Bahá’u’lláh confirmă existenţa unui suflet raţional separat pentru fiecare om. Ne-a învăţat că viaţa şi moartea sunt părţi ale eternului proces de creştere şi evoluţie al sufletului. Învăţăturile bahá’í afirmă că sufletul nu piere, ci dăinuie de-a pururi. Când corpul omenesc moare, sufletul este eliberat de legăturile cu corpul fizic şi cu lumea fizică înconjurătoare şi îşi începe evoluţia în lumea spirituală. Bahá’íi înţeleg lumea spirituală ca fiind o extensie a universului nostru în care timpul şi spaţiul nu există – şi nu un îndepărtat loc fizic care este izolat.
Bahá’íi nu cred în reîncarnare şi nici că sufletul renaşte într-un alt corp. Bahá’u’lláh a spus că moartea este reunirea cu Dumnezeu.
Trecerea în viaţa de apoi are promisiunea unei mari bucurii. Bahá’u’lláh a comparat moartea cu procesul naşterii. El explică astfel: “Lumea de dincolo este tot atât de diferită de lumea acesta pe cât este de diferită această lume de cea a copilului care este încă în pântecul mamei”.
Analogia cu pântecul mamei rezumă în multe privinţe punctul de vedere bahá’í asupra existenţei lumeşti. Tot aşa cum pântecul constituie un mediu important pentru dezvoltarea fizică iniţială, lumea materială asigură contextul pentru dezvoltarea sufletului. Corespunzător, bahá’íi văd viaţa ca un fel de practică, unde îţi poţi dezvolta şi perfecţiona acele calităţi care vor fi de folos în viaţa de dincolo.

“Know thou of a truth that the soul, after its separation from the body, will continue to progress until it attaineth the presence of God, in a state and condition which neither the revolution of ages and centuries, nor the changes and chances of this world, can alter.”

— Bahá’u’lláh

Concepte spirituale

  • Unitatea religiilor

      Principiul unității religiilor stă în centrul învățăturilor bahá’í. Bahá’u’lláh a afirmat că umanitatea este angajată...

  • Maturitatea omenirii

    De la începutul până la sfârşitul său, orice fiinţă din lumea aceasta trece prin diferite stadii. Fiecare stadiu are...

  • Viaţa sufletului

    Evoluția sau dezvoltarea sufletului și a capacităților sale este scopul fundamental al existenței umane. Această evoluție...

  • Natura umană

    Spre deosebire de majoritatea orientărilor contemporane care presupun că fiinţa umană este din naştere orientată către...

  • Dreptatea

    Dreptatea este o capacitate a sufletului uman. Ea permite fiecăruia dintre noi să vadă lumea prin ochii proprii şi nu prin...

  • Moartea şi viaţa de apoi

    Bahá’u’lláh confirmă existenţa unui suflet raţional separat pentru fiecare om. Ne-a învăţat că viaţa şi moartea sunt părţi...

  • Concepte spirituale

    Principiul unităţii omenirii este pivotul în jurul căruia se află toate învăţăturile lui Bahá’u’lláh. Bahá’u’lláh ne-a...

  • Un singur Dumnezeu

    Învățăturile Bahá'í pun accent deosebit pe unitate –unitatea religiilor, unitatea omenirii, unicitatea lui Dumnezeu....