui 1916, iar livrarea celorlalte tablete nu s-a făcut decât după încetarea ostilităților[24].

Din 1914 până în 1918, Primul Război Mondial a zguduit din temelii societatea și a schimbat în mod drastic aspectul lumii. Istorica Margaret MacMillan oferă o sinteză grăitoare a impactului războiului:

Patru ani de război au destabilizat pentru totdeauna încrederea în sine care îi asigurase Europei poziția de dominanță în lume. După cele ce s-au petrecut pe frontul de vest, europenii nu au mai putut vorbi de o misiune civilizatoare în lume. Războiul a răsturnat guverne, a umilit țări puternice și a întors pe dos societăți întregi. În Rusia, revoluțiile din 1917 au înlocuit țarismul cu un regim pe care nu-l cunoștea încă nimeni. La sfârșitul războiului, Austro-Ungaria a dispărut, lăsând un mare gol în centrul Europei. Imperiul Otoman, cu vastele sale întinderi din Orientul Mijlociu și bucățile din Europa, a fost aproape anihilat. Germania imperială a devenit republică. Națiuni vechi – Polonia, Lituania, Estonia, Letonia – au renăscut din istorie și națiuni noi – Iugoslavia și Cehoslovacia – treceau prin chinurile facerii.[25]

Tabletele surprindeau atmosfera momentului, amestecul complex de angoasă și disperare, dorința arzătoare de a pune capăt unui război mai brutal decât oricare altul pe care lumea îl văzuse vreodată, precum și dorința unei noi abordări a existenței pașnice. Raportându-Se la aceste aspirații nutrite din toată inima, ‘Abdu’l-Bahá a oferit viziunea unei lumi care ar putea fi total diferită dacă ar trăi în armonie:

Acest război care a consumat întreaga lume, a declanșat o asemenea conflagrație în inimi încât niciun cuvânt nu o poate descrie. În toate țările lumii, năzuința pentru pace universală începe să pună stăpânire pe conștiința oamenilor. Nu există un suflet care să nu tânjească după armonie și pace. S-a creat o stare minunată de receptivitate. Aceasta se întâmplă prin înțelepciunea desăvârșită a lui Dumnezeu, astfel încât să fie creată capacitate, să se ridice stindardul unei singure lumi a umanității și să fie promovate fundamentele păcii universale și a principiilor divine, atât în Est, cât și în Vest.[26]

Într-o altă Tabletă, ‘Abdu’l-Bahá reflecta asupra impactului Primului Război Mondial asupra omenirii și oferea un context pentru înțelegerea „înțelepciunii războiului”:

Pe scurt, după acest război universal, oamenii au dobândit o capacitate extraordinară de a asculta învățăturile divine, pentru că înțelepciunea războiului este aceasta: faptul că poate dovedi tuturor că focul războiului mistuie lumea, în timp ce razele păcii iluminează lumea. Una este moarte, cealaltă este viață; aceasta este dispariție, aceea este nemurire; una este cea mai grea calamitate, cealaltă este cea mai mare binefacere; aceasta este întuneric, aceea este lumină; aceasta este umilință veșnică, iar cealaltă este glorie eternă; una este distrugătoarea fundamentului omului, cealaltă este fundamentul prosperității rasei umane.[27]

Răspunsul lui ‘Abdu’l-Bahá la război așa cum reiese din Tabletele Planului Divin mergea dincolo de oferirea unei viziuni alternative. El făcea apel la o mobilizare constructivă adecvată situației locale. De exemplu, exploatând receptivitatea popoarelor la ideile noi ce rezultau din suferințele asociate războiului, ‘Abdu’l-Bahá i-a îndrumat pe bahá’í să facă demersuri pentru a răspândi învățăturile lui Bahá’u’lláh și a prezentat și alte acțiuni concrete care puteau fi întreprinse imediat. Aceste activități nu numai că urmăreau să extindă comunitatea bahá’í, ci erau și considerate esențiale pentru răspândirea valorilor păcii în societatea lărgită. În acest scop, ‘Abdu’l-Bahá a invitat „un număr de suflete” să se ridice și să acționeze „în concordanță cu cele menționate mai sus, grăbindu-se către toate părțile lumii … Astfel, într-o perioadă scurtă de timp, vor apărea rezultate minunate, stindardul păcii universale va flutura pe culmea lumii, iar luminile unei singure lumi a umanității vor lumina universul.”[28]

Tabletele Planului Divin subliniau contribuția religiei la dezvoltarea individuală și socială. ‘Abdu’l-Bahá a afirmat:

Gândiți-vă cum au slujit religiile lui Dumnezeu omenirea! Cum religia Torei a adus gloria și onoarea și progresul națiunii israelite! Cum suflările Sfântului Duh al Sfinției Sale Christos au adus afinitate și unitate între comunități divergente și familii aflate în dispută! Cum puterea sacră a Sfinției Sale Muhammad a devenit mijloc de unire și armonie între triburile războinice și clanurile diferite din Peninsula Arabă – într-o asemenea măsură, încât o mie de triburi au fost  sudate într-un singur trib; lupta și discordia au fost eliminate; toate, unite și având un singur țel s-au străduit să promoveze cauza culturii și civilizației, fiind astfel eliberate din cel mai mare grad de degradare, zburând către înălțimile gloriei veșnice![29]

În acest context, ‘Abdu’l-Bahá a arătat că misiunea istorică a comunității bahá’í este, în esența sa, un demers istoric și a ilustrat capacitatea comunității de a uni popoarele de origini diferite. El a scris:

Cugetați! Oamenii din Est și din Vest erau total străini. Acum, cât de mare este gradul în care se cunosc unii cu alții și sunt uniți! Cât de departe sunt locuitorii Persiei de cele mai îndepărtate țări ale Americii! Iar acum, observați cât de mare a fost influența puterii cerești, încât distanțele de mii de mile au devenit precum un singur pas! Câte națiuni diferite, care nu aveau nicio relație sau similitudine una cu cealaltă, sunt acum unite și în acord prin această putere divină! Într-adevăr, puterea este a lui Dumnezeu, atât în trecut, cât și în viitor! Și cu adevărat, Dumnezeu are putere asupra tuturor lucrurilor![30]

Activitățile de construire a comunității inițiate de bahá’í la îndemnul lui ‘Abdu’l-Bahá și diversitatea comunității în curs de apariție a Credinței constituie mijloace importante de a stârni interesul și de a atrage colaborarea unor oameni cu o gândire similară care sunt și ei devotați cauzei unei schimbări sociale durabile și sunt dispuși să muncească la crearea unei culturi a păcii.

Viziunea din Tabletele Planului Divin este o viziune care consideră că toate ființele umane sunt responsabile pentru progresul civilizației. Credința Bahá’í caută să se asigure că acest progres este posibil, scoțând în evidență căile unității. Pentru a iniția procesul de transformare individuală și socială, ‘Abdu’l-Bahá își îndeamnă adepții să se dedice unei serii de activități – într-un anumit sens, să se apuce de muncă – pentru a putea

să se ocupe cu răspândirea îndemnurilor și sfaturilor divine, să călăuzească sufletele și să promoveze o singură lume a umanității. Ele trebuie să cânte melodia concilierii internaționale cu o asemenea putere, încât fiecare surd să ajungă să audă, fiecare persoană lipsită de vlagă să fie înflăcărată, fiecare mort să dobândească o nouă viață și fiecare suflet indiferent să găsească extazul. Este sigur că aceasta se va împlini.[31]

Omenirii i se cere să abandoneze „toate prejudecățile pline de ignoranță” și să muncească pentru binele tuturor. În Occident, indivizii primesc sarcina de a se dedica „promulgării principiilor divine, astfel încât existența unei singure lumi a umanității să-și înalțe umbrarul pe culmile Americii și toate națiunile lumii să urmeze acest principiu divin.”[32].

Marile prefaceri descrise în Tablete vor evolua lent. Căci, deși Tabletele invocă o vreme când „oglinda pământului să devină oglinda Împărăției, reflectând virtuțile ideale ale cerului”[33], transpunerea acestei viziuni poetice în plan concret va necesita timp. Însă această amânare nu este motiv de încetinire a activităților pentru pace, ci, mai degrabă, amploarea schimbării necesită o abordare sistematică a păcii[34]. De exemplu, Abdu’l-Bahá enumeră țări specifice și precizează ordinea în care trebuie îndeplinite sarcinile[35].

Însă, pe lângă detalii specifice, Abdu’l-Bahá descrie și o măreață viziune menită să inspire. El Își îndeamnă adepții să devină „semănători cerești” și să împrăștie „semințe pure pe pământul pregătit”, le promite că „de-a lungul secolelor și ciclurilor ce vor urma se vor aduna multe recolte” și le cere adepților să se gândească „la munca generațiilor trecute. În timpul vieții lui Iisus Christos, sufletele credincioase și statornice erau puține și numărate, dar binecuvântările cerești s-au pogorât din abundență, astfel încât în câțiva ani, nenumărate suflete s-au adăpostit la umbra Evangheliei.”[36]

Perspective de viitor

Scrise în urmă cu puțin peste un secol în timpul uneia dintre cele mai negre perioade ale umanității, Tabletele Planului Divin „au pus în mișcare procese concepute să producă, la momentul potrivit, transformarea spirituală a planetei”[37]. Aceste scrisori continuă să îi călăuzească pe bahá’í în îndeplinirea Planului Divin actual sub autoritatea Casei Universale a Dreptății, consiliul internațional de guvernare a Credinței Bahá’í, servind, în același timp, ca sursă de inspirație pentru multe alte persoane care le studiază. În 14 scrisori, ‘Abdu’l-Bahá a expus un ghid pentru propovăduire, pentru construire și pentru activitățile în comun care definesc câmpul de acțiune bahá’í. Deși viziunea sa pe termen lung cuprinde întreaga umanitate, execuția Planului Divin este legată de evoluția spirituală a comunității bahá’í și de dezvoltarea instituțiilor sale administrative. Și mai este legată și de receptivitatea umanității și dorința acesteia de a urmări pacea.

Astăzi, bahá’íi din întreaga lume sunt implicați activ în aplicarea Planului Divin printr-un proces de construire a comunității pe termen lung, inspirat de principiul unității omenirii. Adoptând o orientare către exterior, bahá’íi sunt convinși că, pentru progresul sistematic al unei civilizații globale materiale și spirituale vor fi necesare contribuțiile a nenumărate persoane, grupuri și organizații timp de multe generații. Procesul de construire a comunității care își găsește expresia în localitățile bahá’í din întreaga lume, le este deschis tuturor oamenilor, indiferent de rasă, gen, naționalitate sau religie.

În aceste comunități, bahá’íi aspiră să dezvolte modele de viață și structuri sociale bazate pe principiile lui Bahá’u’lláh. În cadrul acestui proces, ei învață să consolideze viața de comunitate pe baza unor principii spirituale printre care se numără și premisele pentru înfăptuirea păcii globale care sunt identificate în scrierile bahá’í. Atât în cadrele urbane, cât și în cele rurale, Planul cuprinde un proces educațional în care copiii, tinerii și adulții cercetează concepte spirituale, dobândesc capacitate și le aplică la propriul mediu social particular. Participând la acest proces continuu de construire a comunității, indivizii ajung, cu ajutorul științei și al învățăturilor spirituale ale religiei, să dobândească noi cunoștințe și informații.

Dobândirea de cunoștințe noi este aplicată în mod continuu la cultivarea unui mediu de comunitate din care au fost eliminate prejudecățile de rasă, clasă, religie și naționalitate și care se străduiește să ajungă la egalitatea deplină dintre femei și bărbați în toate chestiunile comunității, precum și în societatea lărgită. O consecință firească a acestui proces de învățare transformator prin educație spirituală și materială este implicarea în viața societății. Din acest punct de vedere, bahá’íi sunt angajați în două domenii de acțiune interconectate: acțiunea socială și participarea la discursurile prevalente ale societății. Acțiunea socială presupune aplicarea principiilor spirituale la probleme sociale pentru a încuraja progresul material în cadre diverse. De asemenea, în cadre diverse, instituțiile și agențiile bahá’í, alături de indivizi și de organizații academice sau profesionale ori în forumuri naționale și internaționale, își aduc contribuția și la importante discursuri prevalente în societate cu scopul de a analiza soluții la probleme sociale și de a ajuta la progresul societății. Conștienți de provocările complexe care îi așteaptă în acest demers, bahá’íi colaborează cu alte persoane și instituții, convinși de rolul unic pe care îl oferă religia în construirea unei ordini spirituale globale[38].

Accentuând importanța vitală a eforturilor pentru îmbunătățirea proceselor de învățare legate de implementarea păcii, un mesaj recent adresat bahá’ílor și colaboratorilor acestora preciza că

niciunul din cei conștienți de situația lumii nu se poate înfrâna din a-și pune toată ființa în slujba acestei încercări … Eforturile devotate pe care voi și colaboratorii voștri care vă împărtășesc ideile le faceți pentru a construi comunități întemeiate pe principii spirituale, pentru a aplica acele principii în îmbunătățirea societăților voastre și pentru a oferi adevărurile ce reies – acestea sunt căile cele mai sigure prin care puteți grăbi împlinirea promisiunii păcii mondiale.[39]

Planul Divin continuă să meargă înainte deceniu după deceniu, iar capacitatea colectivă a comunității bahá’í se dezvoltă în tandem cu deschiderea lumii către schimbare. Implementarea Planului continuă și va continua pentru ca lumea să ajungă la „venirea acelei Epoci de Aur care trebuie să asiste la proclamarea Celei Mai Mărețe Păci și la apariția acelei civilizații mondiale care este rezultatul și scopul principal al acestei Păci”[40].

Despre autori

Janet Khan este autoarea sau coautoarea mai multor cărți despre istoria și învățăturile Credinței Bahá’í, printre care se numără: A World Without War: ‘Abdu’l-Bahá and the Discourse for Global Peace (O lume fără război: ‘Abdu’l-Bahá și discursul pentru pace globală) (2020), Call to Apostleship: Reflections on the Tablets of the Divine Plan (Chemarea la apostolat: reflecții asupra „Tabletelor Planului Divin”) (2016), Prophet’s Daughter: The Life and Legacy of Bahíyyih Khánum, Outstanding Heroine of the Bahá’í Faith (Fiica Profetului: viața și moștenirea lui Bahíyyih Khánum, eroină remarcabilă a Credinței Bahá’í) (2005) și Advancement of Women: A Bahá’í Perspective (Emanciparea femeilor: o perspectivă bahá’í) (1998).

Hoda Mahmoudi este titulara Catedrei Bahá’í pentru Pace Mondială de la Universitatea College Park din Maryland, SUA. Este coautoare, alături de Dr. Janet Khan, a cărții A World Without War: ‘Abdu’l-Bahá and the Discourse for Global Peace (O lume fără război: ‘Abdu’l-Bahá și discursul pentru pace globală) (2020). Este, de asemenea, coeditoarea lucrărilor: Interdisciplinary Perspectives on Human Dignity and Human Rights (Perspective interdisciplinare asupra demnității umane și drepturilor omului) (2019), Children and Globalization: Multidisciplinary Perspective (Copiii și globalizarea: perspectivă multidisciplinară) (2019) și The Changing Ethos of Human Rights (Etosul în schimbare al drepturilor omului) (2020).

[1] ‘Abdu’l-Bahá, Cuvântări la Paris

[2] Pentru o prezentare detaliată a învățăturilor bahá’í despre pace, vezi Hoda Mahmoudi și Janet A. Khan, A World Without War: ‘Abdu’l-Bahá and the Discourse for Global Peace (O lume fără război: ‘Abdu’l-Bahá și discursul pentru pace globală), Wilmette, Illinois, Bahá’í Publishing, 2020.

[3] Tabletele către Haga, disponibile la adresa www.bahai.org/r/188605710 (în engleză)

[4] Mahmoudi și Khan, O lume fără război

[5] ‘Abdu’l-Bahá, Cuvântări la Paris, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/361617663 (în engleză)

[6] ‘Abdu’l-Bahá, Tabletele Planului Divin, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/713519310 (în engleză)

[7] ‘Abdu’l-Bahá, Tabletele Planului Divin, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/577240123 (în engleză)

[8] Bahá’u’lláh, Chemările Domnului Oștirilor, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/581531547 (în engleză)

[9] ‘Abdu’l-Bahá, Prima Tabletă către Haga, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/551373700 (în engleză)

[10] ‘Abdu’l-Bahá, Prima Tabletă către Haga, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/376814060 (în engleză)

[11] ‘Abdu’l-Bahá, A Doua Tabletă către Haga, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/705335105 (în engleză)

[12] ‘Abdu’l-Bahá, A Doua Tabletă către Haga, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/705335105 (în engleză)

[13] Bahá’u’lláh, Analecte din Scrierile lui Bahá’u’lláh, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/757983498 (în engleză)

[14] ‘Abdu’l-Bahá, Promulgarea păcii universale, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/841894042 (în engleză)

[15] Abdu’l-Bahá, Promulgarea păcii universale, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/955162073 (în engleză)

[16] Comunitatea Internațională Bahá’í, Cine scrie viitorul?, New York, Biroul de Informare Publică, 1999, v. 2

[17] ‘Abdu’l-Bahá, Lumina Lumii, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/408465671 (în engleză)

[18] ‘Abdu’l-Bahá, Tabletele către Haga, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/749353064 (în engleză)

[19] Shoghi Effendi, Dumnezeu trece pe lângă noi, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/986414751 (în engleză)

[20] Shoghi Effendi, Această oră decisivă, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/194317153 (în engleză)

[21] Shoghi Effendi, Această oră decisivă, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/257510249 (în engleză)

[22] Shoghi Effendi, Dumnezeu trece pe lângă noi, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/256927469 (în engleză)

[23] Shoghi Effendi, Dumnezeu trece pe lângă noi, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/552193552 (în engleză)

[24] Amin Banani, Cuvânt-înainte la Tabletele Planului Divin, Wilmette, Illinois, Bahá’í Publishing Trust, 1993, p. xxi

[25] Margaret MacMillan, Peacemakers: Six Months that Changed the World (Pacificatorii: șase luni care au schimbat lumea), Londra, John Murray, 2001, p. 2

[26] ‘Abdu’l-Bahá, Tabletele Planului Divin, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/500285326 (în engleză)

[27] ‘Abdu’l-Bahá, Tabletele Planului Divin, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/828798977 (în engleză)

[28] ‘Abdu’l-Bahá, Tabletele Planului Divin, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/998358260 (în engleză)

[29] ‘Abdu’l-Bahá, Tabletele Planului Divin, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/191427232 (în engleză)

[30] ‘Abdu’l-Bahá, Tabletele Planului Divin, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/205096335 (în engleză)

[31] ‘Abdu’l-Bahá, Tabletele Planului Divin, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/258989901 (în engleză)

[32] ‘Abdu’l-Bahá, Tabletele Planului Divin, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/785288640 (în engleză)

[33] ‘Abdu’l-Bahá, Tabletele Planului Divin, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/904315062 (în engleză)

[34] ‘Abdu’l-Bahá, Tabletele Planului Divin, ibidem 3.3

[35] ‘Abdu’l-Bahá, Tabletele Planului Divin, ibidem 6.11, 6.4 și 6.7

[36] ‘Abdu’l-Bahá, Tabletele Planului Divin, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/434173994 (în engleză)

[37] Casa Universală a Dreptății, dintr-o scrisoare către bahá’íi lumii din data de 21 martie 2009, disponibilă la adresa www.bahai.org/r/288100650 (în engleză)

[38] Pentru mai multe informații, vezi mesajul din data de 18 ianuarie 2019 adresat de Casa Universală a Dreptății bahá’ílor lumii, disponibil la adresa www.bahai.org/r/537332008 (în engleză); și mesajul de Riḍván 2021 din partea Casei Universale a Dreptății către bahá’íi lumii, disponibil la adresa www.bahai.org/r/750707520 (în engleză).

[39] Dintr-un mesaj al Casei Universale a Dreptății către bahá’íi lumii din data de 18 ianuarie 2019, disponibil la adresa www.bahai.org/r/276724432 (în engleză)

[40] Shoghi Effendi, Citadela Credinței: mesaje către America, 1947-1957, fragment disponibil la adresa www.bahai.org/r/688620126 (în engleză)